marți, 21 iulie 2015

1977 - Jubileul „final”


Am scris acest articol ca răspuns la argumentul unora care încearcă să se distanţeze de falsa prorocie sau prezicere a lui Branham referitor la sfârşitul lumii. În special Ewald Frank susţine că fraza din Cartea Epocilor nu aparţine lui Branham, ci este invenţia teologului Lee Vayle, care ar fi editat cartea.

„Bazat pe aceste şapte vedenii, împreună cu schimbările rapide care au străbătut lumea în ultimii cincizeci de ani, EU PREZIC (eu nu profeţesc) că aceste vedenii vor veni toate să se împlinească în jur de 1977.” (Epoci, pag 323)

„Astfel eu repet, eu cred sincer şi susţin ca un student particular al Cuvântului, împreună cu inspiraţie Divină că 1977 s-ar cuveni să sfârşească sistemele lumii şi să introducă mileniul.” (Epoci, pag 324)

Dar mai bine să nu speculăm, ci haideţi să spunem doar ce spun benzile Profetului, ca să nu avem probleme:

„Apoi am văzut Statele Unite ca un loc ars, fumegând. Sfârşitul va fi aproape. (Apoi eu am în paranteze: ‚Eu prezic că aceasta va avea loc.’ Acum, ţineţi minte, Domnul ni... Aceasta este ce Domnul a arătat, dar ‚eu prezic că va avea loc înainte de 1977’.) Bazat pe această prezicere, din cauza măcelului grabnic care vine acum, cât de s-a mişcat aceasta, cât de mult îi va lua acestei naţiuni să-şi întâlnească locul?” (Condamnare prin reprezentare, 60-1113)

Cum? Poftim? „Măcelul grabnic”? Acesta este „locul pe care trebuie să-l întâlnească” America în curând, un pământ ars? 

Din câte vedem, Lee Vayle a dezamorsat destul de mult predicţiile sumbre ale aceluia care pesemne „a dat în mintea lui Ilie” vrând să vadă venind cât mai curand venind „foc din cer pe pământ”. În afară că Lee Vayle a tăiat frumoasele detalii, înlocuind „măcelul” şi locul „fumegând” cu termenul generic „sistemele lumii”, benzile spun aceleaşi lucruri, şi încă cum le spun... Remarcaţi şi titlul foarte milostiv al predicii în care presupusul Ilie şi-a anunţat prima oară prezicerile: „Condamnare prin reprezentare”!

Înainte de 1960 nu am mai găsit decât o singură o menţionare scurtă a anului 1977, unde Branham vorbeşte despre o „anihilare totală”:

„Şi ţineţi minte, eu prezic că înainte de această mare, totală anihilare, despre care eu nu spun că Domnul mi-a spus, dar eu cred că se va întâmpla ceva fie între acum, fie la acel timp în '77. Dar între acum şi '77, eu prezic că ori o mare distrugere, ori o anihilare totală a întregului pământ, între acum şi '77. Eu am prezis aceasta în 1933.” („Învăţând despre Moise, 56-0513)

Din 1956 până în 1960, Branham nu a mai prezis nimic. Dar începând cu 1960, Branham se pare că primeşte o revelaţie specială, pe care ne-o prezintă pe larg câteva luni mai târziu, în august 1961, în predica „A şaptezecea săptămână a lui Daniel” – o predică, care de fiecare dată când am citit-o, m-a lăsat mai în ceaţă decât Cartea Daniel.

„Nu există nici măcar o lăţime de tăiş de cuţit între sfârşitul acestei epoci şi Venirea lui Cristos. Totul, nu mai există nimic altceva rămas. Este Israel în patria lui? Noi ştim asta.”

Această afirmaţie reflectă cel mai clar natura „apocaliptică” a Branhamismului. Această sectă, putem să o numim „cult” al persoanei lui William Branham, crede că liderul ei a adus un „Mesaj special”, pe care, în mod evident, doar „cei aleşi” pot să îl accepte. Acest Mesaj (şi Mesagerul) trebuie să introducă a doua venire a lui Isus pe pământ. În acest context „nu mai există nimic altceva rămas”...

„Acum, socotind timpul, noi aflăm că avem exact (ascultaţi) şaptesprezece ani rămaşi, şi noi vom avea acelaşi spaţiu de timp dat nouă, aşa cum Dumnezeu lucrează cu noi în puterea Duhului Sfânt, de la 33 D.C. până în 1977.”

Evident că timpul trebuie să se sfârșească în timpul vieţii „Profetului”. Adică undeva între 1933 când îşi începuse slujba si 1977, când se gândea că ar fi timpul pensionării...

Acum apare o mică problemă, pe care amatorii de numerologie au depistat-o: Lui Branham îi plăcea foarte mult numărul 17, dar despre asta voi scrie un alt articol... Fiindcă şi-a centrat toată viaţa în jurul lui 17, Branham a avut de prin 1960 ideea că „mai sunt 17 ani”. De la 1960 înainte ajungem exact în 1977. Numai că pentru Branham, timpul pare-se că stă în loc. Aşa se explică că în 1961 el anunţă cei 17 ani rămaşi ca sfârşindu-se în 1977. Probabil că Branham este doar Moise şi Ilie, ci şi Iosua, şi a putut astfel opri Soarele în loc din 1960...

„Acelaşi spaţiu de timp, de o mie nouă sute şi cincizeci şi patru de ani, Dumnezeu lucrează cu noi la fel cum a făcut cu Iudeii. Ce spuneţi de asta!”

Ar trebui să-l întrebăm noi referitor la programul de lucru al lui Dumnezeu: „Cine spune asta?”

„Acum, notaţi în cartea voastră, o Scriptură mică aici care vreau să v-o dau. Levitic 25, începând cu al 8-lea verset. Dumnezeu a chemat un jubileu, la fiecare al patruzeci şi nouălea an. Al cincizecilea an era jubileul. Noi ştim asta. Noi înţelegem asta. De la primul jubileu, din Levitic 25:8, în 1977 va fi al şaptezecilea jubileu, făcând exact trei mii patru sute şi treizeci de ani. Jubileu, înseamnă, “Plecarea sus! Eliberarea!”

Hai să trecem cu vederea că nimeni nu ştie exact când a avut loc „primul jubileu” şi că statul Evreu nu a mai existat timp de 1878 ani, drept urmare, anii jubiliari ca de altfel multe alte legi nu s-au ţinut în afara graniţelor stabilite de Moise şi Iosua. Ceea ce este adevărat, e că după 49 ani urmează anul jubiliar, şi acesta durează un an întreg, deci este al 50-lea an. Tot aşa, cum după 6 zile lucrătoare urmează Shabatul, sau Duminica, şi astfel săptămâna are 7 zile, nu 6!

Dar calculul „profetic” nu ia în considerare acest lucru, anii jubiliari, ci socoteşte doar pe cei „lucrători”. În cazul acesta, 49 x 70 = 3430. Corect ar fi însă: 50 x 70 = 3500. Lipsesc 70 ani!?

Aţi priceput asta? (Nu!) Dumnezeu a lucrat cu noi exact aceeaşi cantitate de timp cum a lucrat El cu Iudeii. (Serios?) De la timpul când El a dat promisiunea lui Abraham, până la respingerea lui Mesia în 33 D.C. au fost o mie nouă sute şi cincizeci şi patru de ani. (Dacă zici tu...) Şi acum mai avem şaptesprezece ani rămaşi. Noi am avut cam o mie nouă sute şi treizeci şi ceva de ani. Noi avem şaptesprezece ani rămaşi, până în ’77, va fi al şaptezecilea jubileu de la începutul jubileelor. Şi ce va fi acesta? Oh, frate! Priveşte atent acum. Să nu o pierdeţi. Acesta va fi jubileul plecării sus al Miresei Neamurilor, şi reîntoarcerii lui Cristos la Iudei, când ei ies din robie. Amin! Nu vedeţi voi? Din toată lumea, ei s-au adunat acolo pentru ziua aceea. Oh, vai! Vedeţi unde suntem? Noi nu ştim în ce timp poate să se întâmple. Noi suntem la timpul sfârşitului.


Socotelile lui Branham, profetul cu 7 clase

Acum îmi este clar de ce îmi venea mereu să dau cu trilogia lui Daniel de pământ, pentru că nu ieşeau nici celelalte socoteli ale Profetului cu privire la „A şaptezecea săptămână a lui Daniel”. Câţi dintre voi aţi găsit această „mică greşeală” de la punctul 3? :) Şi VGR mai vinde această carte ca fiind Cuvântul Vorbit (de Dumnezeu, of course)? Incaseaza milioane de dolari pe erori. Ce convenabil pentru ei, cât de distrugător pentru noi.

Dar nu contează, Branham „era un profet şi nu un matematician”, veţi spune... Dacă e aşa, să lăsăm cifrele şi să ne uităm la ce a „profeţit” el... A profeţit că în 1977 (sau între timp 1978) va fi „Jubileul plecării sus a Miresei” şi al „Reîntoarcerii lui Cristos”... Şi că „suntem la timpul sfârşitului”...

Între timp a trecut aproape un Jubileu de 50 ani de când profetul nu mai e printre noi, desigur benzile vorbesc şi azi. Şi de la Jubileul ratat din 1977, în care nimic din cele prezise, inclusiv arderea Americii nu s-a întâmplat, au trecut aproape 40 de ani. Desigur că se vor găsi şi azi unii care sunt gata să „interpreteze spiritual profeţia”, spunând că din cauza păcatelor (sau a îndelungii răbdări), Dumnezeu ne-a lăsat să mai umblăm vreo 40 de ani în pustie.

Astfel, eu, ABEL ben ADAM ca un student particular al branhamismului, prezic, nu profeţesc, că branhamiştii vor reactiva profeţia Mileniului pentru 2017/2018, termen care deja este mult vehiculat pe net. În cazul acesta – şi semne sunt destule pe cer, lună de sânge, eclipse, ai de unde alege – îi sfătuiesc pe branhamişti să se pregătească pentru „Răpire” care va avea loc cu 3,5 ani înainte. În toamna anului 2015! Cine vrea, poate să îmi transfere mie toate averile şi casele lui, le voi dona în scopuri caritative.

Fraţilor, Treziţi-vă!

Nu vedeţi că aţi fost amăgiţi mai bine de 50 de ani? Nu înţelegeţi că Branhamismul este o sectă apocaliptică, cu bătaie scurtă? Veniţi-vă în fire şi recunoaşteţi că aţi fost înşelaţi. Profetul vostru a greşit în mod fundamental. Priviţi la ce aşteptări măreţe a creat în jurul său:

„Noi avem şaptesprezece ani rămaşi, până în ’77, va fi al şaptezecilea jubileu de la începutul jubileelor. Şi ce va fi acesta? Oh, frate! Priveşte atent acum. Să nu o pierdeţi. Acesta va fi jubileul plecării sus al Miresei Neamurilor, şi reîntoarcerii lui Cristos

Branham a murit în accident şi nu a apucat să-şi mai vadă neîmplinirea prezicerii. Dar ce a lăsat în urmă? Nişte oameni spălaţi la creier şi dezumanizaţi, care nu mai aveau nimic de ce să se sprijine şi care au înţeles că mai sunt 17 ani, care se vor termina în 1978!!! Dar în final au fost dezamăgiţi că nu a mai venit „Jubileul Răpirii”

În schimb a venit unul care i-a manipulat mai departe, le-a promis verzi şi uscate, s-a folosit de ei şi în final le-a luat vieţile, fix în 1978.





Că tot se spune că Branham este peste tot în Biblie, iată unde e locul lui:

„Ce a lăsat lăcusta Branham, a mâncat lăcusta Jones” (Ioel 1:4)

Branham a pus fundamentul, Jones a adus „piatra de încheiere”.

Să merg mai departe în predica despre Daniel, ca să vedem şi o altă latură a lui Branham şi în ce context şi-a prezentat el „prezicerea”:

Acum, în 1933, când noi ne închinam aici în templul Masonic, unde stă biserica lui Cristos astăzi. Într-o zi de aprilie dimineaţa, înainte de a pleca de acasă eu mi-am dedicat maşina. Eu am luat o maşină model ’33, şi am dedicat-o pentru slujba Domnului. Şi într-o viziune, am văzut timpul sfârşitului. Acum observaţi cât de izbitoare este aceasta, acolo în urmă când eu eram doar un băiat. Şi vă puteţi imagina cum arăta o maşină model 1933, acum, cum a arătat. Şi am mers acolo la templul Masonic, unde unii dintre voi din timpuri vechi de aici vă amintiţi. Este scris pe o hârtie veche, acasă. Este deja tipărită şi a mers prin jurul lumii. Vedeţi? Aceea a fost în 1933. Şi am prezis că se va întâmpla ceva tragedie mare în aceste State Unite înainte sau pe la anul 1977. Câţi vă amintiţi că am spus asta? [Cei bătrâni zic, “Amin”_Ed.] Priviţi la mână. Sigur.”


Câteva întrebări, la care îi invit pe fraţii branhamişti să caute răspunsuri:

Ce căuta Branham la „Templul Masonic”?

Branham şi-a luat în 1933 o maşină (Ford) modelul 1933, cu alte cuvinte, o maşină nouă. E ca şi cum acum ţi-ai lua Mercedes modelul 2015.

America arde şi Profetul îşi ia maşină nouă (aici un model mai vechi, din 1932)

O astfel de maşină costa la vremea aceea cam 500-600 $. Această sumă ar avea astăzi puterea de cumpărare de 9000-10700 $.


De unde avea Branham atâţia bani de maşină nouă, dacă a lucrat 17 ani ca pastor fără leafă şi se plângea că toată viaţa era un sărăntoc?

Branham şi-a inaugurat maşina în aprilie. Oare pe 6 aprilie? Este posibil s-o fi primit cadou de ziua lui? De la cine? (Prietenii lui masoni, KuKluxKlan?)

Cu ce scop se laudă cu maşina lui, în timp ce vorbeşte despre anihilarea omenirii? La ce bun atâta vanitate?

În altă parte Branham se plângea (se scuza) de proasta lui educaţie pe motiv că trebuia să lucreze pentru cei 9 fraţi ai săi, după ce tatăl său murise. Acesta a murit în 1937, când Branham avea 28 ani şi unii din fraţi erau căsătoriţi. La vârsta aceea putea face şi un master... De ce minte că era sărac?

După această paranteză cu maşina, Branham vorbeşte despre cele 7 viziuni pe care le-a avut în 1933. Peste tot unde se vorbeşte despre prezicerea din 1977 apar şi celelalte viziuni. Dacă prezicerea s-a dovedit a fi greşită, cum rămâne cu celelalte viziuni „fundamentale”?

Articol scris de Abel ben Adam

39 de comentarii:

  1. Tare articolul.Imi place.Arata minciunile acestor secte branhamiste si frankiste,chiar daca nu vor sa recunoasca eroarea in care se afla :

    ""Fr.Branham defapt nu a zis asta""", ""Fr.Branham a prezis,nu a profetit"", sau ""Nu a fost Asa vorbeste Domnul"". Te apuca rasul si indiferenta fata de asa zisul mesaj al lui Brnaham,cand ii vezi cum incearca sa spele o minciuna.

    ""Se poate ca din acelasi izvor sa iasa si apa dulce si apa amara""?Unde prin Biblie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu inteleg cu si-a cumparat aceea masina in 1933 cand in anul 1937 inca lucra pentru fratii lui? Nu cumva i-a cumparat-o masonii? Alta explicatie nu am,avand in vedere ca in 1937 avea 9 frati pe care trebuia sa ii intretina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru articol. Era nevoie de lamurirea asta. Apreciez ca ai dragostea si interesul pentru a lamuri lucrurile.

    Oamenii ne urasc pentru lucruri ce ar trebui sa "ne multumeasca" deoarece sunt articole de valoare si acestea ii scot din minciuna.

    Daca nici acuma nu vor sa vada fratii nostri eroarea de la Mesaj si in acest subiect, atunci imi este din nou foarte clar, ca ei nu cauta adevarul, ci cauta sa justifice eroarea.

    E interesant ca Branham "prezice". Am mai zis ca un profet al Domnului nu are voie sa fie atat de nesigur si sa "prezica". Un profet, profeteste. Un prezicator, prezice.

    Eu daca sunt bucatar, la bucatarie ce fac? Gatesc. De ce gatesc? Pentru ca sunt bucatar.

    Daca nu profetesc, nu sunt profet. Daca sunt prezicator, prezic.

    Dar ca prezicator nereligios, au fost multi oameni din mai multe domenii care au prezis evolutia politica, religioasa, sportiva, industriala, inventii, tehnologii, etc.

    Si eu sunt "prezicator" cu o marja de eroare echilibrata.

    De exemplu "am prezis" ca Iohannis ca castiga alegerile, ca va incepe o lupta anticoruptie, ca va fi un interes major pentru dezvoltare personala in Romania, etc.

    Dar aceste lucruri nu au de a face cu "religia". Este un proces normal de combinatie de intuitie, stiinta si informatii.

    Exista chiar meseria de "futurolog", "viitorolog", oameni de stiinta, care datorita desfasurarii evenimentelor pot anticipa lucruri rele sau bune care se vor intampla, dar nu dpdv religios. Este o stiinta care are si erori, uneori mari, alteori e precisa. Chiar si vizionari in afaceri si-au prezis propriul produs, succes, si au dat societatii lucruri de valoare.

    Am mai zis. Daca pretentia lui Branham fata de slujba lui este de "profet biblic" de model VT, atunci si lucrarea sa fie la fel.

    In Biblie gasim deseori fraze de acest gen, care in mesaj nu sunt,
    s-a implinit " după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin prorocul Iehu"
    sau:
    " De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, te izgonesc de pe pământ şi vei muri chiar în anul acesta, ...........” Şi prorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a şaptea."

    Branham nu are in activitatea si cuvintele lui acest tip de actiuni biblice, profetice. El a avut darul deosebirii, daca a fost real, si credinta pentru bolnavi. Si se pare a avut succes, nu pricep de ce si-a ruinat cariera si chemarea? Ceea ce numim "ratacire" spiritual poate fi, medical, schizofrenie, sociopatie, etc. Sa fie? Posibil.

    Buna aia cu prezicerea, Abel.

    Cezi ca din donatii sa trimiti si in Romania ca sunt nevoi mari. In zona Brasov mai ales si oltenia.
    S-a dus vestea ca am avut succes cu acea familie cu casa si multi frati ma suna si imi scriu sa ii ajut, si chiar nu imi permit acum, eu fiind inca sub zero si am de achitat datorii restante dupa acest caz dificil. Asa ca amplifica anuntul si daca Domnul da, trimite si Romaniei frate.
    Prezic ca vei primi din belsug. :)

    Si eu "prezic" in cel mai serios mod destramarea branhamismului, frankismului, mai ales dupa decesul lui Ewald Frank si Billy Paul.

    Apropo, am luat recent masa cu un lider de la mesaj, un om deosebit ca si caracter, si mi-a spus ca la Cluj la o adunare, duminica trecuta un predicator a spus ca: "Am studiat atent si am vazut ca fratele Lica a avut dreptate in legatura cu norul. Fratele Branham nu a avut nici o intalnire cu acel nor."

    Ma intreb de ce le trebuie cate 5 ani sa verifice in mod serios un subiect si apoi sa dea dreptate? Vor sa ajunga pana la 85 de ani pana isi dau seama de ceea ce le-am scris aici sa ii ajutam?

    Sunt curios daca acel frate care a vazut adevarul pe faza cu norul si a spus-o public in adunare la mesaj, isi va cere iertare de la mine, deoarece el m-a barfit, criticat si m-a facut in toate felurile altora, si din amvon, acum cativa ani din cauza ca am gasit eroarea in mesaj. Eu nimic nu am zis atunci. Am tacut.

    RăspundețiȘtergere
  4. (continuare)

    Pai pastorul lui Branham a fost mason si KKK. Relatiile se extinsesera.
    Poate de aici si ura si critica nepotolita a lui Branham fata de un adevarat lider al lumii contemporane: pastorul Martin Luther King. Am citit ceva in mesaj in acest context care m-a dezamagit enorm.

    In nimic, Branham nu crescuse. Gandea, simtea si vorbea doar emotional negativ sau pozitiv depinde de cine si de ce subiect era vorba.

    In termeni psihologici se numeste: Automanipulare emotionala. Autosabotare emotionala. Era posedat de ideea ca "trebuie sa aiba dreptate" deoarece dpdv emotional ii dadea un confort psihic.

    "Pacea inimii" o numea el, dar nu asta era. Erau doar momentele de relaxare ale unui nevrotic avansat. De aceea era atat de tensionat si tipa si urla. Avea nevoie sa fie crezut pentru stabilitatea lui emotionala. In opinia mea personala, tatal sau Charles Branham e principalul vinovat pentru afectiunile nevrotice ale lui Branham.

    Frica teribila de respingere si cautarea disperata de justificare a acesteia, a condus viata lui Branham in paralel cu slujba sa, dar emotiile negative l-au cucerit pe celebrul evanghelist al anilor 50. Le-a aplicat in context biblic si si-a creat asemanarea cu personaje pozitive ale Bibliei pentru a se simti in siguranta.

    Se autosabota singur, crezand ca "nimeni nu il crede" si creea apoi scenarii ca asa a fost si cu Noe, foarte putini, si altii pe "Domnul l-au respins si au ramas doar 11 ucenici cei 70 au plecat", etc etc. Aceste scenarii si le facea in mintea lui pentru a justifica la nivel psihologic scaderea "ungerii" darului sau, campaniilor de vindecare, a impactului slujbei sale.

    La o privire obiectiva, nepartinitoare si cu respect, observ ca nimeni din cer, de pe pamant, de sub pamant, nu a facut atata rau lui Branham, cum si-a facut el insusi, cu manuta lui. Si normal, ca un sociopat tot mai izolat, a avut nevoia psihica teribila de a da vina pe altii pentru toate acestea.

    Dumnezeu sa dea lumina mintii pentru adevar tuturor care urmeaza un lider si prezicator atat de instabil si haotic precum e Branham, Frank si altii. Urmati pe Domnul Isus, fratilor. El este Viu si este in voi, cu voi si de partea voastra. Nu asteptati zeci de ani sa dati Bibliei dreptate. Acum e timpul vostru. Dumnezeu e martorul meu ca va iubesc asa cum mereu stiti ca v-am iubit si v-am dorit binele.

    Multumesc din nou Abel pentru articol.

    Shalom si binecuvantari tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Abel, multumesc pentru articol, e bine realizat, tine-o tot asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei Adi....ai nr de Romania? Trimite-mi un sms sa te memorez.

      Ștergere
  6. Si eu zic la fel. Multumesc pentru clarificare de care chiar ca era nevoie. Ati inchis gura leilor Dzeu sa va binecuvanteze fratilor.

    RăspundețiȘtergere
  7. "" Apropo, am luat recent masa cu un lider de la mesaj, un om deosebit ca si caracter....""

    "" Sunt curios daca acel frate care a vazut adevarul pe faza cu norul si a spus-o public in adunare la mesaj, isi va cere iertare de la mine, deoarece el m-a barfit, criticat si m-a facut in toate felurile altora, si din amvon...."""

    Ma intreb cum era de caracter daca te-a barfit sau criticat de la amvon? :))

    Vreau sa scot in evidenta faptul ca multi par de caracter din branhamism si frankism,dar in realitate umbla doar cu critici,barfe si etichetari la adresa altora care cred diferit de ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi cer scuze pentru exprimarea putin confuza.

      Cel care ma barfise e cel care a admis de la amvon ca Branham nu a fost in norul acela, iar cel de caracter la care m-am referit, este cel cu care am luat masa, si mi-a mai zis ca nu i-a venit sa creada ce aude, fiind chiar la adunare.

      Atunci si-a amintit si el ce ii spuneam despre nor dar nici el nu intelegea, in urma cu cativa ani. Din pacate sunt multi asa dar slava Domnului ca sunt si oameni minunati pretutindeni.

      Ștergere
  8. Ma bucur daca v-am putut fi de folose.

    Cer scuze pentru greöelile ce au ramas necorectate, nu prea am avut timp sa recitesc. Pentru asta va recompensez cu o continuare la articol, deoarece mi-au mai venit in minte lucruri noi, pe care le-am auzit recent de la un frate branhamist. El crede ca Branham nu a gresit si ca prezicerea lui despre 1977 se va implini in 2017. Cititi si urmatorul articol..

    Lica, ti-am retrimis materialul cu corectarile de la acest articol si cu noul articol, cand ai timp sa-l publici.

    Shalom
    ABEL

    RăspundețiȘtergere
  9. Articol bun realizat, bine si cu simtul umorului pe care trebuie sa-l aiva orice student particular al branhamismului. Daca incearca cineva sa devina student particular al branhamismului si nu are simtul umorului risca foarte mult si prezic ca o sa ajunga sa-si piarda facultatile mintale........Apoi daca cineva vrea sa inteleaga branhamismului trebuie sa aiva ceva cunostinte de psihologie...........Dar cel mai important : daca cineva vrea sa scape din branhamism are nevoie de o minune de la Dumnezeu! Fie ca Domnul sa dea aceasta la toti cei sinceri ! ! ! ion

    RăspundețiȘtergere
  10. Astia din branhamism parca ar avea contrat cu mama omida,fiindca doar cu presupuneri si preziceri umbla.

    Ei nici macar nu tin cont de ceea ce spune Isus : ""Nimeni nu stie cand va veni sfarsitul,nici macar Fiul,ci doar Tatal"". Hellooo branhamistilor, treziti-va la realitate si intoarceti-va la cuvantul lui Isus,nu la predicile mincinoase ale lui Branham . Nu vedeti ca doar cu alba neagra umblati? Altceva mai stiti?Un cuvant bun,o fapta buna,ceva constructiv stiti sa faceti? Nu ma refer sa va construiti voi case si pe frati sa ii tineti in frica ca vine sfarsitul....:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Sfarsitul va veni,dar nimeni nu stie cand.Orice presupunere nu e decat filosofie omeneasca si atat. Domnul Isus spunea sa veghem pt ca nimeni nu stie cand va veni Fiul Omului,iar in Evrei "Inca putine vreme si Cel ce vine va veni".. Cel ce iubeste venirea Domnului nu sta cu frica in asteptarea Lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "" Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele.Acestea le-a pastrat Tatal in stapanirea Sa. "".

      Deci prezicerile branhamiste si frankiste nu sunt de la Tatal. Sunt din cauza mandriei si orgoliului unor frati care au falsa impresie ca pot sa dea cu ghicitul si cu presupusul. Cum se numesc acesti frati ? Frati mincinosi ,fiindca raspandesc minciuni .

      Ștergere
    2. Luca 17.

      34 Vă spun* că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;
      35 două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată.
      36 Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”

      Cat de simplu va fi. Din ambele parti ale pamantului.

      Pentru cine va veni El? Pentru branhamisti sau frankisti? Nici vorba! Pentru "cei cu tainele descoperite?" Nici poveste.

      Va veni pentru cine este pregatit. Oricine este pregatit duhovniceste vorbind, va fi dus in slava.

      Nu-ti trebuie creierul spalat pentru asta. Trebuie haina sa-ti fie spalata, inalbita, dar nu in ideile lui Branham ci in Sangele Mielului lui Dumnezeu. El este adevaratul Cuvant a lui Dumnezeu. Asta este si Numele Lui. Cuvantul lui Dumnezeu, nu "mesajul orei". Am avut o "revelatie" acum ce m-a inspirat chiar acum. Ati vazut-o?

      Uite o rapire fara asa zisele "semne si minuni de creatie" inventate de Branham pentru "Mireasa". Cu ce momeli a inselat Branham oamenii creduli. Le-a promis ca vor fii detinatori ai unor mari puteri supranaturale rezervate numai "Miresei" inainte de rapire. Este biblic asa ceva? Eu nu o vad.

      Oh Doamne, ai mila de noi toti.

      Ștergere
    3. Apropo unde scrie ca Mireasa va avea puteri supranaturale? Eu nu am intalnit vreun text despre asa ceva in Biblie.Daca cineva stie sa il scrie aici.

      Ștergere
    4. Lucrarile Duhul Sfant autentice sunt supranaturale dar astea nu sunt conditionate de apartanenta la vreo secta sau la"mesajul orei" ci de credinta si chemarea in Imparatia lui Dumnezeu.

      Ștergere
    5. Corect.Asa este. Dovada este ca se intampla vindecari peste tot unde este chemat Numele lui Isus,nu conteaza cultul.

      Ștergere
  12. Cand se vindeca un bolnav miraculos atunci e putere supranaturala.Petru a putut sa spuna ologului scoala-te si umbla,dar Petru nu era supranatural ci prezenta lui Dumnezeu faceau ca lucrurile sa fie supranaturale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este. Macar Branham a avut cateva cazuri de vindecare miraculoasa in anii 1950 dar in rest Ewald Frank sau alti asa zisi apostoli si urmasi a lui Branham is pe nicaieri. Numa pretentii au astia bai frate nimic serios ceva practic is plini doar de teorie slaba. Lapte subtiat cu apa.

      Ștergere
    2. Da dar a avut si multe chestii scoase din maneca,inventate de subconstientul lui extrem de mistic.Plus ca multi care au fost in campaniile lui de vindecare au decedat ulterior. Deci cele cateva vindecari ale lui Branham palesc in fata proprilor lui minciuni si viziuni false,preziceri,ghiciri despre revenirea lui Isus, si invataturi unde se inalta pe sine in fata altora.

      Ștergere
  13. IEREMIA 45:5 = VIATA IN MAINILE TALE

    Lica, iti dedic aceasta predica a unui pastor adventist care a fost excomunicat de cultul sau.

    http://oxigen2.net/2015/07/25/viata-ta-ca-prada-de-razboi/

    Astazi este ziua de 9 Av dupa calendarul ebraic, o zi speciala care comermoreaza distrugerea ambelor Temple.

    Asa cum pentru evrei, prabusirea Templului a insemnat de fapt inceputul iudaismului ca religie, tot asa si pentru noi sfarsitul cultului inseamna inceputul spiritualitatii...

    Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa luptam pentru a ne putea lua viata noastra ca prada de razboi.

    Aceasta are oarecum legatura cu subiectul articolului, care are ca subiect prabusirea sperantelor multora referitor la rapire si inceputul mileniului in urma caruia, in 1978 aproape 1000 oameni, nu reusit sa-si ia viata ca prada de razboi.

    Baruch HaShem L'Olam! - Dumnezeu este binecuvantat in veci!
    ABEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos Abel. E foarte interesant si inspirativ. Si ma reprezinta, mi se potrivesc multe lucruri de viata.

      Imi place ca omul vede problema dpdv pur uman, dar intr-o forma duhovniceasca, ca sa zic asa.

      Am inteles lucruri foarte faine. Asta a adus lucruri emotionante pentru mine.

      Cand am lansat blogul VIMT asta simteam si eu. Dumnezeu imi da viata inapoi. Viata "furata" de autoproclamati profeti si apostoli. De sectanti si psihopati, sociopati, nevrotici, mincinosi, uratori de oameni, de naivi, de oameni dependenti emotional de etichetele pozitive ale lui Branham pentru ei de "Mireasa" si "Alesi".

      El imi pune viata in mainile mele si imi zice -in mintea mea- cam asa: "Alege sa traiesti dupa cum Eu te-am creat si chemat nu dupa ideile unuia, sau altuia. Viata ta este responsabilitatea ta. Alege sa traiesti conform scopului cu care Te-am creat. Maturizeaza-te. Corecteaza-te. Iarta pe altii. Iarta-te pe tine. Oriunde vei merge si orice vei face iti voi da intelepciune si nimeni nu va sta impotriva ei. Roaga-te ca si cum totul depinde de Dumnezeu, lucreaza ca si cum totul depinde de tine. Suferinta prin care treci iti este profesor. Vei birui orice blocaj, orice limita. Viata ta este singura ta valoare reala. Invata sa lucrezi in armonie cu legile Mele universale. Iubirea neprefacuta, credinta si intelepciunea de sus te vor urma...etc"

      Ideea in sine ascunde multa bogatie spirituala. Trebuie inteleg duhovniceste, fratii m-au bombardat mereu deoarece nu au inteles cat e de profund.

      Multumesc frumos Abel, m-a binecuvantat mult gestul tau. Apreciez.

      Ștergere
  14. Pai au decedat pt ca exista si un risc.Domnul Isus, daca nu ma insel, de vreo doua sau trei ori a spus celui care l-a vindecat, "Du-te,dar sa nu mai pacatuiesti". Cred ca a zis-o cu un scop.Demonul care il chinui pe om si la porunca Domnului iese din om, cateodata si o boala poate fi un demon,Scriptura spune ca daca omul vindecat nu se intoarce la Dumnezeu, atunci acel demon care a iesit din acel om , mai ia cu el alti demoni si starea celui vindecat se face mai rea ca inainte.
    Necazul dintotdeauna a fost ca omul accepta mai degraba pe Domnul Isus ca Vindecator,decat ca Mantuitor personal.

    RăspundețiȘtergere
  15. Branhamismul si frankismul au luat locul Bisericii Catolice din Evul Mediu.Daca pui intrebari daunatoare FIRMEI risti sa fi excomunicat,si ""ars pe rug"".

    RăspundețiȘtergere
  16. Viziuni din 1933 spuse dupa 20 de ani.Cred ca Branham e singurul proroc care proroceste dupa ce evenimentele au avut loc. :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Asa zisa marturie a lui Iosif Branham.
    Ce vedeti in poze decat o cladire pustie si aproape goala si cand este adunare.
    http://branham.org/articles/862015_ATestimonyFromBrotherJoseph

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare tabernacol avand in vedere ca sa auzit o voce din cer in prezenta a 5000 de oameni. :)

      Daca s-ar fi auzit o voce din cer si in prezenta a 100 de oameni,nu 500 ,1000 sau 5000,ar fi trebuit sa fie de cel putin 10 ori mai mare. Dar minciuna are picioare scurte.

      Ștergere
  18. Anonim7 august 2015, 14:05

    Cati au vazut porumbelul care s-a coborat peste Isus Hristos la botez? Cati il credeau pe Ioan daca relata despre acea intamplare? 500,1000? Te las pe tine Anonimule sa raspunzi.


    Dar Biblia condamna pe cei care judeca ce nu cunosc ca niste animale fara minte... Totdeauna o sa se gaseasca "experti" si ucenici ai acestui care a creat acest blog sa judece lucruri din prisma cunostintei lor,... Ati umblat la "tunetisti" "branhamisti" "frankisti".dar niciodata nu ati inteles ce are Dumnezeu de spus, ci doar in fiecare articol cautati greseli si va indreptatiti...

    Judecati despre acel eveniment din 1933... dar daca as lua omeneste lucrurile, as da cu ele de pamant si nu as mai crede nimic.In Faptele Apostolilor relateaza la intalnirea lui Saul cu Isus ca unii vedeau lumina,dar nu auzeau vocea, iar in alta parte ca auzeau vocea dar nu vedeau lumina.Acum pe cine sa cred? Se contrazice Biblia?Se contrazic Luca in ce spune? Va las pe voi sa decideti.

    O sa vina Abel cu mistourile lui din nou,dar eu am scris cat se poate de serios.

    Amintesc ca nu apar o invatatura a lui Branham sau lui Frank,dar daca ce au spus ei se afla in concordanta cu Scriptura atunci spun Da si Amin.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să-ţi răspund eu, câţi au văzut porumbelul: Nimeni, cu excepţia lui Isus. Asta o spun evangheliile; şterge din memorie ce ai văzut prin filmele Hollywoodiene.

      Comparaţia Branham-Ioan nu ţine în contextul acestui eveniment (supranatural). Ioan nu a mers să predice: "Am văzut o lumină supranaturala, am văzut un Porumbel, am auzit un glas din cer, credeţi în ce vă spun eu, ori muriţi!". Mesajul lui Ioan a fost mai simplu: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, şi faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră!". Când a avut loc botezul lui Isus, slujba lui Ioan se încheie, Ioan nu mai trebuia să povestească nimănui despre asta.

      Acum Biblia spune că Isus a văzut Porumbelul şi că "s-a auzit" un glas. Nu trebuie să fim manipulaţi de filme, să credem că Ioan sau toată adunarea au văzut aceasta. Este foarte probabil, ca şi vorbirea să fi fost înţeleasă tot numai de Isus, iar pentru restul să fi rămas fie complet inaudibil, fie inteligibil (zgomot, gălăgie, tunete, etc). Prin urmare, întâmplarea de la râul Iordan nu este un semn ca oamenii să creadă, ci mai degrabă o "adeverire" pentru omul Isus, dacă vreţi, ca El să se "trezească", să ajungă la conştiinţa că este "Fiul lui Dumnezeu".

      Aceste fiind spuse, să trecem la Branham. Acesta, încalcă principiul biblic al Porumbelului ce îl adevereşte pe Isus faţă de Sine, (nu pe Ioan Botezătorul, a cărei slujbă tocmai se încheia!), şi îl foloseşte în scopuri personale. Lumina şi glasul "supranatural" invocat de Branham trebuie să-l adeverească pe el (mă rog, Mesajul său), care abia acum începe.

      Încă ceva. În ce plan a avut loc întâmplarea de la Iordan? Păi dacă nu a perceput-o decât Isus, sigur nu era în plan fizic, acolo nu a fost nici un porumbel real, altfel l-ar fi văzut toţi. Şi să nu îmi spui acum că "Dumnezeu i-a orbit pe toţi ceilalţi". Nu, porumbelul şi glasul au fost într-un plan spiritual, într-o "dimensiune paralelă", dacă vreţi.

      Evident, nici la întâmplarea de la Ohio nu putea fi altfel, acea lumină şi acel glas, nu puteau fi din lumea aceasta materială, ci într-un univers paralel. Mai precis, în mintea şi în imaginaţia lui William Branham.

      Şi iartă-mă, frate, dar de ce trebuie eu să cred orbeşte toate imaginaţiile acelora care "văd lucruri" şi "aud glasuri" în minţile lor? Tu ştii, frate, că spitalele sunt pline de astfel de oameni din aceştia? Să folosesc un termen "miştocăresc": Tu crezi că tot ce zboară, se mănâncă?

      Aşa că frate, ai dreptate, noi găsim în toate lucrurile greşeli, nu ca să ne îndreptăţim, dar ca să vă arătăm vouă, cât sunteţi de orbiţi şi manipulaţi de gardienii sufletelor voastre.

      Da, cum bine zici, dacă judeci "omeneşte" lucrurile, ar trebui să dăm cu ele de pământ şi să nu mai credem nimic. Aici ai spus un mare adevăr, iată de ce nu mai credem Mesajul. El nu aparţine de lumea aceasta, reală, fizică, nici de lumea lui Dumnezeu, ci se situează undeva între aceasta, dar cel mai mult în mintea şi imaginaţia unui singur om cu pretenţii angelico-divine. Noi însă suntem oameni, şi Biblia nu condamnă pe cei ce "judecă ce nu cunosc" ci pe cei care nu "judecă deloc" sau nu "îşi pun mintea la contribuţie".

      A crede Mesajul înseamnă a fi pe nicăieri "lost in space", cu un picior aici şi cu celălalt în sanatoriu. A crede orbeşte tot ce pretinde unul şi altul este iresponsabil. Chiar Biblia îndeamnă să cercetăm totul. Asta am şi făcut aici. Am cercetat evenimentul de la Iordan şi am aflat care era rolul lui (nu ca să-i facă pe oameni să creadă în Isus şi nici în Ioan.) Branham şi alţii au deturnat acest arhetip, folosindu-l în scop personal, să îşi susţină slujba. Acest lucru este INTERZIS. De ce să cred eu în Branham, că este...? Ajunge că ştiu cine este Isus, sau nu? Mai am nevoie de altul/alţii care au venit pe lângă sau după Isus, să cred în ei?

      Aş fi interesat de răspunsul unui Branhamist la aceste lucruri.

      Shalom
      Abel ben Adam

      Ștergere
    2. Asadar, este aceasta intamplare de la Raul Ohio in concordanta biblica? Mai poti sa spui la aceasta "Da si Amin"?

      Ștergere
    3. Anonimule, ti-a scapat (din nou) problema adevarata si incerci dupa modelul branhamist sa compari in mod necinstiti intamplarile lui Branham cu ale lui Isus, numai pentru a salva o epava scufundata deja oricum. Nu e cinstit sa faceti asa ceva. E blasfemie.

      In Biblie nu se spune ca au vazut mii porumbelul dar in realitate a vazut doar Isus. Intelegi ideea? Priveste la REALA PROBLEMA nu la artificii si tentative ieftine de a masca problema care exista.

      Deci nu este vorba de ce spui ci de faptul ca s-a zis ceva ce nu a fost asa. Gandirea subiectiva poate ucide suflete.

      Daca la Branham s-a vazut si auzit numai de catre el, asa trebuia sa zica sis a tina asa. Era pentru el nu pentru noi. Iar noi daca vroiam sa credem, credem daca nu nu, Dumnezeu nu ne cere sa credem asa ceva.

      Dar el a zis ca mii de martori au vazut si auzit. El o zice si asa si asa.

      Cea mai mare enigma este de ce Branham nu a spus nimic, dar NIMIC, decat ca ceva ca o stea el singur ar fi vazut, pana in anul 1950, cam pe acolo. Deci din 1933 pana in 1950 in nici o inregistrare sau brosura nu a spus asa ceva. De ce 17 ani a fost tacere? Nu-ti da de gandit?

      Intreaba-te de ce a inceput sa spuna in 1950 ca o voce a spusin 1933 la botez: "Asa cum Ioan Botezatorul a fost trimis...etc" abia dupa ce a auzit pe sora Anna Schrader profetind exact asa? Stii de ce? Pentru ca nu a fost nimic in 1933 infara de 14 suflete botezate asa cum ziarul a si scris.

      Nu se gandea Branham ca arhivele de ziarelor vor fi candva scanate si puse online, deoarece habar nu a avut de internet si alte descoperiri din acest timp.

      Citeste aici un articol despre acel eveniment cu mai multe detalii sper ca te ajuta:

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/03/la-raul-ohio-in-1933.html

      si aici contradictiile majore ale lui Branham despre acelasi eveniment.

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/05/afirmatii-haotice-ale-lui-branham.html

      Ștergere
    4. "" Cati au vazut porumbelul care s-a coborat peste Isus Hristos la botez?"" . Si de unde stii tu ca nu l-a vazut nimeni? Poate l-au vazut toti care erau prezenti. Dar in cazul lui Brnaham cati au auzit o voce din Cer? Nimeni!. Ca daca o auzeau,vociferau prin toata America si era plin de branhamisti. Dar nici un martor nu a aparut sa spuna ca el ar fi auzit o voce. Asta nu iti da de gandit? In 82 de ani nu a aparut NIMENI care sa spuna cu gurita lui ca acolo la raul Ohio s-ar fi auzit vreo voce. Dar Branham este constient de acest aspect,si o intoarce in asa maniera incat spune ca doar Ioan a vazut porumbelul. De parca Branham a fost pe vremea lui Ioan sa vada daca a vazut porumbelul doar Ioan sau si cei prezenti . Vedeti smecheria lui Branham de a se compara cu cei din Biblie? Cand ii ceri dovezi incepe sa denatureze lucrurile .

      Ai uitat ce ne spune Biblia? Marturia fiecaruia sa fie sprijinita cu 2-3 martori. Sau in cazul lui Brnaham nu mai conteaza ce scrie in Biblie?

      Ștergere
    5. "" Dar Biblia condamna pe cei care judeca ce nu cunosc ca niste animale fara minte..."".

      Se refera la ceea ce se poate cunoaste dar se refuza sa cunoasca preferand sa judece ,nu la ceea ce nu se poate cunoaste. Intelegi? Dar ceva imi spune ca nu prea intelegi sau refuzi sa intelegi,preferand sa ii judeci pe toti care nu pot crede relatari si istorisiri mestesugit alcatuite.

      Ștergere
    6. Si relatarea din 1933 nu se poate cunoaste,fiindca nu exista dovezi si martori. Intelegi? Sunt doar cuvintele lui Branham. Voi luati de buna tot ce spune Branham dar fara sa exista martori? Inseamna ca sunteti oameni fara minte. Solomon ii numeste nebuni .

      Ștergere
    7. Apropos de lipsa de martori, aţi văzut ultimul film a lui Collins?
      https://www.youtube.com/watch?v=WNn7YjWTJXo

      Branham a spus: "Acum noi avem zeci de mii de afirmaţii documentate de doctori, clinici, spitale, pretutindeni prin lume, despre vindecări cu totul şi cu totul miraculoase, orbi, surzi, muţi vindecaţi şi învieri din morţi, după ce doctorii i-au declarat morţi..."

      Collins ne spune că VGR a deschis o secţiune de "documente" pe pagina lor de internet:
      http://branham.org/documents

      Nu vi se pare că e cam "sărăcăcioasa" secţiunea de la VGR? Dacă aceste "zeci de mii de documente" există, de ce nu le scanează şi le pun pe site, să le vedem şi noi?

      Cum a spus anonimul: "Îţi vine să dai de pământ cu toate". De ce nu o face?

      Ștergere
    8. In legatura cu vindecarile din cadrul Branhamismului, si in general, am scris un nou articol interesant, in care arat (nu eu, ci un unul mai dcoumentat si experimentat ca mine) cum au loc aceste fenomene si ca nu au tangenta cu crezul in vreun Mesaj sau Mesager special...

      Lica, ti-am trimis deja un Email.

      Ștergere
    9. Si branhamistii judeca comentariile noastre fara sa cunoasca mesajul lui Branham,precum niste oameni fara minte.

      "" Amintesc ca nu apar o invatatura a lui Branham sau lui Frank...."". Anonimul din 7 august 2015,14:00. : Dar ce faci cand aperi relatarea din 1933 ,cand stii ca nu au existat martori si cand tu personal nu ai fost acolo? Nu doar ca aperi dar promovezi niste lucruri la care nu ai fost martor.Si nu doar tu nu ai fost martor dar nu exista nimeni pe acest Pamant care sa fi auzit o voce acolo in 1933.

      Voi branhamistii si frankistii va contraziceti la fiecare comentariu.Asa cum se contrazicea Brnaham si cum se contrazice Frank dar nu isi da seama ,asa faceti si voi.

      Sunteti mandrii in ignoranta voastra.

      Ștergere
    10. Se contrazic şi de mai multe ori într-un singur comentariu. Eu voi da exemplu a doua parte a propoziţiei:

      ""...dar dacă ce au spus ei se află în concordanţă cu Scriptura atunci spun Da si Amin.""

      Deci trebuie sa spun "Da şi Amin" la pretenţia lui Branham de a fi fost însărcinat la Râul Ohio, pentru ca seamănă un pic cu Biblia, cu toate că nu există martori şi Branham nu rămâne in tiparul Biblic? Acolo, la Iordan, evenimentul cu Porumbelul si Glasul a avut loc pentru a-l adeveri pe ISUS, nu pe Ioan Botezătorul. Trebuie deci să spun "Da si Amin" unuia care perverteşte modelul original pentru a se promova pe sine?

      Şi trebuie să mai spun "Da şi Amin" unuia ce se crede "Vultur german", pentru că pretinde că auzit un glas in 1962? În schimb, după peste 50 ani, el judecă aspru şi critică nu doar toate celelalte denominaţii, ci şi toate liniile Branhamiste, ba chiar şi pe Profet îl contrazice...

      Păi dacă aşa sunt lucrurile, hai să spunem "Da şi Amin" la oricine spune ceva "în concordanţă cu Scriptura". Să îi cred pe toţi nebunii şi psihopaţii care alergă liber pe stradă în loc să fie între zidurile unei instituţii şi sub tratament psihiatric.

      Unde ajungem fraţilor, dacă luăm de bun pe oricine ne spune poveşti şi credem că tot ce zboară, se mănâncă? Vă spun eu unde ajungem: La Jonestown...

      ABEL

      Ștergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.