joi, 5 februarie 2015

Gandirea subiectiva in branhamism

Toti suntem subiectivi in anumite situatii, conjucturi. 

Daca copilul vecinului face o boacana, iar noi nu ne intelegem bine cu familia lui, noi judecam imediat ca fiind un lucru extrem de rau si tindem sa il barfim, sa il etichetam si sa dramatizam chiar. Dar daca copilul nostru ar face un lucru de 100 de ori mai grav si urat atunci am tinde sa minimalizam si sa acordam multa ingaduinta si toleranta cazului nostru. 

Dintr-o data suntem mai "buni". Asta este esenta gandirii subiective. E putin ipocrita, e putin nedreapta.

Cand cineva a cazut in pacat facem mare tam-tam dar cand noi gresim, "vai ce buni si mult har are Domnul pentru noi", dar pentru altii nu. Asta e subiectivismul.

Nu este un lucru grav sa ai un procent mic de subiectivitate in gandire. Este natural, e ceva cu ce am crescut, am vazut si am mostenit de la bunici, parinti, educatori, liderii care ne-au influentat viata. Toti gresim si avem minusuri dar asta e altceva.

Diferenta este daca vedem acest lucru si daca stim unde si cand sa ne oprim. 

Scrieri despre gandirea subiectiva pot fi dezvoltate in mii de pagini, dar eu doresc sa limitez la cateva idei acest subiect.

Una din cele mai mari frustrari pe care le-am avut cand eram la mesaj, era cand vedeam aceasta gandire subiectiva, si care dusa la extrem si lasata libera, nastea alti copii, unii numiti rautate, altii ipocrizie si partinire dar mai ales nedreptate.

Gandirea subiectiva naste monstrii si o fatarnicie greu de egalat in lume, in societate, in randul paganilor celor mai rai cat dar si in randul asa numitilor "alesi, Mireasa" etc.

Dupa ce am studiat aceasta tipologie comportamentala si mi-am amintit istoria mea in mesajul orei, am realizat ca aceasta boala grava, acest "cancer" numit subiectivism extrem, domina 99,9 % mintile, inimile si sufletele urmasilor lui Branham.

Acest mod gresit de a percepe viata, credinta si relatiile cu societatea, cu oamenii, este fundalul, este baza si temelia la aproape toate lucrurile negative din viata si invataturile lui Branham si a urmasilor lui.

Cand am mers prima data la adunare la pastorul Mera Romulus din Cluj am vazut acest tip de gandire bolnav. 

Auzeam ore in sir despre unul Gyuri si altii. Saptamani, luni, ani de zile auzeam povesti, barfe, critici, judecati si condamnari la pierzare din gura acestui pastor extrem de subiectiv. 

Sufeream pe scaun auzind povestile lui zi de zi. Multi am suferit din cauza asta. Am fost deformati si mutilati sufleteste, ani si ani de zile. 

Apoi dupa ce am plecat de acolo ne-a vorbit pe noi ani si ani de zile. Apoi au urmat altii la rand. Apoi altii, si tot asa....ce trist. Nu?

Oricine nu era cu el, cine nu era de acord cu el si eventual pleca din adunarea domniei sale, era destinat unei condamnari la moarte si anihilare totala. 

In plus, toate numele personajelor negative ale Bibliei le erau aplicate acelor oameni care alegeau alt mod de viata si credinta. (ce fara suflet si subiectivi sunt branhamistii, nu?)

Dar cand am vazut acum si mai clar adevarata mentalitate a lui Branham, am realizat ca bietul Mera Romulus si adunarea sa, (precum si ceilalti care urmeaza mesajul) sunt victimele gandirii subiective, toxice si bolnave pe care Braham a avut-o si promovat-o in ultimii ani de viata in special. La inceput era mai smerit, sau asa parea, "profetul" Branham.

Aceasta gandire infecta naste o mentalitate atat de urata si distructiva incat creaza monstrii in creierele si sufletele unor oameni care erau candva frumosi si calzi in inima lor.

Apoi oriunde am mers in adunari de la mesaj, chiar si la straini, am vazut ca acest tip de gandire subiectiva domina vietile lor, intr-o mai mare sau mai mica masura. 

Acest subiectivism a golit inimi, a ruinat suflete, a distrus vieti, casnicii si fericirea multor familii si camine. Aceasta mentalitate creeaza inca multa limitare, emotie negativa si toxicitate in gandirea urmasilor lui Branham. Produce oameni limitati si ingusti in orice lucru.

Dar cel mai mult produce nedreptate in gandire si actiune.

Spre exemplu, daca cei care urmeaza mesajul, pot dovedi in Biblie ca botezul se facea in Numele Domnului Isus Cristos, ei subliniaza acest fapt si il dezbat si critica pe altii si acuza ca "ei nu cred Cuvantul" si ii "arunca" in iad, dar acum ca au vazut multi ca Maleahi 4,5 si alte scripturi nu sunt ceea ce Branham a spus, atunci ei tac. Nu se mai bat cu pumnul in piept. Se fac ca ploua. 

Ei nu mai folosesc aceeasi mentalitate si zel de a "dovedi adevarul" la fel ca in cazul cu botezul sau alt subiect. 

Motivul ca ei toti fac asta, este deoarece nu au fost invatati sa foloseasca gandirea obiectiva, clara, corecta, biblic spus NEPARTINITOARE.

Ei nici nu stiu ca exista asa ceva si ca au acces la ea si ca o pot folosi in mod liber si ca e voia lui Dumnezeu asta. 

La ei minciuna este adevarul. E foarte grav asta.

De aceea am si intrebat in multe ocazii daca este corect ca invataurile lui Branham despre profetii falsi (si e corect ce zice) se pot aplica si lui insusi?

In articolele linkurilor de mai jos am pus cateva intrebari de bun simt bazate pe mentalitatea lui Branham cand nu era foarte subiectiv. Totusi nu mi s-a raspuns biblic.

Trebuie sa cercetam si sa ne ferim de ceea ce este dovedit ca fals sau nu?

Aici am cerut fratilor sa verifice si sa raspunda in mob obiectiv dar ei au comentat emotional negativ plini de subiectivism.

Linkuri:

http://mesajul.blogspot.ro/2014/11/cercetati-branhamismul.html

http://mesajul.blogspot.ro/2014/12/descoperire-sau-plagiatura.html

http://mesajul.blogspot.ro/2014/12/fals-falsfals.html

http://mesajul.blogspot.ro/2014/01/25-de-intrebari-pentru-cei-ce-urmeaza.html

Sau pe siteul lui Adi: https://exmesajulorei.wordpress.com/2015/01/30/filoane-de-aur/

Nu trebuie mai degraba sa avem cu totii o gandire obiectiva pe care Biblia o numeste gandire nepartinitoare? Ba da. 

Noi trebuie sa adoptam acea gandire sanatoasa, duhovniceasca, ce nu tine partea unor lucruri neclare sau cuiva, intr-un mod nedrept doar pentru ca acela sau aceea este numita "mireasa" sau il cheama Branham sau Frank sau Papa de la Roma, etc. 

De aceea incepand din VT Domnul interzice categoric si ferm sa avem "doua feluri de greutati in traista". 

Adica, prin asta El ne cere clar sa nu avem doua tipuri de gandire care se contrazice in ea insasi, in judecata, ca sa fim nedrepti (subiectivi) cand judecam un om, o cauza, o invatatura, o situatie. 

Judecatorilor li se porunceste ferm sa "nu cautati la fata omului cand faceti vreo judecata" si mai este scris "Domnul nu se uita la fata omului". 

"Inaintea lui Dumnezeu
nu se are în vedere faţa omului" 

Ce frumoasa, curata si buna e 
gandirea si dreptatea lui Dumnezeu.

In Deuteronom spune: 

"Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate.”

BRANHAM ESTE MARE, IN OCHII VOSTRI, EU SUNT MIC - E OK. ACCEPT - DAR BIBLIA VA PORUNCESTE SA MA ASCULTATI SI PE MINE, CEL MIC SI NEINSEMNAT, CA SI CUM ATI ASCULTA PE BRANHAM, ADICA CU INTERES PENTRU DREPTATE SI ADEVAR, NEPARTINITORI. 

MAI ALES ATUNCI CAND VA CER O JUDECATA DREAPTA CU PRIVIRE LA INVATATURILE LUI BRANHAM SAU ALTCEVA.

NU AVETI DREPTUL SA CALCATI DREPTATEA DOMNULUI IN PICIOARELE DURE SI VIOLENTE ALE SUBIECTIVISMULUI DIN MINTEA SI EMOTIA VOASTRA NEGATIVA DOAR PENTRU CA EU SAU ALTII CARE VA PUN INTREBARI SUNTEM CONSIDERATI MICI. 

Voi, urmasii lui Branham sau Frank sau alti lideri, mereu uitati ca "Inaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului". 

Nu mai faceti asta. Incetati sa aparati si promovati subiectivismul toxic si minciuna numita Mesajul orei. 

Restartati-va sistemul si reinstalati softul Evangheliei simple a Cuvantului lui Dumnezeu si totul se va schimba cum nici nu visati ca se poate schimba.

Mai fratilor dragi, pana si democratia a preluat acest concept biblic si spune ca "legea este oarba" in sensul ca ea nu stie pe cine judeca, ci CEEA CE JUDECA CONTEAZA SI STABILESTE VERDICTUL

Pana si sistemul statului pe care il criticati si urati, a adoptat mult mai mult si a luat mult mai in serios aceste lucruri sfinte din Cuvant, decat voi. Voi habar nu aveti de aceste lucruri pe care la gasim pe aproape toate paginile Bibliei.

Uneori stau si ma intreb cine e de fapt credincios cu adevarat? Noi la mesaj mereu am judecat si criticat pe altii deoarece priveam la fata lor, la hainele lor, la biserica din care fac sau nu parte. Am gresit cu totii. Sa ne pocaim urgent.

"Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege.............Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.Romani 2:11-16

Vedeti? Aici nu e vorba de a fi la mesajul lui Branham sau a fi catolic sau baptist. Nu se are in vedere fata omului! Este vorba de a trai dupa Evanghelie prin alegere personala de iubire pentru Domnul si nu dupa gandirea subiectiva, selectiva nedreapta, diabolica.

Ei nu uita si nu iarta niciodata pe cineva care le-a gresit putin, deoarece acel om nu mai este cu ei, in schimb iarta pe altul ba il pune si in amvon desi a facut multe rele si distrugeri, incomparabil mai mari decat primul. De ce? Deoarece acela este cu ei, si prin asta el are un statut de "privilegiat". 

Dar dreptatea in gandire unde e? Dar in actiune? 

Dragi frati, eu vad clar ca voi ati uitat ca Legea Cuvantului Sau nu poate fi desfiintata nici de 1 miliard de ingeri si profeti.

Cand e vorba de ceva sau cineva din apropierea lor sau din mesaj
ei nu mai vad la fel de drept lucrurile ca atunci 

cand ei dovedesc despre altceva altora. 
Ei se fac ca nu aud, nu vad si nu vorbesc.
Datorita acestei gandirii bolnave, ei aplica unor crestini, lideri, idei sau alti oameni tot felul de etichete negative si ii judeca si ii condamna pentru niste chestii minore deseori, unele chiar penibile, dar cand e vorba de a discuta despre imensa inselatorie din mesaj si invataturile false parca fara sfarsit a lui Branham, atunci ei tac. Ei nu mai aud, nu mai vad si nu mai vorbesc.

Care este substratul ascuns si psihologic al acestei atitudini a lor? 

Este gandirea partinitoare, subiectiva. Gandirea partinitoare aplicata gresit atat oamenilor cat si situatiilor este cancerul spiritual care distruge branhamismul dinauntrul lui.

Mesajul este construit doar pe gandirea subiectiva -toxica- a lui Branham. Apoi a devenit confuza si haotica si toxica si lui insusi in primul rand si-a facut rau si intunerecul mintii sale s-a declansat. 

Acest tip de gandire a inselat poporul german si au devenit criminali in masa, nu doar ucigand milioane de evrei, ci a declansat razboi mondial. De ce? Deoarece prin gandirea subiectiva Hitler a convins poporul ca ei sunt rasa suprema, aleasa si ceilalti ori se supun ori altii vor fi ucisi oricum. 

Gandirea bolnava este bolnava, si se intinde in vietile dictatorilor mari sau mici, atat cat contextul politic, social si militar le permite. Aliatii, cu o gandire obiectiva - gandirea ca oamenii sunt egali si nimeni nu trebuie ucis pentru e evreu sau tigan- au eliberat lagarele si Europa de teroarea nazista.

Creerea unor "privilegiati" intr-un context de judecata nedreapta si falsuri este o arma a manipularii care pur si simplu arata lipsa de respect fata de Dumnezeu si Cuvantul Sau si fata de oameni.

Asa deci, daca citim mesajul vedem si ca in istoria mesajului incepand cu Branham, gandirea subiectiva extrema a nascut cuvinte si actiuni pline de ipocrizie, haos, minciuna si nedreptate in randurile lor. 

De exemplu:
- Branham zicea ca daca un om spune in ce an vine Domnul, acela este un mincinos, apoi chiar el a zis ca stie ca in 1977 vine Domnul.
- Branham a zis ca acuzatorul este diavolul, apoi 4 ani mai tarziu el predica "Acuzatia" si devine acuzatorul tuturor care nu ii impartasesc toate ideile.
- Branham a zis ca el nu a zis niciodata ca el e profet. Totusi pe fiecare banda si brosura noi il auzim si citim ca intreaba oamenii la final cand se roaga: "Crezi ca eu sunt profetul lui Dumnezeu? crezi ca eu sunt profetul lui Dumnezeu?" 

Fantastic! Branham minte si se contrazice cu o usurinta iesita din comun.

Desi minte pe fata, Branham totusi poate spune foarte autoritar si sigur pe el ca: "Nimeni nu m-a auzit vreodata spunand ca sunt profet". 

Are sute de astfel de exemple contradictorii care ne arata ca gandirea lui era confuza si subiectiva.

Chiar ne crede prosti deoarece e orb si subiectiv. Branham nu se preface aici. Chiar asa procedeaza un om care e afectat psihic indelung timp. Branham a zis ca e nevrotic. A avut dreptate. Asta este efectul secundar al tuturor gandirilor, simtamintelor si actiunilor lipsite de armonie obiectiva, biblica, spirituala, corecta, dreapta.

Putea face aceste lucruri gresite cu o mare usurinta din cauza ca traia in ratacire si subiectivism. 

Iar daca un frate, un apropiat, i-a atras atentia asupra ratacirii sale, Branham i-a facut cu oua si otet, din Core, Datan si Abiram si Iuda nu i-a scos. Dar nu in fata, ci "elegant" din amvon "dovedind" din Cuvant ca el e cineva si ceilalti nu. 

Ce rusine! Ce prostie. El nu mai facea diferenta intre realitate si propria ambitie nebuna de a fi Ilie si ingerul epocii si alte nume pompoase. 

Acuma stiu bine cu cine seamana lideri si multi urmasii ai lui din Cluj si alte adunari. Cu Branham. Asa fac si ei. 

Mai frate draga, aceasta metoda de a injosi pe frati doar pentru ca nu sunt de acord cu tine arata cat de fals si prefacut esti. Esti un om nedrept si subiectiv cadn faci asta. Tu nu judeci si nu gandesti cu dreptate, ci cu emotie negativa prin gandire subiectiva. Esti plin de prejudecati. 

Pur si simplu nu intelegi ce e dreptatea in gandire, simtire si actiune. De ce nu stii? Pentru ca nimeni nu te-a invatat ce este dreptatea. Unde la Mesaj ati auzit vreodata ca liderii sa predice dreptatea si nepartinirea? Sa fie preocupati sa faca dreptate si sa judece cazuri in mod biblic, fara sa produca pagube. 

Cum sa predice ceva ce ei nu sunt si ceva ce nu stiu. Ei nu inteleg ce este dreptatea si sanatatea spirituala pe care aceasta o da omului si comunitatii.

Biblia spune:
"Oamenii dedati la rau nu inteleg ce este drept, dar cei ce cauta pe Domnul inteleg totul. " Prov 28:5

"Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului." Prov 17:15 

Observati aici ceva? E gandirea subiectiva in decizii. Nedreapta. Partinitoare.

Ce e de fapt scarba Domnului? 

Este atitudinea Lui de respingere fata de gandirea subiectiva extrema, nedreapta, ipocrita si toxica. El o uraste.


Acum inteleg de ce ma durea stomacul si sufeream cand vedeam aceste manifestari la mesaj inca din primii ani. Imi venea scarba. Nu de oameni, nu. Pe frati i-am iubit. Ei nu m-au iubit. Atata m-au sapat si barfit incat asta era o preocupare interesanta pentru ei.

Scarba este de gandirea aceea subiectiva, otravitoare si distrugatoare. 


Branham si urmasii lui numesc gandirea obiectiva "intelect, intelectuala" adica ceva rau si fals, pe cand colo exact gandirea lor emotional-negativa necinstita, nedreapta, partinitoare este printre cel mai rau si nociv lucru din ideologiile sectelor si miscarilor religioase.

Recitind unele predici a lui Branham sau comentariile de pe net a celor ce il urmeaza pe Branham si mesajul lui, ori articole publicate de ei sau imi amintesc predicile lor si discutiile lor, vad un singur lucru in tot ceea ce ei sunt si reprezinta: gandirea subiectiva, partinitoare.

Si daca bagi aceasta gandire defecta in Evanghelie, in viata, in relatii, in societate sau alte lucruri, strici totul. Asta e cel mai dureros si trist lucru de la mesaj. Si pagubos pentru ei si pentru oamenii buni de acolo care sufera mult din cauza asta.

107 comentarii:

  1. frumos. si mai zice ceva ff important in Deut ce tu nu ai spus: să nu vă temeţi de nimeni. Adica nici de Branham sau Frank ori altul. Amin. Domnul sa te binecuvanteze frate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmariti aceste explicatii biblice si veti observa cine sunt maimutele care nu vor sa vada, sa auda si sa va va lase sa auziti despre adevar
      https://behaituloilorsiglasulpastorului.wordpress.com/2015/02/14/despre-corneliu/

      Ștergere
    2. Atata timp cat asa zisul inger i-a spus lui Branham DOAR sa vindece oamenii nu si sa restaureze vreo invatatura sau practica care nici macar nu erau descoperirile lui,nu inteleg de ce va luati dupa ceea ce spunea Branham despre sine.

      Branham a spus si ca el era un inger incarnat care suna din trambita ,apoi se facea pe sine proroc dar nu avea nici o prorocie ci doar afirmatii la timpul trecut de genul ""stiti,eu am spus despre asta sau despre cealalta in urma cu 20 de ani..."",presupunea si prezicea tot timpul dar doar o data a recunoscut si a spus : ""Eu prezic,nu profetesc"" si a fost referitor la anul 1977....in rest tot timpul o dadea cu presupusul ...

      El mai spunea ca Duhul Sfant i-ar fi spus sa nu mearga in Israel....cata naivitate.Chiar ne ia de prosti acest Branham ? Pai Ap Pavel facea tot posibilul sa converteaza la Hristos pe toti iudeii daca se putea...el o spune in scrierile lui foarte clar . Tot timpul le arata din Scripturi cine este Hristosul. Faptele Apostolilor.

      Sau probabil daca mergea la evrei acestia isi dadeau seama ca Branham minte cu argumentele lui din Maleahi? Fiindca evreii isi cunosc mai bine scrierile si prorocii. Si atunci a refuzat sa mearga si a pus asta pe seama ""duhului sfant"".

      Si ceva foarte important dupa parerea mea: Daca el era Ilie din Maleahi (desi acolo scrie si de Moise asta insemnind ca ei vor venii amandoi IMPREUNA) atunci trebuia sa vina Ziua Domnului fiindca Ilie este precursorul sau premergatorul lui Hristos. In toata Biblia Ilie iL intampina pe Domnul fie cu trupul fizic sau cand traieste pe Pamant....

      Deci Branham a fost doar un vindecator prin credinta ,nu prorocul Ilie din Maleahi. Locul lui este in Efeseni 4 acolo unde Dumnezeu a asezat diferite slujbe in Biserica Lui ,pentru folosul tuturor,nu ca un om sa isi faca un cult al persoanei lui proprii numit ""mesajul orei"".

      Daca el era Ilie din Maleahi atunci unde este Moise ?



      Ștergere
    3. Behatitule ai scris la tine pe blog la articolul ala despre Branham "ca sa reaseze credinta originala, in vederea pregatirii noastre pentru rapire". Poti sa ne spui ce anume a reasezat si cum a adus credinta originala acest Branham al tau? dar sa dovedesti biblic nu cu filmuletele nu stiu cui.

      Ștergere
    4. Pentru cine are o ureche de auzit si o minte sanatoasa sa inteleaga, fratele Branham a vorbit destule profetii si ne-a lasat destule invataturi ca sa putem recunoaste semnele timpului in care traim si sa stim cat suntem de aproape de intalnirea din vazduh .
      N-a zis ca este " inger incarnat", el a spus ca intelesul cuvantului inger este acela de " mesager ". Dar nu toti pot sa recunoasca invatatura pe care ne-a transmis-o ca fiind un mesaj de la Dumnezeu . Si nici nu-i nevoie sa recunoasca, decat aceia carora Dumnezeu le da lumina . Fiindca, asa cum v-am aratat in mai multe articole ale mele si video lansate de multi altii, crestinii au inceput sa scape de amnezia spirituala si sa recunoasca cine sunt ei de fapt : samanta lui Abraham , si anume aceia care sunt nascuti prin fagaduinta . Multi concetateni au ras de Abraham, in timpul acela de 25 de ani in care el si-a asteptat fagaduinta, dar el le raspundea ca nu ar trebui sa le pese ( sa se ingrijoreze ei ) de asta, fiindca fagaduinta-i apartinea numai lui, nu si lor !. Amintindu-mi lucrul acesta, am inceput si eu sa ma mir de faptul ca voua va pasa atat de mult de " minciunile lui Branham" si nu sunteti absolut de loc interesati sa urmariti implinirea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a anuntat prin el , ba ,mai si raspanditi prostia si necunostinta voastra cu privire la lucrurile prevestite Niciunul din voi nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: Daca prin rugaciunea lui s-au vindecat bolnavi, daca nimeni din generatia lui n-a ridicat vre-o para ,daca Larkin sau Osborn sau Graham nu au comentat nici o predica a lui, dupa care randurile nesfarsite de oameni care asteptau sa se faca rugaciune pentru ei se sfarseau cu bucurii ceresti, cine este alde Lica, Adi, sau Alin , si-o gramada de Anonim , ca sa vorbeasca in felul desantat in care s-au apucat ?

      Ștergere
    5. Dovada biblica nu are, ce doar povesti transmise de peste ocean.La inaintarea credintzei crestine a contribuit mai mult IOSIF TZON decit Branham. Iar acesti fratzi si din ce in ce mai multzi (Anonimi)doar cerceteaza invatzatura branhamista si iau cei bun, dar se vede ca sint mai multe de aruncat afara.Asta sa fie fara suparare ce doar cu cercetare.

      Ștergere
    6. Nu ai zis absolut nimic ce te-am intrebat. Ai scaldat-o dar nu iti mai tine sa inseli oamenii. samanta lui Avraam sunt cei ce crd in Domnul Isus nu in mesajul orei lasa miniciunile odata ca nu mai poti inainta in fals. Exista fagaduinta si mostenire entru cei ce cred in Domnul isus nu in mesajul orei mai ignorantule nu mai stii citii Biblia? Va inselat Branham chiar atat de rau ca nu mai vedeti ce scrie negru pe alb? slujba lui de vindecare nu a negat-o decat putini oameni dar aia este alceva. Ba au comentat, chiar Osborn si altii de langa el despre doctrinele lui false. Eu cred ca lau avertizat de multe ori dar incapatanarea lui nu la lasat sa asculte de altii care i-au vrut binele. nu ai spus nimic nu ai nimic sunteti nimic. de ati fi avod dovezi biblice ni le-ati fi bombardat toata ziua. dar sunteti goi si incercati sa raspanditi minciunile si erorile ca sa inselati suflete. sunteti posedati de duhurile de minciuna ale celui rau. ati ajuns sa nu credeti ce zice Biblia si puneti citatele mortului Branham in loc de adevar. vai de voi.

      Ștergere
    7. Billy Graham s-a distantat de Branham atat de mult incat a refuzat sa predice la inmormantarea lui. Branham ii facuse cu oua si otet in mod isteric ani de zile numai pentru ca nu acceptau ideile lui nebiblice. lica

      Ștergere
    8. Semintia lui Avraam erau cei ce credeau ceea ce au predicat apostolii adica ei il aratau pe Hristos din Scripturi. Deci erau copii fagaduintei fiindca credeau ceea ce a facut Dumnezeu in Hristos.

      Isus a spus: ""Avraam a dorit sa vada ziua mea..."",adica zilele cand El era pe Pamant.

      Branhamistii spun ca doar ei sunt semintia lui Avraam,frankistii la fel,apoi vin si mormonii cu Ilie al lor Joseph Smith care au si ei "'argumente"" ca doar ei sunt semintia lui Avraam...etc.

      Si uite asa ne indepartam de adevarul biblic predicat de apostoli referitor la cei care credeau ceea ce a facut Dumnezeu in Hristos...Acestia erau semintia lui Avraam.

      Pavel nu predica ""mesajul lui Petru"" ,Petru nu predica "mesajul "" lui Iacob ca si condtie sa fi samanta lui Avraam....Ci toti acestia aratau inspre Hristos si cautau sa iL arate pe Hristos din Scripturi si ceea ce a facut Dumnezeu in Hristos la sfarsitul vremurilor.

      Deci nu mai denaturati esenta Noului Testament de conditia acceptarii si aderarii la cultul lui Branham numit ""mesajul orei"". Daca Branham era un invatator autentic punea oamenii in legatura cu Hristos,nu cu viata si misiunea lui ca inger,Ilie,inger-proroc,Dumnezeu manifestat in trup....,descoperitor de peceti impreuna cu Mielul....etc,si lista poate continua .

      Branham sa facut pe sine inger dar in Biblie ingerii sunt trimisi din prezenta lui Dumnezeu cu un mesaj pentru oameni,in nici un caz nu sunt nascuti din femeie.

      Pavel spune foarte clar asta : ""Nu stiti ca noi vom judeca pe ingeri?"".

      Daca ingerii erau oameni Pavel nu vorbea in felul acesta,fiindca oamenilor le este rezervata judecata prin Domnul Isus Hristos.El a fost randuit judecator al celor vii si morti. Pe cand Bisericii ii este rezervata judecata ingerilor, ""cei care vad pururea fata Tatalui Meu care este in cerurï"", dupa cum ne spune Isus in Matei.

      Oamenii vad fata Tatalui?Nicidecum.Nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu si nici nu iL poate vedea...Acesti ""nimeni"" sunt Branham,Frank,eu ,tu si toti oamenii muritori...

      Pe cand ingerii sunt ""duhuri slujitoare trimise sa slujeasca pe cei care vor mostenii mantuirea"". Evrei 1.

      Vad ca voi nu tineti cont de ceea ce scrie in Biblie,in schimb credeti orbeste tot ce spune Branham in predici,chiar daca este biblic sau nu.


      Ștergere
    9. Mai degraba am vrut sa scriu : Pavel nu predica ""viata si misiunea lui Petru"" ca si conditie sa fi pe placul Domnului,Iacob nu predica viata si misiunea lui Pavel...etc.

      Ștergere
  2. Branhamistilor li se potriveste si ce zice Domnul in Matei 23 "Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Adica daca e ceva personal repede inghititi camila va faceti ca nu e problema mare dar altul sa gresesca in ceva il terminati dar ceasul v-a sosit si minciuna voastra a fost demascata pana la marginile pamantului.

    25 Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi!

    29 Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e foarte puternic indemnul SA NU NE TEMEM....caci Dumnezeu e Cel -interesat- sa faca dreptate.

    Mai este o chestie urata la mesaj cand ei iau un verset din Biblie care are cuvantul "noi" si se cred ca ei sunt aia si apoi restul frazei il aplica altora daca este negativ.

    Isi aloca ei singuri mari promisiuni si etichete pozitive injosind si murdarin pe altii cu restul de fraza negativa fara ca sa stea de vorba cu aceia sau ca sa ii judece prin prisma Bibliei nu a ideilor subiective sau tipetelor lui Branham din mesaj.

    Sincer va spun ca rar gasesti secte si miscari religioase care sa aiba atata manipulare si prostie ca si cum au cei de la mesajul lui Branham.

    RăspundețiȘtergere
  4. GROAZNIC. NATIUNILE UNITE CEDEAZA SUB PRESIUNEA ISLAMULUI. VOM FI OPRITI SA CRITICAM ISLAMUL?
    https://www.facebook.com/video.php?v=690206407791290

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E veche postarea adica din 2009. Oricum si-au atras oprobiul tuturor natiunilor civilizate.Recent si un japonez a fost decapitat .Deci e o religie agresiva,esuata pe undeva prin evul mediu. Parca unii ar vrea sa islamizeze Europa.

      Ștergere
    2. Interesant e ca Branham marele profet fara nici o profetie,nu a spus nimic de agresiunea si expansiunea islamului.In schimb a batut campii cu Biserica Catolica,de parca am fi in Evul Mediu.

      Ștergere
  5. E unul dintre cele mai bune articole ale tale fr lica. Slava Domnului. Go forth! No fear. Shalom and God bless you my brother.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si Ilie a zis poporului: "Eu singur am ramas din prorocii Domnului, pe cand proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. (1Reg.18:22)

    Si Fr Branham stia ca dupa plecarea lui vor fi mai multi nproroci dea lui Ball si Izabela asa ca nu ma mir ca voi atacati dur mesaul doar ca il atacati degeaba ,el este mort de ce il mai atacati,atunci inseamna ca are valoare mai mare sunteti ca niste frunze uscate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte mare valoare are din moment ce sa descoperit ca este bazat in totalitate pe invataturi subtilizate de la Larkin si altii dinaintea lui Branham...plus si alte inflorituri ale lui Branham gen ""vocea de la Ohio"" sau rapirea din serai ,pardon ""ridicarea in norul de fum al rachetei esuate"".

      ""Mare proroc"" a fost Branham daca nici macar intr-o predica nu spune nimic de islam si expansiunea lui bazate pe agresiune,terorism si executii...

      A stai are o ""profetie"",pusa si pe seama lui Dumnezeu insusi: ""Billy Paul nu va fi batran si pestii vor innota in Los Angeles"". Numai ca saracul Billy P.mai are putin si isi da duhul din cauza batranetii. Traiasca minciuna atata timp cat aduce profit celor din Jefersonville.

      Ștergere
  7. Si inca ceva sa va reimprospatati sanatatea face bine sa mai ascultati
    http://branham.org/azure/branham/6a775f7a-f93c-432d-b613-b19324ee651e.jpg

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar pe mincinosi ii improspateaza alti mincinosi.Pe cei sinceri ii improspateza doar cuvantul curat al lui Isus adica Evanghelia Lui vesnica.

      ""Cuvintele Mele sunt duh si viata"".

      ""Nu am facut minuni in Numele Tau?Nu am scos noi draci in Numele Tau?"". Citeste Matei 7 si lasa povestile unor oameni muritori .

      ""Ce frumoase sunt picioarele celor ce vestesc Evanghelia..."". Nu a celor ce vestesc povestile lui Branham.

      Ștergere
  8. Domnul a trimis la ei proroci sa-i intoarca inapoi la El, dar n-au ascultat de instiintarile pe care le-au primit. (2Cron.24:1)

    Ai nevoi si de roroci nu numai de Isus ca sa traiesti chiar aici in acest verset spune Domnul ca a trimis proroci ,de aceea Domnul are proroci sai asa cum este si Fr Branham pe care voi nu recunoasteti entru ca voua nu va fost descoerit sincer aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai aici 2 versete care arata limpede si clar ce trebuie sa facem si arata pentru ce trebuie sa ascultam de roroci:

    Avraam a raspuns: "Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei." (Luc.16:29)

    Si Avraam i-a raspuns: "Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti." (Luc.16:31)

    Moise avea dreptate cand spunea asta pentru ca sunt unii care nu cred in roroci trimisi de Dumnezeu negandule existenta si cei care sunt cu Izabela astazi nu patesc nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu traim in perioada vechiului testament,ca sa avem nevoie de proroci. Domnul Isus a trimis 12 ucenici sa predice Evanghelia,NU DOAR UNUL . Se pare ca voi nu stiti in ce perioada va aflati,din punct de vedere biblic. In Efeseni scrie ca Dumnezeu a dat in Biserica apostoli,evanghelisti,proroci....etc. Deci toate sunt la plural .In perioada harului Dumnezeu nu mai lucreaza ca in vechiul testament deci nu mai trimite UNUL SINGUR PE TOT PAMANTUL.

      Isus spune foarte clar asta celor din vremea lui : ""Prorocii au tinut pana la Ioan...."" . Deci Ioan Botezatorul a fost ultimul proroc trimis dupa modelul vechiului testament.

      In perioda harului sunt proroci in biserici locale,nu proroci mondialisti unici asa cum era in vechiul testament.

      Branham nu a fost deloc un proroc mondialist fiindca nu a avut nici o prorocie autentica.A incercat sa aiba dar nu i-a reusit ,prin faptul ca prezicea si presupunea tot felul de lucruri. El a fost doar un vindecator prin credinta,asa cum au fost si altii din vremea lui si asa cum sunt si in ziua de azi si vor mai fi si in viitor.

      Tu nu ai facut decat sa aplici versete si contexte din vechiul testament perioadei harului si a bisericii. Cu Biserica altcumva sa treaba.Citeste Efeseni si ai sa vezi.

      Dar voi asa sunteti invatati sa luati versete rupte din context si sa le aplicati aiurea,unde va convine voua.



      Ștergere
    2. ""Ai nevoi si de roroci nu numai de Isus ca sa traiesti "". Ratacire mai mare ca asta nu am auzit in cadrul mesajului. De fiecare data cand scrieti un comment voi cei cu mesajul,de fiecare data ma uimiti pana unde puteti sa mergeti cu rastalmacirea Bibliei.

      ""Cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii"".

      ""Eu sunt Calea,Adevarul si Viata.Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine"". Nu prin proroci te apropii de Dumnezeu ,ci tocmai prin evanghelisti si apostoli auzi cuvantul Evangheliei,care duce la mantuire.In Efeseni prorocii sunt mentionati dupa apostoli si evanghelisti.

      Si la urma urmei Branham nu a avut nici o prorocie autentica.Au fost doar presupuneri si preziceri.Si Biblia ne invata sa ne ferim de prezicatori si de proroci mincinosi ,care au indrazneala sa spuna ""asa vorbeste Domnul" unde nu a vorbit Domnul.

      Si cum recunoastem ca nu a vorbit Domnul? Fiindca nu se implineste acel cuvant spus de ""proroc"". In acest caz prorocul vorbeste de la el,nu de la Dumnezeu.Si ni se spune SA NU AVEM FRICA DE EL.

      Deci mai lasati-ne cu Branham si cu minciunile lui. E satula lumea de minciuna si manipulare.Branham si viata lui este cosmetizata si intretinuta de unii care urmaresc profitul financiar. Si conturile baietilor destepti din Jeffersonville sunt ticsite cu milioane de dolari.

      Bine a spus ISus ""Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi..."". Cand cunosti adevarul atunci te eliberezi de minciuna si manipulare ieftina.

      Ștergere
  10. Atunci trebuie sa elimini vechiul testament dupa tine ce zici?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aperi prorocii mincinosi Iacobe sa-ti fie rusine! ce spui tu nu are legatura cu adevarul. In vechiul test. nu exista Jertfa mantuitoare. pentru mantuire nu avem nevoie de nici un om atata de prost informat esti? de proroci adevarati este nevoie in Biserica dar nu pentru mantuire ci pentru zidire, sfatuire, revelatie si altele lucruri duhovnicesti dar astea nu ne obliga sa credem in cineva anume ci sa luam ce e bun si s aurmam numai pe Domnul. Nu mai insela oamenii cu branham al tau ca ajungi in iad mincinosule si inselatorule.

      Ștergere
  11. daca nu ascultati cuvintele robilor Mei proroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineata, si pe care nu i-ati ascultat, (Ier.26:5)

    Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! (Mat.23:37)

    De aceea Intelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Le voi trimite proroci si apostoli; pe unii din ei ii vor ucide, iar pe altii ii vor prigoni, (Luc.11:49)

    I ti sunt suficiente aceste versete sau iti mai trimit ca sa intelegi ca Dumnezeu trimite proroci si apostoli?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aperi prorocii mincinosi Iacobe sa-ti fie rusine! ce spui tu nu are legatura cu adevarul. In vechiul test. nu exista Jertfa mantuitoare. pentru mantuire nu avem nevoie de nici un om atata de prost informat esti? de proroci adevarati este nevoie in Biserica dar nu pentru mantuire ci pentru zidire, sfatuire, revelatie si altele lucruri duhovnicesti dar astea nu ne obliga sa credem in cineva anume ci sa luam ce e bun si s aurmam numai pe Domnul. Nu mai insela oamenii cu branham al tau ca ajungi in iad mincinosule si inselatorule.

      Ștergere
  12. Iata ce faceti voi cu privire la Fr Branham.

    De aceea Intelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Le voi trimite proroci si apostoli; pe unii din ei ii vor ucide, iar pe altii ii vor prigoni, (Luc.11:49)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aperi prorocii mincinosi Iacobe sa-ti fie rusine! ce spui tu nu are legatura cu adevarul. In vechiul test. nu exista Jertfa mantuitoare. pentru mantuire nu avem nevoie de nici un om atata de prost informat esti? de proroci adevarati este nevoie in Biserica dar nu pentru mantuire ci pentru zidire, sfatuire, revelatie si altele lucruri duhovnicesti dar astea nu ne obliga sa credem in cineva anume ci sa luam ce e bun si s aurmam numai pe Domnul. Nu mai insela oamenii cu branham al tau ca ajungi in iad mincinosule si inselatorule.

      Ștergere
  13. Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece si le-a zis: "Iata ca ne suim la Ierusalim, si tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va implini. (Luc.18:31)

    rin cine au fost scrise toate astea prin roroci

    Apoi le-a zis: "Iata ce va spuneam cand inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Proroci si in Psalmi." (Luc.24:44)

    In Proroci este scris: "Toti vor fi invatati de Dumnezeu." Asa ca oricine a ascultat pe Tatal si a primit invatatura Lui vine la Mine. (Ioan.6:45)

    Unde este scris spune Isus in proroci

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aperi prorocii mincinosi Iacobe sa-ti fie rusine! ce spui tu nu are legatura cu adevarul. In vechiul test. nu exista Jertfa mantuitoare. pentru mantuire nu avem nevoie de nici un om atata de prost informat esti? de proroci adevarati este nevoie in Biserica dar nu pentru mantuire ci pentru zidire, sfatuire, revelatie si altele lucruri duhovnicesti dar astea nu ne obliga sa credem in cineva anume ci sa luam ce e bun si s aurmam numai pe Domnul. Nu mai insela oamenii cu branham al tau ca ajungi in iad mincinosule si inselatorule.

      Ștergere
  14. Si inca un verset care arata ca erau proroci si invatatori si in vechime erau la olalta

    In Biserica din Antiohia erau niste proroci si invatatori: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut impreuna cu carmuitorul Irod, si Saul. (Fapt.13:1)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aperi prorocii mincinosi Iacobe sa-ti fie rusine! ce spui tu nu are legatura cu adevarul. In vechiul test. nu exista Jertfa mantuitoare. pentru mantuire nu avem nevoie de nici un om atata de prost informat esti? de proroci adevarati este nevoie in Biserica dar nu pentru mantuire ci pentru zidire, sfatuire, revelatie si altele lucruri duhovnicesti dar astea nu ne obliga sa credem in cineva anume ci sa luam ce e bun si s aurmam numai pe Domnul. Nu mai insela oamenii cu branham al tau ca ajungi in iad mincinosule si inselatorule.

      Ștergere
  15. Dane. Tocmai am scris despre subiectivism mai sus. Se pare ca chiar nu ai inteles nimic.

    Versetele biblice date de tine nu au legatura cu minciunile lui Branham.

    Faptul ca acele versete biblice sunt adevarate, nu il face pe Branham profet adevarat. Tu chiar nu gandesti deloc? Nu ai dreptul sa aplici versete adevarate unui profet dovedit ca nu e profet in sensul biblic major.

    Nu esti deloc matur, nu te supara ca iti zic asta. Voi tot ziceti ca e profet, dar ce a profetit asta nu o spuneti.

    Si profetii din Biblie nu invatau ci aduceau Cuvantul din partea lui Dumnezeu, poporului, dar Branham nu a adus nici un Cuvant de la Dumnezeu ci doar a luat ce a vazut el ca pare mai biblic de la penticostali si Larkin si altii. Pai sa-mi fie cu iertare, dar asta nu il face profet. Nici vindecarile nu il fac profetul Ilie.

    Ca a avut darul de vedeni si descoperire este cu totul alt subiect. Darurile sunt pentru zidirea Bisericii, nu pentru intemeierea unei secte numite mesajul orei si de a urma un om care a plagiat si mintit.

    Subiectul acestui blog nu este daca trebuie sa fie profeti sau nu in adunare, ci daca pretentiile si invataturile lui Branham sunt adevarate.

    Iar daca descoperim ca multe lucruri din mesajul orei sunt minciuni sau plagiaturi asta il descalifica pe Branham sa fie ceea ce a pretins a fi. Un Inger, profetul Ilie, Fiul Omului, etc.

    Lucrurile nu sunt greu de inteles daca ramanem echilibrati si obiectivi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eroarea lor este ca iau versete biblie si le aplica total gresit si in context fara nici o legatura una cu alta doar sa ni cum nimeresc si ei. Dar ne-am prins de inselaciunea voastra branhamistilor si nu ne mai puteti duce de nas. Epoca Mesajului Inselaciuni lui Branham a apus. Amin.

      Ștergere
  16. Imi pare rau de voi dar voi aduceti in fata doar lucruri care vi se par vou a fi neadevarate din mesajul orei si asta este ceea ce nu imi place la voi,nu mai tot cautati niste lucruri care vi se par voua fi niste erori dar tocmai voi nu aduceti clare argumente la ce spuneti ,macar daca ar fi adevarat ce spueti si inca va aruncati asa de vehemet asupra argumentelor clare si limpezi care vi le aduc pentru Fr Branham si vreau sa va spun ca lupta de abea a inceput dar sunt sigur caci adebarul iasa la iveala si faptul ca voi nu sunteti de acord cu spusele Fr Branham desi stiu ca am de a face cu Izabela cu duhul acesteia si a multor altor personaje biblice negative cum sunt Iane si Iambre care iata pricinuiesc numai necazuri .

    Aceste versete biblice au legatura cu Fr Branham si cu tot ce se intampla si astazi de fapt voi nu vedeti ptobabil inca ca Biserica romano-vatolica isi cheama inapoi fiicele care sau desprins din ea pentru ca voi nu trebuie sa vedeti asta si doar faptul ca Fr Branham il faceti voi asa ca de fapt este Ingerul si prorocul Laodiceei.Voi doar asta nu vedeti.

    Altii ziceau: "Este Ilie." Iar altii ziceau: "Este un proroc ca unul din proroci." (Marc.6:15)

    In Proroci este scris: "Toti vor fi invatati de Dumnezeu." Asa ca oricine a ascultat pe Tatal si a primit invatatura Lui vine la Mine. (Ioan.6:45)

    Pe care din proroci nu i-au prigonit parintii vostri? Au omorat pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihanit, pe care L-ati vandut acum si L-ati omorat. (Fapt.7:52)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce aberatii scrii.Iarasi iei versete din contextul lor si le aplici aiurea .Toate versetele ale aruncate parca de pe bloc nu au nici o legatura cu Branham. Ai auzit si tu la mesaj de biserica catolica si gata o dai intruna cu o teorie preluata de Branham de la altii.Vedem ca amenintarea crestinismului nu este biserica catolica ci islamul cu fanaticii lui. Acestia executa crestini si ameninta cu expansiunea prin teroare. Deci tu doar ai preluat niste teorii care nu sunt valabile in vremurile in care traim.

      Adevarul este chiar invers:crestinii daca se unesc pot face fata expansiunii islamului.Dezbinati sunt vulnerabili in fata terorii si fanatismului extrem al islamului.

      Dar bineinteles ca Branham nu a stiut aceste lucruri.Nici macar nu a profeti despre ele.Pai este si normal,daca nu era un profet. Doar un profet putea sa vada 50 de ani in viitor si sa spuna ca islamul va devenii o amenintare la adresa crestinismului.

      Inca o dovada ca Branham nu a avut nici un dar al profetiei.El doar prezicea si dadea cu presupusul.

      IN NICI O PREDICA MACAR BRANHAM NU SPUNE NIMIC DESPRE ISLAM SI CEEA CE SE INTAMPLA IN VREMURILE ACESTEA.

      Asta numiti voi prorocul timpului de sfarsit? Sunteti chiar comici.

      Ștergere
    2. Iacobe bine ai dat versetele biblice. Dar nu stii sa le citesti tu prima data. Prorocii au vestit pe ISUS nu s-au vestiti pe ei insisi asa cum Branham a facut. Nu ai si nu exista nici o dovada ca el e ingerul epocii laodiceea sau prorocul Ilie. Minciunile voastre se termina curand. Inselatorilor. Mincinosilor. Ratacitilor. D-zeu sa aiba mila de voi sunteti invatatori falsi si inselati sufletele sincere dar Dumnezeu va pune STOP.

      Ștergere
  17. Nici vindecarile nu au fost ce s-a spus ca sunt.
    "Walter Hollenweger, a noted Pentecostal historian who worked as translator for Branham in one of his campaigns in Switzerland, wrote of Branham:
    He possessed an extraordinary diagnostic gift and could identify the illnesses (sometimes even the names) of persons he had never seen. Unfortunately his healing prognosis was accurate only in rare cases. The excuse of healing evangelists in such cases has always been: The patient did not really believe; for they were convinced that faith leads automatically to health.[5]
    Hollenwegger also stated that however generously Branham is judged:
    ...it must be admitted that his sermons were not merely simple, but often naive as well, and that by contrast to what he claimed, only a small percentage of those that sought healing were actually healed."

    http://en.believethesign.com/index.php/How_many_people_were_healed_in_Branham%27s_meetings%3F

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonime la tine apar in repetate randuri doar cuvintele astea Inselatorilor. Mincinosilor. Ratacitilor,ori cred ca singurul inselat mincinos si ratacit esti doar tu,si eu ti-am adus suficiente argumenete care au legaturi biblice cu Fr Branham.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alea nu sunt argumente ci versete aruncate aiurea,pe care orice om poate sa le ia din Biblie si sa le aplice la orice persoana.De aceea sunt si atatea secte cu trimisi ""unici"" cu lideri gen Joseph Smith de la mormoni,Russel de la martorii lui Iehova,Ilie din branhamism,Ewald Frank din frankism...fiindca toti au preluat versete scoase din contextul lor initial si apoi folosite in scop propriu pentru a infiinta anumite miscari,directii,secte...fiecare cu modul lor ingust si acuzator de a privii lucrurile. Dar toate pana la urma sunt ""arse"" de focul si proba timpului...si raman doar profitorii care si-au umplut conturile cu milioane de dolari,si cativa fanatici care nu gandesc cu propria lor minte...le place sa se inchida in secte si in anumite modele de gandire stabilite de altii.

      Ștergere
    2. Am uitat si de adventisi cu a lor Ellen White,marea profeta...sau ce o mai fi si asta.Si acestia au argumente adica niste versete luate aiurea din Isaia sau Ieremia si aplicate lui E.White. Apoi iti prezinta aceste versete ca fiind ""dovezi"" ca acolo ar fi locul intemeietorului miscarii.... :))

      Ștergere
    3. Martorii lui Iehova= daca nu aderi la ei vei trece prin necazul cel mare...nu sunt asa agresivi ca altii limitandu-se doar la acuzatia asta cu necazul cel mare.

      Branhamistii,frankistii= daca nu accepti ""mesajul orei"" nu faci parte din mireasa,si nu numai atat dar vei arde in focul iadului si multe nenorociri vor venii peste tine daca respingi ""profetul Branham"" sau daca incerci sa cercetezi si sa analizezi predicile acestuia,vei fi chiar ""batut"" de Dumnezeu la propriu...Acestia sunt foarte agresivi si combativi,multi dintre ei avand probleme nervoase si nevrotice din cauza stagnarii in secta aceasta.

      Mormonii= isi trimit adeptii sa predice peste tot cu scopul sa atraga oamenii in biserica lor,singura biserica a sfintilor autentici ,restul fiind catalogati ca rataciti,capre,si neavand descoperirea venita prin Ilie al lor adica prin Joseph Smith. Observati asemanarea cu branhamismul si frankismul:si acestia au un Ilie care a adus taine si descoperiri...doar ca in privinta acestui Ilie numit Branham sa descoperit ca ceea ce sustinea si predica nu erau descoperirile lui proprii ci niste teorii si invataturi preluate de la inaintasi lui gen dr.Larkin,unitarieni,chiar si de la adventisti, kabalah... Acestia ca si mormonii au conturile ticsite cu milioane de dolari.Tocmai poate de aceea in branhamism si in frankism nu se regasesc predici si invataturi ca acelea ale apostolilor ,care indemna la facerea de bine si intrajutorarea altora. Ei se limiteaza strict la predicile lui Branham,si ceea ce au invatat apostolii si Isus este plasat undeva pe locul 2,3...chiar daca Biserica este intemeiata pe invatatura apostolilor.

      Ștergere
    4. Frankismul= exact ca si branhamismul,doar ca locul lui branham a fost luat de Ewald Frank,un german care sustine ca in anul 1962,dimineata la ora 6 cand a deschis geamul sa se roage,a auzit o voce fara identitate adica fara sa isi prezinte NUMELE, care i-ar fi spus sa ia cu asalt un teritoriu de pamant si acolo sa ridice un sediu de unde vor fi trimise in toata lumea ""hrana duhovniceasca"" adica predicile lui Branham dar traduse si corectate in stilul lui Frank.

      Acest Ewald Frank se considera un fel de trimis unic cu voce directa din partea cuiva fara identitate-nu il pot numii nici Iehova,nici Isus Hristos,nici Allah, fiindca vocea a refuzat sa isi prezinte identitatea asa cum face Dumnezeu si Isus in Biblie-si care se prezinta audientei ca fiind apostol,invatator,evanghelist chiar daca nu are semnele unui apostol asa cum scrie Pavel corintenilor in 2 corinteni..Mai nou misiunea lui este numita de catre adeptii lui: slujba biblica,apostolica si .....profetica. Dar daca analizam cu Biblia vedem ca nu este nici biblica fiindca vocea nu sa prezentat deloc refuzand sa ramana ANONIMA, nu este apostolica fiindca nu are semnele unui apostol asa cum scrie Pavel ( in multe cazuri Frank a refuzat sa se comporte ca un apostol adica a refuzat sa se roage pentru bolnavi chiar daca a fost rugat de niste frati sa o faca) ,si in al treilea rand nu are nimic profetic aceasta slujba data de un ANONIM care a vorbit de pe geam dimineata, fiindca Ewald Frank nu are nici macar o profetie...are ca si Branham cateva tentative de a profetii dar esuate ,si care erau defapt mai mult presupuneri dupa anumite evenimente care aveau loc.

      Deci oameni buni acestia si cu adeptii lor sunt cei care va impiedica sa va vedeti pe voi insiva asa cum va vede Dumnezeu in Hristos:iertati,rascumparati si pregatiti pentru orice fapta buna.

      Parerea este sa nu tineti cont de nimic din ce invata ei,fiindca vin la voi cu cuvinte frumoase si magulitoare dar au in traista doar venin,rautate,infricare si multe lucruri fara dovezi dar prezentate cu mult fast . Observati ca totul se invarte in jurul lor si a misiunii lor?
      '
      Pentru ei Evanghelia si sfaturile apostolilor sunt lucruri invechite si depasite. De aici va puteti da seama ce duh ii conduce si ii inspira,chiar daca foloseste cuvinte biblice si expresii pe care poate nu le-ati mai auzit gen ""cuvantul original,mireasa cuvantului,mesajul de sfarsit.."". Toate sunt aceste notiuni sunt limitate strict la o invatatura care doar acuza pe altii,dar care nu are viata si putere sa te transforme si sa te motive sa faci ceva in viata .Iti rapesc bucuria,optimismul si pofta de viata ...si toate se fac sub lozinca ""mesajul orei"".

      Ce sa mai spun de adunarile lor....aici se foloseste Biblia doar ca si arma psihologica si pentru a critica si mustra pe altii care nu se conformeaza regulilor impuse de pastorii lor.

      Ștergere
    5. N ai adus nici o singura dovada. Mai Iaboc dar tu chiar esti un om fara minte si nu pricepi inca? am mai zis ca daca aduci cateva versete biblice adevarate nu il fac pe Branham proroc adevarat. De udne pana unde le pui tu lui Branham. Ti-a zis Dumnezeu sa le pui? Esti chiar asa de prost? Unde ai adus dovezi? Nicaieri. Esti inselatori, esti mincinos si esti ratacit. Sectanti pierduti in minciuna si intuneric. Ma rog pentru sufletul vostru.

      Ștergere
  19. Sunt sigur ca intr-o zi vei raspunde afirmativ ca Fr Branham este Ingerul si profetul epocii Laodiceea care sta sa se incheie si sunt sigur nu am nici cea mai mica indoiala ,caci evenimentele care urmeaza se vor derula foarte rapid fara ca tu anonime si Lica si Adi si Abel sa puteti reactiona cumva caci vom pleca curand de pe pamant intr-una din aceste zile vom pleca si ne vom intalni in vazduh cu Isus si cu toti sfintii proroci si Ingeri va fi mare bucurie pentru noi cei ce credem mesajul orei.Nu vom fi dati de rusine si de rusine vetzi fi datzi voi cei ce nu atzi crezut.Amin.


    Iata, va voi trimite pe prorocul Ilie inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata. (Mal.4:5)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multa mandrie si ingamfare ai in inima.Mesajul acesta va transformat in farisei care stiu doar sa se bata cu pumnul in piept . Voi aveti nevoia de o pocainta reala si sa il redescoperiti pe Domnul Isus ei adevarurile Evangheliei.

      Parca epoca Laodiceea sa incheiat odata cu moartea lui Branham.Asa era teoria epocilor:cand moare un ""mesager"" automat se incheie o epoca si incepe alta. Deci Branham a murit de 50 de ani.Potrivit teoriei epoca Laodiceea sa incheiat in urma cu 50 de ani.Acum suntem in a 8 a epoca? Care o fi asta fiindca in Biblie nu scrie?

      Ștergere
    2. Maleahi 4,5 nu se refera la Branham Iacobe. De unde ai inventat-o asta? de la Branham citire. Mai iacobe tu crezi ca suntem atat de prosti? imi dai un verset scris cu 400 de ani inainte de Isus si tu il aplici lui Branham? esti un om tare naiv. Isus a zis despre Ioan Botezatorul "El este Ilie care trebuia sa vina". Asa ca cermina cu prostia si minciuna. ai verificat cu Biblia invatatura asta? Sunteti maestri ai inselatoriei si minciunii.

      Ștergere
    3. Mai studiaza un pic despre Ilie si vezi dupa aia cum stau lucrurile.
      http://mesajul.blogspot.ro/2013/05/profetul-ilie-in-grafica-simpla.html

      Ștergere
  20. soarele se va preface in intuneric, si luna in sange, inainte ca sa vina ziua Domnului, ziua aceea mare si stralucita. (Fapt.2:20)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin, aici ai mare dreptate, Iacobe, si ca sa intelegi asta mai bine iti mai dau si eu cateva versete:

      Matei 24:29-31 Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

      Luca 21:25-27 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
      oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
      Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.

      Fapte 2:19-20 Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

      Isaia 13:9-10 Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.

      Amos 5:20 Nu va fi oare ziua Domnului întuneric în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?

      Apocalipsa 6:12-17 Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele,şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”

      Ștergere
    2. Nu inteleg cum a rupt Branham pecetea a sasea ca inca soarele straluceste si luna e pe cer , dar nu in sange !
      Domnul sa aiba mila de voi, cei care credeti toate aceste "minciuni" !

      Ștergere
    3. Minciuni pe banda rulanta.Pentru unii sunt o sursa buna de castig asemenea aberatii specifice sectelor care au intemeietor. In cazul branhamismului este WMB.

      Unde mai intalnim in Biblie ca un inger sa fie numit si proroc,asa cum fac branhamistii cu Branham numindu-l "" ingerul si prorocul din Laodiceea""? Scrie clar ca Biserica va judeca pe ingeri. ""Nu stiti ca noi vom judeca pe ingeri?"". Corinteni.

      Ingerii au venit la proroci cu anumite mesaje din partea lui Dumnezeu...In nici un caz nu exista aceasta exprimare sau idee ""inger-proroc sau proroc-inger"".

      Doar in secte exista aceasta tendinta fiindca acestea schimba sensul si ordinea Scripturilor,luand si plasand versete aiurea la situatii si persoane care nu au legatura cu ele.

      Ștergere
    4. Unde mai e Duhul Sfint in toate minciunile astea branhamiste? Nu e. ce adunare la Mesaj din Romania are Duhul Sfint in mijlocul lor........ si unde oameni mai sunt pasionati pentru Hristos si pt. mantuirea celor pierduti? nicaieri. Fiecare pt ei. Bisericile sunt doar adunaturi de oameni rataciti care se bucura de cateva vindecari de la Branham.ce sa mai zicem..... de rinduiala si biserici pline de Duhul Sfint cu pace bucurie si binecuvintari?

      Ștergere
  21. Observati superioritatea gandirii lui Dumnezeu deja din Vechiul Testament?

    Vedeti superioritatea si puterea care exista in ADEVAR? Adevarul este indestructibil. Nici Branham nu l-a putut ascunde dupa ideile lui, subiective si false. Vazand astea si eu ma vad extrem de mic in fata Slavei Puterii lui Dumnezeu de a fi DREPT.

    Nu degeaba zice Biblia ca El URASTE NEDREPTATEA! El uraste nedreptatea din gandire, vorbire si actiunile tuturor, nu e vorba de culori religioase.

    Poti crede intr-un miliard de mesaje a lui Branham, si un miliard de ingeri, si inca un miliard de profeti Branham, caci daca gandesti si vorbesti in termenii nedreptatii pe care Dumnezeu o uraste, nu-ti foloseste la nimic.

    Omul e om. El face bine sau rau.

    Cu adevarat nimeni nu e vrednic decat Mielul lui Dumnezeu. El a fost deplin dedicat lui Dumnezeu, trecand peste orice ispita de a fi subiectivist. (sa zic asa) Slava Lui.

    Observati inferioritatea gandirii care domina la mesaj? Nici aceasta gandire inferioara nu a putut sta ascunsa de sabia Cuvantului lui Dumnezeu.

    Iar cand aceasta gandire de proasta calitate, toxica, bolnava este introdusa in Biblie, in relatii, in comunitate, in leadership, in familie, in activitatea profesionala, ea otraveste si strica multe lucruri frumoase.

    Sa-mi fie cu iertare, dar gandirea aceasta plina de subiectivism, ipocrizie, partinitoare, nedreapta, mostenita de la Branham este cu mult inferioara fata de simpla si gandirea normala, umana, care si ea poate face diferenta dintre bine si rau.

    Imi amintesc ca stand de vorba cu fr Matei din Germania, am realizat ca si datorita dumnealui, cei care au preluat mesajul in Romania, sunt parte in acest mod negativism de a privi viata, credinta si relatiile. Au preluat cea mai dura si violenta verbal atitudine din mesajul lui Branham si l-au multiplicat servindu-l drept adevarul timpului.

    Ei au creat generatii de oameni la care nu ai putut sa vezi ceea ce numim "caldura sufleteasca", bunatate in vorbire, in privire, in gesturi, in comunicare si actiune.

    S-a creat generatia oamenilor incruntati, acrii si distanti.

    Ei mereu bateau toba ca IHVH este Isus dar nu Il cunosteau ca Persoana, ca Fiinta, pe Dumnezeu ca si Creator, ca si Tata in mod personal, ci doar vroiau sa fie siguri ca oamenii repeta ca papagalii ca IHVH este ISUS.

    Pentru ei asta era dovada ca ai Duhul Sfant. Ce subiectiv si primitiv mod de a manipula sufletele oamenilor.

    Cand recitesc unele lucruri scrise aici pe blog, chiar si de mine unele erau cu multa emotie in ele, - dar emotie pozitiva- vad o mare, vad un ocean negru cu o gaura neagra in el numita mesajul orei, din care unii incearca sa se salveze si sa le spuna si celorlalti adevarul.

    Ma rog, si sper ca si rugaciunea celor ce urmeaza pe Branham, este la fel cu a mea: FIE CA NUMAI ADEVARUL LUI DUMNEZEU SA BIRUIASCA VIETILE TUTUROR SI SA NE VINDECE.
    EL SA LUMINEZE MINTILE LIDERILOR. ACUM. ACUM.

    ACUM E CEASUL.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu ""IHVH este Isus"" am intalnit-o si la baptisti in urma cu vreo 20 de ani!. Doar ca nu era enuntata asa obsesiv cum fac branhamistii si frankistii cand te puneau sa repeti ""marturia"" ca Isus este Iehovah din vechiul testament. Acestia au preluat de la Matei tot felul de obiceiuri ciudate si stranii si le-au transformat in adevarate dogme si trebuia sa le demonstrezi liderilor ca tu ai priceput aceasta teorie,sa vada daca ...esti nascut din nou :)).

      Ceea ce se intampla in Romania in branhamism si frankism este din cauza liderilor si a orgoliului lor fara limite precum si a dorintei lor obsesive de a domina pe frati,surori impunandu-si regulile si mentalitatea lor toxica si bolnava asupra altora.

      Ștergere
    2. Observati ironia ""mesajului orei""? Ei se lauda ca au cuvantul original dar se comporta ca niste bestii spirituale ,si folosesc Biblia cam in proportie de 80% sa atace si sa umileasca pe alti frati plasandu-i in tot felul de pasaje si tablouri care nu au nici cea mai mica legatura cu ei.

      Prin asta ii ataca emotional,psihologic lovindu-i fara mila apoi batandu-se cu pumnul in piept cum ca ""ce frumos a vorbit Domnul azi in adunare"". Dar nimeni nu se priveste in ochi dupa ""adunare"" si sunt mai reci ca cei din lume cand se intalnesc la o intrunire oarecare.

      Deci concluzia care este oameni buni?Are acest mesaj putere sa transforme omul ,sa iti ofere o noua directe in viata si sa te faca sa rodesti ca sa fi dupa placul Domnului?

      Nu are putere fiindca este centrat in jurul unui om si a ""misiunii "" lui ca inger,Ilie,proroc,semne ca ale lui Moise chiar daca el se autoproclama Ilie...

      Tot ce este creat in jurul unui om si a cultului sau se va autodistruge.Uitati-va doar la Stalin,Lenin,Hitler,Sadam Husein ,Ceausescu..soarta lor este pana la urma ruina si distrugerea si sistemele create de ei sunt sortite esecului .

      Ștergere
    3. Imi amintesc ca odata, sus pe Valea Chintaului la adunare, a trebuit sa scriem pe bilete ce credem noi despre ideea IHVH este ISUS si aceste bilete trebuia sa ajunga la Matei in Germania.

      Ai fost cumva si tu acolo sau si in alt oras s-a procedat la fel?

      Ștergere
    4. Noi trebuia sa scriem pe foaie ""marturia personala"" si cumva sa demonstrezi cu versete din vechiul si noul testament ca Isus este Iehovah. Si cand am intrebat ce e cu chestia asta,mi-au raspuns ca trebuie sa imi aduc marturia la altar. Altarul fiind amvonul deci trebuia sa lasam fituica pe amvon dupa adunare. :))

      Apoi am aflat ca fratele Matei a dat porunca in tara sa se procedeze in acest mod.

      Vazand astfel de practici care erau practic debitarile si deviatile lui Matei plus stilul lor dictatorial de a predica si de a sta tot timpul cu ochii pe frati si surori,mi-am spus ca aici nu este Isus Hristos...nici vorba de hrana duhovniceasca,cuvantul original si alte denumiri cu care ei isi mangaie orgoliul .

      Si acum ma intreb dupa multi ani ce pot unii sa faca cu Evanghelia Domnului...adica sa dea la o parte simplitatea Cuvantului lui Hristos in favoarea unor debilitati plecate de la unu si de la altul.

      Am uitat sa scriu:asta cu marturia personala sa intamplat langa Timisoara ,la o adunare de frankisti.

      Bine ca nu m-a tinut Domnul mult la acesti oameni si deviatile lor biblice.M-am intors in baptism de unde plecasem ,si bine am facut . Apoi aflasem ca si altii au parasit aceea biserica.Nici nu stiu daca se mai intalnesc acolo. Lucruri tare ciudate erau acolo,si un fel de vorbire strain de partasia frateasca. Si acum cand ma gandesc ii multumesc Domnului ca am plecat de acolo.

      Am mers fiind invitat de un prieten .Apoi dupa cativa ani si el plecase de la ei.

      Bine a spus cineva ""omul sfinteste locul"". Biblia o au toti pe amvon dar de oameni depinde daca fac din biserica lor un iad sau un rai .

      Ștergere
    5. E mai corect cum ai spus tu. Asa a fost de fapt si la noi la Cluj. Marturia personala, da. Deci e vorba despre aceeasi porunca de la Matei.

      Ma bucur ca ai scapat si tu de ideile din secta asta.

      Ștergere
    6. Apropo de Matei ,mai este in cadrul mesajului? Intreb fiindca am auzit mai demult ca incepuse sa aibe idei impotriva ""robului credincios"" si sa il combata pe Frank. Odata l-am vazut la o intrunire pe tara la Cugir.

      Ștergere
    7. A ramas la mesaj dar nu mai e cu Frank. Lica

      Ștergere
    8. Stii si motivul ? E ciudat ca un lider ca Matei sa ii intoarca spatele lui Frank.

      Ștergere
    9. Am auzit multe, dar am auzit personal pe Matei ca a zis de Frank ca acesta nu crede cu adevarat mesajul si ca nu e botezat conform Fapte 2:38. Lica

      Ștergere
    10. E.Frank nu este botezat in apa?

      Ștergere
  22. Ba da, dar nu in Nume ci in titluri. Nu are cica nici un martor sau om care sa l fi botezat. Matei l-a luat dur cu intrebari de tip securist. lica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm...pai si Frank desfiinteaza pe toti si da de inteles ca doar miscarea lui este pe placul lui Dumnezeu. Apoi isi tot predica experientele lui .Normal ca Matei l-a luat dur ca poate sa saturat de minciunile lui Frank .

      Priviti aici o contradictie plecata de insusi Frank:

      Pavel scrie care sunt semnele unui apostol in Corintei adica semne,minuni...etc.

      Interesant este ca Frank predica nu o data ca noi INCA suntem la Rusalii sau in vremea Rusaliilor. Bun.Si atunci daca suntem in vremea Rusaliilor de ce insusi Frank nu are semnele unui apostol in slujba lui?

      Deci Frank se contrazice pe sine ?!.

      Ștergere
  23. https://exmesajulorei.wordpress.com/

    Un nou look !

    RăspundețiȘtergere
  24. Acest blog va spune mai multe referitor la mesager si mesajul orei decat va pot spun eu ,eu am spus cat am putut dar vad ca va spun si altii si tot nu vreti sa pricepetii.

    http://www.morninglight.in

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu putem pricepe minciunile si exagerarile unui om.

      Branham a murit de 50 de ani.Deci sa terminat cu epocile bisericii.Unde suntem noi potrivit invataturii epocilor? Daca ne luam dupa ce predica Branham ,el trebuia sa introduca Biserica in rapire fiindca el era ULTIMUL MESAGER AL EPOCILOR.

      Ori nu va cunoasteti teoriile si invataturile ori intentionat ignorati realitatea. Si realitatea este ca Branham a murit de 50 de ani.Deci nici macar in Laodiceea nu mai suntem. Atunci unde ne aflam? In spatiu dintre Pamant si rapire? Poate voi branhamistii sunteti undeva in atmosfera,cum se credea si Branham.Ca pe Pamant sigur nu sunteti. Daca erati tineati cont de faptul ca Branham a murit de 50 de ani si deci teoriile lui pica ca un puzzle.

      Ștergere
  25. Spunemi si mie Pavel de cati ani a murit si unde se afla daca sti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde suntem noi potrivit invataturii epocilor?

      Ștergere
    2. Nu are importanta unde este Pavel.Aici se dezbate cultul lui Branham numit ""mesajul orei"",nu unde este Pavel,Petru... etc. Dumnezeu stie. Domnul Isus ne-a spus :: ""Lasa mortii sa isi ingrope mortii.Tu urmeaza-Ma". Voi din pacate urmati un om si predicile lui .Stiti de ce spun asta? Fiindca voi ati facut din cultul lui Branham ""mesajul orei"" un mijlocitor intre oameni si Dumnezeu!. Si cine vrea sa se apropie de Dumnezeu trebuie sa adere si sa creada ""mesajul orei"". Prin asta ati dat la o parte Evanghelia Domnului si veniti cu o evanghelie falsa care predica acceptarea mesajului ca si conditie sa fi mantuit,rascumparat...etc.


      Deci raspunde intrebarii daca te falesti cu mesajul orei : Unde suntem noi potrivit invataturii celor 7 Epoci? In Laodiceea nu mai suntem fiindca Branham a murit de 50 de ani,si potrivit tot aceleasi invataturi Epoca Laodiceea sa incheiat de 50 de ani.

      Atunci unde ne aflam ?

      Ștergere
    3. Tacerea pe toata linia.Branhamistii nici nu stiu macar unde sunt.Si ei se lauda la altii cu mesajul timpului de sfarsit,dar nu stiu in ce timp se afla. Poate suntem in a 8 a epoca,o epoca bonus...supliment de care nici Branham nu stia. He he...Sectele astea, cum isi dau ele invataturi doar sa se creada deasupra altora. Asa e cand omul nu mai se multumeste cu Cuvantul Domnul Isus Hristos,care este defapt Cuvantul Tatalui insusi,fiindca El ne spune in Evanghelii:""Cuvintele Mele nu sunt ale Mele,ci ale Celui ce M-a trimis"".

      Deci omul cand nu se mai multumeste doar cu Cuvantul lui Hristos sau cu simplitatea in Hristos cum o numeste Pavel,atunci adopta tot felul de ritualuri si invataturi doar sa isi umple un gol spiritual...se calugaresc sau adopta un crestinism complicat,filozofic si plin de ritualuri si taine pe care nici ei nu le prea inteleg ...

      Ștergere
    4. Culmea tainelor la tălmacii falși; să facă și o mai mare "taină"... Asta se numește; RĂStălmăcire pentru a trage de timp.

      Ștergere
    5. Normal ca e tacere deoarece ei stiu ca deja noi stim ca ce invatat ei este fals sau este preluat de la altii nefiind vorba de nici o singura descoperire. Slava Domnului s-a dovedit ca "Mesajul orei" este facatura si din pacate insala sufletele oamenilor sinceri si creduli.

      Ștergere
    6. Daca e sa facem o comparatie, cu ce e mai subiectiva gandirea din branhamism decat gandirea afisata pe blogul acesta ? Ce descoperire notorie prezinta blogul acesta, ca sa dovedeasca ca nu inseala " la greu " sufletele oamenilor sinceri si creduli ? ce ne ofera in schimbul vindecarii divine aduse de fratele Branham, pe care-l blameaza in fiecare fraza scuipata cu " toxicitate " si cu " scarba " in fata cititorilor lui ?
      Ce reprezinta poza celor trei maimute , oare nu tocmai invatatura trinitara de asurzire, mutire si orbire fata de adevarul Cuvantului vorbit, pe care o promoveaza , cu argumente firesti folosite ca praf aruncat in ochii unor persoane anonime care-i tin isonul ?

      Ștergere
    7. Chiar William Branham invata trinitatea.nu mai fii asa subiectiv. Normal ca azi o predica, maine o neaga apoi o predica, apoi o neaga asa cum face si cu altele...ce sa faci?......asa i-a fost foita lui de mincinos si inselator. Si el are multi, multi urmasi.

      "Vedeti, voi credeti in Dumnezeu; voi credeti in Fiul, credeti in Duhul Sfant; aceea este Trinitatea. Noi credem in ea. Intelegeti?"
      51-0506E AT.THY.WORD LOS ANGELES, CA

      "Cel care a fost peste noi, Cel mort si inviat, este glorificat in Prezenta lui Dumnezeu in seara aceasta, El vine inapoi in forma Persoanei a treia a Sfintei Treimi, Duhul Sfant, si locuieste in noi si se misca si dovedeste ca sa fie acelasi Domn Isus."
      58-0208 THE.QUEEN.OF.THE.SOUTH_ SOUTH.BEND.IN

      "Lasati-L sa va deschida ochii. EL este Duhul Sfant, a treia Persoana a Sfintei Treimi aici seara sa va unga ochii cu alifia lui Dumnezeu: deschideti-va ochii."
      58-0316E DOOR.TO.THE.HEART_ HARRISONBURG.VA

      Ștergere
    8. Branham haoticul trinitar si antitrinitar in acelasi timp. Mustre va Domnul branhamisti sarlatani.
      http://mesajul.blogspot.ro/2014/05/exista-trinitate-in-mesaj-sau-nu.html

      Ștergere
    9. voi branhamisti va faceti ca nu vedeti falsurile din Mesajul Orei si taceti ca maimutele alea. prorocul vostru va arata ca e fals din inssesi declaratiile lui false dar voi inca il promovati

      Ștergere
    10. "vindecarea divina adusa de fratele Branham". de cand vindecarea este factorul care decide Adevarul despre invatura cuiva? Branham a adus vindecarea? eu credeam ca a fost un instrument folosit de Dumnezeu pentru vindecarea oamenilor. dupa mine si pentru mine cea mai notorie descoperire a acestui blog este ca mesajul orei in realitate nu este nici o descoperire. asta da descoperire. sa urmezi ca orbul un proroc care la fiecare vorba spune tot aiureli este un semn de mare prostie. In locul vindecarii aduse de Branham este adevarul care e mult mai de folos. Vindecari si minuni fac si hindusi si prorocii mincinosi nu ai cu ce te lauda in privinta asta. Ba multi fac mult mai mari decat Branham. Mai bine ia din Biblie toate bunataturile Evangheliei si traieste pentru ea si vei vedea ce schimb maret ai facut. ai dat mesajul mincinos pentru cel mai mare dar facut omenirii de catre D-zeu: evanghelia mantuirii prin Domnul Isus.

      Ștergere
    11. Tine sa ai destul Behaitule de la scumpul tau proroc "vrednic de urmat." Amu ori il crezi or ba.

      MARTORI, 53-0405E
      39 Şi acum, ca al Tău sărman, nevrednic, neprofitabil slujitor, se pare că îmi revine sarcina de a frânge Pâinea Vieţii pentru oameni în seara aceasta. Doamne, eu mă rog ca Tu să-i ajuţi în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt, a treia Persoană a Trinităţii să vină, să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aşeze în fiecare inimă, după cum este nevoie. Apoi, fie el udat cu credinţă şi ca să aducă din plin roadă. Permite aceasta, Doamne.

      ARATĂ-NE PE TATĂL ŞI NE ESTE DE-AJUNS, 53-0610
      E-65 ... Şi El a pus acel lucru supranatural care era numit „om”, a treia Persoană a Trinităţii, Duhul Sfânt în omenire. Aceasta este exact corect, acel om şi El l-a făcut în propriul Său chip.

      PREGĂTIREA LUI DUMNEZEU, 54-0401
      E-18 … Acum, Tată, ia Cuvântul şi fie ca Duhul Sfânt, a treia Persoană a Trinităţii să vină, să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l frângă afară la oameni, şi să îl pună în fiecare inimă unde este nevoie, unde Dumnezeu îl va trimite. Pentru că noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.

      MĂRTURIE AFRICA DE SUD, 54-0902
      E-73 Acum, în seara aceasta Isus Cristos a înviat din morţi şi trăieşte chiar aici între noi în forma Duhului, numit Duhul Sfânt, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care este Isus Cristos, a treia persoană a Trinităţii.

      REGINA DE LA MIAZĂZI, 58-0208
      E-45 Astfel Unul care a fost printre noi, a murit şi a înviat iarăşi, este proslăvit în Prezenţa lui Dumnezeu în seara aceasta, vine înapoi sub forma celei de-a treia Persoane a Trinităţii, Duhul Sfânt, şi locuieşte în noi, se mişcă şi se arată pe Sine de a fi acelaşi Domn Isus.

      Ștergere
    12. Branhamistii sa spuna in ce epoca se afla,nu sa devieze subiectul cu asa zisele vindecari divine.

      Ștergere
    13. Daca as spune eu asa ceva behaitul m ar face fals dar daca Branham o spune ei tac ca moimele din poza. Secta falsa cu oameni falsi cu gandire falsa cu invatatura si descoperire falsa. Branhamismul este total demascat. Inselaciunea este vadita branham va mintit.

      Ștergere
    14. Nelutule, deja ai primit raspunsuri foarte tari.

      Multumesc Domnului ca pe acest blog am aratat pur si simplu ca istoric, faptic, biblic si insasi din predicile lui Branham, lucrurile nu sunt asa cum s-a spus ca sunt. Am fost inselati si mintiti. Am vazut asta si am scris. Care e problema? Nu e nici una.

      Am adunat dovezi si de la mine si de la altii fratii care au petrecut si 50 de ani in Mesaj dar au plecat si ei vazand atata minciuna si falsitate.

      Am dovedit ca nu Duhul Sfant v-a condus, nici nu va conduce ci doar o gandire subiectiva, putina rautate si uneori multa toxicitate.

      Scopul meu nu a fost sa pretind ca detin adevarul absolut ci impreuna cu cititorii sa discutam, sa cercetam si sa eliminam tot ce e fals in Mesaj si sa urmam calea biblica a Evangheliei.

      Si nu uita ca tu ai provocat discutii pe blogul meu motivational si ai mutat "cearta" aici, eu niciodata nu am scris negativ de Mesaj dincolo.

      E rodul tau acest blog si fiecare cuvant care e impotriva lui Branham si al "mesajului" sau.

      Cat despre obsesia ta cu privire la "trinitate" nu mai am ce spune. Ti-a servit-o altcineva. Dar ti-a servit-o bine. Ia-o. Esti obsedat de trinitate. Ar trebui sa cercetezi ce spun teologi despre ea si vei vedea ca nici unul nu crede in trei dumnezei.

      Trinitatea ca si unitatea divinitatii sunt doar explicatii diferite despre Acelasi Dumnezeu. Domnul, Dumnezeul lui Israel. Simplu.

      Obsesia ta anti-trinitate nu are nici o legatura cu Dumnezeu sau cu planul Sau de mantuire.

      Ștergere
    15. Intr-adevar, am primit raspunsuri foarte tari, dar nu din ceea ce voi credeti ca ati demonstrat, ci tocmai din vorbele fratelui Branham . El nu a vorbit ca voi, trinitarii , decat in scopul sa va faca sa priviti in mod corect, nu dupa doctrina satanica a bisericii catolice , care va invata ( si iarasi ati cazut in cursa ei ) trinitatea ca fiind trei persoane Divine distincte si separate una de alta
      Fratele Branham ne-a adus sub lumina descoperirii divine, ca sa stim si sa intelegem ca acel lucru supranatural ( al lui Dumnezeu) numit om, si purtand Numele Isus Hristos este a treia persoana Unul care a fost printre noi, a murit şi a înviat iarăşi,, Dumnezeu L-a pus apoi in omenire sa locuiasca in fiecare din noi, sa se miste si sa Se arate pe Sine ca fiind Acelasi, pe care El L-a facut in propriul sau chip : Duhul Sfant .Amin ! Dumnezeu este Duh, numai El este Sfant, noi toti am fost nascuti mai intai pacatosi, dar Duhul Lui ne-a sfintit si ne-a format ca madulare ale Trupului Lui Hristos , printr-o nastere din nou, pe care a numit-o botezul cu Duhul Sfant
      fratele Branham a folosit , ca si apostolul Pavel, o vorbire duhovniceasca pentru oameni duhovnicesti
      Trinitatea pe care o promovati voi chiar este o explicatie diferita de aratarea Marelui nostru Dumnezeu ( la daca ai inavatat in scoala generala ce inseamna acest cuvant ) si Mantuitor (Unic, nu multiplu ) Isus Hristos ,( ca parte barbateasca ) a carui viata eterna este sa fie traita in Biserica Lui ( ca parte femeiasca ), intr-un singur Trup ca si la inceputul creatiei , O MANIFESTARE A DUMNEZEUlUI NEVAZUT , IN PLINATATEA CELUI CE IMPLINESTE TOTUL IN TOTI (Efes.1:23)

      Ștergere
    16. In prima paranteza din ultima fraza lipseste cuvantiul superlativ si se va citi asa : ( la superlativ, daca ai invatat in scoala....)

      Ștergere
    17. Frate to Branham NU ti-a adus nimic.

      Cica "Fratele Branham ne-a adus sub lumina descoperirii divine, ca sa stim si sa intelegem"...

      Sa-mi fie cu iertare dar ai vorbit ca un pupincurist a lui Branham, ca o sluga naiva si idioata (nu zic ca esti) care nu are in fata lui decat o statuie pe nume Branham si o pupa in fund toata ziua la fiecare citat.

      Tu dupa 30 de ani nu stii ca daca totusi Dumnezeu da vreo revelatie undeva, aceasta vine de la Tatal tie personal, nu de la carne si sange (Branham, Frank etc)

      Sa incerci in disperare sa explici de ce Branham a promovat trinitatea ca sa negi asta arata nivelul tau disperat de a salva o cauza pierduta de multi ani. Mesajul orei si profetul fals.

      Secta branhamista este oricum dovedita plina de falsuri si contradictii e o cauza pierduta. Nu mai poti transforma minciuna in adevar oricat incerci asta.

      Nelutule draga, oamenii nu mai sunt atat de prosti si usor de manipulat pe cat voi v-ati obisnuit.

      Oameni au pus mana pe carte si au inceput sa citeasca si sa compare nu ii mai puteti insela atat de usor ca si inainte cand nu exista internet si tot mesajul ca sa putem verifica.

      Ce prostii debitezi mai Nelutule, unde ai auzit tu la o adunare trinitara sa spuna ca este mantuitor multiplu? Pur si simplu esti intr-o grava deviere la toate etajele cand spui asa ceva.

      Ba da Branham a vorbit chiar ca trinitarii promovand trinitatea ani buni de zile.

      El a invatat trinitatea si unitatea depinde dupa cum se simtea.

      Este doar o explicatie diferita, cum de nu pricepi? Mantuirea nu vine sau se pierde in urma unor explicatii sau intelegeri diferite.

      Voi branhamisti si frankistii care fac asta, sunteti atata de rataciti incat ati adus mantuirea prin Domnul nostru Isus, la nivelul unor explicatii. Asta este o lucrare diabolica din partea voastra.

      Esti obsedat de a convinge pe cineva ca explicatia ta este cea buna si ca omenirea depinde de asta. Iarta-ma Nelutule dar ai cazut din har cu mentalitatea asta intunecata.

      Si asta cu unitatea, a adus-o de la penticostalii cu care umbla BRANHAM, EL NEAVAAND NICI O DESCOPERIRE, tu nu vezi cum se contrazice si pe tema asta, trezeste-te odata din inchipuirile astea.

      Obsedati de trinitate. Obsedati de par lung. Obsedati de pantaloni. Obsedati de papa de la roma. Obsedati de teoriile conspiratiei. Obsedati de mesageri. Obsedati de nor. Obsedati de tunete. obsedati de minuni, multe inchipuite. Lista este fara sfarsit. Toate acestea arata ca ceva va lipseste in mod serios. Exact.

      Este Mesajul orei de fapt o insiruire de obsesii a lui Branham pe care le-a transmis altora care si ei au devenit pur si simplu slugile naive si idioate ale minciuni? Foarte posibil.

      Ștergere
    18. *Voi branhamisti si frankistii care fac asta, sunteti atata de rataciti incat ati REDUS mantuirea prin Domnul nostru Isus, la nivelul unor explicatii. Asta este o lucrare diabolica din partea voastra.

      Ștergere
    19. Daca Dumnezeu ar mintui omenirea datorita la explicatii mai bune sau mai rele ori mai exacte sau mai putin exacte cine ar mai fi salvat vreodata? Noi sa multumim Domnului ca El S-a dat pe Sine pentru noi pacatosii si lucrarea asta vesnica nu are nevoie de explicatie sau revelatie. Mintuirea este data prin credinta in lucrarea de la Golgota a Fiului lui Dumnezeu nu prin explicatii unitare sau trinitare. Amin!! si sa traim tot asa . Si de aici se vede ca fratii ce urmeaza mesajul au inteles gresit si pasit departe si grav de la Cuvintul lui Dumnezeu . Au imbratisat idei ne-biblice ale asa zisului auto-intitulat "proroc" Branham. Pervertirea Cuvintului lui Dumnezeu este cel mai mare pacat al lui Branham si acolitilor lui , ar trebui sa stea in plins si rusine de pocainta pt ca au dat adevarul pe minciuna si pe Isus pentru Branham. D-zeu l-a avertizat pe Branham inainta sa permita sa moara in accidentul de masina. de ce nimeni nu ia seama?

      Ștergere
    20. Branhamistii sunt cei mai obsedati oameni, asa-i , br. Lica ? Iar tu esti obsedat de toate obsesiile lor .Le vezi si noaptea-n somn , si nici nu te mai poti culca pana cand le mai scrii inca odata, intr-un articol sau comentariu nou , ca sa fii sigur ca nu-ti vor dispare din minte pana a doua zi .. Manevrand acest blog, sa fi devenit tu insuti cea mai docila sluga naiva si idioata dintre acele slugi ale minciunii despre care vorbesti neincetat , in somnul ratiunii tale monstruoase ? Este posibil .!
      . " Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit." (Mat.12:37)

      Ștergere
    21. Sunt mai mult pe teren captivat de munca, nu am timp sa ma concentrez aici, mai mult citesc carti care ma ajuta dar uite asa un articol doua lunar si cand am timp in weekend si cate un comentariu doua mai pun si eu.

      Sunt detasat Nelutule. Ce simt pentru voi este pura companisune si mila.

      Sunt foarte binecuvantat de cand sunt afara din tabara voastra si va doresc si voua pacea mintii si a sufletului prin Domnul Isus.

      Am pus un articol nou. Vezi ca are cateva mii de volti.

      Ștergere
    22. Apoi, ma voi pregati pentru soc ,iti multumesc pentru avertizare . Ca sa fie fair-play, iti spun si eu de pe-acuma : voi avea grija sa induc si eu un camp care sa inglobeze tensiunea si s-o amplifice la returnare

      Ștergere
  26. lupte grele se dau pe blogul asta....fara nici un armistitiu...mai ceva ca in Ucraina.:P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Behaiala invatat pe altii pe blogul lui ce sa faca si chiar el si branhamistii nu fac asa!!!!

      Intr-o disputa crestineasca, cine ar trebui sa aiba ultimul cuvant ?
      Posted on februarie 20, 2015 by behaitul oilor si Glasul Pastorului
      Intr-una din epistolele lui, Petru a zis : “Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu….” Am citit si ce a zis Iacov : “Stiti bine lucrul acesta, preaiubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie; (Iac.1:19)
      Apoi, un Proverb biblic spune asa : “Cel care vorbeste intai in pricina lui, pare ca are dreptate, dar vine celalalt si-l ia la cercetare. “- (Prov.18:17)
      Ascultam si sfatul lui Pavel : Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia. (Col.4:6)

      Neintelegerile dintre oameni sunt pricinuite de diverse motive si acelea pot fi eliminate printr-un singur mijloc : discutia ( convorbirea ) civilizata , dupa criteriile enuntate de Petru si de Iacov . Neintelegerile dispar ( ar trebui, cu siguranta ) odata cu incheierea discutiei . Cui ar trebui sa -i revina ultimul cuvant , in orice caz ? Aceluia care-si apara pricina aratand dovezile cele mai tari ? (Isa.41:21) La o judecata fireasca, acesta ar fi raspunsul cel mai adecvat . Insa un crestin judeca diferit de felul de judecata al lumii .

      Cititorule, care este gandul tau in aceasta privinta ? Ai curajul sa lasi un comentariu , dupa citirea acestor randuri ?

      Share this:

      Ștergere
  27. Anonimilor care pedaleaza puternic ca sa tina in prima linie intrebarea "Unde suntem noi potrivit invataturii epocilor? " si privesc mereu in urma , ca si trinitatea broastelor din Apocalipsa, aruncandu-si privirea ochilor bulbucati peste cap cu speranta ca nimeni nu-i mai urmareste,
    le raspund asa : De ce o luati inaintea Mesajului Orei, orbeste, daca nu stiti unde va aflati ? Ar trebui sa stiti si sa trageti invatatura, daca nu din Scriptura, macar din bancul acela despre mersul " spre comunism , in vesnicie " vorba raposatului din 22 decembrie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda...ca de obicei o dai din colt in colt.Nici nu raspunzi la intrebare fiindca nu ai un raspuns la aceasta intrebare.Si atunci incepi sa vorbesti aiurea,in loc sa recunosti ca nu ai vreun raspuns.

      Branhamistii sunt si lasi,nu doar mincinosi promovand minciunile lui Branham. Asa invatator asa ucenici. Se mai mira cineva de intunecimea branhamismului?

      Ștergere
    2. Branham sa rugat trinitatii.Deci il acuzi pe Branham insasi ca fiind invatator fals. :)).

      Nu va mirati de contradictiile branhamismului.Asta e rezultatul fanatismului si a credintei oarbe in ceea ce a spus un om.In cazul de fata WMB.

      Ștergere
    3. Anonimilor inspirati de Lica , ca sa zica " Daca Dumnezeu ar mintui omenirea datorita la explicatii mai bune sau mai rele ori mai exacte sau mai putin exacte( prin explicatii unitare sau trinitare).cine ar mai fi salvat vreodata? " eu va zic iarasi : voi care ziceti ca "lucrarea asta vesnica - a mantuirii - nu are nevoie de explicatie sau revelatie." tocmai ati si propus o explicatie ::" Mintuirea este data prin credinta in lucrarea de la Golgota a Fiului lui Dumnezeu "... insa nu v-ati gandit pana acuma ce fel de mantuire ati fi asteptat daca nu conteaza bunatatea sau rautatea explicatiilor si ati fi ales credinta in Allah : ati fi mers in cer ca bomberi teroristi, ca sa va culcati in fiecare seara cu alta cadana virgina, sau sa aveti alte asemenea privilegii coapte in puroiul unei minti bolnave de idolatrie
      ar trebui sa pricepeti : explicatia corecta a Scripturilor prin Scripturi este de neaparata trebuinta , prin modul de receptionare a explicatiilor asa cum ne-a invatat Pavel :." dupa cum zice Scriptura: "Oricine crede in El nu va fi dat de rusine."
      . In adevar, nu este nicio deosebire intre iudeu si grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei ce-L cheama.
      Fiindca "oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit."
      . Dar cum vor chema pe Acela in care n-au crezut? Si cum vor crede in Acela despre care n-au auzit? Si cum vor auzi despre El fara propovaduitor?
      Si cum vor propovadui, daca nu sunt trimisi? Dupa cum este scris: "Cat de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!"
      Dar nu toti au ascultat de Evanghelie. Caci Isaia zice: "Doamne, cine a crezut propovaduirea noastra?"
      . Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos. "
      Acuma, daca eu cred ca fratele Branham a fost si el un trimis al lui Dumnezeu pentru timpul in care traiesc eu, asa cum a fost trimis Pavel pentru timpul in care au trait crstinii din generatia lui , nu ar trebui sa va mai ganditi inca o data daca aveti motive suficiente de-a ma invinovati pentru asta ?. N-ar trebui sa va ganditi mai degraba la voi insiva, fiindca si voi ar trebui sa aveti un trimis pe care sa-l urmati , care sa va ceara asa cum Pavel a cerut pe vremea lui : " Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos. (1Cor.11:1) De aceea va rog sa calcati pe urmele mele. (1Cor.4:16) asa incat sa nu va leneviti, ci sa calcati pe urmele celor ce, prin credinta si rabdare, mostenesc fagaduintele. (Evr.6:12) Apostolul Petru a lasat si el indemnul : "Si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Hristos a suferit pentru voi si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui. (1Pet.2:21)

      Ștergere
    4. Tocmai ai citit din Biblie despre tot ce avem nevoie pentru mantuire. La ce bun alte explicatii care sunt in plus sau sunt in contradictie cu acestea....eu nu cred ca cineva din anonimi sau Lica chiar nu crede in slujbele din biserica sa duca evnghelia si invatatura sanatoasa....dar prorocii care mint si duc in eroare trebuiesc respinsi deoarece exista si apostoli si proroci mincinosi..... frate de ce excluzi asta din Biblie si de ce nu vrei sa confrunti afirmatiile si invaiaturile dovedite false a lui Branham....pentru ca esti fricos si nestiutor de aia. auzi bine ce spun canu ai priceput. nu explicatile unitare si trinitare salveaza ci ce EL a facut pentru noi la Golgota si aceasta lucrare de impacare trebuie vestita pana....unde?...la casetele lui branham? nu ci pana la marginile pamantului...Evanghelia, Vestea Buna care singura salveaza.... nicidecum falsurile lui branham sau nici vindecarile lui din care multe au fost pe langa . Evanghelia si pocainta este data sa fim salvati si astea au venit.....cu mult inainte de Branham si dupa el tot mereu dar el a intervenit cu inventi si a pervertit tot Cuvintul . si daca el a vestit un timp evanghelia nu are nici un merit....decat ca a facut ce trebuia....fa-i o icoana amu ca a avut niste vindecari si vedenii....medicina a vindecat sute de milioane cu o singur vaccin antipoliomelita si cate altele....si asta nu inseamna sa facem idoli din medici....sau sai proclamam ingeri absoluti...medici sunt ei ingeri dar nu agresivi ca Branham.....ci ingeri cu chip de om care ajuta semenii lor, in cu totul alt fel.......

      Ștergere
    5. fratele Branham a vestit tot timpul vietii lui Evanghelia, nu numai vorbita dar si practicata, cu exemplul peronal de daruire totala . Ceea ce va strofocati voi sa scoateti in relief prin gandirea voastra abatuta de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor. (1Tim.4:2) despre un om in lipsa si neacceptand apararea altora in favoarea lui, , este o incalcare grava a Cuvantului lui Dumnezeu . noi stim ca nu e primadata in istorie cand se intampla asa ceva, si stim si de ce a ingaduit Dumnezeu sa fie asa .. Si nu-i nici ultima data , fiindca duhul originar al lui Ilie va fi luat de pe pamant tot prin uciderea trupului de carne, fiindca Acela este Duhul lui Isus Hristos , Domnul care a fost omorat si El .
      Daca cineva se simte ca a fost mintit si amagit, singur se arata a fi in cealalta parte a Tronului alb in ziua judecatii , oricare ar fi aceea pentru el , loc obtinut fara nici o constrangere, prin alegerea lui proprie . Adevarul este ca " nimeni nu poate primi decat ce-i este dat din cer " fiindca asa a vorbit Domnul !
      Fiecare a putut constata pana acum faptul ca eu nu pricep ce ziceti voi si voi nu pricepeti ce zic eu, Iata ca vom sta in ziua aceea fiecare la locul care ne este pregatit chiar daca nu vrem raul celorlalti si suferim unii pentru ceilalti , nedorind sa se intample
      Din convingere, eu voi continua sa va avertizez ca sunteti calauziti pe cale in directie opusa ,

      Ștergere
    6. Lasa-ne pe noi cu Evanghelia ASA CUM ESTE SCRISA,si tu ramai sa promovezi un om si minciunile lui cu voci din cer si ridicari in aer la 35 km.

      Voi ati sarit de mult peste ce este scris,asa cum ii spune Pavel lui Timotei sa nu faca!.

      Branham daca ramanea in limitele evangheliei nu ajungea sa isi faca un cult in jurul propriei lui persoane. Si nu numai atat dar a legat si pe altii de ""mesajul orei"" .Deci practic a facut o alta evanghelie din ceea ce el predica!. Intelegi ? El a pus bazele unei alte evanghelii din ceea el a predicat si a numit asta ""mesajul orei"" si a legat pe oameni de slujba lui.

      Intelegeti odata ca ""Harul si adevarul au venit prin Isus Hristos"".

      Branham doar a fost destinat sa aduca vindecarea oamenilor.Restul sunt inventiile lui proprii cu Ilie,prorocul-inger din Apoc.10 si alte nascociri cu care Branham i-a legat pe alti oameni de el insusi ,in loc sa ii lase sa traiasca Evanghelia Domnului. Pe langa Evanghelie el a pus cultul lui propriu numit ""mesajul orei"".

      Ștergere
  28. Fiul lui Billy Graham lupta cam singur impotriva islamului si chrislamului. sa ne rugam pentru el.
    http://www.charismanews.com/opinion/watchman-on-the-wall/48410-urgent-call-for-intercession-over-franklin-graham

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiul lui Graham s-a angajat in lupta pentru o cauza pierduta si nebiblica

      Ștergere
    2. Nu se exista o cauza mai pirduta ca cea a sectei brahamiste.

      Ștergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.