1977 - Jubileul „final”

Am scris acest articol ca răspuns la argumentul unora care încearcă să se distanţeze de falsa prorocie sau prezicere a lui Branham referitor la sfârşitul lumii. În special Ewald Frank susţine că fraza din Cartea Epocilor nu aparţine lui Branham, ci este invenţia teologului Lee Vayle, care ar fi editat cartea.

„Bazat pe aceste şapte vedenii, împreună cu schimbările rapide care au străbătut lumea în ultimii cincizeci de ani, EU PREZIC (eu nu profeţesc) că aceste vedenii vor veni toate să se împlinească în jur de 1977.” (Epoci, pag 323)

„Astfel eu repet, eu cred sincer şi susţin ca un student particular al Cuvântului, împreună cu inspiraţie Divină că 1977 s-ar cuveni să sfârşească sistemele lumii şi să introducă mileniul.” (Epoci, pag 324)

Dar mai bine să nu speculăm, ci haideţi să spunem doar ce spun benzile Profetului, ca să nu avem probleme:

„Apoi am văzut Statele Unite ca un loc ars, fumegând. Sfârşitul va fi aproape. (Apoi eu am în paranteze: ‚Eu prezic că aceasta va avea loc.’ Acum, ţineţi minte, Domnul ni... Aceasta este ce Domnul a arătat, dar ‚eu prezic că va avea loc înainte de 1977’.) Bazat pe această prezicere, din cauza măcelului grabnic care vine acum, cât de s-a mişcat aceasta, cât de mult îi va lua acestei naţiuni să-şi întâlnească locul?” (Condamnare prin reprezentare, 60-1113)

Cum? Poftim? „Măcelul grabnic”? Acesta este „locul pe care trebuie să-l întâlnească” America în curând, un pământ ars? 

Din câte vedem, Lee Vayle a dezamorsat destul de mult predicţiile sumbre ale aceluia care pesemne „a dat în mintea lui Ilie” vrând să vadă venind cât mai curand venind „foc din cer pe pământ”. În afară că Lee Vayle a tăiat frumoasele detalii, înlocuind „măcelul” şi locul „fumegând” cu termenul generic „sistemele lumii”, benzile spun aceleaşi lucruri, şi încă cum le spun... Remarcaţi şi titlul foarte milostiv al predicii în care presupusul Ilie şi-a anunţat prima oară prezicerile: „Condamnare prin reprezentare”!

Înainte de 1960 nu am mai găsit decât o singură o menţionare scurtă a anului 1977, unde Branham vorbeşte despre o „anihilare totală”:

„Şi ţineţi minte, eu prezic că înainte de această mare, totală anihilare, despre care eu nu spun că Domnul mi-a spus, dar eu cred că se va întâmpla ceva fie între acum, fie la acel timp în '77. Dar între acum şi '77, eu prezic că ori o mare distrugere, ori o anihilare totală a întregului pământ, între acum şi '77. Eu am prezis aceasta în 1933.” („Învăţând despre Moise, 56-0513)

Din 1956 până în 1960, Branham nu a mai prezis nimic. Dar începând cu 1960, Branham se pare că primeşte o revelaţie specială, pe care ne-o prezintă pe larg câteva luni mai târziu, în august 1961, în predica „A şaptezecea săptămână a lui Daniel” – o predică, care de fiecare dată când am citit-o, m-a lăsat mai în ceaţă decât Cartea Daniel.

„Nu există nici măcar o lăţime de tăiş de cuţit între sfârşitul acestei epoci şi Venirea lui Cristos. Totul, nu mai există nimic altceva rămas. Este Israel în patria lui? Noi ştim asta.”

Această afirmaţie reflectă cel mai clar natura „apocaliptică” a Branhamismului. Această sectă, putem să o numim „cult” al persoanei lui William Branham, crede că liderul ei a adus un „Mesaj special”, pe care, în mod evident, doar „cei aleşi” pot să îl accepte. Acest Mesaj (şi Mesagerul) trebuie să introducă a doua venire a lui Isus pe pământ. În acest context „nu mai există nimic altceva rămas”...

„Acum, socotind timpul, noi aflăm că avem exact (ascultaţi) şaptesprezece ani rămaşi, şi noi vom avea acelaşi spaţiu de timp dat nouă, aşa cum Dumnezeu lucrează cu noi în puterea Duhului Sfânt, de la 33 D.C. până în 1977.”

Evident că timpul trebuie să se sfârșească în timpul vieţii „Profetului”. Adică undeva între 1933 când îşi începuse slujba si 1977, când se gândea că ar fi timpul pensionării...

Acum apare o mică problemă, pe care amatorii de numerologie au depistat-o: Lui Branham îi plăcea foarte mult numărul 17, dar despre asta voi scrie un alt articol... Fiindcă şi-a centrat toată viaţa în jurul lui 17, Branham a avut de prin 1960 ideea că „mai sunt 17 ani”. De la 1960 înainte ajungem exact în 1977. Numai că pentru Branham, timpul pare-se că stă în loc. Aşa se explică că în 1961 el anunţă cei 17 ani rămaşi ca sfârşindu-se în 1977. Probabil că Branham este doar Moise şi Ilie, ci şi Iosua, şi a putut astfel opri Soarele în loc din 1960...

„Acelaşi spaţiu de timp, de o mie nouă sute şi cincizeci şi patru de ani, Dumnezeu lucrează cu noi la fel cum a făcut cu Iudeii. Ce spuneţi de asta!”

Ar trebui să-l întrebăm noi referitor la programul de lucru al lui Dumnezeu: „Cine spune asta?”

„Acum, notaţi în cartea voastră, o Scriptură mică aici care vreau să v-o dau. Levitic 25, începând cu al 8-lea verset. Dumnezeu a chemat un jubileu, la fiecare al patruzeci şi nouălea an. Al cincizecilea an era jubileul. Noi ştim asta. Noi înţelegem asta. De la primul jubileu, din Levitic 25:8, în 1977 va fi al şaptezecilea jubileu, făcând exact trei mii patru sute şi treizeci de ani. Jubileu, înseamnă, “Plecarea sus! Eliberarea!”

Hai să trecem cu vederea că nimeni nu ştie exact când a avut loc „primul jubileu” şi că statul Evreu nu a mai existat timp de 1878 ani, drept urmare, anii jubiliari ca de altfel multe alte legi nu s-au ţinut în afara graniţelor stabilite de Moise şi Iosua. Ceea ce este adevărat, e că după 49 ani urmează anul jubiliar, şi acesta durează un an întreg, deci este al 50-lea an. Tot aşa, cum după 6 zile lucrătoare urmează Shabatul, sau Duminica, şi astfel săptămâna are 7 zile, nu 6!

Dar calculul „profetic” nu ia în considerare acest lucru, anii jubiliari, ci socoteşte doar pe cei „lucrători”. În cazul acesta, 49 x 70 = 3430. Corect ar fi însă: 50 x 70 = 3500. Lipsesc 70 ani!?

Aţi priceput asta? (Nu!) Dumnezeu a lucrat cu noi exact aceeaşi cantitate de timp cum a lucrat El cu Iudeii. (Serios?) De la timpul când El a dat promisiunea lui Abraham, până la respingerea lui Mesia în 33 D.C. au fost o mie nouă sute şi cincizeci şi patru de ani. (Dacă zici tu...) Şi acum mai avem şaptesprezece ani rămaşi. Noi am avut cam o mie nouă sute şi treizeci şi ceva de ani. Noi avem şaptesprezece ani rămaşi, până în ’77, va fi al şaptezecilea jubileu de la începutul jubileelor. Şi ce va fi acesta? Oh, frate! Priveşte atent acum. Să nu o pierdeţi. Acesta va fi jubileul plecării sus al Miresei Neamurilor, şi reîntoarcerii lui Cristos la Iudei, când ei ies din robie. Amin! Nu vedeţi voi? Din toată lumea, ei s-au adunat acolo pentru ziua aceea. Oh, vai! Vedeţi unde suntem? Noi nu ştim în ce timp poate să se întâmple. Noi suntem la timpul sfârşitului.

Socotelile lui Branham, profetul cu 7 clase

Acum îmi este clar de ce îmi venea mereu să dau cu trilogia lui Daniel de pământ, pentru că nu ieşeau nici celelalte socoteli ale Profetului cu privire la „A şaptezecea săptămână a lui Daniel”. Câţi dintre voi aţi găsit această „mică greşeală” de la punctul 3? :) Şi VGR mai vinde această carte ca fiind Cuvântul Vorbit (de Dumnezeu, of course)? Incaseaza milioane de dolari pe erori. Ce convenabil pentru ei, cât de distrugător pentru noi.

Dar nu contează, Branham „era un profet şi nu un matematician”, veţi spune... Dacă e aşa, să lăsăm cifrele şi să ne uităm la ce a „profeţit” el... A profeţit că în 1977 (sau între timp 1978) va fi „Jubileul plecării sus a Miresei” şi al „Reîntoarcerii lui Cristos”... Şi că „suntem la timpul sfârşitului”...

Între timp a trecut aproape un Jubileu de 50 ani de când profetul nu mai e printre noi, desigur benzile vorbesc şi azi. Şi de la Jubileul ratat din 1977, în care nimic din cele prezise, inclusiv arderea Americii nu s-a întâmplat, au trecut aproape 40 de ani. Desigur că se vor găsi şi azi unii care sunt gata să „interpreteze spiritual profeţia”, spunând că din cauza păcatelor (sau a îndelungii răbdări), Dumnezeu ne-a lăsat să mai umblăm vreo 40 de ani în pustie.

Astfel, eu, ABEL ben ADAM ca un student particular al branhamismului, prezic, nu profeţesc, că branhamiştii vor reactiva profeţia Mileniului pentru 2017/2018, termen care deja este mult vehiculat pe net. În cazul acesta – şi semne sunt destule pe cer, lună de sânge, eclipse, ai de unde alege – îi sfătuiesc pe branhamişti să se pregătească pentru „Răpire” care va avea loc cu 3,5 ani înainte. În toamna anului 2015! Cine vrea, poate să îmi transfere mie toate averile şi casele lui, le voi dona în scopuri caritative.

Fraţilor, Treziţi-vă!

Nu vedeţi că aţi fost amăgiţi mai bine de 50 de ani? Nu înţelegeţi că Branhamismul este o sectă apocaliptică, cu bătaie scurtă? Veniţi-vă în fire şi recunoaşteţi că aţi fost înşelaţi. Profetul vostru a greşit în mod fundamental. Priviţi la ce aşteptări măreţe a creat în jurul său:

„Noi avem şaptesprezece ani rămaşi, până în ’77, va fi al şaptezecilea jubileu de la începutul jubileelor. Şi ce va fi acesta? Oh, frate! Priveşte atent acum. Să nu o pierdeţi. Acesta va fi jubileul plecării sus al Miresei Neamurilor, şi reîntoarcerii lui Cristos”

Branham a murit în accident şi nu a apucat să-şi mai vadă neîmplinirea prezicerii. Dar ce a lăsat în urmă? Nişte oameni spălaţi la creier şi dezumanizaţi, care nu mai aveau nimic de ce să se sprijine şi care au înţeles că mai sunt 17 ani, care se vor termina în 1978!!! Dar în final au fost dezamăgiţi că nu a mai venit „Jubileul Răpirii”

În schimb a venit unul care i-a manipulat mai departe, le-a promis verzi şi uscate, s-a folosit de ei şi în final le-a luat vieţile, fix în 1978.

https://www.youtube.com/watch?v=hOv_hSJJ3vo

Că tot se spune că Branham este peste tot în Biblie, iată unde e locul lui:

„Ce a lăsat lăcusta Branham, a mâncat lăcusta Jones” (Ioel 1:4)

Branham a pus fundamentul, Jones a adus „piatra de încheiere”.

Să merg mai departe în predica despre Daniel, ca să vedem şi o altă latură a lui Branham şi în ce context şi-a prezentat el „prezicerea”:

Acum, în 1933, când noi ne închinam aici în templul Masonic, unde stă biserica lui Cristos astăzi. Într-o zi de aprilie dimineaţa, înainte de a pleca de acasă eu mi-am dedicat maşina. Eu am luat o maşină model ’33, şi am dedicat-o pentru slujba Domnului. Şi într-o viziune, am văzut timpul sfârşitului. Acum observaţi cât de izbitoare este aceasta, acolo în urmă când eu eram doar un băiat. Şi vă puteţi imagina cum arăta o maşină model 1933, acum, cum a arătat. Şi am mers acolo la templul Masonic, unde unii dintre voi din timpuri vechi de aici vă amintiţi. Este scris pe o hârtie veche, acasă. Este deja tipărită şi a mers prin jurul lumii. Vedeţi? Aceea a fost în 1933. Şi am prezis că se va întâmpla ceva tragedie mare în aceste State Unite înainte sau pe la anul 1977. Câţi vă amintiţi că am spus asta? [Cei bătrâni zic, “Amin”_Ed.] Priviţi la mână. Sigur.”

http://download.branham.org.s3.amazonaws.com/pdf/ROM/ROM61-0806%20The%20Seventieth%20Week%20Of%20Daniel%20VGR.pdf

Câteva întrebări, la care îi invit pe fraţii branhamişti să caute răspunsuri:

Ce căuta Branham la „Templul Masonic”?

Branham şi-a luat în 1933 o maşină (Ford) modelul 1933, cu alte cuvinte, o maşină nouă. E ca şi cum acum ţi-ai lua Mercedes modelul 2015.

America arde şi Profetul îşi ia maşină nouă (aici un model mai vechi, din 1932)

O astfel de maşină costa la vremea aceea cam 500-600 $. Această sumă ar avea astăzi puterea de cumpărare de 9000-10700 $.

http://www.dollartimes.com/calculators/inflation.htm

De unde avea Branham atâţia bani de maşină nouă, dacă a lucrat 17 ani ca pastor fără leafă şi se plângea că toată viaţa era un sărăntoc?

Branham şi-a inaugurat maşina în aprilie. Oare pe 6 aprilie? Este posibil s-o fi primit cadou de ziua lui? De la cine? (Prietenii lui masoni, KuKluxKlan?)

Cu ce scop se laudă cu maşina lui, în timp ce vorbeşte despre anihilarea omenirii? La ce bun atâta vanitate?

În altă parte Branham se plângea (se scuza) de proasta lui educaţie pe motiv că trebuia să lucreze pentru cei 9 fraţi ai săi, după ce tatăl său murise. Acesta a murit în 1937, când Branham avea 28 ani şi unii din fraţi erau căsătoriţi. La vârsta aceea putea face şi un master... De ce minte că era sărac?

După această paranteză cu maşina, Branham vorbeşte despre cele 7 viziuni pe care le-a avut în 1933. Peste tot unde se vorbeşte despre prezicerea din 1977 apar şi celelalte viziuni. Dacă prezicerea s-a dovedit a fi greşită, cum rămâne cu celelalte viziuni „fundamentale”?

Articol scris de Abel ben Adam