duminică, 14 iunie 2015

Cosmar in branhamism

Trec azi strada si imi amintesc dintr-o data ca pe str Dambovitei, imi cumparasem un chiosc cu banii recuperati partial de la cei de la mesaj de care am spus ca m-au pacalit, prin anul 93. 

Pierderile erau destul de mari, dar ca situatie de salvare, de la Domnul, imi iau "o ghereta" intr-un loc super traficat si incep sa incarc brichete cu gaz, caci asta ii era destinatia initiala. 

Incepusem sa strang bani pentru a echipa si reconstruii ghereta. Dupa cateva luni apare un anunt pe usa. "Va rugam sa va prezentati la primarie."

Ceilalti proprietari din zona spuneau ca nu ne va prelungi autorizatiile decat greu, poate daca dam ceva "de acasa".

Merg seara la rugaciune si, ca prostul, spun problema mea ca sa ne rugam. 

Fiul lui Tina (scriitoarea prorociilor) el fiind de vreo 10-12 ani atunci, cei din Cluj stiu de cine e vorba, imi spune ca a avut o vedenie de la Domnul si ca Domnul i-a spus ca sa il vand, ca a vazut explodand intreg chioscul, facandu-se tot bucati.

Am fost suparat, dar am zis ok, ascult de "Domnul". 

Normal ca l-am vandut pe bani de nimic, deoarece vecinul de acolo a zis ca e riscant pentru el sa il cumpere ca poate se anuleaza orice autorizatie.

Desigur ca s-au prelungit autorizatiile, ba chiar le-a spus ca pot face proiect comun sa arate unitar si sa reconstruiasca. Au facut.

Am regretat enorm dupa aceea. Cosmarul incepuse. 

Toate "lucrarile" si subiectele de discutie a lor spuneau cu o siguranta extrem de mare si cu insistenta aproape isterica, zi de zi: 

"VINE DOMNUL. VINE DOMNUL. VINE DOMNUL.

Domnul nu a venit si eu am ajuns sa lucrez pe strada incarcand brichete, pe o masuta mica si scaunel pliabil in piata Marasti. Inclusiv iarna. Eram ca un cersetor.

Imi curgea gaz lichid pe degete din tub spray si imi inghetau de frig degetele facandu-se albe-albe.

Imi amintesc ca odata eram atat de frustrat si ma intrebam cum de am ajuns in strada, din Germania unde aveam casa sociala, job bine platit, masina, tot ce imi doream, eram fericit, incepusem sa merg la baptisti, avusem prieteni de calitate....cum am ajuns in halul asta? Am ascultat de niste afectati psihic! De oameni fara echilibru, fara nici un Dumnezeu.

Cu copil mic, in chirie, muncind pe strada? E o situatie grea sa te trezesti in felul asta. 

Venirea la "mesajul orei" mi-a facut mult rau in toate privintele.

Apoi am ascultat de prorocii si vazatorii falsi din adunarea aceea. Nu ma lecuisem prima data cu banii aia multi pierduti, a venit satana sa imi fure tot. Si eu naivul am crezut. 

A venit sa ma distruga complet. Are oameni acolo la ei in adunare incepand cu liderii!

Au fost niste ani groaznici. Ma aflam intr-o situatie imposibila. Apoi alta problema. Dl. Mera, pastorul, ne-a dat afara cand am pus intrebari incomode pentru ei fara a ne da dreptul sa ne aparam, fara a discuta omeneste macar.

Se facusera ca un grup "privilegiat" care si-au batut joc de zeci de familii. Isi spuneau Grupul.

Erau atata de indogmatizati incat plini de ura au inceput sa se roage lui Dumnezeu ca sa ne distruga, deoarece am pus intrebari despre moartea lui Sorin, casnicii destramate, tineri plecati in lume, si multe alte probleme pe care prorociile false si vedeniile mincinoase pe pricinuisera. 

Desi vedeau roadele acre, ei continuau si mai nebuneste.

Si toate acestea erau sustinute de pastor si cativa bodyguarzi noi, total habarnisti de Cuvant, de langa domnia sa.

Am plecat din adunare cam 45 de suflete. Ne-am imprastiat care pe unde. Vreo 30 am mers la Gyuri "sus pe vale" la adunare.

Au trecut cativa ani pana mi-am facut o firma si in timp m-am refacut din toate punctele de vedere.

Il rugam pe Nelu Dascal sa ma ia la lucru cand are, ca avea firma de instalatii. Ma lua cand putea. 

Ma punea la sapat de santuri, ca altceva nu stiam face, ca mi-ar fi dat altceva, si lucram. Nelutu s-a purtat frumos cu mine. Nici el nu ii mai suferea pe aceia. A plecat si el apoi si cam 10 ani a stat deoparte de orice adunare. 

Vedeti? Toti am suferit.

Dadeam la tarnacop cel mai mult, la lopata, sufeream, dar aveam bani de mancare si chirie pentru familie. Atat. Era ceva.

Acum spatiul ala, e dat in chirie firmei Mariflor, o companie de mezeluri, pentru 800 Euro/luna.

Hai sa calculez cat m-a "costat" si financiar, sa cred prorociile si vedeniile false de la Mera din adunare. 

Am pus 22 de ani de atunci, o medie de 600 Euro lunar, este aproape 170.000 Euro! 

E ceva, nu? E desigur, pentru ca sunt oameni care nu au economisit niciodata mai mult de 1000 Euro toata viata lor.

Asa ca teoria ca am venit la mesaj pentru a fi ajutat, este neadevarata. 

Nimeni nu avea atunci masina, camera foto profesionala, camera video, aparat video, cosmetice si haine de calitate. 

Erau cam toti, ca in anii 90. Sarantoci. Si m-au saracit si jefuit si pe mine.

Am pierdut foarte mult si pe partea asta materiala, pentru ca am crezut prostiile lor. 

Nu mai pun la socoteala suferinta sufleteasca, disperarea mea si a familiei mele din acei ani intunecati. Si culmea ironiei lor, tot noi am fost cei considerati gresiti. 

Au urmat apoi alte rele din partea altor branhamisti. 

Acesti oameni,urmasii lui Branham in general, au facut atata rau altora incat nu poate fi descris in cuvinte, si nu ma refer la pierderi financiare doar, ci de tot felul. Unii au ajuns la psihiatrie. 

Normal ca cei ramasi la Mera, au dat vina pe ei, ca de aia au ajuns asa, deoarece au parasit adunarea, dar adevarul e ca de tocmai de aia au plecat de acolo, pentru ca erau la un pas sa innebuneasca. 

Ba ei inca etalau o mandrie ranjitoare, o anumita satisfactie diabolica, ca unii care au plecat de la ei, au ajuns in situatii dramatice grele.

Nu dau vina pe nimeni pentru decizia mea gresita de a vinde spatiul comercial. Sa fie clar asta. Acea decizie eu am luat-o si imi asum gafa.

Dar dau vina pe ei, pentru ca au mintit oamenii si au distrus multe vieti si destine. Au furat vietile oamenilor manipulandu-i cu exagerarea invataturii despre revenirea Domnului si indoctrinandu-i. 

Au folosit o invatatura biblica corecta, Venirea Domnului, doar pentru a manipula si ruina vieti. Pentru a-i face acrii si rai.

Multi au fost oameni extraordinari inainte de a veni la mesajul lui Branham. Religia i-a facut foarte rai.

Si ei se fac ca nici nu stiu asta. Ba inca ei se dau mari, sunt cu nasul pe sus si se autoproclama singurii crestini si Mireasa din Cluj. 

Ani de zile au strigat versete biblice negative impotriva noastra a tuturor. Ne-au facut in ultimul hal. 

Au "asmutit" intreaga adunare impotriva noastra si a altor frati. 

M-am intalnit la inmormantarea tatalui lui Nelu Dascal, acum vreo 4-5 ani, cu cativa din aceia din ei si, surpriza, imi stiau toata viata, toate intamplarile, dar desigur in mod subiectiv si deformat prezentata de pastor si altii. Au ramas aceeasi barfitori de dintotdeauna si parca nu au suflet in ei. 

Sunt goi, sunt tristi, sunt nervosi, nemultumiti si nu reprezinta in nici un fel crestinismul ci ei il reprezinta pe Mera si pe alti lideri cu spirit dictatorial. Ei isi reprezinta propriile orgolii si ambitii prostesti care nu au nimic spiritual, nimic duhovnicesc in ele.

Cata otrava si toxicitate exista in aceste secte branhamiste nu veti gasi nicaieri. Poate la ISIS, in islamul radical. Doar ei ii depasesc pe branhamisti. 

Ma intreb daca ar avea branhamistii putere militara si politica, ar folosi-o impotriva "semintei sarpelui" adica impotriva tuturora care nu cred asa ca si ei, iar ei ii eticheteaza in acest mod? Greu de dat un raspuns obiectiv.

Locul unde eu trebuia sa fiu proprietarul. 
O vedenie falsa sustinuta de ei, m-a impins la faliment, si la suferinta mare a familiei mele. 
Si ei niciodata nu au vazut raul pe care l-au facut altora. Niciodata. 
Ei pozeaza mereu in victime si sunt maestrii in arta de a se scoate nevinovati.

20 de comentarii:

  1. In adancul inimii mele stiam ca nu ma potrivesc cu acest tip de oameni care exprima ura, prostie si ratacire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că sunt așa de răi să fie criminali. Îs răi se știe dar în orice mișcare există și multe uscături și oameni buni frate Lică. Cei de la adunarea în care ai fost întradevăr sunt fanatici dar nu atât de fanatici încât să omoare pe alții. E trist ce s-a întâmplat în viața atâtor creștini.

      Ștergere
    2. Cand ai spus de bodyguarzi imi amintesc ca si la frankisti aveau acest obicei sa vina la adunari pe tara la Cugir cu bodyguarzi. Nu am inteles atunci si nici acum nu inteleg de ce au facut chestia asta. Dar daca ma gandesc ca unii din pastorii de pe linia lui Frank au fost scoliti la Mera ,atunci totul incepe sa devina limpede. Si atat de ""spirituali" erau incat au ajuns sa se destrame si sa se vorbeasca de rau . Asta e dovada ca ei nu au stat si nu stau pe harul si dragostea lui Dumnezeu dupa cum ne spune Pavel,Petru si ceilalti apostoli. Ei stau doar pe o ideologie falsa care are in ea samanta acuzatiei,a dispretului si a rautatii la adresa altor crestini.

      Uitati-va cum vorbeste Frank despre alti crestini: Doar el are calea corecta,doar el are cuvantul original ,doar el si prin el ajungi la Dumnezeu(concluzia sincera dupa interviu). Si lui Ionut ii place stilul acesta separatist si dispretuitor.Se vede dupa pozitia care o adopta in timpul emisiunii. Acesti oameni au nevoie de asa ceva, ca sa se simta ei in siguranta ,sa isi consoleze eu-ul ca ei sunt corecti si restul sunt o masa fara valoare.

      Dupa toate acestea ,mai si dau dovada de ipocrizie: Ewald Frank invata ca Epocile Bisericii sunt preluate de Branham de la Larkin,dar cand predica tot timpul apeleaza la Epoci defapt cand spune ca totul a inceput cu Luther si se sfarseste cu dumnealui. Asta ce este ? Arata inspre Branham ca a preluat o invatatura dar el face exact la fel ,si o prezinta tot timpul de parca ar fi teoria lui proprie. Oamenii nu stiu ca aceasta invatatura nu are nimic dea face cu Frank si cu Branham. Dar pe Frank nu il intereseaza.El o da inainte si o prezinta cu mult zel,si cine o aude exclama : ""wow ce descoperire "". Dar defapt ei nu stiu ca in spatele ei este Larkin,asa cum in spatele botezului in Numele lui Isus sunt penticostalii unitarieni, si lista poate continua....

      In concluzie: Iesiti cat mai repede de acolo de unde nu se predica Evanghelia Harului ,cea predicata de Pavel,Petru ,si unde se pune in locul ei o invatatura si o teorie cu titlul arogant de ""descoperire,revelatie"" apoi esti acuzat si dispretuit daca nu crezi aceasta invatatura .

      Harul si Rascumpararea prin sangele Sau,prin moartea Lui ,sunt TOTUL. Nu au fost valabile doar pe vremea apostolilor. Daca era asa adica sa fie valabila doar pe vremea apostolilor, atunci Pavel nu spunea Galatenilor: ""Cine vine la voi cu o alta evanghelie diferita de cea predicata de mine sa fie anatema!."".

      Ștergere
    3. Isus ne spune:""Dupa roade ii veti cunoaste."" Nu dupa taine si descoperiri.Ei sunt pe o pista falsa dar nu isi dau seama.

      Ștergere
    4. "" Atunci când rodeşti poţi sărbători. De fapt, numai atunci poţi sărbători. Aşa cum eşti acum, stors de energie, cum ai putea sărbători? Cum poţi sărbători? Cum poţi înflori? Florile sunt o parte a bogăţiei. Când copacul debordează de energie, apar florile. Florile sunt întotdeauna bogăţia.
      Dacă un copac este MORT ADORMIT flămând, florile nu vor veni, deoarece nici pentru frunze nu există suficientă hrană.""

      Ștergere
    5. Nu am avut timp si rabdare sa vizionez mai mult de 16 minute din interviul acela, ar insemna sa imi chinui sufletul peste masura...

      Dar din cate am auzit, deja mi s-a facut greata...

      Frank mereu se leaga de alte biserici, care dupa parerea lui spune ca sunt gresite. Dar mai are nerusinarea sa spuna, ca el nu se leaga de asta, ci el predica doar Biblia... Pai cum dumnezeu nu te legi de ele, cand numai asta vorbesti toata? Un demagog si un escroc...

      Dar nici macar nu le considera "biserici", si a zis in primul sfert de ora ca toate cele 395 de culte crestine nu sunt ale lui Cristos, ele sunt doar denominatii

      Un nemernic si un nerusinat. Dupa el, toata lumea este gresita, si se bazeaza pe interpretari. Doar el dr. Frankenstein, vezi doamne, misionarul lui peste, cu chemarea lui Domnu Goe, care l-a strigat cand facea baie, ar fi singurul si unicul om autorizat al lui Dumnezeu care mai tine sus cuvantul curat...

      Ce penibil, ce trist, ce monstruos... Cata nerusinare sa sustii ca sute, mii, milioane de pastori, evangelisti, teologi, scriitori, oameni de rand, TOTI sunt gresiti, si nu sunt deloc ai lui Dumnezeu.

      Si asta in fata unei televiziuni publice, sa jignesti o tara intreaga, sau doua chiar, sa injosesti milioane de oameni scuipandu-i drept in obraz? Meriti chiar o flegma intre ochi...

      Iata ce lucruri "bune" a preluat robul nemernic de la invatatorul sau spiritual, Branham prorocul mincinos. Cum sa te izolezi de toti si cum sa-i distrugi spiritual. Daca ai putea, ai construi lagare de concentrare si i-ai strange toata "pleava" crestinatatii in ele, si i-ai da foc. Ca doar nu s-a intamplat prima oara, in tara lui Frank si a mesagerului antisemit Martin Luther...

      Si cand a fost intrebat, cum ar trebui sa fie un crestin, sau o biserica adevarata, corecta, cred ca de 3 ori l-a intrebat reporterul in 15 minute, ce credeti ca spune? Lucruri simple, banale, care le stie orice crestin biblic incepator dupa 2-3 ore de evanghelizare, ca trebuie sa ai o relatie cu Cristos, etc.. Le stia si Larkin, le stiau si Luter, le stiau si parintii bisericii.. Ce sa vezi, sunt scrise chiar in Evanghelie.... Oaaaau, cum de nu le vazuram pana acum?

      Bai Adolf Führer Frank, si voi pupatorii lui in bas, in frunte cu Cetnarovici and Co. Sa va fie rusine, huooo hitleristilor, ca sunteti niste aroganti nemernici. Singura voastra preocupare este sa corupeti sufletele minunate ale crestinilor. Va cunosc personal si stiu cum ticaiti. Am stat de vorba cu voi si va cunosc trucurile. Sunteti penibili, sunteti distrugatori, sunteti mai veninosi decat orice sarpe. Voi ati distrus si continuati sa distrugeti oameni, familii, biserici. Sunteti mai distrugatori decat lacustele, voi mancati tot ce gasiti in cale.

      Branhamistilor, va dau un sfat bun, ca unul care am fost apropiat de linia lui Frank: Stati cat mai departe de secta asta groaznica. Nici nu intrati in dialog cu acestia. Daca vreti cu Branham, stati mai bine cu, stati cu cine vreti, cu tunetistii, cu noristii, cu VGR, dar fugiti cat puteti de otrava frankista.

      Nu exista un om mai toxic si mai eretic pe pamant la ora acutala decat "Robul" necredincios si ceata hitleristilor lui....

      Na ca v-am zis-o. Nu se poate sa nu iau foc cand il vad si il aud pe preanefericitul de la Krefeld...

      Shalom
      Abel

      Ștergere
    6. :))))))))). Tareee comentariul. Sunt in asentimentul tau Abel.Nu stiu cum pot unii sa se ghideze dupa un asemenea individ care ii calca pe toti in picioare pe toate posturile tv ,si in acelasi timp se ridica pe sine si linia lui in al-3-lea Cer.

      Eu am scris cele 3 comentarii de deasupra si am pus si linkul intre ele.

      Atata intunecime si obscurantism nu mi-a fost dat sa vad,in secolul 21.Atata prostie si aroganta ridicata la rangul de "'spiritualitate"" nu am mai vazut in nici o secta.

      Ajung la concluzia ca unii au ""nevoie"" de sectele acestea intunecate si extremiste,sa isi elibereze rautatea si frustrarile lor si in acelasi timp sa aiba un motiv sa se simta deasupra altora , sa acuze si sa judece tot timpul pe alti semeni .

      Ștergere
    7. "'Hristosul de pe urma,singurul de pe pamant pe placul lui Dumnezeu : Ewald Frank. ""

      Evident a fost un pamflet fraza de mai sus

      Ștergere
  2. Aceasta poveste a vietii tale imi aminteste de familia mea. Ca si copii ni se spuneau intruna ca nu are rost sa facem multa scoala ca vine Domnul. In perioada cand aveam varsta pentru casatorie mi se spunea : ce rost are ca oricum vine Domnul curand. Am trait speriat si inchis in cochilia aceasta "vine Domnul curand" zeci de ani, ani in care ar fi putut fi altfel.... ! Imi aduc aminte ca eram la scoala pe clasa a 8 si le spuneam copiilor din clasa ca in cativa ani vine Domnul si ca nu o ajungem sa prindem anul 2000 ! EI radeau de mine si isi bateau joc, imi spuneau fanatic si inchis la minte.....aveau dreptate ! Acum imi pare rau.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da dar ei si-au facut case vile si palate. Fanatism si fatarnicie mare la "Mesajul Orei".

      Ștergere
    2. Astia cu mesajul vorbesc de altii dar ei sunt mult mai rau ca ei.Nici putere sa rodeasca nu au.Pai cum sa aiba daca nu au dragostea lui Dumnezeu in inima lor?Daca nu au vestea buna a Evangheliei in mijlocul lor? Ei au doar o teorie rece si seaca. Dar nu se vesteste Evanghelia intre ei si pocainta . Nu poti sa ai roadele Duhului fara mesajul Evangheliei.Se si vede daca ne uitam la branhamisti,frankisti:Tot ce le spun Branham si Frank pentru ei e Da si Amin. Cum vreti sa vina ceva bun,frumos si demn de la lauda de la acesti oameni? Fara sa realizeze au dat cuvintele Domnului la o parte ,si au pus in locul lor teoriile lui Branham respectiv lui Frank,fiecare dupa orgoliul si dorintele lui.

      Ap Pavel catre Filipeni:

      "" Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi."".

      Ștergere
    3. Din moment ce Frank spune despre alti crestini : ""Ce e bun acolo?Nu e nimic bun la ei"" ,din acest moment voi preluati asemenea afirmatii toxice si ajungeti sa percepti oamenii,lucrurile si viata in general ca fiind fara valoare,ajungeti sa vedeti doar raul si sa fiti abatuti tot timpul ,nervosi si pusi pe cearta ca sa demonstrati ceea ce credeti.

      Ștergere
    4. Continuare: Acum poate nu realizati ceea ce cititi si radeti ironic si plini de ingamfare,dar peste aproximativ 5-7 ani veti intelege . Veti realiza ca ati stat intr-un sistem intunecat spiritual ,cu idei negativiste si din aceasta cauza v-au fost furate bucuria si energia vietii.

      Ștergere
    5. Adi, te inteleg perfect. Cam asa mi s-a intamplat si mie, si multor alti cautatori dupa adevar...

      Ștergere
    6. ""Vine Domnul,vine Domnul,dar voi trebuie sa va aduceti zeciuielile la adunare.Puteti sa credeti in descoperiri si taine.Dar daca nu va chinuiti sa va aduceti banutii vostrii la adunare chiar daca aveti datorii si nu aveti ce manca,vom schimba placa chiar daca credeti in Branham si Frank. Acestea sunt bune sa aderati la secta noastra,dar apoi ceea ce conteaza sunt zeciuielile voastre.Imediat vom considera ca sunteti pocaiti nascuti din nou,si ca mergeti in cadenta cu Mireasa"".

      Ștergere
    7. Zeciuiala, o lege data evreilor si oricum din Vechiul Testament. Cine nu primeste Noul Testament nu-L primeste implicit nici pe Domnul Isus.

      Astia care cer zeciuieli sunt inselatorii deoarece se bazeaza pe versetul din Maleahi:
      3:10 ...ca să fie hrană în Casa Mea, apoi apare germanul Frenk care are monopol pe dispersia"hranei".

      In Noul Testament: Matei 10:8 ...Fără plată aţi primit, fără plată să daţi, e in totala contradictie cu farsa pusa la cale de mincinosii care cer zeciuieli.

      Concluzia: ei fac un terci din versete ale vechiului Testament cu Noul Testament ca sa va insele sub pretextul ca va da hrana fresh.

      Se pot compara benzile originale marca Brenhem cu traducerile continuatorului lui Brenhem, adica Frenk von Krefeld, si se poate constata ca; dupa ce ca totul este o farsa, germanul Frenk, produsul unei gubernii care in trecut se numea Holly Roman Empire, modifica genetic "hrana fresh" si elimina la traducere chestiile care pot arata cat de eretic era Brenhem.

      In termeni populari asta se numeste; cenzura. Or, sa presupunem ca Brenhem a fost un om trimis de Dumnezeu asa cum ati/am fost prelucrati cu totii sa credem, ce nevoie mai era ca cineva sa elimine ce a iesit de pe buzele mult stimatului si pretiosului Brenhem.

      Iarasi, aceeasi logica simpla; Dumnezeu trimite oameni prin care: "...din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Iacov 3:11
      Altfel spus: Şi, dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 1 Cor. 14:8

      Oricine constata, ca defapt spectatorii sunt hraniti cu minciuna dupa minciuna.


      Pofta buna!








      -------------------------------
      Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

      Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

      Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.

      Ștergere
  3. 172 Tatã, Dumnezeule, mã rog ca, astãzi, în timp ce usa încã este deschisã, oamenii vin din est si vest, nord si sud, adunîndu-se înãuntru. Mari minuni se întîmplã. În cer, arãtãri înspãimîntãtoare; atomicele vãzduhului au fost împãrtite; hidrogenul se arde. Farfuriile zburãtoare zboarã; rachetele care nu pot fi întelese, ceva fel de inteligentã, cred ei, din altã parte (Ei nu stiu, si stiinta nu poate afla.), misteriosul se strecoarã jos pe scenã, cu viteza luminii. O, Dumnezeule, noi sîntem lîngã sfîrsit.
    173 si marea piramidã pe care a zidit-o Enoh, marea camerã pe care a fãcut-o s-a parcurs, gata pentru camera Împãratului acum, Venirea Domnului, chiar în vîrf, pentru piatra de încheiere. Tot calendarul astronomiei indicã direct spre ea. stelele o declarã. Asa cum a fãcut de prima datã, cînd oamenii întelepti au privit în sus si au vãzut stelele, ei au zis, "Acolo, vine marele Împãrat, vine." Acum stelele indicã din nou. predica ARCA DIN 22-05-1955
    Stiti cumva de vreo piramida pe care enoh sa o fi zidit-o? ma gandesc ca in timpul acele nu stiu daca erau 10000 de oamenii pe pamant dar posibil sa se fi folosit de uriasii ?si mai vad ceva farfuri cu sarmale sau fasole zburand oh Doamne ce foame mie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In anumite cercuri se crede ca Enoh a fost proiectanul marii piramide.Dar nu exista nici o dovada in acest sens. Farfuriile zburatoare bantuiau cerul Americii in anii 50,60,70....Deci ca o concluzie ,inca o dovada ca Branham prelua tot felul de teorii si le prezenta ca si cum ar fi fost adevarate: Enoh ,proiectantul marii piramide.

      Ștergere
  4. 51 si astfel, fãrã îndoialã cãci jos prin epoci au fost sute de ori sute de oameni, învãtati, oameni capabili, încercând sã explice ce erau cele saptezeci de sãptãmâni. si noi citim multe din comentariile lor despre aceea. si eu sunt foarte multumitor pentru Dl. Smith, al bisericii Adventiste, pentru vederile lui. Eu sunt foarte multumitor pentru Dr. Larkin, de vederile lui. Eu sunt multumitor de toti acesti învãtati mari, pentru vederile lor la aceasta. si în citirea lor, aceea mã lumineazã mult, ca eu sã pot afla locurile care aratã corect. Dar pentru a lua vederile care eu–eu m-am gândit cã mi-ar place sã le explic, am cercetat prin enciclopedia, a "timpului," sã aflu ce însemna "timpul."
    eu tind sa cred ca ingerii despre care branham spunea ca ai vorbeau sunt LARKIN SI SMITH exista posibilitatea sa comunice cu spiritele lor deoarece intr-o predica soune ca Samuel a ramas profet si dupa moarte lui cand saul merge la vrajitoarea din endor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mesajul este fals14 iulie 2017 la 18:00

    Acum chiar cei de la adunarea lui Mera si-au cumparat casa de adunare.

    Ei, care au oprit pe altii sa faca ceva acum ei fac.
    Ei, care au criticat si au ras de Florin Duca si de altii ca isi fac case de adunari cand Domnul vine, acum chiar ei fac asta.

    Ani de zile au vorbit impotriva internetului. Acum si ei sunt pe internet.

    Ani de zile au criticat Facebook. Acum si ei sunt pe Facebook.

    Au oprit pe altii sa mearga la lucru in strainatate, apoi chiar ei au mers.

    Acest lucru este specific la urmasii mesajului: IPOCRIZIA. FATARNICIA.

    Invatatorul fals Mera si clica lui de slugi au creat mult haos si confuzie. El niciodata nu a fost pastor in sensul real al cuvantului. El si altii nu au reusit ca pe parcursul a 20-30 de ani sa invete baza elementara a lidershipului, a responsabilitatii pe care o au fata de oamenii cu care interactioneaza.

    Ei, in mod diabolic, au selectat oamenii in doua categorii buni si rai. (desigur ca dupa standardele lor imature si emotional/negative)

    Buni sunt cei care sunt de acord in toate cu noi si rai sunt cei care nu sunt de acord cu noi.

    Acesti oameni, urmasii mesajului in general, nu au fost si nu sunt nimic din ce au pretins vreodata ca sunt!

    Dupa cum Branham a fost fals a creat o categorie de oameni care il copiaza la fix. Ei traiesc o viata falsa iluzorie. Comete, apocalipsa, Venirea Domnului la nu stiu ce data, luna, an, zi, ora....Papa de la Roma, persecutie, unificarea religioasa etc....

    Dupa ce aceasta se prabuseste, isi cauta argumente si schimba totul, fara sa se pocaiasca pentru erorile si relele facute altora inainte, cand aveau respectivele idei vechi.

    Apoi repeta scenariul la nesfarsit dar cu alte subiecte. Au o nevoie nebuna si bolnava de emotii negative extrase din stirile negative despre sfarsitul lumii.

    RăspundețiȘtergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.