miercuri, 22 mai 2013

Branham, ordinare si razvratire?

Sunt deja obisnuit sa fie confuzie in invataturile de la mesaj, dar acum ma vad obligat sa explorez si alte domenii din mesaj, nu doar invatatura, nu neaparat ca as fi interesat de ele, dar efectiv pe orice predica pun mana si citesc, imediat gasesc o mare problema. 

Lipsa armoniei intre afirmatii, intre intamplari, intre nume, locuri, doar afirmatii puerile. Pe zi ce trece scad sansele sa il poti numi macar un mesaj normal, uman, nicidecum divin, mesajul lui Branham. Biblia spune ca Dumnezeu nu minte si nu poate sa minta. Acest adevar biblic m-a calauzit mult in ultimii ani in decizia ce am luat-o vis a vis de a nu mai urma doctrinele si revelatiile, pe nedrept numite asa, ale lui Branham.

Cand am scris "Viata si misiunea lui WMB" vol 1 si 2, la inceputul anului 2000, am avut cateva probleme in corectitudinea datelor ce circulau, dar le-am cosmetizat sperand ca editorii, traducatorii au gresit pe undeva dar din pacate nu a fost asa. Am aflat apoi ca problema pornise de la Branham. 

Am avut mari probleme cu identificarea corecta a informatiilor legate de baiatul "inviat din morti" din Finlanda dar si cu locul in care ingerul s-ar fi prezentat la Branham. A venit ingerul la el in cabana sau pestera? Ca peste tot gasesti dovezi multe si pentru una si pentru alta. Aceeasi problema a avut-o si Owen Jorgensen in cartea lui "Supranatural". Inca nu se stie exact desi a spus-o de zeci de ori. La fel si culoarea părului ingerului, sau si la faptul ca acesta nu are nume. Mesajul lui Branham este mereu contradictoriu si plin de incertitudini.

Apropos de numele ingerului ce l-a vizitat pe Branham. 

Ma intrebam daca este biblic si corect ca un inger sa vina la un mesager si sa nu se prezinte cu numele? 

Dupa stiinta voastra, cum este BIBLIC?

Citind in Biblie, mi se aprinde beculetul vazand ca de fiecare data cand a fost data o trimitere majora, ingerul se prezenta cu numele lui. La Branham nu am gasit asta. Oare nu se putea sa gasim ceva in mesaj care sa nu fie confuz? Macar un lucru. Din pacate nu este. (Ma simt frustrat si uneori am o durere launtrica si un regret enorm ca am fost in acest mesaj fals atatia zeci de ani.) Am auzit la 17 ani de mesaj. L-am urmat putin mai tarziu. Mess-age = Epoca mizerabila; asa se traduce. Este un timp de Confuzie si Contradictie pentru mine. Hoții de adevar, hoții de frumusete mi-au manipulat viata zeci de ani. Am fost prost, naiv, orb, si nu o stiam.

La fel de confuz si contradictoriu este Branham si cu tipul care a incercat sa il prinda pe cu minciuna pe platforma, intr-o intalnire, scriind un diagnostic fals pe biletelul de rugaciune, iar Branham l-ar fi descoperit. Branham zice ca acesta ba ar fi cazut mort pe platforma acolo pe loc, ba a primit bolile scrise pe biletel si se chinuie cu boala, ba ca a paralizat, etc. Nici faptul ca tatal lui a murit de tanar neconvertit nu este adevarat caci apoi spune ca el a murit in bratele lui primind pe Domnul. Nici ca el a crescut in coliba aia nu este adevarat... 

E groaznic ca nici macar in aceste intamplari aparent nesemnificative nu exista nici o armonie, nici date exacte, daramite in invatatura si descoperire.

Am gasit in articolul de mai jos, scris de Roy Davis, primul pastor a lui Branham un lucru la fel de confuz, adica despre botezul cu Duhul Sfant a lui Branham. In aproape toate cartile si brosurile, Branham scrie cum el era singur si se ruga in spatele casei, si a fost botezat cu Duhul Sfant, iar mama lui il intrebase "Ce ai Bill? Esti emotionat?" Si el a zis "Nu am nimic mama, ma simt doar foarte bine". Toate marturiile despre asta seamana intre ele, cu mici diferente nesemnificative, dar in marturia lui Roy Davis nici vorba de asa ceva.

In articolul sau, Roy Davis spune ca Branham a fost botezat cu Duhul Sfant in casa la el. Tind sa cred ca nu minte, cand publica articolul in revista lui Lindsay si Branham "Vocea Vindecarii." cu un tiraj de zeci de mii de exemplare si era prieten apropiat si sustinator a lui Branham. Stiti bine cei care cititi mesajul ca tot Branham a mai spus ca a fost botezat cu Duhul Sfant într-o adunare de negrii penticostali si ei tot cu invatatura "în Numele lui Isus". (Asta ii placea lui fr Coleman din New York ca Branham de la adunare de negrii primise Duhul Sfant ca si el era de culoare.)

Asadar Roy Davis pastor penticostal se roaga si in acest timp Branham primeste Duhul Sfant in locuinta lui pe cand ei erau impreuna. Tot Roy Davis l-a ordinat, tot el l-a botezat in apa, tot el i-a dat certificatul de predicator. (Asta desi Branham a zis ca nu are nevoie de recunoasterea cuiva.)

Ce nu este in regula este si faptul ca in cel putin 5 locuri Branham spune ca Roy Davis a fost ostil si indoielnic fata de chemarea lui Branham, ca nu exista asa ceva ca vizite ingeresti, vindecare divina, ca slujba lui va fi ruinata, etc. 

Dar aici in articol vedem ca pastorul Roy Davis scrie in termeni favorabili, pozitivi si constructiv despre Branham, aratandu-si clar respectul fata profet si chemarea lui, spunand clar ca "nimeni nu poate scrie mai clar despre Branham decat el deoarece el il cunoaste mai bine decat orice alt predicator". Ciudat, cum Branham nu spune NIMIC ceva care sa fie in armonie. 

(Legat de confuzie si Duhul Sfant, daca tot suntem aici, imi amintesc cum Branham zice ca poti ajunge la Cer si fara botezul cu Duhul Sfant, apoi ca trebuie sa primesti Duhul Sfant, si oricine este botezat cu Duhul Sfant este un copil infiat a lui Dumnezeu, dar apoi a mai zis ca "poti fi botezat in fiecare zi cu Duhul Sfant si poti sa ajungi in iad." Contradictoriu grav, da?

Dar mai spune ceva socant de fals si nebiblic: "DACA PRIMESTI MESAJUL LUI BRANHAM AI DUHUL SFANT."

Cu asta ne-a legat de el si mesajul lui, ne-a manipulat, ne-a dus cu frica, timp de zeci de ani. Adica "Sa nu refuzi mesajul ca e absolutul si hulesti Duhul Sfant"...etc. E o eroare de proportii si manipulare fara rusine. 
Biblia spune ca ai Duhul Sfant daca primesti Duhul Sfant. E simplu de tot, nu?

Branham este foarte slab in Scripturi. Este contradictoriu, confuz, iar afirmatiile lui sunt manipulatorii dar mai ales NEBIBLICE.

Articol scris de primul pastor a lui WMB, Roy Davis in 1950

Ma intreb ca daca acestea toate sunt asa, de unde a pornit problema? Una ar fi de la refuzul lui Branham de a lasa femeia sa invete in biserica pe altii.

Daca urmarim evolutia relatiei lor se vede o deterioare, e posibil ca problema a pornit si de la faptul ca Branham, cand a inceput sa aiba succes si sa fie mai popular, a inceput sa se creada mai spiritual decat pastorul lui si l-a surclasat oarecum. S-a ridicat deasupra. Chiar si "Tabernacolul Branham" inainte se numea "Tabernacolul penticostal". Repede si-a pus numele lui acolo, desi ingerul i-a zis de mai multe ori ca: "ACEST TABERNACOL NU ESTE AL TAU." 

Cand a fost "trezirea" de la raul Ohio din 1933, Branham era pastor penticostal la "Tabernacolul Penticostal". Mai intai pastor asistent, apoi pastor. 

Sunteti surprinsi asa-i? Si eu am fost dar m-am obisnuit cu surprizele din mesaj.

Iata ca nici macar istoria lui Branham vis a vis de chemarea lui, ordinarea lui, familie, date, ani, evenimente etc. nu este chiar asa cum ni s-a prezentat. Multe lucruri ne sunt ascunse. De ce?

Probabil de aici a inceput Branham sa urasca organizarea, sa predice impotriva organizatiei, deoarece el insusi nu mai dorea sa fie supus cuiva, sa dea socoteala cuiva, sa fie ajutat, sa fie consiliat, deoarece vazandu-se evanghelist mult binecuvantat, si un profet chiar, a crezut, in mod fals, ca nu mai are nevoie de nimeni ca sa il indrume, decat de Dumnezeu. 

Adica lui, marelui profet de succes, nimeni sa nu-i spuna nimic, pentru ca el este glasul lui Dumnezeu. 

Și ca sa se scoata pe deplin în acest sens, in timp, a preluat de la martorii lui Iehova si adventisti, invatatura cu ficele curvei mari din apoc 17 si a inceput sa murdareasca si sa atace pe toti. 

Lipsit de respect fata de altii el a predicat mesajul "Respect"-ul fata de profet, si ne-a invatat sa nu respectam pe altii, daca nu il urmeaza pe el, dar sa il respectam pe el. 

A amenintat si a adus pe tapet toate exemplele negative si grave, dramatice din VT in care profetul era un fel de Dumnezeu si nimeni nu are dreptul sa ii spuna lui nimic caci o incurca, si ca numai Dumnezeu ii poate spune lui ceva. Ce aroganta. 

Desi aceasta afirmatie pare buna, ea arata de fapt razvratire fata de Dumnezeu, caci Dumnezeu ne-a dat pe unii altora ca madulare si in supunere unii fata de altii trebuie sa slujim unii altora si sa lasam pe altii sa ne slujeasca noua. Nu sa ne manipuleze sau sa ne controleze cu amenintari, ci sa ne slujeasca de pe pozitia de frati si slujitori ai Domnului cu adevarul Bibliei.

Branham țipa că Pavel a primit descoperirea de la Dumnezeu si ca Petru a primit descoperirea tot de la Dumnezeu nu de la oameni si asa ca organizatiile sunt de la satana caci nu au descoperirea.

Pare biblic ce a zis, mai ales ca are si versete biblice din care a vorbit, dar ce a omis Branham si ce omitem noi, este restul din acest adevar. Cand au fost pareri diferite chiar si Pavel a mers la apostoli la Ierusalim sa verifice, si sa primeasca lamuriri de la o alta autoritate, apostolii. Si chiar Pavel s-a supus deciziei luate in urma vorbirii lui Petru si mai ales a lui Iacov care a simplificat la maxim ce inseamna si ce are de facut un crestin in 4 pasi. (Fapte 15)

(Branham la cine a mers? La nimeni. Ca el si-a alungat toti prieteni din jurul lui care au vrut sa il ajute. El, sub masca ca este profet, si are de toate nu duce lipsa de nimic, nu a vrut sa dea nimanui socoteala, nu a vrut sa se corecteze, nu a avut un mentor, nu a avut un pastor la care sa asculte. - Fr. Neville, pastorul de la tabernacolul Branham, era ca o marioneta, un om deosebit de bun si bland, care din pacate si-a sfarsit cariera si viata intr-un ospiciu de nebuni. Am plans cand am auzit asta. Am sesizat ca foarte multi care sunt la mesaj au fost afectati de nevrotism, depresii, boli mentale, sunt morocanosi, tristi, deprimati, incruntati, nefericiti. - Lipsa unui mentor, pastor, care sa fie autoritate egala  este extrem de grava si de periculoasa pentru orice slujitor. Oricine care nu are pe cineva sau un comitet de oameni duhovnicesti caruia sa ii dea socoteala de slujire, de administratie, de propasire, de anumite gafe ce le face el sau membrii adunarii acel om este in pericol de a deveni un dictator, un razvratit si hot al banilor Domnului si inselator al sufletelor oamenilor. O zic inspre corectare nu acuzatie. Daca nu va spun adevarul in dragoste si cu inima curata nu va pot ajuta, dar eu tocmai asta fac. Sap adanc caci stiu ca aveti mare nevoie de ajutor.)

La fel, Petru singur primeste descoperirea ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, dar pentru ceilalti apostoli prezenti acolo a fost suficient ca au auzit ce Petru a zis adevarul ca: Isus este Fiul lui Dumnezeu. 

Isus a acceptat credinta lor, nu avea nevoie de revelatia lor. Desigur putem avea revelatii minunate, dar acestea nu pot schimba adevarul biblic ca prin credinta in Isus suntem salvati. Branham si aici, a deviat grav. Pur si simplu nu a inteles Scripturile. A schimbat harul datator de viata prin credinta in Domnul Isus, cu revelatiile lui de tip profet-Mireasa-lege.

Nu toti trebuie sa aiba descoperire in acel fel, ci daca CREZI in ce auzi, este deja mantuire. Zic asta ca replica la minciuna lui Branham si cei de la mesaj, ca trebuie sa ai descoperirea nu stiu cui ca sa fi Mireasa. 

Aceste adevaruri si invataturi injumatatite si taiate si falsificate de catre Branham s-au nascut din dorinta lui de a se apara si de a justifica mandria si razvratirea in care cazuse. Adica el are descoperirea si restul nu. El prin asta este ceva special si altii nu. Lui i s-au dat privilegii "papale" si altora nu. Invatatura asta cu descoperirea in modul incomplet pe care Branham ne-a invatat ESTE FALSA. Asta este trufie, fratilor, sa zici ca daca oamenii urmeaza revelatia ta sunt salvati. Unde mai este Isus in povestea asta? 

Domnul rastignit fiind a salvat chiar si un talhar. Isus nu a predicat "Sufletele care sunt in inchisoare acum" in momentele lui de respingere si suferinta ca sa se razbune pe oameni. NU! Isus a predicat VIATA si mantuirea chiar si atunci. Acest stil de lucru a lui Isus plin de iubire si intelepciune pentru a castiga suflete, oriunde, oricand, nu s-a inteles niciodata in mesaj iar Branham il practica partial doar in anii '50. Dupa aceea predica doar cultul Miresei care e vrednica sa ajunga la cer pentru ca il urmeaza pe profet. Ce falsitate.

Oamenii de la mesaj traiesc in pacatul ignorantei fata de chemarea lor de a predica Evanghelia pana vine Isus. Branham a mintit oamenii ca harul s-a terminat odata cu mesajul lui si ca Mielul nu mai este pe scaunul de mijlocire de cand s-a ridicat sa deschida Pecetile. Asta da trufie.

Si cand Branham gasea ceva gresit la altii, nu se putea abtine sa nu tipe si sa le scoata repede in evidenta greseala si sa nu ii jigneasca. Dar daca lui i-ar fi spus cineva ceva...Doamne fereste ce istericale facea. El isi permitea sa critice pe altii, normal doar el era marele profet nu altii. Asta e fraza de profet sau de manipulator: "tu nu ai voie nici sa gandesti ceva gresit cand predica el la amvon caci drumul tau se deschide spre iad" ?. Asta a spus el. Smeritul frate Branham devine ingerul amenintator, impunator, razvratit si arogant. 

Ai grija, tu nu ai voie sa gandesti nimic impotriva lui caci tu ajungi in iad, sau hulesti. Oamenii nu au voie sa mai gandeasca, sa compare, sa se exprime, ci sa fie robotii programati ai lui Branham.

Fratilor, sunteti chiar atat de naivi? Ce isi poate dori satana mai mult de la oameni decat asa ceva? Nimic. Exact asta fac profetii mincinosi cu urmasii lor. Îi manipuleaza prin amenintare sa nu aiba curajul sa cerceteze.

Numai asa, cu o sperietoare mare de ciori, Branham poate sa isi exprime erorile si sa devieze de la Cuvant, sa inventeze nori si povesti siropoase confuze, sa se inalte pe sine insusi, sa isi dea nume pompoase de inger si profet Ilie, sa prezica fals venirea mileniului in 1977, sa plagieze si sa fure Epocile Biserici si Pecetile, sa jigneasca oamenii care nu il urmeaza, sa injoseasca femeile numindu-le scroafe, catele, etc. si asta dupa ce Domnul Insusi l-a mustrat aspru pentru ca face asa ceva.

El a putut cu usurinta sa arunce femeile in iad si ca merita sa fie parasite de barbati pentru ca au parul tuns, dar deloc nu ia fost greu sa fie partener de lucrare in Tabernacol cu cei doi homosexualii, Gene si Leo, care ne-au facut toate benzile cu mesajul lui. Și la fel de usor a anulat credinta si pocainta oamenilor in Isus, Fiul lui Dumnezeu care s-au pocait si sfintit prin sangele lui Isus, numai pentru ca acestia nu il urmeaza pe "marele Inger Branham". Ce tip arogant a devenit acest Branham.

Acum inteleg de ce cei de la mesaj au inclinatia asta dictatoriala, aroganta, mandrie, trufie. Noi nu dam socoteala la nimeni. Noi nu dam raport de activitate la nimeni. Fiecare face ce vrea, ce nu vrea, cand vrea, cand nu vrea si nu da socoteala nimanui de responsabilitatea lui ca slujitor intr-o adunare, ca slujitor public, caci Domnul ne-a chemat la slujire in mod public deschis, transparent, nu izolati si ascunsi dupa perdele de fumuri branhamiste sau altele. E convenabil, pentru oamenii care traiesc in stil neroditor, sa nu fie in randuiala, sa nu fie organizati, sau nu aiba un comitet caruia sa ii dea explicatii cand adunarea scade, cand apar probleme pentru care nimeni nu-si misca burta, sau cand nu are propasire. Ati creat, multi dintre voi fara sa stiti asta, locuri ideale pentru nesfarsite abuzuri si manipulare in forma continua.

Stiti ce ascundeti acolo fratilor? Zic sa va ajut nu sa va critic. Ascundeti lipsa de creativitate spirituala. Ascundeti mediocritatea. Lipsa de slujire. Lipsa de iubire. Lipsa de iertare. Va ascundeti ca Adam. Sunteti goi.

In afara de critica de jigniri si de idei mistico-apocaliptice false, nu aveti nimic cu ce sa oferiti un plus de valoare acestei lumii in nevoie. Voi nu dati valoare vietii cu nimic. Aveti cateva idei toxice, contradictorii intre ele insele, dar fara valoarea vietii umane si spirituale in ele. Nu va asemanati in nimic cu o biserica locala in randuiala biblica conform Cuvantului, in nimic fratilor.

Voi nu dati viata, valoare la nimic si nimanui. Dimpotriva, stingeti viata, incepand cu voi insiva. Am cunoscut oameni care erau mai simpli, mai buni, mai echilibrati mental, spiritual, cand erau la baptisti decat cum sunt acum. Nu cunoasteau atatea DAR ERAU OAMENI, nu roboti religiosi programati sa urasca pe oricine nu le crede ideile.

Inca nu e tarziu sa va treziti din razvratirea si eroarea asta a lui Branham. 

Sunt adunari care in 25 de ani nu au tinut o evanghelizare publica, nu au vizitat un spital, nu au hranit orfani, nu au imbracat pe cei goi, nu au facut nimic, dar au ascultat si retransmis tipetele de pe benzile nevrotice ale lui Branham. 

Si nimeni nu stie unde au mers zeciuielile. Bani nu, realizari nu, crestere nu, propasire nu, oameni transformati nu, prezenta Domnului nu, lacrimile caintei nu, iertari nu, impacari nu, marturii nu, nimic. Doar roadele prostiei si limitarilor umane, rasete ironice, aroganta, judecata nedreapta, barfa. Astea da, din plin, la ordinea zilei. 

Duhul Sfant nu a putut face nimic complet din cauza trufia noastra. Uitati-va mai bine in jurul vostru fratilor si analizati ultimii 10-15 ani din mersul lucrurilor.

Nu mai va dati cu pumnul in piept si mintiti din amvoane si pe Facebook ca Branham este Ilie si Inger si nu stiu ce. Va pierdeti timpul pretios, va risipiti viata valoroasa cu iluziile unor minciuni si falsitati. Cui ii pasa ce e Branham atat timp cat adunarea noastra nu are Duhul Sfant, e goala, nu are nici o viziune de slujire, de viata si de credinta? Cu ce ne ajuta branhamismul? Si daca nu este condusa de Domnul la ce ne foloseste sa repetam adunare de adunare niste idei false si vechi de acum 60 de ani.

Treceti la actiune PENTRU ISUS SI EVANGHELIE daca tot pretindeti. 

Pe EL Dumnezeu l-a dat sa fie Regele regilor si Domnul domnilor SINGURUL CARE ARE NEMURIREA. Va rog nu mai stati de-a moca, inmultiti talantul primit si asa dovediti credinciosie fata de Cel care vi l-a dat. Asa ceva nu are de a face cu nimeni decat cu ce Dumnezeu v-a dat voua personal sa infaptuiti. Fratilor dragi, nu mai stati ca parazitii, ca mortii, la umbra unui stejar mort de 60 de ani. VOI SUNTETI PIETRE VII IN CASA LUI DUMNEZEU. Alegeti sa slujiti lui Dumnezeu caci El e viu. 

Faceti diferenta si voi odata intre Branham si Isus:
1.
In primul rand, Domnul v-a iubit pana la moarte. Sunteti vinovati fata de El si totusi iubiti de El. L-ati respins, L-ati scuipat, L-ati batjocorit, L-ati rastignit si totusi EL VA IUBESTE. El nu v-a jignit si nici nu v-a acuzat pentru ce ati facut, dimpotriva EL VA APARAT MEREU, A MIJLOCIT PENTRU VOI. Noi am facut un lucru grozav de urat rastignind pe Domnul Slavei, totusi El pentru PACATUL NOSTRU A MURIT, SA NE SCAPE DIN EL. La URA SI RATACIREA NOASTRA EL NE-A RASPUNS CU IUBIRE. Nu a tipat la noi, nu ne-a judecat, nu ne-a lovit, nu ne-a barfit, nu ne-a respins ci ne-a spalat mizeria si ne-a iubit exact asa cum am fost de rai si nevrednici. Si in continuare la fel face ne transforma. Asta e Domnul Isus.

2. Pe de alta parte, Branham si urmasii lui, fereasca Dumnezeu, sa nu fi de acord cu ei la vreo tema biblica sau din mesaj. 
Is acrii, is salbatici, VA BLESTEMA PE LOC SI VA ACUZA SI VA AMENINTA SI VA JIGNESC SI VA BARFESC, SI VA ETICHETEAZA CU TOATE EXEMPLELE NEGATIVE DIN BIBLIE. DACA VA PERMITETI DOAR SA VA INDOITI DE UN SINGUR CUVANT CE BRANHAM LA PREDICAT ATI INCURCAT-O. Si in toate astea ce ei sustin ESTE APROAPE TOTUL FALS SI TOT EI SUNT CU GURA MARE.

Acum intelegeti de ce am ales prima varianta?


I-a intrebati pe cineva de ce Branham vorbeste tot aiurea si contradictoriu, la teme biblice mai ales? De ce Branham nu este echilibrat in vorbire, actiune? Sa vedeti atunci cum la iubirea voastra, veti PRIMI URA SI DISPRET. 


Exact invers fata de ce Biblia si Domnul ne da ca model de urmat. Vedeti deosebirea dintre Branham si Isus? 

Sau si daca nu acceptati ideile lor ciudate cu care formeaza noi linii in mesaj va eticheteaza in ultimul hal. Imi amintesc cand eram la un pastor in Londra si cand am mers acasa in masina mi-a spus ca Domnul i-a descoperit lui fr Coleman ca oricine nu crede in 7 tunete este un drac si ca curand Dumnezeu va dovedi ca miscarea asta a celor 7 tunete este adevarata. Mi s-a strans inima, caci in urma cu o ora, la adunare, el vorbise despre dragostea de frati si iubirea de oameni. La ei toate acestea sunt doar fraze biblice dar fara o reala insemnatate de a le aplica atunci cand este necesar. Coleman a murit apoi cu multe profetii neimplinite, in boala, grave esecuri in adunare si in suferinta. Si gasca lor s-a spart, multe lucruri spuse de acesta si ceilalti ramanand ratacite.

Vedeti diferenta dintre iubirea neconditionata a lui Dumnezeu si manipularea lui Branham si a celor ce il urmeaza?

V-au intoxicat cu teoria conspiratiei, ca cineva va prigoneste daca nu credeti in trinitate, va manipuleaza cu stiri despre cu sfarsitul lumii, cu cifre, cu reconstructia Ierusalimului, cu rapirea, papa de la Roma, Hillary Clinton, unirea religiilor, etc. Cand Domnul a zis clar: "NU ESTE TREABA VOASTRA SA STITI ACESTE LUCRURI." Ei nu au alte subiecte decat astea si ca sa arate ca sunt goi spiritual predica politici religioase din istorie si stiri  TV negative.


Observati, va rog, atent, stilul de lucru creativ, constructiv, iubitor, al Domnului Isus si al apostolilor si vedeti apoi stilul distructiv, otravitor, nevrotic al lui Branham si urmasii acestuia.

Pe cine alegeti fratilor? Trebuie sa alegeti din nou astazi. Trebuie sa va taiati din nou imprejur in inima voastra.

Ce va tine atat de legati de preputul vostru vechi? Nu vreti sa vedeti Cine este Acela care merita TOTUL din partea voastra? Inca nu ati cunoscut pe Domnul? Ati cunoscut doar cateva taine despre El? Se poate si asta.

Am o intrebare pentru voi toti.

Daca ceea ce v-a convins sa veniti la mesaj s-a dovedit fals (Ilie, Inger, Luca 17, norul, epocile, etc) ce va mai tine acolo?

Botezul apostolic si invatatura despre D-zeirea suprema a Domnului Isus NU SUNT REVELATIILE lui Branham. 
Samanta sarpelui nu e revelatia lui, 
Epocile bisericilor nu sunt revelatiile lui, 
Casatorie si divort nu e revelatia lui
Cele 70 de saptamani ale lui Daniel nu sunt revelatia lui, 
El nu este Ilie,
El nu este mesia,
El nu a rupt Pecetile,
El nu a fost in acel nor in 28 februarie 1963,
In apocalipsa 10 nu exista prezent acolo nici un inger al 7-lea.
APROAPE NIMIC DIN CE NI S-A SPUS NU ESTE ASA. 
Multe din acestea sunt, ori false, ori fals interpretate, ori sunt reale dar preluate de la altii.

Intreaga poveste despre mesaj este falsa.

Povestea siropoasa si mincinoasa pe care o auziti in fiecare duminica si cu alte ocazii care spune: "multumim lui Dumnezeu ca a trimis un profet, pe Ilie promis in Maleahi 4:5,6 in aceasta generatie, sa descopere taina cutare, taina cutare" NU ESTE ADEVARATA.

Povestea este falsa! Invatatura este falsa! Sistemul creat de ele este tot fals, nu ar putea fi adevarat. Oamenii devin tot mai falsi si acrii si rautaciosi, fara caldura divina, fara bunatate, CI EXTREM DE TOXICI, duri, nenascuti din nou dar ei predica cu mandrie mesajul lui Branham "ACUZATIA" lovind pe toti.

Daca este adevarat ca Branham a fost trimis, MESAJUL LUI spus in 1933, ERA este lamurit ce insemna de catre ingerul din 1946: "Mesajul tau este sa duci vindecarea divina natiunilor.... Îti vor fi date doua semne...in cel de al doilea OAMENII VOR CREDE." Si asa a si fost.

Deci ingerul ii numeste pe oameni CREDINCIOSI, dar Branham nu s-a multumit cu ce a primit, el a vrut MAI MULT. 

Nu i-a zis ca e Ilie, Fiul Omului, nici ingerul al 7lea. Faceti legatura intre aceste doua lucruri din 1933 si 1946.
 
A vrut sa fie proclamat Ilie, ingerul-mesager, cristos Branham, Dumnezeu din nou in trup al acestei zile, etc. Asta nimeni nu i-a spus sa faca, ba chiar dimpotriva, Domnul l-a avertizat de multe ori sa se pocaiasca, sa inceteze tipetele, cu critica, cu acuzatiile, cu mandria, ca daca nu, va permite satanei sa-l loveasca cu moartea. 

Exact ce Domnul NU a permis nicidecum satanei sa-i faca lui Iov, adica sa-l omoare a permis pentru Branham. Apoi Branham a murit. Asa cum Hagin si Anna Schrader profetise ca pana la sfarsitul anului 1965 Branham va muri. 

De Craciunul din 1965 deja era mort dupa o lovitura napraznica intr-un grav si trist accident din care sotia lui, fiica lui, Sarah, si baiatul Iosif abia au scapat.

Explozia din viziunea lui spusa in predica "Domnilor este acesta timpul?" si tipetele lui Iosif s-au implinit aici la accident, nu la deschiderea Pecetilor, caci Iosif nu fusese cu el la vanatoare in perioada 6-9 martie 1963. Initial Branham bine spusese ca acea explozie va fi moartea lui. Dar apoi a negat, dar asa a fost de fapt.

Doriti sa slujiti unui sistem fals numit branhamism, nesupus lui Dumnezeu, arogant, mandru, dupa ce aflati si verificati aceste lucruri? Ce-i cu voi fratilor? 

Acum stim ce trebuie sa stim. Inainte am slujit sincer la ce credeam ca e adevarul, dar acum daca stim, ce decizii luam? Sa continuam sa spunem oamenilor ceea ce nu e adevar? Eu aici nu am mai putut continua cu mesajul. Uneori am fost mai neglijent recunosc am gresit multe, dar nu pot sa MINT OAMENII CAND STIU ADEVARUL. Asa ca m-am retras linistit de la mesaj. 

Acest blog nu ar fi fost niciodata daca Nelu Dascal, blogger la: behaituloilor... nu m-ar fi tot atacat pe blogul meu motivational. Cititi mai mult aici: Cum am inceput acest blog?

Dumnezeu a pus in voi semintele maretiei de a sluji cu iubire si adevar unei lumii pierdute, de a iubi pe cei de neiubit si de a duce Vestea Buna pana la marginile pamantului. DUMNEZEU NICIODATA NU V-A CHEMAT sa fiti urmasi razvratiti ai lui Branham si sa il predicati pe el. Branham nu are nimic sa va dea mai mult decat Domnul Isus Cristos va ofera. Nu exista nici o singura lipsa in Domnul. Totul este din EL PRIN EL SI PENTRU EL. 

El este taina lui Dumnezeu descoperita acum 2000 de ani pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica si sa fie numiti fii si fice ale lui Dumnezeu prin HAR, nu prin mesajul sectelor izolate, depresive si intunecate.

Am discutat odata cu un pastor baptist si mi-a zis ca lui ii e foarte bine ca au plecat cativa de la el din biserica, la Branhamisti, deoarece aia erau tot oameni cu probleme. Asa ca mi-a multumit sincer ca am raspandit branhamismul in Romania. El citise cartile ce le-am facut cu viata lui WMB.

El crede ca noi suntem ca si stiucile intr-un lac ce curata lacul de pestii bolnavi, morti. Si noi curatim adunarile lor de toti oamenii razvratiti, rai, carcotasi, nemultumiti, mediocrii, cu afectiuni psihice. Unii care cauta functii, pozitii, avantaje pe care la ei nu le pot obtine decat schimbandu-se, daca devin seriosi, de valoare, studiind, daca se corecteaza, se maturizeaza, si slujesc, iar branhamisti asa ceva nu fac. Acestia urasc educatia de orice fel si o catalogheaza ca fiind de la diavolul.

Ma lasat cu gura cascata acest pastor. Mi-a dat o revelatie :)). O dau mai departe acum.

Am observat ca mesajul lui WMB atrage, in mare masura, oameni cu afectiuni psihice, razvratiti, ne-educati, nemultumiti de soarta lor, lipsiti de incredere de sine, oameni inculti, de slaba calitate, irationali, orientati inspre fantastic, mistic si fanatism. Sau sunt si multi oameni normali, unii chiar minunati, dar care cred in mod fals ca tot ce se prezinta despre mesaj este adevarat. 

Ei bine, dragi frati si prieteni, in acest blog puteti gasi informatii care va pun la test credinta voastra in Cuvantul lui Dumnezeu. Va arata inclinatia voastra adevarata. Va descopera unde este inima voastra cu adevarat. Credinta voastra este zguduita, stiu. De aceea unele comentarii spun: "Frate Lica lasa-ne in pace, nu ne mai tulbura." 

E tulburator, stiu, sa afli dupa zeci de ani de mesaj, ca ceea ce credeai ca e stanca, sunt de fapt paie care ard usor in focul testului pe care vi l-am dat aici pe blog.

Draga cititorule, daca urmezi mesajul lui WMB, te intreb ceva: Pentru Domnul Isus, "Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş?”

sâmbătă, 18 mai 2013

Profetul Ilie in grafica simpla

Cautand sa aflu care este dovada lui WMB legata de cele 5 veniri ale lui Ilie si contextul acestora cu Maleahi 4:5,6 gasesc in Peceti un lucru care m-a socat total si mi-a confirmat faptul ca el nu cunoaste Cuvantul decat intr-un mod superficial la un nivel mediocru, slab de tot. (Povestea cum am descoperit ca Branham nu e Ilie, cum l-am sunat intr-o dimineata pe fratele Eugen pe subiectul asta si multe altele, este o poveste deci mai interesanta dar o voi aminti poate intr-un articol viitor.)

A spus ca cifra 4 inseamna ceva dusmanesc, lumesc, omenesc, dar ca cifra 5 inseamna har -GRACE- in engleza, de aceea Ilie ar trebui sa vina de cinci ori. Iti pica fata cand vezi ce argument pueril. 

Iti vine rau cand vezi ca ce ai crezut zeci de ani NU ARE BAZA BIBLICA.

313 …….. Now, notice, just as they did… That didn’t change them. Remember, nee–these guys never died. Watch just a minute. Now, don’t confuse, ‘fore we get away from this, don’t confuse Elijah’s fifth time ministry with his fourth time ministry. I’ve been telling you, the Gentile Church is looking for Elijah. That’s right. And here he is over here with the Jew. Remember, he can’t come four. That’s–that’s the–the enemies number. He has to be five. (63-0322 THE.FIFTH.SEAL_ JEFFERSONVILLE.IN FRIDAY_)

318 The first time he come, he was Elijah himself. The next time he come, he was Elisha. The next time he come, he was what? John the Baptist. The next time he comes is for the seventh angel. And the fifth time he comes, he’s with Moses over yonder…?… Yes, sir. Don’t confuse him. Five, if you know your–your numerals of the Bible, five is the number of laboring grace; and that’s what He’s done. Now, watch, you want to know what it is. Was Jesus a labor of grace? J-e-s-u-s–five; l-a-b-o-r (Is that right?)–labor for–for love for you. And if you get to Him, how you come? By what? F-a-i-t-h, in l-a-b-o-r. Is that right. Labor is the number of grace. (63-0322 THE.FIFTH.SEAL_ JEFFERSONVILLE.IN FRIDAY_)

Eu m-am mirat ani de zile de cum a putut sa spuna asa ceva. O imensa prostie si falsitate. Chiar si cand inca credeam cu tarie mesajul, mi s-a parut slabut argumentul lui. 

E atat de naiv Branham, incat la fel ca si in alte exemple pe care le da, nu s-a gandit ca in limba aramaica sau alte limbi acest joc al cuvintelor si numerelor nu coincide si nu este la fel.

(Dar cand esti in Mesaj te simti oarecum amenintat, îți este frica să îți pui intrebari de genul asta. Imediat scuturi capul si zici "pleaca satano" dar de multe ori de fapt nu era satana ci este Domnul care ne cheama la libertatea de a cerceta toate lucrurile si de a pastra ce este bun.)

Adica, vrei sa-mi zici ca singura lui dovada despre un al cincilea Ilie este scos din maneca numerologiei inventate si nu din Biblie? 

Am stat intins pe burta doua saptamani plangand, stresat, tot pamantul de sub mine se prabusea. Am ajuns in faza in care nu credeam ca este posibil vreodata sa fiu. Sa nu am dovezi simple macar la ceea ce cred cu toata inima si viata mea. Teribil. Nasol de tot.

Deci Branham a inventat venirea unui Ilie in plus, intre Ioan Botezatorul si Ilie de la Israel, doar de dragul lui de a fi un profet de talia lui Ilie? Da, asa se pare ca a facut.

Are Dumnezeu profeti de acel gen, ne-evrei? Biblic vorbind nu are. Chiar nu are.

Da, exista profeti cu darul de profetie, vedenie da e corect, dar cum Branham a vrut sa fie Ilie, nu gasim in Biblie un altul afara de ce am mentionat..

Iata ca toti care suntem nascuti din cuvantul acesta falsificat despre Maleahi 4:5,6, adica din interpretarea falsa despre el si din numerologie pagana, NU SUNTEM COPII NASCUTI DIN CUVANT CI DIN MINCIUNA DESPRE CUVANT. Nascuti din eroare, din inventiile lui Branham pentru a-si castiga un nume alaturi de marii profetii de tip vechi testamentali.

(Eu am trimis scrisoare pretutindeni unde am invatat aceasta doctrina si altele si am recunoscut ca nu a fost biblic ce am predicat.)

Nu mi-a fost usor ca dupa zeci de ani de spus cu mandrie, cu bucurie, aceste lucruri din mesaj sa recunosc ca am fost gresit. E criminal de greu, dar e corect. Cum zicea si Branham ca iti trage pielea de pe tine sa recunosti ca ai fost fals. 

Nu e usor, dar va asigur ca este placut Domnului sa lasi egoismul si trufia la Golgota cu lacrimile pocaintei. Cainta este dulce in realitate, dragi frati. Este incredibil cata vindecare si transformare aduce spiritul de pocainta si smerenie.  

Dragi frati nu e o tragedie ca am fost inselati sau am cazut candva. E o tragedie ca dupa ce vedem adevarul sa ramanem inca in minciuna, fals si pacat.

Ce gresim in particular ne pocaim in particular, dar ce raspandim mai departe, fie o invatatura gresita, fie o barfa, fie o vorbire de rau, trebuie sa ne caim si sa ne retragem cuvintele in mod public . Asta am facut eu. 

Sunt foarte linistit si am o pace ca oceanul stiind ca am procedat asa cum este corect si uman. 

Dar multi m-ati dezamagit. Eu speram ca va veti bucura la adevarul biblic. Am scris lui Ewald Frank, Bleweet, Peary Green, Billy Paul Branham, Si multor altor predicatori renumiti. Nici unul nu a raspuns. Am adunat fratii la Cluj la o dezbatere. Au sarit ca aprinsi si in loc de argumente au inceput sa tipe si sa urle. Dar multi au pornit un razboi total impotriva mea. 

Dar daca verificati bine acest adevar despre Branham, veti vedea ca ati luptat impotriva lui Dumnezeu, nu a mea.

Fratilor, aceste interpretari ale lui Branham, cu Ilie, cu Luca 17, Apoc 10, Ingerul, taine revelate, etc. nu sunt adevarate si nu au baza Scripturala. Dumnezeu nu va cere nici sa le credeti, nicidecum sa le propovaduiti altora sa va faceti vinovati de raspandirea invataturilor false. 

Dragii mei, chiar trebuie sa treaca in zadar inca 10 ani ca sa va dati seama de un asa simplu adevar biblic?

Oamenii vicleni si falsi vor sa le credeti ca sa le mariti lor imparatia inchipuita. Dar e decizia voastra. Eu va multumesc ca m-ati iertat, dar acum este randul vostru sa va cercetati credinta PRIN FOCUL CUVANTULUI.

Faptul ca Branham a avut DARUL DE VEDENIE SI VINDECARE, sau ca avut mare succes in slujire in anii '50, nu il face profetul Ilie, nu il face inger, nu il face mesia, nu il face Dumnezeu, ci il face fratele nostru pe care Dumnezeu l-a trimis sa se roage pentru bolnavi si sa aduca trezirea NU SA NE CONTROLEZE SA NE DOMINE SI SA NE FACA SA PRIVIM LA EL SI NU LA ISUS, LA MESAJUL LUI SI NU LA CUVANT. Pacat ca Branham nu s-a tinut de chemarea lui.

O dovada la fel de puternica precum este cea mentionata mai jos, este si faptul ca BRANHAM NU A RESTITUIT NIMIC deci functia lui ca "ILIE" din Maleahi 4:5 nu exista, nu s-a manifestat in nici un fel.

Ce anume din slujba lui l-a facut Ilie? Vedenia? Rugaciunea pentru bolnavi? 


Nu el a descoperit botezul din Fapte 2:38, nici D-zeirea lui Isus, nici Epocile, nici Saptamanile lui Daniel, nici Casatorie si Divort, nici taina Babilonului, nici a Antihristului, nici Samanta Sarpelui, etc etc...NIMIC. 

Noua asa ni s-a spus de aceea noi toti am iubit si am venit la mesaj, pentru ca am iubit toti Cuvantul, ne-am bucurat de El si am dat credit lui Branham ca el a descoperit, dar nu este adevarat. 


As fi fost FERICIT sa scriu acum ca a fost adevarat, dar nu pot sa va mint asa cum o fac altii.

A PLAGIAT LUCRARILE LUI LARKIN SI A ALTORA. Asta nu il face profetul Ilie din Maleahi 4:5,6. Nu fiti ridicoli.

Hai sa recapitulam.


Ilie si Moise sunt pe munte cu Domnul si 3 ucenici.

Ucenicii il vad pe ACEL Ilie si intreaba pe Domnul ca de ce carturarii spun ca trebuie sa vina mai intai Ilie.
Domnul le raspunde perfect. 

Domnul ISUS, ca nimeni altul, preia cele doua profetii din Maleahi 4,5-6 a si b si le imparte in doua (nu in trei) una pentru Ioan Botezatorul, si alta pentru Ilie acela de care fusese intrebat.

Deci, despre care Ilie a profetit Maleahi conform cu ce Domnul a raspuns? Despre Ioan Botezatorul si despre ACEL ILIE real care era acolo cu ei.

Intrebare 1. Despre care Ilie au intrebat ucenicii?
2. Despre care Ilie le-a raspuns Domnul?

Raspunsul se afla in Biblie. Despre acelasi Ilie, cu includerea desigur si a acelei profetii despre Ioan Botezatorul care era in duhul lui Ilie. Deci doi de Ilie. Unul sa implinit altul se va implinii la Israel. Altul nu mai exista. Domnul a interpetat perfect Scripturile!  TOTUL E PERFECT! 

Branham a adus invatatura falsa si ne-a mintit ca el este acel Ilie. Ewald Frank a mintit si el. Coleman la fel. Toti liderii de la mesaj care au preluat aceasta invatatura falsa si au dat-o mai departe sunt mincinosi. Si eu am fost la fel de mincinos de aceea am trimis scrisoarea si mi-am  cerut iertare de la voi toti. Ei spun inca invatatura falsa ca Branham a implinit acea parte finala din Maleahi 4,5 si 6 DAR CUVANTUL LUI DUMNEZEU ETERN SI INFAILIBIL SPUNE ALTCEVA.

Acum e testul vostru daca iubiti cu ADEVARAT CUVANTUL SAU NU.

Faptul ca Domnul nu a zis de Moise nimic atunci, nu inseamna ca Moise nu era acolo cu un rol extrem de important. 

Era acolo si Moise langa Ilie. Dar ucenicii au intrebat doar de Ilie, iar Domnul le-a raspuns doar de el, nu si de Moise. Fratilor puneti mana pe Scripturi si citit in mod serios, va rog. Deci Ilie nu vine singur doar pentru ca acolo a fost o discutie doar despre el, si nu si despre Moise. 

Nu cumva vreti sa spuneti ca in prezenta adevaratului Ilie, la intrebarea ucenicilor despre Ilie, Domnul le-ar fi raspuns despre un evanghelist american din secolul 20, pe nume Branham. Asa ceva este si penibil si nebiblic. Inteleg si stiu ca sunteti orgoliosi si incapatanati, dar va rog nu fiti si ridicoli si prosti. 

Pe multi dintre voi va stimez si va apreciez intelepciunea, sinceritatea si bunavointa. Nu ma dezamagiti. Dati dreptate lui Dumnezeu nu mie. 

Poate ca sunteti invidiosi ca Dumnezeu mi-a aratat asta mie inaintea voastra? Va rog frumos niciodata sa nu ganditi asa caci este o gandire total falsa si mandra si orgolioasa. Noi NU SUNTEM NIMIC, El este totul! Ce avem si nu am primit? Si daca am primit cu ce na mai putem lauda? Cu nimic. Vedeti? Nu priviti la mine ci la CUVANT! 

(Am fost plin de teama si groaza cand am inteles intr-o dimineata din somn am sarit cand am realizat ca Branham a mintit cand ne-a spus ca el este Ilie. L-am sunat imediat pe fr Lihaciu Eugen, un om foarte studios si serios in citirea mesajului si a Bibliei. Dar nu a reusit sa raspunda la intrebarea ridicata de mine.)

Sa fim seriosi cu adevarat, daca tot ne credem atata de seriosi in cautarea adevarului. Am mai inserat aceste intrebari de mai jos sa va ajute in cautarile si studiul vostru despre acest subiect.

- CE ANUME a reasezat acel Ilie de care vorbiti?

- Cum a reasezat TOATE LUCRURILE?


- Cand a reasezat toate lucrurile?


- Unde sunt toate lucrurile reasezate de el?


- Cine este acel Ilie care a reasezat TOATE lucrurile?


- Despre ce tara vorbeste Domnul acolo in Maleahi, ca o va lovi cu blestem, daca nu gaseste in ea toate lucrurile reasezate de Ilie?

Fiti barbati si raspundeti la aceste intrebari.

Nu exista nici macar o profetie si nici macar un context pentru ca Branham sau altul dintre neamuri sa poate fi numit Ilie sau in duhul lui Ilie. Daca iti raspunzi corect la doua intrebari ai raspunsurile biblice.

Intrebare 1. Despre care Ilie au intrebat ucenicii?

2. Despre care Ilie le-a raspuns Domnul?

Am considerat ca este mai usor de perceput invatatura despre venirea marelui profet Ilie din Maleahi 4:5, daca asez textele intr-o simpla grafica.

Dati click pe imagine pentru o mai buna vizualizare. 

Astept comentariile dumneavoastra.

Cele 4 veniri ale lui Ilie si profetia din Maleahi 4:5,6 sub lupă pentru cercetare

marți, 7 mai 2013

Despre trufie - cu Pleşu şi Liiceanu


Iată mai jos in documentar, doi oameni de cultură români, Plesu si Liiceanu, care spun lucruri de o mare forță spirituală și de la care și eu și liderii și pastorii și învățătorii de la mesaj avem multe de învățat. 

În timp ce ascultați ce spun ei, gândiți-vă la istoria noastră în mesaj, la unele idei arogante care ni s-au spus, si la întâmplările ce au avut loc in ultimii 25 de ani. 

Mândria, încăpățânarea, lipsa unei simple bunăvoințe omenești, creștinești au făcut mult rău pretutindeni unde mesajul radicalizat a lui WMB a fost introdus. 

In loc sa crestem, ne-am risipit. In locul infratirii sfinte si biblice, membrii familiei spirituale a Domnului, nu isi vorbesc cu ani de zile unii celorlalti, unii au ajuns betivi, nici ca ne-a pasat de ei, altii divortati, nici ca am miscat vreun deget, altii in mormant lasand copii orfani in urma lor, Dumnezeu nu ne-a putut misca inspre ei cu bunatatea lui Cristos la cât de catâri suntem. Altii sunt deprimati si singuratici sufera in tacere, unii prin spitale, altii prin mari greutati, in timp ce noi ne dam cu pumnul in piept ca suntem MIREASA lui Isus. Câtă trufie este ascunsa in acest stil de gandire si viata! Eu vad ca e aroganta, goliciune sufleteasca.


Altii nu au ce lucra, nu au ce manca, nu au un mentor intelept, nu au un pastor care e un lider real, nu un functionar religios al Mesajului, altii sunt nedreptatiti in tot felul de judecati nedrepte, ironii, abuzati verbal, ironizati, respinsi, doar pentru ca nu sunt pe placul grupurilor de elita din adunare, sau nu au bani, nu au vile, nu au relatii, nu par foarte spirituali, acestia vin la adunare iar dupa serviciu divin, pleaca tot asa cum a venit, poate si mai goi, poate mai munciti de teama, de ispite si probleme. 

Au ascultat un predicator care țipă și propovăduieste sec si care înalță în vorbirea lui semi-manipulativă, pe un om care a murit acum 60 de ani. 

Sa recunoastem, se poate face mult, mult, bine, daca Isus devine Domn nu intr-un verset biblic doar, ci in stabilirea realitatii existentei si scopului adunarii lui Dumnezeu. 


Dacă sunteți sinceri cu voi înșivă veți observa cât de mult bine se putea face în armonie cu Sfânta Scriptură și cu voia lui Dumnezeu dacă nu exista acest lucru între noi în ultimii 25 de ani. Mandria, orgoliul si confuzia.


Dacă am fi pus Biblia și principiile creștine, caracterul extraordinar de bun, bland, smerit, cald, real, flexibil, al Domnului Isus mai presus de toate cele care ne-au dezbinat și îndepărtat de Dumnezeu și unii de alții ar fi fost cu totul altceva. Am fi fost cel mai binecuvantat popor al acestei natiuni si prin noi ca si prin primii crestini, AR FI CURS RAURILE VINDECARII, MANTUIRII, ELIBERARII, FERICIRII pretutindeni in Cluj, Bucuresti, si toata tara trebuia sa marturiseasca ca DUMNEZEU ESTE CU NOI.


Poate râdeți mulți dintre voi, e ok, dar vă spun am văzut că atunci când un om pe lângă spiritualitatea lui acumulează și cultura și crește în statură armonios devine o mare binecuvântare pentru cei din jurul lui. Pe de alta parte am vazut la mesaj, oamenii religiosi cat Everestul, dar cei care lipsiti de cele mai elementare notiuni ale bunului simt si intelepciunii, sunt mediocrii, superficiali, aroganti si cu nasul pe sus.

De ce, daca avem pretentii atat de inalte, nu noi le dăm lecții oamenilor de cultura, inteligentilor și tuturor? 

De ce suntem fara nici un impact in societate în general ci ei ne dau nouă lectii? 

Ca "Mireasă", ca o Biserica Super-rasa, cum se pretinde, unde sunt lucrarile spirituale si dovezile despre smerenie, bunătate și restul roadelor si darurilor Duhului Sfânt?

Biblia spune că primii creștinii erau plăcuți înaintea lui Dumnezeu și înaintea tuturor oamenilor. Biserica era bine organizata si puternica datorita intelepciunii duhovnicesti sub calauzirea Duhului Sfant. 

Ei și Domnul erau plini de înțelepciune și închideau gura altora cu înțelepciunea lor și învățau pe oameni lucrurile extraordinare ale Împărăției, nu politici religioase si istorice din Epocile bisericilor sau catastrofele și evenimente politice de la BBC, CNN si ProTV. Nu.


Ei nu erau o sectă fanatică, nevrotico-depresivă care predică teoria conspirației si evenimentele negative, ura față de alții care sunt diferiti, ei nu predicau izolarea și nici lauda de sine într-o manieră trufașă.

Recitind Faptele Apostolilor vad o Biserica primara extraordinară. 

Plină de Duhul Sfant, plină de iubire, de bunătate, de echilibru, de înțelepciune, care deși nu a fost scutită de probleme a învățat cum să le administreze. 

Liderii au fost capabili sa se întâlnească să dezbată probleme prezente și să decidă direcția corectă pentru adunarea lui Dumnezeu. Tot ce conta pentru ei era CE VREA DUMNEZEU DE LA EI. Nimic altceva.

Nu erau încăpățânați, că ei nu vor sa vadă pe frații lor, nu erau trufași, nu se dădeau mari de la distanță, nu au crezut ca doar ei sunt cineva si altii nu sunt nimic, CI AU HOTĂRÂT IMPREUNĂ CE E MAI BINE PENTRU POPOR CONFORM CU ADEVARUL. 

Nu pentru un grup, nu pentru o linie, nu pentru adunarea de pe strada cutare, nu pentru adunarea care are pastor pe cutare, NU. Ci pentru toti din Ierusalim si neamuri chiar, atunci cand Iacov a luat cuvantul si a dat noile indicatii pentru paganii intorsi la Domnul.

Liderii adevarati conduc oamenii inspre excelenta nu ii tine sub nivelul lor. Nu ii controleaza ci ii motiveaza. Acestia nu se tem de o dezbatere, sau de o posibila concurenta, nici nu se lasa macinati de frustrari si neiertari din trecut. Sunt barbati. Nu functia lor este baza, ci capacitatea lor mentala, spirituala, de a duce poporul inainte, inspre desavarsire. 

Fratilor nu mai stati ascunsi si piperniciti sub influenta si succesul lui Branham de acum 60 de ani ci voi insiva prin Duhul Sfant cresteti si realizati ispravi mari, ceea ce Domnul va cheama sa ispraviti.

SUNTETI OAMENII LUI DUMNEZEU PE PAMANT PENTRU A PROMOVA ADEVARUL IN DRAGOSTE SI VOI PUTETI CASTIGA CHIAR SI PE CEI RATACITI SI RAI.

VOI PUTETI ADUNA POPORUL SUB CONDUCEREA PUTERNICA A DUHULUI SFANT.

Voi va puteti cere iertare fara sa va lasati prada demonilor interiori a EGO-ului si a mandriei.

VOI INVATATI SA IERTATI CU USURINTA, NU MAI AMINTITI PROBLEMELE, SI CAUTATI SA FACETI PACE SI ASOCIERI CARE SA ADUCA PROPASIRE SI BUNASTARE POPORULUI. Oh, cate avem de invatat.

Orice om care scapa de trufie va face aceste lucruri. 

Asta este recunoasterea calitatilor divine in noi prin care lucram si impreuna dam slava Domnului, nu folosirea unor informatii fantastice de la Branham pentru a manipula oamenii si a ne da mari ca cine suntem noi. 

Macar el a facut ceva, cat a stiut si cat a putut, dar tu care doar folosesti datele lui din mesaj SI NU FACI NIMIC semeni cu un fel de parazit, pom care nu rodeste dar se lauda, se da mare, are si beneficii mari si multe, pentru ca alt pom a fost roditor acum 60 de ani. 

Trufie si prostie, trufie si prostie, te vad foarte bine. 

Mi-a spus cineva recent ca Dumnezeu m-a ales sa vad eroarea din mesaj, nu pentru ca sunt mai bun decat altii, (pentru ca nici nu sunt, o confirm) ci pentru ca nu sunt un trufas, nu sunt un arogant, sunt gata sa ma pocaiesc pe loc INSTANTANEU, daca adevarul ma convinge, si ca sunt omul care cauta pacea si fratietatea, sunt pozitiv, optimist, binevoitor. Regret sincer greselile mele personale, dar mai ales cele legate de Cuvant care sunt foarte grave si cu consecinte eterne. Mi-a mai zis ca eu am fost asa de cand ma stie. Si ma stie ca de cand eram adolescent. Inca de atunci mereu cautam sa ajut si sa ridic pe altii sa le fie bine sa fie binecuvantati. Poate asa o fi, dar nu asta conteaza in primul rand. Cred ca nu am in primul rand un dar special, ci este o alegere. Am ales sa fac asta. Puteti alege sa fiti alaturi de Cuvant si nu de fals. Asa cred ca de la ideea asta de a motiva pe altii, am pornit blogul celalalt.

Da, cred ca pot merge la discutie cu pastorii si invatatorii din mesaj sau nu, fara nici o rautate si gand de cearta, ci doar sa slujesc in dragoste celor care cauta sa afle ADEVARUL, nu ceea ce ni s-a spus ca e adevarul. 

- Oricand voi doriti, eu sunt pregatit. 

- Fratilor nu e de joaca acum ca STIM CA MESAJUL NU E CE NI S-A SPUS CA E. Vremurile de nestiinta nu se pun ca pacat de neiertat. Dar acum stiti. Acum ati verificat si ati aflat ca ce spun aici pe blog nu E INVENTIE ci este REALITATEA. Din acest moment sunteti responsabili. 

Va rog din tot sufletul, nu lasati ca mandria si trufia sa va duca la pierzanie.

Trebuie cineva sa miste ceva duhovniceste odata, nu vedeti? 

Acela nu este cel care va asteptati voi sa fie ci este cel care NU VA ASTEPTATI SA FIE. Imi pare rau. 

Sper ca are dreptate fratele, si ca voi ramane mereu bun, cald, dulce, in ciuda multor probleme, jigniri, abuzuri prin care am trecut. Vreau sa fiu ceea ce vreau sa fiu. Sa NU copiez niciodata modelul arogant, infumurat al multora pe care i-am vazut in ultimii 25 de ani. 

Asa ca investesc tot mai mult in dezvoltarea mea personala, launtrica, si restul, prin harul Domnului le voi primi pe deasupra. Ma rog sa fim bine cu totii fratilor. Asta vrea Domnul.

Cred ca daca cineva are ceva bun in el este flexibil si foloseste ca si o calitate pentru binele tuturor caci stie ca ce are nu este a lui, ci este primit si asa nu are motiv de lauda de sine. Sa fii flexibil nu este compromis CU CUVANTUL CI ESTE COMPROMIS CU TRUFIA, CU ORGOLIUL. 

Unii spuneti ca nu vreti faceti compromis cu Cuvantul, dar de fapt e posibil sa va aparati trufia si infumurarea invocand fals, ca aparati adevarul. Poate nu realizati inca in ce grava situatie sunteti, dragi frati. 

Cât de departe suntem noi care am urmat sau urmam mesajul de acele lucruri deosebit de scumpe din Biserica primara. 

Ce ne-a restituit Branham? Erori, plagiate, discordie. Acestea nu sunt parti care fac parte din comorile adevarate ale poporului lui Dumnezeu. 

Eu cred că noi am deviat de la esența scopului Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos în viețile noastre și destinului nostru. 

Mi-am amintit de unele mesaje predicate de diferiti pastori romani sau predicatori straini, nu dau nume, dar ceea ce ei spuneau, pe langa anumite adevaruri, erau si inca sunt si astazi ALIMENTARI ALE EGOULUI NOSTRU. Ei incredinteaza pe toti ca ei sunt bine, iar restul sunt FALSI, si -Doamne- ce bine se simt cei de la mesaj cand aud asta. Asta nu este incurajare, asta este trufie, este alimentarea spiritului decazut de mandrie a lui lucifer.

- EI NE STIMULEAZA MANDRIA, TRUFIA, SI NU CREDINTA, NICI NADEJDEA SI DRAGOSTEA NICI ATAT (inteleg mai bine ce s-a intamplat cand ingerul decazut, lucifer, predica ingerilor decazuti trufia si infumurarea, EL NU NEGA pe Dumnezeu, ci doar ca si el e ca Dumnezeu. Aici suntem ispititi toti.) 

- NU NE STIMULAU SA FIM MAI BUNI CI SA FIM MAI RAI, MAI EXCENTRICI, MAI DISTANTI FATA DE ALTII, MAI RECI, SA NE CREDEM MAI BUNI CA ALTII, DOAR NOI SUNTEM MIREASA, NUMAI NOI SUNTEM ALESII, iar pe altii sa ii consideram ceva de jos, ceva pleava, spini, falsi, rataciti, pierduti, etc. Si noi strigam "amin, aleluiah." 

- Ca si la fr Mera la adunare si la alte adunări, ei abia asteapta ca Dumnezeu sa dovedeasca ca DOAR EI SUNT MIREASA, ALEASA, si ca numai ei vor face semne si minuni si numai ei vor fi răpitit la cer iar ceilalti "vor linge pămantul", vor pieri, vor ramane de rusine, etc.

- Iata cum 3 lucruri: 

păstorirea egoistă și imatură, 

învătătura orgolioasă și acră și 

profeția trufașă și arogantă,

i-au făcut să uite de Evanghelia mântuirii, esența creștinismului adevărat. 


Ei nici după zeci de ani, încă nu cunosc inima de tată iubitor a lui Dumnezeu și inima de frate a lui Isus, pentru cei ce cred în El, nu în Branham. Dragostea de frați si iubirea de oameni o au doar scrisă pe perete în planșa Piramidei. Dar Dumnezeu iubește oamenii, iubește păcătoșii și îi cheamă la El cu o iubire ETERNĂ, chiar și pe branhamiști Dumnezeu îi iubește și îi cheamă la El.


- Daca tu suferi de nevrotism nu ai voie sa transmiti oamenilor ca Dumnezeu este nevrotic. Daca esti un om dur nu ai dreptul sa transmiti ca Dumnezeu este ca tine. Daca esti genul de om razbunator sau arogant, mandru, si incapatanat NU AI DREPTUL SA ITI AMESTECI CARACTERUL TAU PROPRIU SI SA MINTI OAMENII CA DUMNEZEU ESTE CA TINE. Hei trezeste-te dragul meu, DUMNEZEU NU ESTE CA TINE. Ani de zile ai facut oamenii sa creada ca tu intelegi perfect toate de la Dumnezeu si ca El seamana cu tine. Nu e asa.

- Citeste in Galateni, care sunt roadele Duhului Sfant si vezi daca El este cu tine. Priveste la Fata lui Isus si afli cum este Dumnezeu.


- Tu trebuie sa cauti, sa citesti din Biblie despre cum este Domnul in adevarat, si sa ai o experienta proaspata cu Duhul Sfant. El va lua toate aceste lucruri bolnave, psiho-dramatice si intunecate din mintea si sufletul tau. Bunatatea, lumina si indurarea lui Dumnezeu sa fie cu tine, draga cititorule.


Desigur nu toti predicatori au fost asa, slava Domnului. Dar multi, foarte multi, tot mai multi vorbesc din duh de mandrie sa hraneasca orgoliul oamenilor facandu-i, inconstient, trufasi, reci, goi, nefericiti, încruntati, aroganti de nu le ajungi la nas. 


Am studiat mult si psihologia in ultimii ani si Domnul m-a ajutat sa inteleg imediat cand cineva spune ceva, de ce o spune, ce se ascunde dincolo de cuvinte, precum si care vor fi efectele cuvintelor lui celor ce le cred. 

Tatăl ceresc să ne ierte pentru ca nu am administrat echilibrat resursele primite. 

Rugamintea mea este ca El, care nu cauta la fata omului sa ne aduca inapoi la El, sa ne smulga din mainile trufiei, mandriei. 


Domnul este foarte dur cu acest gen de oamenii indiferent cine sunt ei si ce demonstreaza ei. Dumnezeu nu e interesat sa privilegieze pe nimeni, nici un nume, inger, profet, papa de la roma, PE NIMENI, ci El este mereu drept interesat sa dea tuturor, mai ales celor ce il iubesc si urmeaza, ce au nevoie pentru a propasi, pentru a creste.

Domnul Isus Insusi îi vorbeste foarte aspru chiar si ingerului orgolios al bisericii din Laodicea si ii spune ca se da mare, ca e arogant, ca are de toate ca el crede ca nu-i lipseste nimic, ii jigneste pe toti, loveste in toti, se crede mai pe sus de toti, mai sfant decat toti, mai bun decat toti, dar el nu stie ca de fapt in ochii Domnului el este orb, gol si ticalos. Faptul ca WMB a devenit tot mai izolat, singur, morocanos, faptul ca Domnul nu l-a mai mustrat, ci deja l-a avertizat cu moartea (asa ceva este foarte grav) ne arata ca Branham a dovedit ca este victima propriului EGO, propriei incapatanari, propriului orgoliu nesfarsit, nicidecum ca el a "fost respins pentru adevar." El a amestecat problemele lui personale, afectiunile lui, sentimentele lui, cu Cuvantul si de aici s-a dezorientat.

Nu va certati cu mine pentru ca DOMNUL i-o spune in față ingerului. Ce usor a fost ca WMB sa spuna ca altii sunt aia orbi, goi si ticalosi. Nici macar la acest subiect el nu a fost capabil sa vada adevarul Biblic in simplitatea acestuia. A trebuit sa suceasca din nou Cuvantul in favoarea lui.


Dar stati, cred ca asta nu i se potriveste numai ingerul bisericii din Laodicea, desi Domnul lui ii spune direct si nu altora, ci si noua, celor care l-am urmat si i-am adoptat ideile si modul lui de a privi viata si credinta. 

Sunt convins ca Domnul doreste sa ne maturizam odata, sa luam noi decizii si sa ii dam Lui orgoliul, aroganta noastra, mandria sa le schimbe cu bunatatile caracterului Sau unic si special. 

Putem invata multe din video-ul de mai jos. Va garantez mai ales cei ce invata pe altii, au nevoie sa asculte asta.

Shalom.