Îmbrăcămintea femeii

Material trimis de fratele din germania pentru cititorii acestui blog.

Îmbrăcămintea femeii

Motto: PROVERBE 9:6 - „Părăsiţi NAIVITATEA şi progresaţi în calea priceperii”.

Încă din primele luni (sau chiar zile) ale vieţii creştine, o persoană proaspăt venită în absolut orice biserică neo-protestantă (baptistă, penticostală, adventistă, „mesajul orei”, etc.) se izbeşte vrând-nevrând de un verset ciudat, controversat şi chiar aducător de certuri. Este vorba despre DEUTERONOM 22:5. Redau mai jos acest verset în traducerea cea mai răspândită în România, adică traducerea lui Dumitru Cornilescu:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău”.

În multe adunări, mai ales acolo unde aşa zisa „sfinţenie” se manifestă prin semne exterioare concrete, acest verset este invocat foarte des (în special de către bărbaţi), cu rolul de a stabili o „ordine divină” în viaţa surorilor sau nevestelor lor.

În special în cadrul „Mesajului” lui William Marrion Branham se pune un accent extrem de mare pe îmbrăcămintea femeii, mai ales când vine vorba de purtatul pantalonilor. Datorită faptului că femeile care nu se îmbracă în mod conform sunt declarate pe faţă nişte „curve”, s-a ajuns până acolo, încât multe surori se tem chiar să şi doarmă în pantaloni de pijama pentru a nu-şi pune în joc mântuirea. Când vine vorba însă de lungimea rochiilor, standardele par a nu fi egale pentru toate surorile. Cele mai sus pe scara ierarhică par să se simtă bine în rochii sau fuste până la genunchi, în timp ce surorile „de rând” mătură podelele cu ele...

Această obsesie de a se îmbrăca „conform” este motivată de către cei care o predică în mod excesiv şi abuziv pe baza unui singur citat şi acela din Vechiul Testament. Vă invit să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut poate niciodată: Să lăsaţi pentru un moment la o parte traducerea Dumitru Cornilescu şi să aruncăm împreună o privire în originalul ebraic. Pe internet puteţi găsi suficiente dicţionare, concordanţe biblice, programe specializate, cu care puteţi verifica dacă ceea ce spun eu aici este autentic sau nu. Aşadar, despre ce este vorba în acest mult disputat verset?

La prima vedere lucrurile par destul de clare: femeia nu trebuie să poarte pantaloni şi desigur, nici bărbatul nu trebuie să poarte fustă, rochie, dres, etc. Cine procedează altfel este declarat a fi o „urâciune” înaintea lui Dumnezeu însuşi, or, despre urâcioşi se spune în altă parte că nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iată aşadar, cum de la o simplă haină îţi poţi pierde mântuirea, nu-i aşa? Dacă aşa stau lucrurile, dacă Dumnezeu este teribil de ofensat de pantalonii femeii sau de fustele scoţienilor, atunci cu adevărat acest verset merită studiat temeinic…

Să aruncăm pentru început o scurtă privire asupra contextului, căci un studiu serios presupune şi examinarea contextului, nu doar a textului propriu-zis. În versetul 6 de exemplu din acelaşi capitol 22, se vorbeşte despre ocrotirea păsărilor şi a ouălor din cuib. Cu un verset mai sus, adică în versetul 4, se vorbeşte despre ajutorul dat unui măgar sau bou căzut pe drum. În versetul 8 se vorbeşte despre construirea unei balustrade pe acoperiş (terasă) pentru a evita accidentele iar în versetul 12 se vorbeşte despre confecţionarea unor ciucuri la colţurile ştergarului (tallit) cu care bărbaţii îşi acopereau capul la rugăciune. Aşadar, tot contextul se ocupă aparent de nişte norme sociale, nicidecum de „pierderea mântuirii”. Ce caută atunci o ameninţare de tipul acesta, legată de „pantaloni”, într-un context care se ocupă de balustrade, ciucuri, ouă şi măgari? Redau mai jos textul original din Biblia ebraică şi apoi vom analiza fiecare cuvânt pentru a verifica autenticitatea traducerii din limba română (şi mai ales a interpretării…).

Cum s-ar traduce acest verset de fapt?

Acest text este compus din trei părţi, prima este cu privire la femeie, a doua referitor la bărbat iar ultima defineşte un act urâcios. Primele două părţi se pronunţă în felul următor:

1) LO YIEHI KELI GEVER AL IŞA

2) VELO YILBAŞ GEVER SIMLAT IŞA

Iar traducerea cuvânt cu cuvânt ar suna în felul următor:

1) (să) nu fie vas/instrument (de) [bărbat] puternic pe femeie

2) şi (să) nu (se) îmbrace [bărbatul] puternic (cu) îmbrăcămintea femeii

Se pare că cei mai mulţi traducători au dedus o aparentă simetrie între cele două afirmaţii şi le-au tradus prin aceleaşi cuvinte, deşi în original s-au folosit cuvinte total diferite în cele două părţi ale frazei.

În primul rând nu apare verbul „a (se) îmbrăca” sau echivalentul său „a purta îmbrăcăminte” (în ebr. „YILBAŞ”) în dreptul femeii, ci acolo este verbul „YIEHI” care se traduce prin „a fi” sau „a deveni”, „a veni în existenţă”, „a apărea”. 

Niciunde în Biblie, în afară de acest verset, verbul „YIEHI” nu s-a tradus prin „a (se) îmbrăca”. Cuvântul adecvat este „YILBASH” şi acesta apare doar în dreptul bărbatului.

În al doilea rând, substantivul „KELI” din dreptul femeii nu înseamnă „îmbrăcăminte” sau „învelitoare” ci înseamnă în primul rând „vas”, apoi „unealtă”, „instrument”, „armă”, „echipament”. Cuvântul adecvat pentru „îmbrăcăminte” este „SIMLAT” şi acela apare iarăşi doar în dreptul bărbatului.

În al treilea rând, cuvântul tradus prin „femeie” este „IŞA” care înseamnă cea „luată din bărbat” adică din „IŞ” (Geneza 2:23). Numai că în tot acest verset nu apare nicăieri cuvântul „IŞ”. De aceea am pus pe „bărbat” între paranteze.

În al patrulea rând, cuvântul tradus aici prin „bărbat” este în amândouă părţile „GEVER” sau „GEBER”, depinde de pronunţie. Noi cunoaştem pe „GABRIEL” sau „GAVRI(E)L” care tradus înseamnă „Tăria mea e Dumnezeu”. 

„Tăria” sau „forţa” se cheamă „GEVURA” şi este forma feminină a cuvântului „GEVER”. 

Acesta a fost tradus în întregul Vechi Testament doar de 63 ori prin „bărbat”. 

Cum am spus deja, „bărbat” este în mod general „IŞ”, dar „GEVER” specifică nu atât de mult un bărbat, ci mai degrabă îi scoate în evidenţă anumite calităţi deosebite: „puternic”, „războinic” sau „biruitor”.

Iată aşadar în contextul acesta câteva traduceri pertinente ale primei părţi a versetului în cauză:

„SĂ NU FIE INSTRUMENTELE PUTERII PE FEMEIE” sau „SĂ NU FIE UN VAS DE PUTERE PE FEMEIE” sau „FEMEIA SĂ NU FIE UN VAS PUTERNIC”

Evreii au înţeles de aici fie că FEMEIA NU TREBUIE SĂ POARTE ARME, ECHIPAMENT DE PUTERE (DE RĂZBOI) fie ca FEMEIA SĂ NU DEVINĂ UN VAS DE PUTERE (ea fiind un vas mai slab aşa cum spune Biblia în altă parte), sau cu alte cuvinte SĂ NU PUI PE FEMEIE SARCINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN BĂRBAT, SĂ NU O EXPLOATEZI.

Apoi textul continuă spunând: „CEL PUTERNIC” („CEL TARE” – presupus a fi bărbatul) „SĂ NU ÎMBRACE HAINELE (ÎNVELITOAREA) FEMEII”. Rabinii evrei înţeleg până astăzi din acest verset, pe de-o parte interzicerea serviciului militar la femei, iar pe de altă parte interzicerea travestismului şi a homosexualităţii.

„Urâciunea” sau „oroarea” despre care se vorbeşte mai departe în verset, se referă la actul în sine, nu la persoana respectivă. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu îi este scârbă de comportamentul unui travestit şi de exploatarea unei fiinţe mai plăpânde, cum este femeia.

Revenind la contextul în care este încadrat acest verset, şi anume ocrotirea păsărilor din cuiburi, construirea balustradelor şi ajutorarea boilor şi măgarilor de pe drum, haideţi să mergem un pas mai departe şi să ne întrebăm dacă această „Lege a lui Moise”, pe lângă aspectul firesc, natural, vrea să ne mai transmită şi altceva? 

Apostolul Pavel, un bun cunoscător al Vechiului Testament ne îndeamnă în 1 Corinteni 9:9 să pătrundem dincolo de faţada legilor când se întreabă: „În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?” Deci, dacă Biblia este mai mult decât un cod de norme sociale, când e vorba de boi, păsări sau ştergare cu ciucuri, atunci ce semnificaţie mai profundă poate sta în spatele textului pe care îl analizăm aici?

Sigur că toate lucrurile din Vechiul Testament sunt în primul rând tipuri şi umbre, fie că noi le înţelegem sau nu în toată profunzimea lor. În tradiţia orală evreiască este bine cunoscută noţiunea de „Şevirat ha Kelim” adică „Spargerea vaselor”. 

Fără a intra în prea multe detalii vreau doar să descriu pe scurt că aceste „vase” („KELIM”, partea femeiască) nu au putut cuprinde şi ţine în ele lumina infinită, atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu (partea bărbătească) şi s-au spart. 

Cioburile rezultate care conţin încă scânteia de lumină divină (multitudinea) trebuie să fie din nou adunate împreună (restaurarea, uniunea, căsătoria în sensul mistic).

În acelaşi sens, se spune şi despre omul primordial că avea un „veşmânt de lumină” (noi acum numim aceasta „energie”) care ulterior s-a transformat („materializat”) într-unul de „piele” (trupul omenesc). Cuvântul tradus prin „lumină” este „OR” şi se scrie cu prima litera, Alef, – având valoarea 1 (unitate). Cuvântul tradus prin „piele” se pronunţă tot „OR” dar se scrie cu litera Ayin – valoarea 70 (multitudine). Departe de a fi vorba de numerologie aici, este chiar o lege a naturii pe care o putem constata oridecâteori vedem un curcubeu. O rază de lumină albă de la soare, atunci când pătrunde în vasul numit „materie” (apa, sticla, etc.) se „sparge”, se „sfărâmă” în şapte raze diferit colorate iar oamenii de ştiinţă numesc fenomenul care stă la bază „refracţie”.

Însăşi cuvântul „KELIM” adică „vase” provine de la „KOL”, care înseamnă „întreg” sau „tot”. („Kol Israel” = „Tot Israelul”). Iar cuvântul „Mireasă” este „KALA”, forma feminină a „plinătăţii”, şi implică apartenenţa la un întreg, o unitate. Cuvântul „a mânca” este „AKOL” şi sugerează că devii una cu ceea ce mănânci. Şi deosebit de relevant este că valoarea numerică a lui „KOL” este 50. Acesta este un număr special în Biblie, care indică ceva dincolo de spaţiul şi timpul acesta. Este prima zi după cele „şapte săptămâni”. 

În Vechiul Legământ, în a 50-a zi după ieşirea din Egipt, a avut loc evenimentul de la Sinai, când Dumnezeu s-a coborât în universul nostru într-o formă audibilă şi vizibilă. 

În Noul Legământ, după 7x7 zile de la învierea Sa, Domnul Isus a coborât iarăşi pe acest pământ în ziua cincizecimii în formă audibilă (limbi) şi vizibilă (stâlpul de lumină). Această lumină (energie), la fel ca lumina primului Adam, s-a „sfărămat” în bucăţele şi de atunci locuieşte în trupuri de „piele”, carne (adică vase, „KELIM”). Totalitatea acestor vase reprezintă întregul („KOL”) şi este partea feminină a Dumnezeirii, ceea ce numim „Mireasa” („KALA”) sau „plinătatea”.

Eu socotesc nimerit ca atunci când vrem să înţelegem un text dintr-o limbă ce nu ne aparţine, să nu facem exegeză pe baza traducerii în limba română ţipând cât ne ţine gura „AŞA SPUNE BIBLIA FRATE (sau SORĂ)” şi în nici un caz „AŞA VORBEŞTE DOMNUL (PRIN PROFET)”, ci să ne îndreptăm atenţia spre textul original, spre context şi spre ceea ce au de spus cei care au vorbit (sau vorbesc) limba respectivă şi care îi înţeleg cel mai bine subtilităţile şi particularităţile (în cazul nostru, evreii). Altfel, exegeza nesănătoasă ne poate duce lesne pe panta fanatismului şi a bigotismului, toate acestea desigur făcute fiind „în numele Domnului”.

Domnul Isus a spus în Ioan 5:39  „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Pasajul studiat nu are aşadar nici o legătură cu modul de a se îmbrăca al femeii.

Cât despre cei care merg atât de departe încât cataloghează orice femeie în pantaloni, fie şi de pijama, drept „curvă”, pe aceştia Domnul Isus îi întreabă în Marcu 12:24: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”

Abel, Germania