Adevărul gol goluţ

Acum câteva zile am vizionat o emisiune TV cu un invitat deosebit, Vasile Păun Anghel, un român care se defineşte pe sine ca un „Antrenor de Bună-Stare”. Aici se află la a doua sa apariţie la emisiunea „Viaţa în Armonie”, în care explică într-un mod foarte practic şi uşor accesibil, felul în care noi oamenii alegem să ne creăm viitorul.

Cea mai mare parte a emisiunii este dedicată obţinerii vindecării (sau menţinerea sănătăţii), şi urmărind acest fir, am selectat punctele principale pe care le-am considerat relevante pentru noi, cei ce am avut sau avem tangenţă cu William Branham şi în general, cu mişcarea carismatico-penticostală de vindecare a ultimelor decenii. Apoi (dacă mai e cazul) voi face câteva comentarii, după care voi prezenta şi un caz concret, contemporan, de vindecare al unui pastor din „Mesajul Orei” ce îmi este cunoscut.

Vă recomand însă, ca după citirea acestui articol (sau chiar înainte) să ascultaţi întreaga emisiune compusă din două părţi, care în total durează aproximativ 46 minute, şi pe care, în mod evident, nu am putut-o transcrie integral aici. Vă asigur totuşi că se merită, nu doar să citiţi, ci să şi vedeţi şi să auziţi voi înşivă!

Partea 1:

 Aleg constient viitorul(1) - VASILE PAUN ANGHEL

În momentul în care avem înţelegerea că puterea de a ne alege realitatea pe care dorim să o experimentăm este la noi, atunci aceasta ne dă o mare încredere în noi şi ne oferă accesul – şi asta-i şi intenţia mea, să discutăm despre o cunoaştere, care de fapt nu este ceva extraordinar, este un adevăr simplu, profund despre natura noastră, nu este ceva paranormal. Opinia mea despre paranormal: Este un normal care încă nu a fost atins, stabilizat de din ce în ce mai mulţi oameni.

„La început a fost Cuvântul...” Omul care spune că are o afecţiune, el când vorbeşte despre ea, o întăreşte. El, când se plânge despre aceasta, îi dă putere. Dacă ne dorim să experimentăm altceva, primul lucru este să ne imaginăm ce dorim.

Dacă ai o durere, primul pas este să accepţi durerea. Noi de obicei opunem rezistenţă durerii. A accepta durerea înseamnă a realiza că eu am creat-o printr-un anumit mod de a gândi.

Noi avem trei mari puteri:

1) Eu aleg. Pot să aleg starea mea, fie să sufăr sau să reprim durerea, fie să aleg să trăiesc într-o stare în care sunt pe deplin echilibrat.

2) Eu scot din mine această stare. [O creez.] În acest moment îmi imaginez că sunt pe deplin regenerat. Dintr-o mulţime de posibilităţi de mâine, eu aleg pe cea pe care o doresc. Eu doresc să fiu sănătate vibrantă. Simte starea de sănătate vibrantă! Exprimă recunoştinţă când ceri ceva şi consideră că este deja obţinut! Comportă-te, trăieşte ca şi când deja îl ai!

3) Menţine suficient de mult această stare în ciuda informaţiilor senzoriale legate de ce vezi concret. Gândul s-a transformat prin cuvânt, acţiune, în materie.

Întrebare: „Eu am piciorul rupt, în ghips, pe scripete... Cum credeţi dvs. că aş putea spune: „Aleg să fiu sănătos perfect” şi în secunda doi să mă dau jos din pat, să mă aşez cu piciorul pe pământ şi să spun că merg... şi să merg?

Răspuns: Eu nu am spus că în secunda doi ne dăm jos din pat. Am spus că visul, adică starea de a alege ceva, plus un timp suficient în care menţin vibraţia acelei stări pe care o doresc, stabilizez această vibraţie şi devin o antenă care atrage această nouă realitate.

Vis + Timp = Realitate.

Sigur, atunci când ai o credinţă fermă şi spui cum au spus alţii „Să fie lumină, ridică-te, umblă!”, dar o spui aliniat, o spui cu stare interioară că ştii că deja s-a întâmplat lucrul, atunci, probabil... de fapt am credinţa că lucrul acela se va întâmpla.

Intervenţia râzândă a moderatoarei: Oricum între timp piciorul se vindecă.

Am să dau un exemplu: Dr Joe Dispenza, cunoscut din diverse filme gen „Secretul”, a avut la douăzeci şi ceva de ani un accident în care i s-a spus de către doctori că nu va mai putea umbla toată viaţa – complet nerecuperabil. El a făcut mai întâi o alegere, a zis: „Eu umblu”. A scos din el starea că deja umblă şi trei luni de zile s-a uitat la coloana lui unde avea acele disfuncţii şi a văzut fiecare vertebră şi toată structura pusă înapoi în loc. Şi, atenţie, aici este cheia, nu a permis nici unui gând de îndoială, nici unui cuvânt neadecvat să interfereze cu această credinţă că el este restabilit complet.

Partea a doua:

Aleg constient viitorul (2) - VASILE PAUN ANGHEL

Trebuie să avem grijă ce vorbim. Oamenii care se plâng mereu că le merge rău, că nu le este bine, că ce or să facă mâine... de asta au parte şi în continuare.

Despre puterea cuvântului... Putem ieşi dintr-o stare de neîncredere, de depresie, prin cuvânt: „Eu sunt bucurie!” Când rostesc asta, prin cuvânt, haosul se opreşte şi începe să se mişte într-altă direcţie. Nu e vorba că instant celulele mele devin bucurie, însă ies dintr-o stare, îmi dau puterea interioară să fac un salt şi folosesc puterea cuvântului. După cum am spus mai devreme „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” Păi dacă cuvântul este Dumnezeu, înseamnă că am puterea şi proprietatea cuvântului să creez: „Să fie Lumină. Eu sunt Bucurie, Eu sunt Sănătate Vibrantă, Eu sunt Pace.” Şi îmi spun asta. În toate şcolile spirituale se spune că dacă foloseşti un cuvânt de multe ori, el devine obiect.

Apoi trebuie să avem un sentiment de recunoştinţă: „Mulţumesc pentru căsuţa în care deja sunt, mulţumesc pentru sănătatea vibrantă pe care o manifest, mulţumesc pentru relaţia împlinitoare în care mă aflu.” Prima data spui ce vrei, simţi starea că deja ai obţinut acel lucru şi trăieşti constant o perioadă.

1. Nu vorbesc decât despre ce vreau să obţin, nu despre ce văd.

2. Folosesc cuvântul ca să binecuvântez.

3. Folosesc cuvântul cu rol de regenerare.

În lumea medicinii alternative au dispărut complet şi rapid, în câteva minute, tumori, prin acest cuvânt rostit de genul „deja regenerat”, „deja vindecat”. Când rostesc cuvântul nu zic „Eu te vindec pe tine” ci eu trăiesc în interior starea de deja regenerat.

Fac o paranteză, este recomandabil să vedeţi „în direct” la ce se referă Păun, cum dispare o tumoare în mai puţin de 3 minute, prin puterea minţii şi la rostirea cuvântului „deja vindecat”, lucru filmat de medici pe un ecograf. Interesant este, că mărturia nu vine din tabăra lui Branham, ci tocmai din China, o ţară în care medicina are o tradiţie de multe mii de ani:

În stânga o tumoare iniţială; 

în dreapta dispare după nici 3 minute

                                                                                                 

Cuvântul îl rostesc din inimă. Cuvântul care vine din cap este un cuvânt al Egoului şi eu îi spun Egoului: „Stai în linişte şi cunoaşte că eu sunt spirit.” [vezi Psalmul 46:10!] Şi învăţ să rostesc cuvintele din ce în ce mai rar, conştient. Înainte să apară cuvântul în eter, eu îl ştiu, îl simt, cu toată fiinţa mea îl rostesc.

Când mă doare ceva îmi spun: „Sunt recunoscător pentru sănătatea pe care o am” şi o trăiesc. Eu dacă spun că sunt sănătate, este o alegere. A cui? A cine sunt eu. Şi cine sunt eu? Sunt fiu de Dumnezeu. Şi dacă am această putere şi zic „eu sunt sănătate”, pot eu să mă îndoiesc de propria mea putere, care sunt după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? Sigur că am nevoie de un timp în materie ca acel lucru să se întâmple.

Recunoştinţa este esenţială. Nu spun: „Vreau să fiu sănătate” pentru că în momentul acesta recunosc că nu sunt sănătos şi aştept sănătatea.

Pentru a afla cine este Vasile Păun Anghel, puteţi urmări prima emisiune la acel post TV:

https://www.youtube.com/watch?v=ITkuHjMIwjA

Acum, să trecem la un caz concret, al pastorului Gary Walker din Australia, care a suferit un accident de maşină extrem de grav acum câţiva ani, în 5 noiembrie 2007. Poate că unii dintre noi l-au şi văzut şi auzit la una din adunările din România unde a fost invitat în 2011, dacă nu mă înşel. Mărturia lui (în limba engleză) se găseşte pe Internet, nu ştiu dacă există şi o traducere în română. O căutare pe Google a găsit cel puţin un link pe Tabernacolul Arad, dar acolo trebuie să ai o parolă pentru a putea asculta sau vedea predicile lor.

În cele ce urmează, voi selecta câteva din cele spuse de el în mărturia lungă de aproape două ore. El prezintă şi câteva poze făcute din ziua accidentului şi pe parcursul următoarelor luni  petrecute prin spitale, la recuperare. Mărturia lui Gary Walker este într-adevăr motivaţională şi o adevărată binecuvântare datorită încurajărilor pe care le aduce. Merită văzută!

https://www.youtube.com/watch?v=vXDvXrYt320

„Epava” fratelui Walker

Din acest morman de fiare a fost scos corpul (mai degrabă neînsufleţit) al pastorului Gary Walker, după ce s-a izbit de un tir care transporta lemne... Din ce am înţeles, aşa arăta maşina lui după accident, ea nefiind „prelucrată” mai rău de câtre echipele de salvare.

Despre starea şoferului, ce să vă mai spun? De trei ori a decedat şi tot de atâtea ori a fost resuscitat... Lista rănilor suferite care i-a fost întocmită la spital încape pe mai multe pagini. Toate oasele aproape i-au fost rupte sau contorsionate, hemoragii, craniul spart, faţa desfigurată, traume neurologice... După ce a scăpat totuşi cu viaţă după primele zile critice, doctorii nu îi dădeau vreo şansă de a mai putea vorbi sau umbla normal vreodată. Şi totuşi, după multe luni de luptă, a câştigat în final bătălia şi a devenit perfect sănătos.

Gary Walker pune mare accent pe biruinţă, pe „înfrângerea Satanei”, dar cel mai mult, pe o atitudine adecvată de credinţă. Iată câteva din cuvintele sale spicuite de ici-colo. Ele nu au continuitate, pentru că îmi era imposibil să traduc toată mărturia. Am ales ce este mai frumos, mai încurajator şi ce se potriveşte perfect cu cele spuse mai sus de Vasile Păun Anghel.

Când Dumnezeu mi-a dat Duhul Sfânt, mi-a dat puterea de a fi biruitor.

(Vasile Păun: Dacă cuvântul este Dumnezeu, înseamnă că am puterea şi proprietatea cuvântului să creez.)

Noi putem face orice lucru în Isus Cristos care ne întăreşte.

Nu s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu nu ar fi permis.

Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?

Dacă doctorul îţi spune că ai cancer şi tu spui: „Eu nu am cancer”, atunci tu nu ai cancer (citat din Branham). Este simplu. Isus este Marele Preot al mărturisirii noastre.

(Joe Dispenza: nu a permis nici unui gând de îndoială, nici unui cuvânt neadecvat să interfereze cu această credinţă că el este restabilit complet.)

(Păun: ies dintr-o stare, îmi dau puterea interioară să fac un salt şi folosesc puterea cuvântului.)

(Păun: Omul care spune că are o afecţiune, el când vorbeşte despre ea, o întăreşte. El, când se plânge despre aceasta, îi dă putere.)

După ce m-am trezit, nu mai îmi aminteam familia, dar ştiam că Dumnezeu a trimis un profet, că am Duhul Sfânt, ştiam lucruri veşnice.

Este ceva în voi care are aşa o putere de biruinţă, ceva etern, ceva ce te ţine şi când mergi dincolo de puterile omeneşti.

(Păun: ies dintr-o stare, îmi dau puterea interioară.)

Eu sunt pe deplin echipat şi pot sta înaintea diavolului şi să îi spun: „Vino încoace, tu nu ai nimic, Golgota te-a despuiat de toate. Eu am „Aşa vorbeşte Domnul”, eu am „Toate lucrurile sunt cu putinţă, în rănile Lui sunt deja vindecat, tu nu ai nimic.”

În continuare redau mai concentrat, cu cuvintele mele povestea sa mai lungă:

Am avut o durere atât de intensă luni de zile, încât mă gândeam că Dumnezeu trebuie că mă urăşte cu o ură sfântă. Soţia îmi spunea că nu e adevărat, că Isus mă iubeşte, dar eu nu credeam. Probabil acesta era motivul pentru care durerea mea a durat luni de zile. Credeam că voi muri şi că voi merge în iad. Am avut fraţi şi surori care s-au rugat pentru mine. Bătălia mea cu Dumnezeu era că mă credeam un om bun, care toată viaţa l-am slujit pe Dumnezeu. Mă vedeam implicat în atâtea lucruri şi uitându-mă la starea mea, am ajuns să mă cert cu Dumnezeu. Acesta mi-a răspuns într-o zi: „Cu cine crezi că vorbeşti?” Eu i-am răspuns că El nu îmi datorează o explicaţie, dar l-am întrebat pentru că voiam să ştiu de ce sunt în starea aceasta atât de mult timp. Domnul mi-a spus că dacă aş cunoaşte întreg tabloul, eu nu aş vărsa o lacrimă.(?) [aici nu sunt sigur dacă am înţeles bine, datorită puternicului accent australian.]

(Păun: Dacă ai o durere, primul pas este să accepţi durerea. Noi de obicei opunem rezistenţă durerii. A accepta durerea înseamnă a realiza că eu am creat-o printr-un anumit mod de a gândi. Durerea lui Gary Walker a persistat, precum cea a biblicului Iov, luni de zile, deoarece el se opunea acesteia, în loc să o accepte. El a ajuns cu totul învăluit de gândurile false Ego-ului său.)

Medicii au spus că nu voi mai putea vorbi, umbla, sta în picioare. Soţia mea a râs şi a spus: „De ce ar ţine Dumnezeu în viaţă un predicator care nu poate vorbi?”

(Păun: 1. Eu aleg. Pot să aleg starea mea, fie să sufăr sau să reprim durerea, fie să aleg să trăiesc într-o stare în care sunt pe deplin echilibrat. Aici a intervenit alegerea care a creat deblocarea din cercul vicios al gândurilor egotice şi care a făcut posibilă restabilirea sănătăţii.)

Când mi-au pus capul la loc, un ochi era mai sus şi unul mai jos. Doctorii au spus că în cazuri din acestea ei pun lucrurile într-o cutie şi apoi în mormânt. În cazul meu, voi avea vederea afectată de imagini duble, dar acum vederea mea este perfect normală. Eu m-am încrezut în „Doctorul Isus” şi reţeta Lui era „Eu sunt Domnul care te vindecă” – fie că e în trup, în duh sau în suflet.

(Păun: 2. Eu scot din mine această stare. [O creez.] În acest moment îmi imaginez că sunt pe deplin regenerat. Mai târziu, medicii au fost uimiţi de atitudinea lui pozitivă şi că nu mai era supărat de situaţia lui, deşi ar fi avut dreptul acesta. El le-a zis medicilor că e un creştin şi că nu are acest drept. Practic, a ales conştient să se simtă bine (cel puţin în minte) acceptându-şi situaţia.)

Nu te văita, nu te plânge. Vorbeşte, şi mergi mai departe! (Branham)

În februarie următor mi-am propus să merg să predic la tabăra de tineret. Să nu ai atitudinea că dacă va trebui să fie, va fi. Este atitudinea greşită. Dacă ştii că este voia lui Dumnezeu şi uşile sunt închise, sparge uşile şi mergi înainte. Am avut două opţiuni. Să mă plâng sau să spun: „OK Doamne, ce vrei ca să fac?” Un frate a pus o curea în jurul meu şi a vrut să mă scoată din maşină şi să mă tragă în biserică. Dar eu voi merge, eu nu voi lăsa ca diavolul să primească vreo slavă. Puteţi să vă uitaţi la mine şi să spuneţi: „Ce ipocrit, spune un lucru şi noi vedem altceva.” Aceasta nu schimbă cuvântul. Diavolul vă poate şopti la ureche că nu puteţi fi creştini buni. Golgota ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu omnipotenţi.

(Păun: 3. Menţine suficient de mult această stare în ciuda informaţiilor senzoriale legate de ce vezi concret. Gândul s-a transformat prin cuvânt, acţiune, în materie.

Mărturia acestui slujitor al lui Dumnezeu este cu adevărat impresionantă şi încurajatoare. Desigur, fiind un pastor al mişcării Branhamiste, el face şi unele afirmaţii cu care nu pot fi de acord, atunci când sugerează că astfel de manifestări nu ar putea fi cu putinţă şi în „epcocile” anterioare profetului, invocând drept argument „lipsa de descoperire”:

În timpul celor 7 epoci ei nu au realizat ce aveau. Branham spune că nimic nu s-a schimbat până ce viaţa a venit. Mesajul nu adaugă nimic la cuvânt, el doar explică ce spune cuvântul. Din cauza lipsei de descoperire în cele 7 epoci ei nu au ştiut ce aveau.

Care este scopul acestui articol?

Am vrut să arăt că într-adevăr, este nevoie de o „descoperire” pentru a ajunge la „Bună-Stare” sau la vindecare, la armonie, atât în trup cât şi în suflet. Dar nicidecum de o „descoperire” a unui profet, înger sau altă entitate mistică, care se prezintă pe sine, revendică autoritate şi pretenţii exclusiviste.

Când îl ascultaţi pe Branham şi pe Vasile Păun, veţi găsi multe lucruri comune. De asemenea, le veţi găsi la toţi predicatorii şi „vindecătorii” penticostali şi carismatici. Aceste „descoperiri” nu au picat din cer acum o sută de ani, şi nu doar peste cei de la „Azusa Street” sau de la „Toronto Blessing”. Aceste lucruri erau cunoscute în toate timpurile, în orice mişcare spirituală sau religioasă, dar şi de oamenii simpli, de rând. Acum însă, tot mai mulţi cercetează la modul cel mai serios acest fenomen „paranormal”, care, cum spunea Păun, nu este deloc paranormal, ci perfect normal, dar nu este încă stabilizat în conştiinţa noastră.

Aşadar si în concluzie, Avak, Branham, Oral Roberts şi orice om poate avea rezultate în lucrările de vindecare. Acestea depind doar de noi, de alegerile pe care le facem, de gândurile pe care le întreţinem, de emoţiile şi stările de recunoştinţă pe care le menţinem. Vindecarea, sau mai mult decât atât, crearea realităţii noastre nu depinde de acceptarea unei anumite teologii, a unui crez, sau a unei persoane ca lider sau autoritate profetică.

Ceea ce a prezentat Vasile Păun este „Adevărul gol goluţ”, pur şi neamestecat. Sunt principii simple, fundamentale, naturale, care necesită o oarecare perseverenţă şi disciplină mentală şi emoţională, dar aduc rezultate de mare eficienţă.

Vedem acest lucru adeverit chiar de către Isus, în Evanghelii. El a „aprobat” atitudinea fermă, consacrată şi pozitivă a celor cu „credinţă dreaptă”, precum sutaşul roman care declarase: „Nu este nevoie să vii până la mine acasă, spune doar un cuvânt, şi robul meu se va vindeca.” Pe de altă parte, acelaşi Isus este „neputincios” în faţa necredinţei celor din patria Sa...

Ceea ce ne prezintă Branham şi „vindecătorii religioşi” sunt pe de-o parte aceleaşi ingrediente originale, dar amestecate din plin cu tot felul de aditivi artificiali, care, din păcate, nu sunt întotdeauna cei mai sănătoşi pentru sufletul omului.

Da, într-o oarecare măsură, cu o atitudine corectă în gânduri şi cuvinte, cu fermitate şi echilibru mintal, psihic şi emoţional, putem deveni „fii ai lui Dumnezeu omnipotenţi” aşa cum spunea Gary Walker. Dar în nici un caz nu voi obţine aceasta cu fantezii de „Super-Rasă” şi „Mireasă-Cuvânt-Vorbit”, crezând într-un lider absolut, nevrotic şi egocentric, dar care aduce „ultimul mesaj al lui Dumnezeu” omenirii, care a creat veveriţe, care a auzit un glas la Râul Ohio (dar fără martori), care are o poză cu o lumină a unor reflectoare deasupra capului, care spunea că a fost sub un nor supranatural, dar care exclude din graţia divină, şi chiar neagă dreptul la existenţă a majorităţii omenirii („sămânţa şarpelui”) deoarece aceasta nu îi acceptă pretenţiile nefondate.

Nu mă identific cu Martin Luther, decât că la fel cum acesta a protestat împotriva sistemului catolic, care pe vremea aceea vindea mântuirea pe bani grei, la fel şi eu protestez împotriva sistemului religios al acestei epoci (şi al mesagerilor acesteia), care vând doar nişte speranţe în „vindecări divine” şi alea la un preţ destul de scump, dacă te gândeşti că trebuie să te „predai” complet unor oameni, ideologii, reguli, crezuri, în fond, unor fantezii inepte ale unor lideri psihotici, care în mod conştient (Avak, Jim Jones, Benny Hinn) sau inconştient (Branham, etc.) duc lumea nu spre dezvoltare, ci spre robie spirituală.

ABEL ben ADAM