Cultul văzătorului

După o experienţă de moarte clinică, în urma unei operaţii, unei persoane ce nu avusese nici o tangenţă cu lumea spirituală sau religioasă înainte, i se deschide dintr-o dată percepţia unei realităţi extinse. 

Într-o emisiune TV ea vorbeşte despre experienţa ei şi despre schimbările ce au avut loc pe parcurs în viaţa ei. Transcripţia de mai jos este de la minutele 45-49:

  

http://inregistrari.b1.ro/view-08_Aug-2015-360_de_grade___edi%C8%9Bie_special%C4%83-87.html

Valurile de energie de la fiecare persoană, nu doar că le pot simţi, dar le pot vedea, chiar dacă persoanele au ieşit din sală sau din clădire, asta mi se întâmplă în mod curent. Pot să văd valurile de energie negativă ale oamenilor care au fost acolo, inclusiv care au fost mai de mult acolo, pot să le individualizez şi să le descriu. Inclusiv evenimentele care au avut loc când s-au conturat acele valuri de energie care au rămas impregnate în camerele, clădirile respective. Deosebit de interesant, n-am avut timp să mă ocup, să-mi deschid această nouă cale.

Moderatoarea: Aş vrea să ne vorbeşti puţin şi despre faptul că tot în urma acestui eveniment neplăcut, ţi s-au activat şi anumite capacităţi extra-senzoriale în sensul că simţi anumite lucruri care urmează să se întâmple...

Aceasta se desfăşoară pe două planuri. În primul rând pot să simt atât la mine cât şi la alte persoane, în special la cei dragi mie, dar probabil că pot să extind acest „dar” prin diverse studii... Sunt şcoli în India pentru aşa ceva şi am început să mă interesez, pentru că percep acest lucru ca un dar, mi-a fost dat acest dar, şi trebuie să fac bine cu acest dar. Pot să simt ce s-a întâmplat în trecut (în viaţa aceasta mă refer), în prezent, sau în viitorul imediat apropiat şi chiar mai îndepărtat, prin atingerea persoanei şi prin pulsul persoanei, foarte interesant... Sau numai prin ţinerea mâinii între palmele mele, un lucru care nu este studiat nicăieri, nici nu există aşa ceva, să ţii palmele cuiva între palmele tale şi să poţi să vezi până la detaliu, detalii din viaţa persoanei la modul că pot să deschriu piese de mobilier, aşa cum ţi-am povestit atunci de oglinda aceea şi aşa mai departe... La alte persoane descriu mobilierul perfect, ţinuta vestimentară, ce coafură au... care se vor întâmpla în viitor... De asemenea simt în cameră când sunt energii negative sau pozitive, alte prezenţe când sunt alături, alte entităţi, inclusiv culorile lor, negre, albe, că au toate culorile curcubeului.

Iată aşadar, există peste tot în lume persoane cu capacităţi senzoriale mai înalte decât au majoritatea oamenilor. „Darurile” acestea, cum le numesc ei, pot fi înnăscute (ca şi auzul muzical), sau pot fi dobândite pe parcurs, sau spontan, printr-o experienţă deosebită, sau prin exerciţii şi antrenament, după cum şi muşchii se obţin prin antrenament, sau cântatul la un instrument se poate învăţa şi fără talent, prin exersare.

Abilităţile „paranormale” care poate de multe ori ne uimesc, nu sunt însă deloc „supranaturale”, dacă ţinem cont că pe lângă corpul acesta fizic material, avem şi un corp imaterial, energetic. Ştiinţa spune că tot ce putem observa noi în univers (materia) este doar 5%. Apoi există „materie neagră”, cam 27%. Restul, mai mult de două treimi, este „energie neagră”, 68%. Se numeşte „neagră” sau „întunecată” nu din motive religioase, sau că ar fi de natură „ocultă” sau „demonică”, ci pentru că pur şi simplu nu poate fi cunoscută, observată, cercetată.

http://science.nasa.gov/astrophysics/focus-areas/what-is-dark-energy/

Se spune că avem un suflet, spirit, conştiinţă, minte, raţiune, emoţii, imaginaţie... Oricum le-am numi, toate sunt nişte lucruri pe care nu le regăsim atât de uşor în acele 5 procente care constituie materia cunoscută, deşi ele susţin materia. Ştiinţa (materialistă, care cercetează materia) nu poate spune nimic despre ele, şi mă întreb dacă aceste lucruri, sau „lumea spirituală” cum o numim teologic, nu îşi are existenţa în acea „energie neagră”, despre care nu se cunoaşte (încă) prea mult?

Aşadar, noi avem şi un trup energetic, sau de „lumină”, vorbind spiritual. Şi acest trup nu este neapărat altul, undeva „sus în cer” şi care îl vom îmbrăca după moarte... Mă refer la trupul format de mintea, emoţiile sau gândurile noastre, care până la urmă sunt nişte unde energetice care ne înconjoară, ba chiar sunt emise de către noi.

Să o luăm simplu: Şi lumina vizibilă şi căldura sunt tot energie. Un om viu (sau animal) emană căldură, aceasta poate fi simţită, sau măsurată. Căldura nu este nimic altceva decât energie cu o frecvenţă în banda infra-roşu, ce se găseşte imediat sub frecvenţa vizibilă a culorii roşu. Căldura poate fi făcută vizibilă cu ajutorul camerelor în infra-roşu, cu care poţi vedea pe timp de noapte.

Dacă omul a reuşit să construiască aparate de văzut pe timp de noapte, de ce nu ar fi posibil ca să îşi dezvolte şi simţurile naturale pentru a-şi vedea trupul energetic, gândurile, tot ce emană el sau alţii?

Dacă ţinem cont şi de fizica cuantică, aflăm că totul în univers este interconectat (la un nivel cuantic, energetic, desigur). Aşadar, este posibil ca cineva să poată vedea, adică capta energetic şi amănunte sau întâmplări din viaţa cuiva, sau detalii despre starea lui de sănătate, sentimente, etc...

Persoana din această emisiune afirmă că are aceste abilităţi care sunt foarte asemănătoare cu cele pe care probabil că le avea şi William Branham. Nu ştim când le-a dobândit acesta, dacă erau înnăscute sau le-a antrenat pe parcurs. Ce ştim de la el, este că a fost de mai multe ori în experienţe aproape de moarte, ceea ce face posibil ca să fi primit aceste „daruri” într-una din acele trăiri la limită.

Cum spunea femeia din emisiune, acele daruri sunt pentru a ajuta pe alţii. Şi ca şi cu orice lucru, poţi face cu acest dar binele sau răul, să alegi binecuvântarea, sau blestemul... Branham, în prima fază vorbeşte despre un dar de vindecare pe care l-a primit şi porneşte cu acesta să ajute oamenii, în campanii mari de vindecare şi de evanghelizare.

Mai târziu însă, el începe să-şi clădească un statut tot mai înalt şi mai autoritar, explicând că lui i s-au dat două semne, precum lui Moise. Dar dacă mai citim şi Biblia, observăm că lui Moise i-au fost date trei semne. Iar semnele date lui Branhamu nu i-au fost date deloc lui Moise, în schimb au fost date acelei femei din emisiune. Acestea erau: Să simtă starea unei persoane prin atingerea mâinii şi să vizualizeze lucruri şi întâmplări din vieţile oamenilor.

Abilităţile senzoriale nu sunt semnul lui Moise, observaţi cum Branham încet dar sigur îi amăgeşte pe cei ce nu sunt atenţi la Cuvânt? Moise avea alte semne: cu toiagul, cu lepra şi cu apa prefăcută în sânge, dar Branham abuzează textul biblic pentru a se compara cu marele conducător, şi se propulsează astfel într-o poziţie asemănătoare de autoritate absolută!

  

„Semnele” acestea nu făceau parte nici din repertoriul lui Mesia, aşa cum Branham din nou încearcă să ne convingă, pentru face saltul final până la ultimul etaj al piramidei spirituale... Hristosul Noului Testament a venit ca să salveze omenirea prin Cruce, nicidecum să se etaleze ca ghicitor sau prezicător! Şi „semnul” Lui era că „Nu a făcut multe semne şi minuni din pricina necredinţei” şi că „Oamenii au trecut pe lângă El fără să Îl bage în seamă”... În Vechiul Testament nici atât: Aşteptările iudeilor de acum 2000 ani referitor la Mesia erau că acesta trebuie să fie un conducător politic, nu religios, un Împărat (din casa regală a lui David) care îi va elibera de sub jugul roman, nu un Profet sau „Văzător”. Exclamaţia samariteancii prinsă în ofsaid: „Ştiu că va veni Mesia şi că el ne va spune toate lucrurile”, aceasta nu reflectă concepţia iudaică, nici pe cea creştină despre Mesia, ci mai degrabă uimirea ei spontană în faţa unei asemenea revelaţii neaşteptate pe care o putea primi de la oricine, şi de la femeia din emisiune. 

Trezirea ei nu a avut loc când Isus i-a descoperit acele lucruri, ci deja înainte, când El i-a spus că îi va da să bea apă vie şi nu îi va mai fi niciodată sete. Acele cuvinte „ciudate” avuseseră mai mult impact asupra ei, decât nişte informaţii despre statutul marital, pe care oricine le pute obţine simplu, punând nişte întrebări în prealabil...

Dar Branham a abuzat din păcate şi de acest text, pentru a-şi consolida şi mai mult cultul „văzătorului mesianic” şi să ne amăgească. Să ne imaginăm că Branham sau femeia din emisiune ar fi avut acea conversaţie cu samariteanca de la fântână. Ea ar fi avut aceeaşi reacţie de nedumerire: „Oare stau de vorbă cu Mesia?” Evident că cel ce vorbea cu ea, nu ar fi fost Mesia, ci un om normal!

Aşadar, văzătorul Branham ar trebui să fie dat jos de pe piedestalul său construit în mod abuziv pe spatele lui Moise, al lui Ilie, al lui Mesia, al îngerilor. Era mai bine dacă îşi vedea de treaba lui în legătură cu cei bolnavi şi suferinzi! Nu să îşi construiască un cult personal, bazat pe minciună, ignoranţă şi credinţe false, pe lipsă de respect şi desconsideraţie faţă de ceilalţi „concurenţi” religioşi ai timpului, pe misticism nefondat, numerologie ieftină, astrologie sau piramidologie egipteană, pe fotografii şi articole din reviste...

Şi dacă ne repetăm de şapte ori, ca la Ierihon, acest lucru este necesar pentru a zdruncina şi a dărâma din temelie zidurile împietrite ale inimilor branhamiste. Noi arătăm zi de zi nebunia şi toxicitatea care există în această sectă apocaliptică şi fără nici un viitor, din moment ce acela care trebuia să îl „introducă” pe Mesia a putrezit de aproape jumătate de veac...

Branhamiştilor, pe ce se bazează de fapt credinţa voastră fanatică în văzătorul vostru?

Pe o aură de misticism ţesută în jurul naşterii domnului Branham, adică „Lumina supranaturală” pe care din păcate nimeni nu o poate confirma?

Pe povestea cu ghicitoarea care i-a spus o dată de naştere, ce Branham în mod fals şi-a însuşit-o deoarece după unii era chiar data naşterii lui Isus?

Pe planetele care „s-au aliniat” la naşterea lui Branham întocmai ca la naşterea lui Isus? Am analizat aceasta şi nu există nici o aliniere deosebită în acea zi. Şi chiar dacă ar fi aşa, vă bazaţi cumva credinţa pe spusele unei astroloage şi unei vrăjitoare?

Pe povestea cu lumina şi cu glasul de la Râul Ohio în 1933, la care nu au fost botezate mai mult de 14 persoane, din care nimeni nu a remarcat ceva neobişnuit? Dar Branham inventează o poveste pentru a se plasa în postura de Ioan Botezătorul...

Pe povestea cu îngerul care i-a dat cele două daruri? Cine era îngerul anonim? Nu cumva era o parte din imaginaţia lui inconştientă, o voce sau o imagine interioară a unui om care mereu trăia între două lumi?

Pe „semnele” care nu erau ale lui Moise, nici ale lui Mesia, dar pe care le-au avut şi le au oameni simpli în toate timpurile şi în toate locurile?

Pe vindecările care au loc pretutindeni prin atitudinea corectă a credinţei în vindecare pe care o are cineva?

Pe o fotografie unde s-a prins şi lumina unui reflector ce se afla în sala din Houston?

Pe o revistă care prezintă un nor sub care şi în care Branham nu a fost niciodată, pentru că nu a fost prezent fizic în locul unde se afla norul, ci la 400 km distanţă? Şi pe urmaşii lui care până acum predicaseră că Branham a fost acolo, iar acum susţin că nu a fost în mod fizic, ci mai degrabă „în altă dimensiune”?

Pe care din prorociile făcute şi documentate de Branham înainte ca să se împlinească?

Pe „numerologia” sau „numatica” penibilă a unuia care nu ştia nici măcar să facă o adunare simplă?

Pe cineva care îi laudă şi este în cercul Francmasonilor şi al lui Ku-Klux-Klan?

Interesant! Observ tot mai mult că credinţa aceasta nu are nici o temelie solidă, şi cei ce se bazează pe asemenea năluci închipuite sunt mai mult decât aerieni, sunt chiar bolnavi! Sunt mai bolnavi decât au fost catolicii în trecut, unii au ajuns la maximul posibil de idolatrie, spunând că Branham este Cristosul, sau chiar Tatăl din Cer. 

Sunt mult mai bolnavi decât „Epoca Laodiceea” şi decât toate denominaţiile pe care tot ei le dispreţuiesc, deoarece ei, branhamiştii, nu au nici un fundament teologic, ci stau numai pe „Profetul a spus”. În afară de mormoni şi încă câteva secte similare, celelalte biserici măcar au o oarecare tradiţie şi susţinere biblică. 

Acest cult al văzătorului, împreună cu varianta ultra-radicală a cultului „robului credincios”, după ce că nu se bazează pe nimic, mai sfidează şi orice bun simţ, calcă în picioare Biblia, dispreţuieşte orice altă formă de credinţă şi spiritualitate, în schimb are aere de „Super-Rasă” şi crede că în curând va putea nimici prin puterea cuvântului lor pe oricine le stă împotrivă.

Acesta este tabloul jalnic al „Mesajului Orei” şi al Mesagerului „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” al Epocii de mult apuse...

ABEL ben ADAM