Richard Wurmbrand - Experiente

Richard Wurmbrand şi „Subconştientul Colectiv”

Iată, în cele ce urmează, un exemplu practic despre cum funcţionează „Subconştientul Colectiv” sau „Conştiinţa Universală”. 

Richard Wurmbrand a experimentat aceste lucruri în timp ce era încarcerat într-o celulă singuratică. El a predicat unor „ascultători nevăzuţi”, care nu erau prezenţi în acel loc. Predicile sale au fost recepţionate din subconştientului colectiv de un alt deţinut dar şi în alte părţi în lume. Să-l lăsăm însă pe Richard Wurmbrand să ne relateze personal despre aceste lucruri:

    

„PREDICÂND UNUI AUDITORIU NEVĂZUT”

Din cartea „DE LA SUFERINŢĂ LA BIRUINŢĂ” a pastorului Richard Wurmbrand

            Care au fost momentele luminoase ale călătoriei noastre în România?

            Sabina şi cu mine ne aflam în faţa fastuosului palat al lui Ceauşescu, faţă de care Buckingham Palace (reşedinţa reginei Angliei) este mic. Se spune că până şi robinetele de la baie sunt din aur, dar „dumnezeul laic” nu ar fi avut niciodată plăcerea de a le fi folosit. Palatul este construit pe locul unde fusese înainte închisoarea Uranus, a Securităţii. Această închisoare a fost dărâmată, pentru a face loc reşedinţei dictatorului. Am stat în temniţa subterană. Îndrăznesc chiar să afirm că am predicat din celula mea, chiar dacă acest lucru poate semăna a laudă de sine. Daţi-mi voie să vă explic!

Departe de familie si
inchis pentru Cristos

            Aici, ca si în alte închisori, am fost ţinuţ mai mulţi ani singur într-o celulă de unde niciodată nu am văzut soarele, luna, stelele, păsărelele, florile, pomii sau fluturii. Uitasem de existenţa naturii; nici de culori nu mai ştiam. În lumea mea cernită, mohorâtă, a zidurilor de ciment fără culoare, a straielor zdrenţuite şi a pielii cenuşii, uitasem cum mai arată albastrul, verdele sau violetul. Niciodată n-am avut o carte sau o bucată de hârtie. În adânca închisoare subterană, stăpânea liniştea. N-am auzit niciodată un cuvânt sau o şoaptă. Aceasta a constituit o întemniţare din cele mai crude a simţurilor.

            În fiecare noapte, în celula întunecoasă, eu predicam unui auditoriu nevăzut. Eram obişnuit cu acest auditoriu, chiar atunci când fusesem liber. În 1 Petru 1:12 stă scris că îngerii doresc să privească la predicarea Evangheliei. Ori de câte ori predicam în biserici, eram conştient că erau de fată nu numai oameni, ci si îngeri (căci unde s-ar putea afla îngerii noştri păzitori atunci când noi suntem în biserică?). Întotdeauna m-am străduit să rostesc un cuvânt bun si pentru ei. Dar am făcut greşeala de a crede că numai îngerii se aflau în auditoriul meu nevăzut. Nu a fost aşa.

            După ce am sosit în Vest, am publicat trei cărţi cu predicile pe care le-am compus în celula mea solitară: „Sermons in Solitary Confinement” (Predici din celula singuratică), „If Prison Walls Could Speak” (Dacă zidurile ar putea vorbi) şi „Alone with God” (Singur cu Dumnezeu).

            Si atunci s-a întâmplat un lucru foarte ciudat.

            Am primit o scrisoare de la un bărbat din Canada care îmi scria că făcuse parte dintr-o familie bună de creştini, dar ca tânăr a luat-o razna în viată si a sfârşit-o în închisoare. Aici el s-a purtat rău si a fost dus singur într-o celulă. În disperare, se gândea cât de trişti trebuie să fie părinţii săi evlavioşi. Ar fi dorit să se întoarcă la Dumnezeu dar nu ştia cum. Atunci s-a rugat: Doamne, dacă există undeva în această lume un alt prizonier care este singur ca si mine si care Te cunoaşte, adu-mi Te rog gândurile lui. Apoi a auzit o voce lăuntrică care i-a spus: Dumnezeu te caută cu si mai multă sârguinţă decât Îl cauţi tu. Dorinţa unei vaci de a fi mulsă e mai mare decât a unui viţel de a suge. El te caută şi ştie cum să găsească ceea ce caută. Stai liniştit si încrezător! El va ajunge la tine.

            Si apoi, seară de seară, de undeva de departe, el a auzit acest fel de predică.

            Omul s-a pocăit. Din milă, termenul întemniţării sale a fost scurtat si a fost eliberat. Anii au trecut, el s-a căsătorit, are o familie si a ajuns diacon într-o biserică.

            Într-o zi el a intrat într-o librărie creştină si a văzut un titlu ciudat pe coperta unei cărţi: Predici din celula singuratică. Pentru că El însuşi fusese singur într-o celulă de închisoare, a început să se întrebe: Cui ar putea predica cineva care se află singur în închisoare? El a citit cartea si mai târziu mi-a scris: Domnule Wurmbrand, dumneavoastră nu aţi predicat în zadar. Eu am fost închis singur în acelaşi timp cu dumneavoastră, unul în România, unul în Canada. Am recunoscut predicile. Totuşi eu am auzit predicile dumneavoastră acolo în închisoare si ele m-au adus înapoi la Cristos. Vă mulţumesc că le-aţi compus.

            Poate n-as fi acordat prea multă atenţie acestei scrisori dacă n-as fi primit încă una de la o doamnă din Anglia care mi-a descris acelaşi efect.

            Apoi am întâlnit un pastor francez. Mi-a spus că el era necredincios când i-a apărut într-o vedenie un pastor care îi vorbea despre Cristos. El s-a convertit si cu timpul a devenit un slujitor al Bisericii, care a câştigat multe suflete pentru Stăpânul său. si acest om a văzut într-o zi cartea Predici din celula singuratică. Pe coperta ediţiei franceze se află o fotografie a mea. El m-a recunoscut de îndată ca fiind omul din vedenia sa.

„PREDICÂND DINCOLO DE TIMP ŞI SPAŢIU”

Din cartea „DE LA SUFERINŢĂ LA BIRUINŢĂ” a pastorului Richard Wurmbrand

            Evreii au trei cuvinte pentru „suflet”: Nefesh, Ruach şi Neshamah. Neshamah reprezintă stadiul cel mai înalt. Kabbalah, cea mai de seamă carte de misticism iudaică îl denumeşte pe acesta „supersuflet”.

Torturat fizic

            La cel mai înalt nivel al său, sufletul este dincolo de timp şi spaţiu. Un om închis între patru pereţi poate ajunge la oamenii care se află la mii de mile depărtare. Când am primit aceste scrisori, ele au aruncat o nouă lumină asupra unor declaraţii ciudate ale apostolului Pavel: „Cuvântul adevărului Evangheliei a ajuns până la voi şi, de asemenea, în toată lumea.” (Coloseni 1:5,6). 

„Credinţa voastră este vestită în toată lumea.” (Romani 1:8), şi aşa mai departe. Cuvintele acestea îmi păreau exagerări aşa de mari, încât ar fi putut fi considerate de-a dreptul minciuni. Pavel nu ştia de Japonia sau America. Chiar cu lumea cunoscută atunci, Evanghelia n-ajunsese departe. Dar omul ascuns al inimii, omul dinăuntru, Neshamah, poate comunica în ciuda graniţelor existente. Omului dinăuntru i se întâmplă lucruri de care omul din afară, cel conştient, nu ştie nimic.

            Stă scris că toţi evreii, care au trecut prin Marea Roşie în timpul ieşirii lor din Egipt, „au fost botezaţi” (1 Corinteni 10:2). Erau poate două sau trei milioane de persoane. Nici unul nu ştia că acest lucru li se întâmplă. „Toţi cei care au fost botezaţi în Cristos Isus au fost botezaţi în moartea Lui” (Romani 6:3). Dintre cei botezaţi, 90% nu au ştiut acest lucru. Soţia mea şi cu mine, când am fost botezaţi, n-am ştiut că „noi am fost înmormântaţi împreună cu El” (versetul 4), sau că vechea noastră fiinţă „a fost răstignită cu El” (versetul 6). Un om şi-ar aminti dacă ar fi fost răstignit. Nici unul din noi nu-şi aminteşte aşa ceva. În Neshamah-ul nostru se petrec lucruri pe care conştientul, o mică parte a minţii noastre, nu ştie.

Torturat pentru Cristos

            Personal, eu n-am avut niciodată experienţa de a-L accepta pe Cristos ca o noutate. Atunci când, la vârsta de 27 de ani, am auzit Evanghelia de la un dulgher, am avut mai degrabă impresia că am recunoscut ceva ce întotdeauna am dorit. Ceva ce întotdeauna am căutat. 

Platon a scris: „A şti înseamnă a recunoaşte.”

            O predică reală, care curge din castelul lăuntric al inimii, o predică pe care însuşi predicatorul o ascultă cu uimire, neştiind că el a cunoscut aceste lucruri înainte, constituie un adevăr existenţial, pe care ascultătorii şi-l reamintesc chiar după zeci de ani. Aceasta ajunge la marginile pământului şi produce un efect impalpabil. În cartea sa „The Peace Child” (Copilul Păcii), Richardson spune că mulţi misionari au descoperit triburi care cunoşteau principiile credinţei creştine, pe care nu le învăţaseră de la predicatori văzuţi. Predicile ajunseseră de departe până la ei.

Wurmbrand si sotia lui Sabina

            Pe când mă aflam împreună cu soţia mea în faţa imensului palat al lui Ceauşescu, mi-am amintit aceste lucruri şi am cugetat asupra lor. În celula mea de sub pământ am avut mai multă bucurie decât ar fi putut visa el vreodată, chiar atunci când se afla în culmea puterii sale. Lucrarea n-a fost în zadar. Din acest palat, ca şi din altele, într-o zi nu va mai rămâne piatră pe piatră. Dar sufletele câştigate pentru Cristos vor rămâne pentru vecii vecilor şi ele vor trece din slavă în slavă.

            Sabina şi cu mine ne-am îmbrăţişat de bucurie că am revăzut aceste locuri şi am rostit o rugăciune de mulţumire."

Abel, Germania