miercuri, 29 iulie 2015

De la 1977 la 2017


Ţin să scot în evidenţă că „Profeţia 1977” este mai mult decât o „Prezicere” de felul celor făcute de analiştii de azi. Ea este chiar sămânţa unei noi credinţe a lui Branham, care încă nu apucase să se ridice la nivel de dogmă, dar acum deja dă roade. Iată despre ce este vorba:

La sfârşitul lui 1963 Branham primeşte o nouă descoperire:

 „Acesta este '64, nu-i aşa? Şi eu cred că ei pretind că sunt în jur de 17 ani în afară, conform calendarului. Şi noi avem 1964, care va face (ce este asta?) să mai rămână 36 de ani până la secolul XXI.” (Ce să fac cu Isus numit Cristos? 63-1124M).

„Ascultaţi, dacă calendarul Roman este corect, noi mai avem 36 de ani rămaşi. Tot la 2000 de ani, lumea îşi găseşte sfârşitul. Primele 2000 de ani, lumea distrusă de apă; alte 2000 mii de ani, a venit Cristos. Acum vine 1964; treizeci şi şase de ani. Acum, calendarul astronomic egiptean spune că suntem 17 ani în afară, este ‚17 ani înainte de acesta’ – deci ar mai rămâne încă 19 ani.” (Există un om care poate aprinde lumina, 63-1229M)


Egiptologul b-RA-nham a decodat străvechiul calendar egiptean

Această poveste s-ar potrivi mai degrabă în programul glumelor de Revelion... Evident că nu există nici un calendar egiptean defazat cu exact 17 ani faţă de al nostru (cel Roman). 

Numărătoarea creştină a anilor a început abia acum 2015 ani, mult timp după ce egiptenii încetaseră să mai fie o putere. Fiţi siguri că pe vremea faraonilor altfel se numărau anii. Dacă după calendarul evreiesc suntem în anul 5775, vă puteţi închipui în ce an faraonic am fi noi astăzi?

Dar ce ştim deja, cum am și dovedit, este că Branham se joacă cu cifra 17, care există de multe ori în Biblie, pentru ca apoi să se folosească de ea, sugerând că „îl adevereşte ca Profet”. 

Vă amintiţi desigur, a 17-a persoană (din cele maxim 14 :) botezate la Râul Ohio în 1933 când cu „trimiterea”...

Ce se întâmplă de fapt? Branham trăia într-o lume a fanteziilor, ireală, şi crezându-se un fel de „Ioan Botezătorul se întoarce”, se aştepta din clipă în clipă să vină Isus şi astfel să-şi încheie slujba. Dar între timp trecuseră peste 30 de ani, şi Domnul nu mai vine... Şi aici intervine „nebunia” pe care mulţi o fac, trebuie să recunosc că şi eu am căzut în această cursă... Când cele două „realităţi” – cea exterioară, obiectivă, şi cea creată în mintea cuiva, deci imaginară, subiectivă, nu se potrivesc, oamenii inventează cele mai năstruşnice „explicaţii”, precum cea cu calendarul egiptean.

Şi acum corelaţi cu ce a spus Branham mai devreme, în 1960, în predicile despre Daniel. Dacă calendarul egiptean, pe care se pare că Branham îl considera cel „corect”, e cu 17 ani înainte, în 1960 era de fapt anul 1977. Acum, în ajunul lui 1964, şi-a dat seama, că era deja anul 1981 şi prezicerea apocaliptică nu avusese încă loc. Ce-i de făcut? În cazul acesta, s-a gândit el, hai să facem alta...

Şi a emis Branham ipoteza, că lumea „se sfârşeşte tot la 2000 ani”. Aceasta este o altă poveste numai bună pentru „Cascadorii râsului” respectiv „Stan şi Bran(ham)”. Căci „Potopul lui Noe” a avut loc în anul biblic 1656, ceea ce sunt nu 17, nici 170, ci 344 ani mai devreme de anul 2000. Dar credeţi că Branham s-a mai chinuit să socotească primele 10 generaţii de la Adam la Noe şi Potop? Probabil a preluat şi ideea aceasta de la Larkin sau Ellen White?

Dar nici măcar Cristos nu a venit 2000 ani mai târziu, ci exact 2104 după Potop. Şi când a venit EL, lumea nu şi-a „găsit sfârşitul” – Doamne fereşte de aşa ceva! Dar cine a verificat???

Iată aşadar, cum oamenii creduli, care nu cercetează nimic, sunt manipulaţi. Sunt create false aşteptări, false realităţi în minţile lor, că Cristos va veni în anul 2000. Însă pentru că din anul 1964 până în 2000 ar mai fi 36 ani (cam o generaţie), iar Branham, dacă va trăi atunci, va avea peste 90 de ani, s-a gândit cum să mai „scurteze timpul” că doar pentru asta „avem Scriptură”...

Deci repet: Anul imaginar 1977 trecuse (acela fiind, conform egiptologului anul 1960). Acum Branham stabileşte un alt termen, mai aproape de anul 2000, dar nu chiar aşa de departe, ca să nu-l mai apuce. Acest an ar fi deci 1983. Mai trebuia să trăiască doar 20 ani, ar fi avut atunci 74 ani, o vârstă ce putea fi uşor atinsă. Şi era mulţumit să-l mai prindă pe Isus în viaţă.

Dar lucrurile au luat o altă întorsătură. Branham nu a mai apucat să le trăiască, în schimb l-a întâlnit pe Isus în altă viaţă... (Sau cine ştie?...). Au trecut cu bine anii 1977, 1983, a trecut chiar şi anul 2000, şi.... pauză!

Dar ce să vezi, şi acesta este motivul pentru care am scris acest al doilea articol: nebunia se repetă!

Acum un an, un branhamist cu aere de mistic a descoperit citatul lui Branham cu calendarul egiptean şi cu cei 17 ani rămaşi. Şi ce credeţi că a făcut? A întors-o ca la Ploieşti. Pentru că, aşa cum vorbeşte Branham, nu se mai înţelege de fapt care calendar este cel „în faţă”. Şi a tras concluzia că de fapt cel egiptean este mai în urmă cu 17 ani, adică exact invers de cum a judecat Branham. Nu e aceasta de tot râsul?

Astfel, potrivit acestei noi interpretări a benzilor, în anul 2017 vom fi abia în anul 2000. Egiptenii nu au greşit, la fel nici calendarul Maya! 

Atunci în mod sigur(!!!) Domnul va veni, nu mai încape îndoială. Aceasta este înţelesul tainic al Mesajului celui de-al şaptelea Şarlatan. Dar este nevoie de cele cinci slujbe, ca să descopere ce n-a descoperit nici Profetul, nici tunetele...

Şi mai mult, acel frate „iluminat” afirmă şi că „Prezicerea 1977” este total adevărată, Profetul nu a greşit, dar Dumnezeu a „întârziat-o” cu 40 ani. Şi minune mare, tot Branham a profeţit această întârziere:

 „Ascultaţi bărbaţi, nu faceţi aceeaşi greşeală pe care au făcut-o părinţii voştri, sau voi veţi mai fi la fel aici încă 40 de ani. Vedeţi unde organizaţiile bărbaţilor creştini, şi aşa mai departe...” Dacă vreodată o organizaţi, voi veţi rămâne aici încă alţi 40 ani.” („Întorcând spre Nord-Vest” 31-0129)

Ce să vă mai zic fraţilor? Nu este minunat acest Mesaj? 

Cine încă nu a intrat în el, poftiţi în vagoane, mai e loc, nu întârziaţi. Uşa harului se va închide în curând...

                                  Trenul Branhamist – "Expresul rapirii", Quo Vadis?


NU UITAŢI: Se împlineşte sigur în 2017!!! :))

(:- Am prezis, nu am profeţit. Timpul e relativ :-)


ABEL ben ADAM

25 de comentarii:

  1. Hehe ...mai binedispus cu aceste articol. Daca stau bine sa ma gandesc,Branham a facut cum a facut Biserica Catolica cu anul 1000. A raspandit minciuna ca in anul 1000 revine Isus,si ca toti oamenii trebuie sa isi doneze averile Bisericii Catolice. Evident a venit anul 1000 si Isus se lasa asteptat .Oamenii au fost revoltati si au cerut explicatii bisericii. Si ce credeti ca a spus Biserica? Ca Isus nu a venit fiindca in Ierusalim sunt musulmani. Si in consecinta trebuie pornita inca o cruciada .

    Credeti ca branhamismul nu are legatura cu catolicismul?Atunci uitati-va la poza cu lumina deasupra capului lui Branham. De unde credeti ca sa inspirat cel care a facut acest fake? Din picturile catolice evident. Apoi mentalitatea care predomina in branhamism si frankism: ""Crede si nu cerceta"". Daca ai tupeul sa cercetezi vei fi excomunicat ,si vei fi insemnat ca eretic si automat toti fratii din tara vor afla ca tu iti permiti luxul sa cercetezi lucrurile si viata lui Braham.

    Vedeti?Catolicism medieval in toata splendoarea. Deci eliminati frica .Timpul fricii a trecut.Suntem la 1000 de ani dupa inchizitie .


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nevoia exagerata de "mistic" pe care o au anumite tipuri de personalitate ar trebui lasata libera in zona confortabila si frumoasa a simplei Evanghelii, adica viata, invatatura, moartea si invierea Domnului.

      Planul Sau cu fiecare in parte, cu alti oameni. E atat de bogat incat nu ne ajung cateva sute de ani sa cuprindem si sa experimentam lucruri tari, la ce folos sa pierdem timpul cu minciuna, haos si ratacire, afectiunile psihice ale celor de la mesaj?

      Imi este din ce in ce mai greu sa inteleg pe cei care au priceput ca Branham a mintit, a plagiat si ca a avut grave erori, dar ei raman inca la mesaj.
      Pe cei care nu stiu, nu inteleg, e ok ii inteleg.

      Cum bine zice Abel mai sus "Iată aşadar, cum oamenii creduli, care nu cercetează nimic, sunt manipulaţi." Poate asa le place. Sa se bucure de eroare de minciuna.

      Simt ca viata lor spirituala se incheie total in fata acestor atitudini de indiferenta fata de adevar. Vor avea blocaje mentale si crize spirituale profunde izvorate din lupta interioara a sufletului lor pentru adevar.

      Sufletul lor stie adevarul, dar ei nu il lasa sa se exprime.

      Multumesc Abel pentru articol. Sa dea Domnul sa fie de folos.

      Ștergere
    2. "' Nevoia exagerata de "mistic" pe care o au anumite tipuri de personalitate ar trebui lasata libera in zona confortabila si frumoasa a simplei Evanghelii, adica viata, invatatura, moartea si invierea Domnului. ""

      Foarte bine spus Lica.Sunt atatea lucruri de invatat si experimentat din Evanghelii incat sau strans mii de carti despre acest subiect.Multi oameni au experimentat dragostea si bunatatea lui Dumnezeu care a venit prin Hristos,multi au fost schimbati si au descoperit un nou scop in viata. Ce nevoie mai e de Branham si de predicile lui contradictorii?

      Dumnezeu este Cel care face vindecari, din pricina Numelui lui Isus,nu din cauza lui Branham sau lui Ewald Frank. Deci cei care se mandresc cu vindecarile lui Branham ,se mandresc aiurea si fara minte.

      Ștergere
    3. Trenul Branhamist este adanc in noroi, iar locomotiva nu mai are abur din 1965, asa ca nu mai putem urca in el.Frate Abel daca na-i pierdut simtul umorului inca nu ai pierdut nimic....Good job again and again ! ! !

      Ștergere
  2. Nu-i mai dati idei lui Base, ca poate se crede si el omul cu aureola deasupra cheliei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Haha..tare poza cu Base. Mai spune si el doua-trei ""profetii"" politice si il trec astia in randul sfintilor din vechiul testament. Ii gasesc ei un loc,asa cum si Frank si-a gasit un loc chinuit si tras de par dintr-o pilda .

    RăspundețiȘtergere
  4. https://youtu.be/tmqDLGCBi3E

    Ascultati pe cineva care chiar are ceva de spus.
    The Harbinger -Johnatan Khan

    RăspundețiȘtergere
  5. Retrag tot ce am zis despre Fr. Frank si Branham. I-am judecat si nu aveam nici un drept. Toti facem Greseli. Domnul sa aibe mila de sufletele noastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-ai judecat pe ei sau ai judecat pretentiile si invatatura lor?

      Dumnezeu iti cere sa judeci in sensul sa cercetezi, sa gandesti, sa verifici, sa compari, insa nu ne da dreptul sa ii judecam in sensul de a-i condamna.

      Stiu ca ei au facut asta tot timpul si urmasii lor si mai mult decat ei, noi nu trebuie sa fim ca si ei. Domnul sa aiba mila si de ei si de noi, da.

      Ștergere
    2. Simeone nu mi se pare ca ai judecat persoanele ci pretentii lor.Si aproape de fiecare data ai facut legaturi bune ,asta aratand ca vedeai lucid lucrurile fara fanatisme si excese. Asta ne invata si Pavel: ""Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun"". Si ce este bun? Evident ca ceea ce predica Pavel adica Evanghelia Harului,despre care spune ca cine vine cu o alta evanghelie diferita de cea predicata de el sa fie anatema!.

      Te-a speriat cineva cu vreo relatare despre un frate anume care ar parasit secta branhamist si frankista si apoi i sa intamplat ceva urat? Intreb fiindca ei au acest obicei sa arunce samanta fricii si a manipularii prin frica si prin tot felul de asemanari pe care le fac ei intre evenimente...dar toate sunt in mintea lor bolnava si intoxicata de pastorii lor.

      Ștergere
    3. Ba aveai drept sa ii judeci fiindca si Frank judeca si loveste in altii care nu au ""cuvantul original"" adica propria lui interpretare,si prin importanta ce si-o da ii leaga pe multi de persoana lui precum fac catolicii cu Papa de la Roma. Mie personal mi se pare ca este o forma de catolicism mascat,fiindca are aceleasi baze ca si catolicismul.

      Papa este inlocuitorul lui Isus pe Tera.Ewald Frank este unicul de pe Tera care are ceea ce el numeste ""cuvantul original"" ,si restul care predica Evanghelia sunt un nimic si fara importanta,chiar daca Pavel ne spune : ""Ce frumoase sunt picioarele celor ce vestesc Evanghelia..."". Vedeti inselatoria si viclenia?

      Ca o concluzie:Daca doar ai judecat asa lucrurile atunci nu ai ce sa retragi.De aceea suntem oameni sa gandim ,si de aceea gandim fiindca suntem oameni.

      Si cred ca in alt mod nu ai judecat pe Frank,adica ce infatisare are,ce mutra are...etc.

      Deci parerea mea este ca nu ai ce sa retragi. Daca ai fi auzit cum barfeau,nu judecau, cei din frankism pe alti credinciosi te-ai fi ingrozit cata rautate si ingamfare exista in mijlocul lor. Si nu doar pe alti credinciosi ci si pe cei care plecasera din adunarile lor.Femeile in special daca vedeau pe vreo sora ca se imbraca ca "" in lume"" adica decent si normal pentru vremurile in care traim dar fara fuste pana in trotuar,incepeau sa barfeasaca ore intregi ,si sa rada dispretuitor .

      Parerea mea este ca iti faci prea multe probleme aiurea.Sau cineva incearca sa te faca sa te simti vinovat?

      Ștergere
  6. https://youtu.be/tmqDLGCBi3E
    Ascultati de prevestitor
    Jonathan Cahn unul care are potential de a fi Eliahu dar care se recomanda simplu ca brother and co- worker

    RăspundețiȘtergere
  7. (1)

    Înainte de a-mi spune părerea despre „prevestitorul” aş dori să vă invit să vizionaţi o mică „predică” a unui fost pastor adventist ce a fost exclus din şi de către denominaţia sa. El, ca şi noi, este un non-conformist, un om ieşit din sistem, pe care eu, chiar dacă nu îi împărtăşesc toate ideile, îl apreciez foarte mult, deoarece este un om cu o deosebită inteligenţă, vastă cultură şi o experienţă de viaţă pe care puţini dintre noi o au atins-o. Este un român de-al nostru, de la care chiar ai ce învăţa, şi care, trăind mulţi ani în America, ştie cel mai bine cum merg lucrurile pe plan politic, religios, social, istoric, cultural, ştiinţific, etc...

    Iată mai întâi ce spune Edi Constantinescu despre „Viitorul Adventismului”. Postez acest film din care mi-am permis să citez cele mai importante idei, pentru că se aplică perfect şi pe latura Branhamismului, care este o versiune şi mai radicală şi fanatică:

    ==================================================================

    https://www.youtube.com/watch?v=xeBtp9TATl8

    „Demitologizarea Bibliei nu înseamnă a arunca la gunoi substanţa mitului Bibliei ci de a recunoaşte că în acele timpuri oamenii gândeau mitologic şi aceste mituri erau în mare măsură un produs al culturilor.

    Când spun că Biblia conţine mituri nu înţeleg că Biblia conţine poveşti de adormit copiii. Mitul este o interfaţă prin care omul primitiv percepe lumea, şi în vremurile biblice oamenii erau primitivi şi nu puteau percepe lumea decât printr-un mit. În timpul nostru, a percepe lumea printr-un mit este imposibil...

    Să privim puţin la contextul în care a apărut biserica adventistă. America a apărut de la început ca o ţară definită de un mit: mitul Noului Israel. Acest mit a căpătat forme diferite la mormoni, protestanţi, adventişti, diverse secte si biserici.

    Americanii s-au văzut pe ei ca o continuare a Vechiului Testament. Din cauza aceasta există atâtea oraşe cu nume biblice. Această continuare pleacă chiar de la grădina Edenului. Mormonii spun că în America a fost grădina Edenului. Ei sunt reprezentanţi tipici ai acestui mit. „Cele zece seminţii au venit în America, ei sunt strămoşii indienilor care au fost blestemaţi de Dumnezeu, Hristos a venit în America să predice noul legământ, în statul Missouri a fost grădina Edenului şi acolo va reveni Isus. Mormonii sunt noul Israel, Joseph Smith este noul Moise.”...

    Ceea ce a caracterizat mitul american a fost o credinţă puternică în destinul Americii, într-un destin escatologic [de sfârşitul lumii] al Americii de a împlinii planul divin. Acest mit avea două forme la mijlocul sec. XIX, în timpul războiului civil. Sudul s-a despărţit de Nord. Un preşedinte al statelor confederate din Sud a ţinut o predică cu ocazia inaugurării confederaţiei şi a spus că motivul pentru care ei păstrează sclavia este o dovadă că ei au rămas credincioşi principiilor biblice, în timp ce Nordul s-a păgânizat. În acelaşi discurs se vorbeşte despre libertate, de exemplu despre aceea de a face comerţ cu sclavii. Pastorul vorbeşte despre o ordine divină, nu este bine ca negrul să fie liber, el nu se poate conduce singur... Deci Sudul susţine mitul noului Israel şi de aceea susţine sclavia, aşa cum mormonii care spun că ei sunt adevăratul Israel susţin poligamia.”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (2) - contiunare

      „Nordul are şi el acest mit al Noului Israel. Abraham Lincoln justifică vărsarea de sânge (1 milion de victime) pentru păstrarea unităţii spunând că America este ultima şi cea mai bună speranţă a omenirii. Aici este ideea unui destin escatologic optimist. America a fost chemată de Dumnezeu ca să salveze libertatea în lume, deci este cea mai bună speranţă pentru viitor. Aici este un mit biblic la origine. Dar diferenţa între Nord şi Sud este că pentru Lincoln, acest mit este păstrat ca substanţă, dar este demitologizat. Lincoln nu se gândeşte la o teocraţie biblică, el este un agnostic, nici măcar nu este un creştin cu adevărat. El îmbrăţişează acest mit şi îl eliberează de aspectul lui cultural în timp ce Sudul îmbrăţişează aspectul cultural al mitului, sclavia, pierzând însă substanţa lui, prin faptul că Sudul se crede mai presus, mai civilizat decât Nordul, o „cetate pe munte”, o societate pe bază biblică.

      Adventismul se percepe pe sine printr-un mit îmbrăcat în mai multe forme. Primul mit este că calendarul carait este calendarul cosmic după care se conduce Dumnezeu, în baza căruia Isus revine în 1844. Un alt mit este cel al uşii închise, harul s-a încheiat, noi suntem fecioarele înţelepte. Un alt mit este că semnul bisericii adevărate este spălarea picioarelor şi sărutarea sfântă Acestea au fost mituri pe care le-am abandonat pe parcurs... Apoi avem mitul Elenei White. Teologii şi pastorii ştiau că este un mit dar s-au temut să o demitologizeze, pentru că s-au temut de public şi probabil că acest mit le folosea. Apoi mitul decretului duminical, mitul celor şapte plăgi, mitul rămăşiţei, mitul superiorităţii morale pe care ţi-o dă Sabatul...

      Există substanţă în aceste mituri. Noi am pierdut substanţa mitului dar am păstrat forma. Viitorul adventismului depinde de trei factori: Demitologizarea Genezei şi Apocalipsei, demitologizarea Elenei White şi demitologizarea istoriei advente. Atunci când vom fi capabili să operăm aceste trei demitologizări, vom putea, atunci numai atunci să ne împlinim misiunea.”

      ==================================================================

      Aşadar, am văzut doar câteva din exemplele de mituri (biblice) pe care America le trăieşte ca naţiune dar şi ca individ. Când vedem aceasta putem înţelege de ce un preşedinte „born again” precum George Bush porneşte noi „cruciade” împotriva „păgânilor” orientali. Sau, de ce pe plan religios tot apar „profeţi” şi secte care mai de care mai speciale, cu mesaje escatologice bine definite. Nu aveau unde să apară altundeva, decât în America.

      Vizionând acel film mi s-a clarificat de ce Branham se identifică cu Moise şi cu Ilie. El trăieşte practic forma mitului vechiului Israel, bineînţeles îmbrăcat în creştinism, dar îl goleşte cu totul de substanţă. La începuturile mele pe acest blog am scris mai multe despre faptul că esenţa Bibliei nu sunt neapărat lucrurile concrete, fixe, rigide, (forma, cum o numeşte Edi) ci mai degrabă arhetipurile, tiparele (substanţa).

      „Dar ce este arhetipul? Un dat ereditar care modelează şi transformă conştiinţa individului. Un dat care se defineşte mai degrabă printr-o tendinţă decât prin conţinuturi specifice, imagini etc. moştenite. O matrice care influenţează conduita umană atât în planul ideilor cât şi în cel al moralei, eticii, conduitei în general. Jung vorbeşte despre arhetip (la început numit "imagine primordială") ca despre acele patterns of behaviour (trăsături comportamentale înnăscute) ale biologilor. Deci, tendinţe înnăscute care modelează conduita umană.”
      http://www.psihanaliza.org/jung/arhetipurile.html

      Ștergere
    2. (3) - contiunare

      Aplicaţie practică: Când Biblia spune că „Ilie vine să reaşeze toate lucrurile (înainte de venirea lui Mesia)” aceasta nu trebuie înţeleasă neapărat literal, în sensul că va veni UN OM care va cutreiera ţara (care din ele?) în lung şi în lat, călare sau pe jos, şi va întoarce inimile oamenilor înapoi. Putem vedea nebunia rigidităţii şi a formalismul acelora care pretind că sunt acel „Mesager” când încearcă să se asemene cu arhetipul biblic. Branham de exemplu zicea că şi el are chelie, că vorbeşte împotriva sistemului (Ahab şi Izabela), că este împotriva prorocilor falşi (cultele), că mergea în sălbăticiune, că este neînţeles sau respins de oameni, precum Ilie – Tişbitul. Dacă mai mânca şi lăcuste putea fi tot tacâmul complet.

      Eroarea lui Branham era că a rămas lipit de formă şi astfel a ratat substanţa, esenţa. A crezut că el va duce absolut tot mesajul lui Dumnezeu de restaurare la toată lumea (cu excepţia lui Israel, pentru care zice că vine un alt Ilie). Păi nu recunoaşte el prin asta indirect principiul de arhetip, de tipar repetabil, când vorbeşte de cele 4-5 veniri ale lui Ilie? Dar Biblia nu vorbeşte de 1,2,3,4,5 veniri distincte, ci de o infinitate, doar că într-un alt mod. Substanţa, esenţa acelei profeţii din Maleahi este că înainte de venirea erei mesianice, omului i se vor descoperi tot mai multe lucruri, el va progresa în dezvoltarea sa spirituală şi personală, până când toate „lucrurile vor fi reaşezate” şi „inimile vor fi întoarse”. Dar aceasta nu este meritul exclusiv al UNUI OM. Fiecare din noi vom ajunge la nivelul acesta într-un mod sau altul, pe căi diferite, cu un alt „Ilie”. Biblia nu spune altceva, dar este greşeala omului că interpretează acest lucru într-un mod rigid, inflexibil. Tot aşa e şi cu alte arhetipuri, de fiară, antihrist, etc...

      Nu ştiu dacă am mai menţionat aceasta, dar este un exemplu bun care poate deschide ochii: Până şi Moş Crăciun este un exemplu de arhetip. Undeva în plan mitologic există desigur un Moş, departe, la Polul Nord sau într-o altă dimensiune. Se spune că el aduce daruri la toţi copiii. Nimeni nu ia în serios ideea că un singur om ar putea face toată această muncă uriaşă. Partea formală o împlinesc acei Moşi Crăciuni care vin pe la grădiniţe, şcoli sau chiar în casele copiilor, şi le aduc daruri. Copiii nici nu ştiu cine îmbracă forma, respectiv costumul Moşului, şi chiar că le este totuna. Într-un an pot fi eu în spatele măştii, într-un alt an poate fi Lică. Aşadar, fiecare din noi îl putem reprezenta pe Moş Crăciun. Noi împlinim perfect arhetipul, aducând bucurii unui copil sau altuia într-un anumit timp. Dar nici unuia din milioanele de Moşi Crăciuni care umblă pe pământ nu îi vine ideea că ar fi adevăratul Moş de la Polul Nord şi că zboară cu sania trasă de reni (aluzie la carul de foc al lui Ilie)... Şi nici că ar fi unicul! Dacă cuiva îi vine ideea aceasta cumva, ar fi bine să îşi facă un control psihiatric. Acelaşi lucru îl recomand şi „profeţilor cu slujbe biblice” ce mai bântuie astăzi printre noi...

      Ștergere
    3. (4) - contiunare

      După cele scrise mai sus, vă voi spune că după părerea mea, evreul mesianic Jonathan Cahn nu este nici un „prevestitor” ci mai degrabă un „aburitor”, dar unul mai şiret şi mai versat decât americanul William Branham.

      Branham a dus lumea în eroare în mod inconştient, deoarece trăia forma mitului lui Ilie – Restituitorul şi Revelatorul. Acesta în mod clar este un mit evreiesc, deoarece mai toţi misticii care au avut experienţe profetice au spus că într-un fel sau altul au primit descoperiri de la Eliyahu HaNavi (Ilie Profetul).

      Jonathn Cahn este în primul rând evreu şi în al doilea rând nu e prost, dacă scrie cărţi şi vorbeşte la ONU. El ştie treaba cu mitul lui Israel pe care îl trăiesc americanii şi altfel decât Branham, îl foloseşte spre folosul lui, aburindu-i pe americani să creadă şi în continuare aceste mituri, precum „Judecata Americii” aşa cum a fost judecata lui Israel. Este un mod bun nu doar de a-i ţine pe americanii „born-again” şi pe viitor cât mai „Israel-friendly” ci şi de a câştiga bani frumuşei de pe urma „bestseller-urilor” vândute acelor milioane de „born-again”.

      Hai să vedem ce spune el de fapt în cartea lui? El spune că America repetă aceleaşi lucruri şi dă exemple acolo cu 11 septembrie, cu nişte sicomori şi cu nişte afirmaţii ale oficialilor care, cum spune el, sunt aceleaşi cuvinte (de sfidare) pe care le-a rostit Israel cândva. Păi este foarte clar că sunt aceleaşi, din moment ce oficialii au citat exact acele texte biblice care vorbesc despre reconstrucţie. Numai că J. Cahn insistă că ei le-ar fi spus „inconştient” şi că acestea sunt nişte „semne prevestitoare” (omen-uri) ale judecăţii divine care urmează să cadă, desigur.

      Hai să vedem, dacă americanii sunt chiar atât de „inconştienţi” pe cât se pare. J. Cahn vorbeşte mult despre Zona Zero (unde au căzut gemenii), despre sicomori şi despre Wall Street ca fiind de fapt capitala sau nucleul în jurul căruia s-a construit America, de parcă acestea s-ar fi format „la întâmplare”...

      Şi tot la întâmplare s-a format şi „Steaua lui David” din cele 13 stele pe bancnota dolarului? Este o pură coincidenţă că acestea sunt simboluri evreieşti. Şi tot la întâmplare s-a format şi oraşul capitală Washington D.C. ale cărui străzi sunt aliniate după pentagramă, hexagramă şi după modelul arborelui sefirotic din kabbala evreiască? (Vă rog acum să nu comentaţi antisemitic pe marginea Stelei lui David, pentru că am pregătit o serie de articole despre asta).

      Dar cea mai mare „minune” este că noul turn World Trade ONE are o înălţime de 1776 de picioare, care nu este doar anul declaraţiei de independenţă, ci mai mult de cât atât, transformat în sistemul metric, sunt exact 541 metri. Şi??? Păi ştiaţi că după gematria ebraică, cuvântul ISRAEL are numerologia 541? (Şi despre asta voi scrie pe larg...)

      Deci, ce exemple mai vreţi? Trăiesc americanii mitul Israelului sau nu? Sunt ei total conştienţi de ce fac, ce declaraţii dau, ce versete aleg, cum construiesc (masonăresc) turnurile şi străzile? Clar, cel puţin cei din elită. Ceilalţi merg cu valul, sunt prostiţi de unii sau de alţii... Şi mai şi deschid cu bucurie portofelul pentru asta...

      În fond şi până la urmă, chiar dacă „prevestitorul” ar avea dreptate, şi Dumnezeu ar „judeca” America, ce mare pierdere? Ce dacă nu va mai fi o putere mondială, militară sau financiară? Înseamnă asta sfârşitul lumii? Pentru cei ce trăiesc mitul, poate... Dar de mii de ani imperiile s-au ridicat şi au căzut, acesta e mersul firesc al lumii. Nu sunt americanii mai cu moţ... doar se cred asta....

      Shalom
      ABEL ben ADAM

      Ștergere
    4. Foarte fain si interesant. Trebuie citit fara graba. Multumesc.

      Ștergere
    5. Citez conclzia unui articol mai amplu de pe:
      http://oxigen2.net/2015/07/12/iminenta-revenirii-lui-hristos/

      "Uitându-mă în ograda religioasă din care eu însumi am ieșit acum 6 ani, constat că funcționează exact același tipar ca întotdeauna: un „profet” face o serie de afirmații apocaliptice, foarte bine „susținute” biblic și convinge cu ele câteva persoane. Așa ia naștere o sectă, apoi o mișcare religioasă care mai târziu devine biserică. Afirmațiile apocaliptice ale „profetului” fac foarte mult sens în contextul politico-social al momentului. Dar inevitabil… timpul se scurge fără ca „profețiile” respective să se împlinească iar biserica respectivă, cu tot cu învățăturile ei, devine irelevantă într-o lume nouă. ...

      Iluzia religioasă este mai importantă decât realitatea și adevărul. Și oricât de ciudat ar fi pentru un om rațional, mult mai reconfortant este să visezi constant coșmaruri despre iezuiți care plănuiesc în secret exterminarea în masă a celor care cred ca tine, decrete duminicale, plăgi mondiale catastrofale și prăbușiri ale economiei mondiale din cauza Greciei, decât să deschizi ochii și să privești realitatea: viața și istoria merg înainte inexorabil, în ciuda tuturor cataclismelor, războaielor mondiale sau „profeților” apocaliptici. ...

      Spune-i orice fel de scenariu apocaliptic, nu contează cât de îngrozitor ar fi el. Îl va îmbrățișa cu drag, dacă poți găsi măcar un singur verset biblic care să-l „ susțină”. Dar să nu te pună necuratul să-i deschizi ochii în fața realității: îți va întoarce spatele instantaneu, cu cel mai mare dispreț. I-ai luat ultima speranță, iar pentru asta nu mai ești vrednic să te numești „ aproapele ” lui."

      Multumim, Edi, Shalom
      ABEL ben ADAM

      Ștergere
    6. Cat adevar .Din pacate asa este. Simpatia fanatica pentru Branham ,Frank sau oricine altcineva ii transforma pe unii in fiinte dezumanizate , lipsite de empatie si de valori morale.Grav este ca ei se comporta ca niste lupi dar se percep ca niste oi nevinovate. Asta se numeste intunecime spirituala,o adevarata negura a rautatii . Si mai grav este ca folosesc Biblia pe amvon ,precum calaii Evului Mediu care credeau ca fac un serviciu lui Dumnezeu. Dar nu isi dau seama ca sunt o adunatura de burdufuri vechi,urat mirositoare si respingatoare.

      Ștergere
    7. Imi place stilul lui Edi.

      Deci nu doar la branhamisti exista curentul acesta maniaco-depresiv al negativismului. Este o tipologie compartamentala specifica sectelor si sectantilor.
      Iata ce zice Edi.

      Pesimismul
      "Apocalipticiștii nu cred că omul poate fi capabil să îmbunătățească cu ceva viața și lumea. Dumnezeu a dat planeta pe mâna forțelor răului iar prin urmare lucrurile vor merge din rău în mai rău. Desigur, putem îmbunătăți tehnologia medicală, putem eradica anumite boli și aduce prosperitate sau confort pentru mulți, dar degeaba. Forțele răului controlează acum această lume iar noi suntem prea mici ca să putem lupta contra lor. Dumnezeu însuși trebuie să intervină pentru corectarea lucrurilor."

      Seamana cu branhamistii.

      Acest curent a creat un stil de viata aproape parazitar peste tot unde a fost acceptat.

      A facut din oameni pretiosi, niste paraziti, niste lenesi si complet pasivi, care traiesc doar cu o speranta (deseori desarta) si in rest nu contribuie si nu creaza nimic bun pentru societate, viata, misiune...ei doar mananca, se reproduc...si aproape se inchina unui mort....cam atat... si da, promoveaza intr-un mod dramatic si conspirativ sfarsitul lumii.

      Aceste idei provin din limitarile liderilor care le promoveaza si blocheaza accesul enoriasilor la intreaga bogatie a vietii in credinta si a misiunii pe care crestinul o are.

      Initiatori acestui tip de gandire au avut probleme cu criza de identitate si cu sentimentul de respingere pe care l-au introdus in subiecte biblice, deformandu-le dupa propriile suferinte, nevoi, afectiuni, si proiectandu-le in aceeasi forma.

      Negasindu-si locul pe care Dumnezeu la dat lor si nefiind interesati in lucrurile care conteaza in viata, credinta, educatia, inmultirea talantilor, etc depresia subconstienta le creste zi de zi, iar "nevoia" de a "scapa cat de repede de pe acest pamant pacatos" devine o afectiune psihologica obligatorie.

      Cand sfarsitul sau rapirea nu vine conform asteptarilor extreme si exagerata, subiectii devin foarte dezamagiti si sufera intr-un mod care le poate pune in pericol viata, munca, relatiile, etc.

      Aici scrie despre unele afectiuni care sunt in legatura:
      http://mesajul.blogspot.ro/2015/07/sidromul-traumei-religioase.html

      Ștergere
    8. Fain coment Lica. Ma gandesc aici si la cei care asteptau sa invie Branham.Cata amagire si deziluzie.Toti acesti mici ""hristosi"" nu lasa nimic bun in urma. Un exemplu clar este Jim Jones care si el spunea bolile oamenilor doar vazandui,dar care a lasat in urma doar haos si distrugere.

      Urmatoarea marea iluzie este Ewald Frank,si tot universul care si l-a creat in jurul sau.Cand o sa moara si el sper sa se incheie tot ce are legatura cu Branham si cu iluzia care a plecat de la el ,adica asteptarea si obsesia rapirii,teama si trauma de a nu cerceta ""mesajul orei"" sub nici un chip ci doar sa il crezi ,groaza si frustrarea de a nu fi in legatura cu ""ceea ce face Dumnezeu astazi"" adica impartirea de brosuri din Krefeld, analiza obsesiva a unor evenimente si punerea lor cu forta in ""lumina biblica"".....etc. Deci sper ca toate acestea vor disparea pentru totdeauna ,si oamenii vor fi liberi sa fie ei insisi si sa isi exprime creativitatea si potentialul care l-a asezat Dumnezeu in fiecare dintre noi. Spun asta fiindca multi frati au renuntat sau nu au mai dat la facultate fiindca anumiti lideri fanatici i-au prostit ca vine Domnul,si deci nu mai avem nevoie de studii sau sa ne folosim talentele cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Dar ei pe ascuns isi mareau casele si isi schimbau masinile. :))

      Ștergere
    9. Lica, despre asta si altele ti-am scris in emailul in 9 iulie, nu stiu daca l-ai primit sau citit?

      Ștergere
    10. Cred ca de ala isi spusesem ca nu l-am gasit....sau nu retin exact. Ma uit deseara ca poate e la spam. Sper ca nu am sters. Multumesc si mii de scuze.

      Ștergere
    11. Nu-i nimic, eu il am si ti l-am retrimis, cu mica adaugare.

      Shalom
      ABEL

      Ștergere
    12. diavolul a reusit sa-i insele cu acest zis profet mesaj al orei din cauza ca au lasat partasia cu fratii si sau razvratit dupa alte invataturi doar ca nu se mai simnteau confortabili in adunarea care o fregventau le-a iesit in cale persoane cu aceasta invatatura si au cedat sa fie creduli imi pare foarte rau de atatia care au ratacit de la Adevar , numai mila lui Dumnezeu mai poate sa-i intoarca la Adevar ,e groaznic ce abordari au se pretind mai inalti cu mai multa descoperire mireasa s.a.m.d. se pare ca la unii Dumnezeu mai priveste cu indurare si i-a intors din aceasta cumplita ratacire iar altii sant lasati in voia mintii lor blestemate sa creada o minciuna, Domnul sa privesca cu mila si indurare si spre sotul meu ca nu se mai poate discuta pe cale pasnica referitor la acest zis mesaj al orei , e imposibil omeneste sa0l mai intorc la Adevar Cuvantul Evangheliei BIBLIA a adaugat o alta epistola prin acest inger de lumina sau ilie sau profet sau mai stiu eu ce titluri si onoruri si-a insusit , ca Dumnezeu sa aduca o vreme de cercetare in inima lui inpietrita fata de Adevar ,Domnul Dumnezeu sa lucreze cu mila si indurare sa nu-l lase pierzarii

      Ștergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.