joi, 31 decembrie 2015

Onoare, slava si rasplata

De mai mult de 15 ani, in fiecare 31 decembrie ma trezesc pe la 4 dimineata, fara nici o programare anterioara, si dau curs indemnului puternic de a ma ruga si cerceta profund.

Chiar si cand nu ma gasea acasa aceasta data, simteam la fel.

Am multe lucruri pentru care sunt extrem de multumitor si am multe lucruri pentru care ma pregatesc. 

Am zeci de notite cu idei de articole, unde pe langa ce s-a scris, am gasit multe alte erori la mesaj. 

Totusi in timp ce ma rugam mi-au venit aceste cuvinte - onoare, slava si rasplata- si cred ca este important sa fie ca un ultim articol din partea mea pana la noile evenimente majore in mesaj.

Oricum, cei care acum desi stiu adevarul continua sa apere falsul din mesaj, nu vor mai fi indreptatiti sa conduca deoarece ei si-au tradat constiinta si au tradat Cuvantul lui Dumnezeu cu buna stiinta.

Indemnul care mi-a venit a fost despre faptul ca nu toate lucrurile pe care le-am facut in 2015, ca oameni, ne-au adus onoare, sau slava lui Dumnezeu si rasplata. Ma refer la mine, in primul rand. 

Si pentru asta, este minunat ca ne putem cerceta personal adanc, si putem pune in ordine lucruri personale si sa ne luam angajament ca vom fi mai buni, mai atenti, mai seriosi cu darul extraordinar pe care l-am primit, VIATA. 

Oricat de mult parasul si acuzatorul fratilor isi face meseria lui zilnica, el nu poate opri niciodata aceasta partasie intima speciala, a fiecarui crestin, cu Creatorul si Salvatorul sau. Insasi scopul Jertfei lui Isus, al Evangheliei, insasi scopul etern a lui Dumnezeu cu oamenii, se implineste in aceasta lucrare simpla, clara, purificatoare si transformationala. Acordati timp si dedicare si va garantez ca veti simti diferenta.

Metaforic, Anul Nou, reprezinta o renastere, o recercetare, o reorientare, o redirectionare a vietii pe un drum cu sens, cu valoare, cu onoare, slava si rasplata. Reprezinta si constientizarea unei atitudini ferme pentru recuperarea valorilor pierdute, viselor uitate, promisiunilor neimplinite.

Imi doresc ca anul 2016 sa fie anul de totala onoare, slava si rasplata pentru mine. Asta a fost "revelatia" mea, stand in genunchi, patrunzand adanc, spiritual spus, in Sfanta Sfintelor si cautand vindecare interioara, raspunsuri si indreptare personala. Acolo inca totul striga "Slava". Am auzit din nou.

La fel cum a zis frumos Branham in mesajul "Perdeaua dinlauntru" din anii 50, "ca Acolo in Locul Preasfant, prin faptul ca perdeaua din Templu s-a rupt cand Isus a fost sfasiat pe Cruce, oricine are dreptul sa intre acolo nu conteaza ca e baptist, catolic, presbiterian, Dumnezeu nu cauta la fata omului.  Acolo este toata confirmarea iertarii, toata bunatatea lui Dumnezeu, toata puterea de transformare intr-o viata de biruitor." (Normal ca in anii 60 Branham nu a mai predicat asta.) 

Perdeaua dinlautru s-a rupt ca noi sa putem intra liberi prin Cristos.
Nici un om nici o idee, nici o interpretare nu poate anula acest dar dat in har oricui crede in El. Demonii catolicismului din mesajul lui Branham obliga oamenii sa creada ca trebuie sa crezi un rob si un profet ca sa ajungi acolo.
Pe cine vei crede tu?

Tot asa zic si eu, ca indiferent pe ce linie si ce grupare de la mesaj esti, aia chiar nu conteaza, intrarea dincolo de Perdea, catre Locul Preasfant este libera numai prin Jertfa lui Isus. Acolo, oricat de uscat este toiagul vietii tale, el capata viata si va rodii. Este motivational. 

Confirma strigatul sfant a lui Pavel: "Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!" Romani 8:34 

(Nicaieri nu scrie: "Cine-i va osandi? Dumnezeu a trimis un profet pentru ei." Nici vorba! Nici vorba! Branhamistii si alti sectanti care urmeaza orbeste o ideologie sau un lider pe care nu il pot cerceta si critica constructiv, si le este frica sa respinga ce e rau la ei, acestia nu au ca mijlocitor pe Domnul.)

Pacat ca Branham si l-a calcat in picioare dupa aceea tot ce facuse cat de cat spiritual, pretinzand oamenilor apoi nu sa mai experimenteze pe Dumnezeu in mod personal, ci doar sa "creada"  pe profetul epocii si Epocile, Pecetile si norul si "tainele" (plagiatele) lui inchipuite. 

Noi putem face promisiuni reale ca daca Dumnezeu ne ajuta, vom face multe lucruri pe care stim ca El doreste sa le facem dar le-am omis sau neglijat. Aceste trei lucruri sunt cele mai atacate, furate si distruse de catre cel rau in vietile multor crestini. Lucruri de onoare, slava si rasplata. 

Ruga mea este ca El sa ajute pe fiecare dintre cititori, intr-o restituire personala si redobandirea lucrurilor pe care cel rau le-a pradat. Cel rau injunghie si face prapad, deseori cu ajutorul uneltelor lui, adica cei din apropierea noastra.

Domnul a spus ca hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.

Conectand la nivel spiritual si cu mesajul orei a lui Branham, constat din nou, si vreau sa fie clar, fara nervi, fara suparare, ca mesajul fiind gol, fals si toxic, nu aduce nimanui in viata nici onoare, nici slava, nici rasplata. 

Ei care se lauda atata singuri, se inalta atata singuri ca doar ei sunt mireasa, ca doar ei sunt alesi, co doar ei vor fi rapiti, ca doar ei mostenesc cerul, ca doar lor le-a trimis Dumnezeu un mesaj. Ei care toata ziua injosesc mereu alte biserici crestine, alte idei, alte miscari, urasc alti oameni care sunt putin diferiti, ei care si ei intre ei se urasc si se batjocoresc, se dezbina, ei nu isi vad groapa in care sunt, ei critica pe toti. 

In realitate totul este o minciuna mai mare decat China si Rusia la un loc. Nu exista onoare, slava si rasplata la ei, oricat incearca sa traiasca in iluzii si inchipuiri desarte.

De exemplu. 

Faptul ca Branham a mintit ca a descoperit Cuvantul nu aduce urmasilor lui nici o onoare, slava si rasplata. Crezandu-i mesajul, dovedit 100% ca fiind fals, in realitate nu le aduce nimic care sa fie ceea ce ei pretind.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata urmasilor lui din faptul ca Branham a mintit ca este profetul Ilie. 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata urmasilor lui din faptul ca Branham a mintit ca este ingerul 7 din Apoc 10.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata urmasilor lui din faptul ca Branham a jignit pe toti crestinii si femeile.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a batjocorit pe orice predicator si slujitor al Evangheliei doar pentru ca acestia nu au vrut sa ii accepte erorile in special dupa anii 60.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata urmasilor lui din faptul ca Branham a mintit ca a descoperit Epocile.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata urmasilor lui din faptul ca Branham a mintit ca a descoperit Pecetile. 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a mintit ca el a descoperit botezul din Fapte 2:38. 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a mintit ca a descoperit taina Dumnezeirii. 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a mintit ca a descoperit taina Babilonului, anticristul, tinuta femeii, etc.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a pervertit si slujba de diacon, facandu-l un simplu politist al adunarii, dintr-un mare slujitor deosebit de calificat si important in multe directii de baza ale bisericii.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a mintit si a inselat omenirea ca din 1963 nu mai e valabila mantuirea prin Jertfa lui Isus. 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a prezis "prin inspiratie divina" ca totul se va sfarsi in 1977.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca Branham a mintit tot timpul de la raul Ohio din 1933, sau o simpla vanatoare si Cadillac, pana la data lui de nastere, norul acela si alte diferite evenimente.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca oamenii mesajului din toate liniile au demonizat titlurile de Tatal, Fiul si Duhul Sfant ale Dumnezeului lui Israel, facandu-le sa para ca fiind ceva rau, diabolic si blestemat, daca cineva le pronunta.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca liderii de la mesaj sunt lipsiti de spiritualitate, de sensibilitate cu privire la oameni, sunt necalificati si incompetenti care isi ascund incultura, rautatea, needucatia si prostia in spatele faimei si succesului lui Branham din anii 50. Ei stau pitit ascunsi in spatele lui Branham, Frank, sau altul dar ei insisi nu exprima aproape nimic.

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca nici o adunare de la mesaj timp de 50 de ani de la moartea lui Branham NU A PRIMIT NICI O SINGURA MARTURIE DUPA CUVINTELE DOMNULUI: "LUMEA VA CUNOASTE CA SUNTETI UCENICII MEI, PENTRU CA VETI AVEA DRAGOSTE UNII PENTRU ALTII" 

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca adunarile de la mesaj nu au manifestat niciodata 1 Cor 13 in mod real. Nu au manifestat Faptele apostolilor, Galateni, Efeseni, etc, nimic din ceea ce Biserica primara era, dar ei au pretentia mincinoasa ca "doar ei sunt ca prima biserica."

Nu exista nici o onoare, slava si rasplata din faptul ca ei se cred ceva ce nu sunt, inselandu-se singuri si inseland si pe altii cu inchipuiri false.

As putea continua pana maine dimineata sa tot scriu dar nu mai conteaza, deoarece deja se stie asa ca nu este necesar.

Nimic din mesajul lui Branham, nu aduce nici onoare, nici slava si nici rasplata. Asta am vrut sa fie clar. 

Si ca de obicei, va cer sa nu credeti ce spun, fara ca sa cercetati mai intai. Iar dupa ce sunteti edificati, este pur si simplu treaba voastra ce decideti. Acea decizie nu e treaba mea. 

Asta este adevaratul mod si cel mai cinstit mod de comunicare si invatare. Sa cercetati voi insiva si sa decideti stiind ca Dumnezeu va cere Calea Lui, nu mesajul lui Branham, deoarece aceasta Cale, este singura care va va aduce onoare, slava si rasplata.

Mesajul nu poate inlocui calea lui Dumnezeu, oricat diavolul va incerca asta. Mesajul aduce doar impresii si pretentii pe care Cuvantul lui Dumnezeu le-a desfiintat si le-a dovedit ca fiind false, impostoare si inselatoare. 

Nu mai cercetati Biblia cu mesajul, ci cercetati mesajul cu Biblia, si renuntati la orice invatatura nebiblica. 

Studiati Biblia mai intai, invatati mesajul ei de baza, esenta ei, daca credeti ca directia de viata aleasa de voi, se va intersecta mult, cu o viata de credinta religioasa pozitiva, crestina, biblica.

Nu uitati ca nimic din Dumnezeu si Evanghelia Sa, din felul Sau de a fi si gandi, nu este mincinos, urator, ipocrit, fals, mediocru, nevrozat, imbecil, arogant, invidios, morocanos, barfitor, fals, pacatos etc. 

Asa ca...

VA DORESC, TUTUROR CITITORILOR, SA AVETI UN AN 2016 EXTRAORDINAR SI MULT BINECUVANTAT, PENTRU SLAVA LUI SI PROPASIREA VOASTRA! 

AN IN CARE SA DESCOPERITI LUCRURILE DE VALOARE PE CARE VIATA SI DUMNEZEU LE-A PUS IN VOI. SA CREDETI IN ELE, SI SA LUCRATI DOAR CU ELE, PENTRU BINELE VOSTRU, AL CELOR DRAGI, AL COMUNITATII VOASTRE SI AL SOCIETATII IN GENERAL. 

Inchei cu cateva versete din psalm, si cateva comentarii, cu dedicatie pentru fiecare dintre voi: branhamist, frankist, tunetist, sectant, ne-sectant, ex mesaj, ex sectant, nu conteaza ce esti, sau ai fost, ci conteaza incotro te indrepti.


Dumnezeu a pus adevarul Lui in mainile tale. Numai tu esti responsabil acum. Adevarul si viata ta sunt in mainile tale.


Asculta-ma te rog, la incheiere. Poate suna ca un cliseu, dar nu e. Am descoperit multa putere si adevar in acestea din exemplele practice din viata mea.

Singurele maini pe care Dumnezeu le are pe acest pamant pentru a face bine, sunt mainile tale.

Singurii ochi de mila pe care El ii are pe acest pamant sunt ochii tai.

Singurul creier prin care El poate insufla si judeca drept, este creierul tau.

Singurele picioare cu care Dumnezeu poate vizita un detinut, un bolnav, sau oameni sarmani, sunt picioarele tale.

Singura inima pe care El o are pentru a avea compasiune pentru o lume pierduta, este inima ta.

Singurele brate cu care El poate imbratisa un om in suferinta, sunt bratele tale.

Singura gura cu care Dumnezeu poate da har si mantuire altora este gura ta.

Singurele cuvinte vii prin care El poate vindeca inimi, familii si vieti destramate, sunt ale tale.

Singurele lacrimi pe care El le poate avea pentru pacatosi, rataciti, disperati, sarmani, sunt lacrimile tale. (Isus a plans o data, nu fiti insensibili.)

Nimic din ce El a facut, face, si va face cu tine, nu este inafara ta si nu este inafara vointei si personalitatii tale, a lucrurilor tale personale. 

El a pus totul acolo, iar talantii, responsabilitatea si viata ta sunt -doar- in mainile tale. Da, viata este in mainile tale. Ce faci tu cu ea, este strict responsabilitatea ta, nicidecum a lui Dumnezeu. 

Cu alte cuvinte, decizia de a iubi este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a ierta pe cineva este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a-ti cere iertare cuiva pe care l-ai ranit, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu.

Decizia de a-ti recunoaste greselile, esecurile, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu.

Decizia de a muncii mai bine si echilibrat, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a face bine altora este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a ajuta pe altii sa fie mai buni, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a investi in dezvoltarea ta personala, in educatia ta, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a investi in altii este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a fi creativ este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a explora talentul tau si de a-l valorifica este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu. 

Decizia de a-ti face viata o capodopera, este in mainile tale, nu a lui Dumnezeu.

Orice decizie pozitiva de viata iei, arata ca traiesti in ascultare de El. De aceea o va si rasplati. 

De aceea si cei care au luat decizii sa isi inmulteasca talantii primiti, vor fi laudati si rasplatiti. 

Toti oamenii, sectantii mai ales, cu mentalitate lenesa si parazitara isi paseaza deseori responsabilitatile lor in "mana lui Dumnezeu" incercand sa fenteze. Si reusesc. 

Se fenteaza pe ei insisi. In termeni psihologici se spune ca se autosaboteaza.

PROBLEMA LOR ESTE O PROBLEMA CU CARE VOR MERGE IN MORMANT: EI NU SE OCUPA DE EI INSISI NICIODATA, CI EI SE OCUPA DOAR SA MINTA CA SUNT ALESII, SA CRITICE SI SA JUDECE PE ALTII CARE AU DECIS DIFERIT IN VIATA LOR!

IATA CARE ESTE PREOCUPAREA DE BAZA A SECTANTILOR BRANHAMISTI SI DE ALT TIP: SA CRITICE PE ALTII, SA DEZBATA SUBIECTE APOCALIPTICE SI SA SE AUTOPROSLAVEASCA CU MINCIUNI ILUZORII.

Lista posibilitatilor si deciziilor care sunt in mainile noastre este nesfarsita, deoarece cuprinde intreaga noastra viata, in toate sferele ei, cu toate bogatiile si provocarile pe care viata si Dumnezeu ni le-a daruit. 

Viata noastra este oricum, metaforic, in mainile Lui atunci cand luam decizii in armonie cu voia Lui, cand cerem protectia Lui, calauzirea Lui etc pentru ce NOI AVEM DE IMPLINIT in scopul Sau fata de noi, si asta este minunat deoarece este intreaga Lui lucrare. Biblia spune: "El lucra impreuna cu ei". E glorios asta! 

Sfatul meu pentru mine, este si pentru tine: Fa ca viata ta sa conteze, si sa aduca onoare, slava si rasplata. Totul pentru slava Lui, pentru fericirea si propasirea ta.

marți, 29 decembrie 2015

Secta - branhamismul ca secta


Este incredibil de asemanator tiparul sectelor in general. 



In timp ce cititi ganditi-va la miscarea numita mesajul orei. Aceasta miscare a fost fondata de autoproclamatul profet William Branham care in realitate a fost un evanghelist de succes in anii 1950.

Desigur ca lucrurile la mesaj merg mult mai adanc decat studiul de mai jos, si acesta patrunde mult in sfera misticului si al experientelor "supranaturale" personale ale lui Branham din care a facut lectura si doctrina obligatorie pentru urmasii lui. 

A mers atat de departe in ratacire, incat a schimbat valoarea mantuirii Evangheliei cu mesajul lui propriu. Astfel, mantuirea si Dumnezeu au devenit proprietatea lui si el le dadea numai celor care ii credeau mesajul.

Majoritatea urmasilor lui, nu au nici o sensibilitate fata de Evanghelia lasata in Cuvantul Sfant, Biblia, ci sunt emotionati si captati doar la ideile pe nedrept numite "Cuvantul descoperit" -dovedite ca fiind false si plagiate- ale lui Branham. 

Acesta a injectat zeci de idei toxice, minciuni si invataturi false in mintile si sufletele oamenilor sinceri care l-au crezut pe cuvant.

Si pe langa acestea, a facut un lucru diabolic, demn de anticrist: a "anulat" valabilitatea Jertfei lui Isus pentru oameni, incepand cu anul 1963. 


Trăsături principale ale sectelor religioase

Bogdan Mateciuc

Ce este o sectă?
Prin definitie, secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură/organizatie initială, în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă. Există, de asemenea, secte desprinse din alte secte.
O sectă este un grup sau o miscare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată fată de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare si control care nu sunt etice (de exemplu, izolarea de prieteni si membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiilor, anularea individualitătii sau a judecătii critice, promovarea dependentei fată de grup si teama de a-l părăsi, etc.) în scopul atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunitătii.
Sectele pretind o anumită pozitie pentru ele sau pentru conducătorii lor, ceea ce le asează în opozitie cu societatea si/sau cu familia. Ele adoptă atitudini fătarnice, propagandistice, pentru a câstiga noi membri. Într-o lume în care cifrele vorbesc, un număr mai mare de membri creează iluzia de veridicitate învătăturii religioase.
Caracteristicile unei secte
Voi prezenta mai jos câteva dintre aspectele care caracterizează sectele religioase, cu precizarea că aceste trăsături nu se regăsesc cumulativ la toate sectele, ele variind destul de mult de la o grupare la alta.
1. Ruptură abruptă cu crestinătatea istorică. 
Deoarece secta crede că întreaga Biserică crestină a devenit apostată la scurt timp de la moartea Apostolilor si că Dumnezeu a dat conducătorilor sectei o nouă lumină privind adevărul mântuitor. În consecintă, ea s-a despărtit de Biserică si a devenit complet independentă. Astfel, pentru secte, istoria Bisericii este o chestiune simplă: de pe vremea lui Hristos nu s-a întâmplat cu adevărat nimic important în Biserică, până când fondatorul sectei a început organizarea a ceea ce este salutat acum ca singurul popor adevărat al lui Dumnezeu. Secta se bucură de separarea initiată si este foarte multumită să rămână separată.
2. Tendinta spre perfectionism. 
Membrii sectei se simt mult mai sfinti fată de cei din alte grupări religioase, mai ales fată de membrii Bisericii istorice. 

Pentru sectă nu este importantă o sensibilitate fată de păcat, materializată prin convingerea că nu suntem la înăltimea asteptărilor în privinta îndeplinirii a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. 

Membrii sectelor se laudă cu ceea ce fac. Ei pretind că ascultă de Dumnezeu si îndeplinesc lucrări pe care altii le neglijează. 

Ei cred că Dumnezeu foloseste standardul lor în ce priveste faptele si se consideră singurii care-l satisfac. Ca urmare, celelalte grupări sunt moarte spiritual, ipocrite si crestine doar cu numele.
3. Tendinta de a supra-aprecia lucrurile secundare. 
Mai precis, sectele tind să ia anumite adevăruri secundare si să le dea o importantă mai mare decât li se cuvine, în timp ce chestiuni de importantă majoră sunt nesocotite. Rezultatul este că teologia sectei devine unilaterală si deformată. De obicei aceste adevăruri sunt cele care au dus la nasterea sectei sau care mentin acum separarea. Membrii sectelor au versete speciale în Scriptură pe care numai ei le înteleg corect si pe care le consideră providentiale în sustinerea teologiei lor.
4. Comunitatea exclusivă a celor mântuiti. 
Secta se absolutizează pe sine prin pretentia că numai ea ar reprezenta comunitatea celor mântuiti/iluminati/alesi. Prin contrast, Biserica este fie apostată, fie unealta diavolului. 

Membrii sectei sunt prezentati ca sfinti, în timp ce păcatele celorlalti sunt amplificate. Dumnezeu devine astfel proprietatea grupării, El apreciindu-i pe toti oameni asa cum face aceasta. Prin urmare, Dumnezeu îi foloseste numai pe membrii sectei ca instrumente pentru a-si revela voia si adevărul Său. Ei au astfel o misiune specială. 

Secta se ridică pe sine la pozitia transantă a lui Iisus, aplicându-si cuvintele Lui: "Cine nu este cu mine, este împotriva mea." Ea nu se multumeste cu atitudinea pe care Iisus a recomandat-o ucenicilor Săi: "Cine nu este împotriva voastră, este pentru voi" (Luca 9:50).
5. Rolul central al grupării în sfârsitul lumii. 
Secta este convinsă că a luat nastere conform unui plan special al lui Dumnezeu, pentru a umple un loc lăsat gol de Biserica depărtată de la credinta adevărată. Deseori, nasterea sectei marchează un moment istoric în escatologia lumii. Sfârsitul lumii joacă un rol determinant în teologia grupării: ea devine arena pe care se va desăvârsi glorificarea sectei, atunci când toti ceilalti vor fi înfrânti. Desi poate fi mică si neînsemnată, atunci când vine ziua încheierii socotelilor, ea va primi de la Dumnezeu locul de onoare pe care îl merită. Ea este mesagera, cea care pregăteste revenirea lui Hristos si participantă alături de Dumnezeu la judecata finală.
Pe evreii vinovati de mândrie spirituală cu privire la locul lor, Iisus i-a avertizat: "Multi de la răsărit si de la apus vor veni si vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov în împărătia cerurilor. Iar fiii împărătiei vor fi aruncati în întunericul cel mai din afară" (Mat. 8:11,12).
6. Conducător carismatic sau mesianic. 
Acesta fie se consideră Dumnezeu, fie numai el interpretează Scripturile asa cum ar voi Dumnezeu, interpretări care nu pot fi contestate de membri. Conducătorul este auto-numit si nu se subordonează nici unei alte autorităti. El hotărăste cum trebuie să gândească, să reactioneze sau să simtă membrii în diferite situatii ale vietii.
7. Dependentă psihologică fată de grup. 
În timp, membrilor li se induce credinta că părăsirea sectei echivalează cu părăsirea lui Dumnezeu si cu pierderea mântuirii. Astfel, secta capătă un rol tot mai mare în viata individului, cu valente de viată socială si familială. Prin urmare, membrii au tendinta să rupă legaturile cu familia si cu prietenii care nu frecventează gruparea respectivă. Ei renuntă la telurile în viată si la activitatile de interes pe care la aveau înainte de a se alătura grupului; întreaga lor viată începe să graviteze în jurul sectei, rezultând o izolare de societate - restul lumii nu sunt mântuiti, nu sunt crestini, nu sunt transformati; Secta devine singura sursă valabilă de informare.
Lumea este împărtită în noi si ei: curati si păcătosi, binele absolut si răul absolut. Persoana trebuie să se schimbe în permanentă pentru a se conforma normelor grupului; tendinta spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii emotionale pentru a-i influenta si manipula pe membri.
Dacă persoana se izolează de familie sau de societate, ea îsi poate pierde simtul realitatii. De aici decurge un comportament nefiresc în societate, la serviciu, etc. Dacă individul nu petrece timp de unul singur, el îsi va pierde capacitatea de a fi obiectiv si de a avea o imagine corecta asupra lucrurilor.
Premize pentru convertire
Farber, Harlow si West (1957) au lansat termenul de "sindrom DDT" pentru a descrie transformarea la nivelul gândirii suferita de prizonierii din războiul din Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat modificarea gândirii folosita în universitatile din China, a demonstrat ca procesul nu necesita afectiuni sau probleme fizice. Cultele contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu aceasta transformare a gândirii decât cu situatia prizonierilor de război, în sensul ca ele nu folosesc forta fizica. Pentru a-si controla subiectii, ele recurg la subterfugii si la domeniile naturale de intersectie între ele si individ. Sectele induc stări de dependenta pentru a obtine controlul asupra membrilor si folosesc metode de pedeapsa psihologica pentru a întretine acest control. Procesul, după opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT modificat: debilitate, dependentă, teamă.

Daca esti intr-o secta falsa si periculoasa, esti obligat sa crezi toate ideile lor.
Daca pui intrebari de bun simt, esti jignit, umilit si in final dat afara.
Asa ca pune intrebari fara frica. 

Desi procesul descris aici este complex si variat, cele de mai jos reprezintă schema clasica de aderare la o sectă:
  • Individul vulnerabil se întâlneste cu grupul.
  • Conducătorul (conducătorii) grupului se prezintă pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunatati viata.
  • Individul răspunde pozitiv, are parte de o crestere a respectului de sine si a sentimentului de securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi considerat ca "racolat".
  • Prin intermediul împărtăsirii de experiente, a mărturisirilor si a exemplelor individualizate, conducătorul(ii) grupul capătă acces la punctele tari si la cele slabe ale individului.
  • Prin mărturisiri ale membrilor grupului, prin denigrarea "concurentei" (alte biserici sau grupuri religioase), prin accentuarea constanta a amintirilor rusinoase ale individului si a altor slăbiciuni, prin îndoctrinarea treptata cu sistemul de gândire strict si închis al cultului, se afirmă superioritatea grupului ca un adevăr fundamental.
  • Mărturisirile membrilor, întărirea încrederii individului în grup, amintirea discreta a slăbiciunilor individului si diferite forme de presiune îi creează individului sentimentul ca bunăstarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de respectarea credintelor grupului, mai exact a "programului de schimbare".
Aceste tehnici de influentare sunt însotite de o subminare a respectului de sine al individului (de exemplu prin exagerarea păcătoseniei faptelor pe care individul trebuie să le mărturisească), suprimarea sau slăbirea gândirii critice prin alocarea de sarcini care să ocupe cât mai mult din timpul liber al individului si prin repetarea constanta ca numai lucruri rele se pot întâmpla dacă nu se respecta reteta de "transformare" sau mântuire a grupului. Aceste manipulări îl fac pe individ sa-si exprime loialitatea fata de grup si să se angajeze să se schimbe conform cu schema locala. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind "pe cale" (ca mergând pe calea "mântuirii", "iluminării", "curătirii", etc.). Dependenta individului fata de grup este deja creata si afirmata implicit sau explicit. Mai mult, el sau ea accepta autoritatea grupului în definirea binelui sau a răului, în inima individului precum si în ceea ce priveste lumea.
Convertitul face apoi obiectul asteptărilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma "cu dragoste" potentialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului mărturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor (conducătorii sau fondatorii grupului). Misiunea de căpătâi a grupului (o falsa mântuire) sunt o justificare pentru toate expectatiile denaturate.
Deoarece cuvântul grupului este întotdeauna adevărat iar gândirea "negativa" nu este acceptata, esecurile individului sunt numai si numai ale lui, în timp ce îndoielile personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca păcate personale. Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni în sectă este eliminata; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din gândire; este mentinut sentimentul de vinovatie de a nu te ridica la nivelul asteptărilor grupului. Singura adaptare posibila este fragmentarea si compartimentizarea. Nu este surprinzător deci ca multi doctori considera disocierea ca reprezentând miezul tulburărilor si disfunctionalitatilor legate de secte.
Alienarea individului va atrage după sine ruperea psihologica, dacă nu si fizica, de lumea exterioara, în special de familie. Informatiile din exterior amenintă să tulbure falsul sistem de valori si echilibru al individului, pe care acesta le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerintelor implicit afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentuează dependenta individului fata de grup.
Grupul promovează echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de exemplu prin exagerarea "păcatelor" din trecut si a conflictelor cu familia, prin denigrarea celor din afara, prin folosirea de cântări care să abată orice gândire critica si prin oferirea de posibilităti prin care individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în beneficiul grupului, a vinde reviste pe strada, a munci pentru construirea/întretinerea locului de adunare).
Grupul favorizează dependenta crescânda a individului, prezentând pericole si tragedii care se vor întâmpla dacă individul sau o forta din afară (vizita unui membru al familiei, de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei să functioneze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natura psihologica sau metafizica. În unele secte, la initiativa conducătorului grupului sau a unor membrii "fierbinti pe cale", individul este ostracizat, evitat si catalogat ca având un "duh rau" sau ca fiind rebel. Mai mult, individul este avertizat că dacă perseverează în acea atitudine critica, îsi pierde mântuirea si, în general, îl asteaptă iadul. Trebuie amintit ca aceste amenintări sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup si al unei alienări psihologice (separări) fata de sistemul de suport din trecut. Aceasta face avertizările grupului mult mai puternice decât avertizările folosite de grupările religioase traditionale, de genul "vei ajunge în iad dacă mori având un păcat de moarte".
Rezultatul acestui proces, atunci când este dus până la capăt, este o persoana care vrea să para foarte fericita, dar care ascunde o suferintă adâncă. Cu un zâmbet nenatural pe fata, persoana va mărturisi cum i s-a schimbat viata si chiar cum "fratii" au devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totala iar persoana nu concepe sa-si trăiască viata separat. Întâlniri cât mai frecvente, petrecerea împreună a timpului, presărată cu mărturisiri personale, totul creează un univers închis si îi dau individului senzatia ca nici nu ar putea trai fără grup. Am discutat cu multi fosti membri de secte care, atunci când au părăsit adunarea si au vorbit cu alti fosti membri, a fost surprinsi să constate ca multi dintre "fratii" lor zâmbeau si ei fals, cu totii crezând ca ei sunt singurii care nu se simt bine acolo.
Cine aderă la aceste secte si de ce?
Contrar părerii generale ca membrii acestor secte sunt "ciudati", cercetările si dovezile arata ca majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, desi o treime se pare ca au avut parte de usoare tulburări psihice înainte de convertire. Trebuie mentionat, de asemenea, că un studiu recent efectuat de Institutul de Sănătate Mintală din SUA arata ca aproximativ 20% din populatia generală are suferă de cel putin o tulburare psihică.
Membrii includ tineri, bătrâni, bogati, săraci, educati si needucati. Nu este usor de identificat tipul de persoana care adera la o sectă. Oricum, experientele clinice si studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescentei si ale primei tinereti, cum ar fi idile esuate, esecuri la scoala sau confuzii profesionale) înainte de venirea în aceste secte. Deoarece capacitatea lor de a face fata problemelor vietii era redusa, aceste persoane stresate erau mai deschise decât altele la ofertele de "cai către fericire".
Alti factori care pot indica o persoana influentabilă de către o sectă includ:
  • dependentă (dorinta de a fi al cuiva; lipsa de încredere în sine)
  • labilitate psihică (incapacitatea de a spune Nu sau de a manifesta scepticism sau îndoiala)
  • naivitate (capacitate redusa de a analiza critic afirmatiile cuiva, ceea ce vede, aude sau gândeste, etc.)
  • intolerantă la ambiguitate (nevoie de răspunsuri absolute, nerăbdarea de a obtine răspunsuri)
  • deziluzie culturală (înstrăinare, nemultumire de conditia socială)
  • căutarea de sensuri spirituale.
  • singurătate si lipsa prietenilor; secta oferă peste noapte o viata sociala.
  • ignorantă fată de modurile în care un grup poate manipula individul.
Atunci când persoanele vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care practica tehnici de control al mintii, convertirea se poate produce relativ usor, în functie de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social si practicile de control al mintii cu punctele sensibile ale individului. Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de convingere a grupului deoarece le este teama să conteste orientarea dogmatica a sectei.
Convertirea la aceste secte nu reprezintă rezultatul unei alegeri, ci a unei căderi, alunecări sau atrageri. 
Punctele vulnerabile nu sunt de natura să "conducă" individul către un anume grup. Grupul se foloseste de aceste puncte slabe si îi amageste pe indivizi pentru a-i convinge să se alăture si să renunte la modul lor de viata anterior. Manipularea de către grup pe baza punctelor slabe ale persoanei nu este de obicei un lucru rational, gândit sau planificat, ci un mecanism tacit rezultat din mediul strict si închis.
Cum se schimbă cei care aderă la secte?
După ce convertitii se înrolează într-o sectă, modul de gândire, de simtire si de actiune al cultului devine o a doua natura, în timp ce aspectele importante anterioare venirii în sectă sunt suprimate sau se atrofiază prin abandonare. Noi convertiti încep sa-si formeze o carapace datorita asaltului propagandistic al sectei. Încep să apară ca "defazati", rigizi si stereotipici în răspunsuri, cu un vocabular limitat, cu o capacitate redusa de analiza si fatis distanti în relatiile cu ceilalti. Multi parinti au spus: "Acesta nu e copilul meu!". Astfel de constatări întăresc opinia ca membrii unor astfel de secte sunt un fel de "zombi" sau niste roboti. Desi aceasta descriere este o exagerare, ea reflecta totusi faptul ca manipulările sectare formează în timp o forma denaturata de constiinta la unele persoane.
Cu timpul, convertitii reduc din distanta fata de restul lumii, din "defazaj". Învata diferite metode sau adopta atitudini de suprafata pentru a combate opinia generala despre ei si pentru a-i minti mai usor pe altii si pe sine. Deseori ei pierd legătura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al opozitiei sectei fata de parinti si de societate. Mai mult, în cadrul grupului devin apreciati pentru conformarea cu cerintele sectei de care au devenit atât de dependenti. Eventual sunt prezentati noilor veniti ca "eroi ai credintei", modele vrednic de urmat.
Dacă li se permite amintirile suprimate sau îndoielile înabusite să vina la suprafata, acestea pot declansa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stari de cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apărării sistemului de gândire, de sentimente si de comportament al cultului. Astfel de persoane pot avea un comportament normal, cel putin la suprafata. Totusi, adaptarea lor la societate depinde de măsura în care si-au păstrat vechiul mod de gândire, telurile, valorile si afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare psihologica si integrare a personalitatii este foarte greu de atins.
Cum îi influentează pe oameni apartenenta la o sectă?
Deoarece sesizează deseori schimbările negative care le scapă noilor convertiti, familiile acestora sunt de obicei primele rănite. În încercarea lor de a-si ajuta rudele căzute în aceste culte, familiile au parte de frustrări, lipsa de ajutor, vina si, din cauza ca putini le înteleg situatia, de singurătate.
Membrii pot fi afectati în sensul ca îsi pierd autonomia psihologica. Mai mult, separarea grupului de restul societatii, în numele ideii biblice de "iesire din lume", îi lipseste pe membri de ocazia de a învata din variatele experiente ale unei vieti normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de "blocaj al dezvoltării". În unele cazuri, ei au parte de căderi psihice. Copiii din astfel de secte sunt supusi riscului de neglijare din partea parintilor din cauza ca parintii si-au modificat sistemul anterior si normal de afecte, declinându-si acum tacit responsabilitatea pe motivul "voii Domnului" sau al unei entităti superioare.
Cei care părăsesc grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina, tulburări de gândire, "plutire", trecere de la atitudinea sectară fata de lume la una nesectară, sau senzatia ca sunt întepeniti într-o stare intermediară. Aceasta tulburare emotională afectează capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitătile vietii.
Într-adevăr, multi fosti membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel de adaptare, în timp de unii suferă căderi nervoase sau rămân afectati psihologic ani de zile.
Nu toti cei care adera la o sectă sunt afectati din punct de vedere psihologic. Unii se refugiază într-o sectă din fata dificultătilor vietii, prea mari pentru ei. Altii au putut păstra o distanta emotională si au urmat secta fără a deveni însă cu adevărat o parte din el si fără a fi prea afectati de ideologia grupului. În fine, unii au tăria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite sa-si păstreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.
De ce pleacă oamenii din secte?
Oamenii pot pleca din secte din mai multe motive. După ce au devenit constienti de coruptia si/sau ipocrizia din interiorul grupului, indivizii care si-au păstrat un grad de independenta si o oarecare legătura cu vechile lor valori pot pur si simplu să plece, deziluzionati. Alti membri pleacă pentru ca s-au plictisit de rutina prozelitismului sau a colectării de fonduri, prezenta în adunare dându-le un sentiment de "tras barca pe uscat". Uneori chiar si cei mai "fierbinti" membrii ai cultului ajung să se simtă nepotriviti în fata cerintelor exagerate ale sectei si pleacă, nu pentru ca au încetat să mai creadă, ci pentru ca se simt niste esecuri irecuperabile. Altii pot renunta la sectă după ce se reîntâlnesc cu vechile valori, teluri în viata, interese sau relatii, ca rezultat al vizitelor parintilor sau a discutiilor cu fosti membri.
Este usor să părăsesti o sectă?
Persoanele care încep să se gândească să părăsească adunarea se vad supusi anumitor presiuni să rămână. Unii fosti membri povestesc ca au avut nevoie de luni, chiar ani de zile pentru a găsi puterea să plece. Unii au fost atât de intimidati încât au plecat în secret.
Desi majoritatea membrilor din secte singuri în cele din urma, rudele nu trebuie să fie linistite. Mai întâi, multi, dacă nu majoritatea celor care pleacă singuri sunt afectati din punct de vedere psihologic, deseori într-o maniera pe care ei nu o înteleg. În al doilea rând, unii nu pleacă niciodată si sunt afectati foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca si cine nu sau cine va fi afectat. În consecinta, a renunta la atentie din partea rudelor înainte de vreme este ca si cum ai renunta la precautii în cazul tinerilor care fumează marijuana pe motivul ca majoritatea celor care încearcă marijuana nu devin drogati.
Ce este consilierea pentru iesirea din sectă? Cum diferă aceasta de deprogramare?
Consilierea pentru iesirea dintr-o sectă si deprogramarea implică discutarea cu membrii sectei (uneori în sedinte lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta să identifice practicile manipulante si înselatoare ale sectei, sa-si refacă legăturile avute anterior de convertire si sa-si reia capacitatea de a gândi independent si critic. Aceste doua concepte diferă însă printr-un aspect foarte important.
Deprogramarea, spre deosebire de consiliere, este asociata unui proces de "salvare" în care membrii familiei si prietenii au un rol extrem de important.
Desi propaganda din interiorul sectei încearcă să contracareze procesul de "salvare", numindu-l "cădere de la credintă", "părăsire a căii", "întoarcere la păcat" sau la lumea cea rea, multi fosti membri care au fost ajutati să se re-echilibreze au declarat ca au fost surprinsi de respectul si grija de care au avut parte.
Riscurile esuarii unui astfel de proces de "salvare" sunt mari. În unele cazuri copiii au dezvoltat o ura fata de parinti si în general, fata de cei din afara grupului. Lipsa de tact si de răbdare a familiei a fost atent speculata de sectă pentru a întări în mintea persoanei imaginea de răutate a lumii din afara, persoana devenind în cele din urmă mai legată de grup.
Reactii organizate la adresa sectelor
În Occident, opozitia socială, organizată, fată de secte a început să apară în anii 1960, în special din partea părintilor, din cauza eforturilor unor secte de a-i atrage pe tineri si datorită influentelor asupra acestora. Recrutarea în secte conducea si conduce în unele cazuri la abandon scolar si la adoptarea unui stil de viată separat de familie, într-un cadru strict sectar. Conformismul, obedienta si disciplina membrilor sectelor au tras semnale de alarmă. Unele secte le solicitau membrilor să se separe fizic de mediul social anterior si să se retragă în anumite locuri, întrerupând orice contact cu familia si cu cei din afara organizatiei.
Părintii si alte persoane îngrijorate au acuzat sectele că folosesc metode de înselare si manipulare pentru recrutarea si păstrarea membrilor. Una dintre cel mai grave acuzatii a fost aceea că sectele folosesc tehnici de spălare a creierului astfel încât membrii devin incapabili de a gândi independent, obiectiv.
Primul grup social anti-secte a fost Comitetul Părintilor pentru Eliberarea Copiilor din secta Copiii lui Dumnezeu (pe scurt, FREECOG), format la începutul anilor 1970. FREECOG denunta secta Copiii lui Dumnezeu din cauza practicilor sexuale care includeau sexul în grup si recrutarea de noi membri prin tehnici de seducere sexuală. Până la jumătatea anilor 1970, publicitatea realizată împotriva sectelor a condus la aparitia unei miscări anti-secte în America de Nord, în Europa de vest si în alte zone din lume. La începutul anilor 1980, majoritatea asociatiilor de părinti s-au unit în ceea ce a devenit Cult Awareness Network(Reteaua Anti-Secte).
Date fiind pericolele apartenentei la o sectă, multi părinti au recurs la retragerea fortată a copiilor lor din acele secte. În unele cazuri copiii au fost luati cu forta si tinuti închisi împotriva vointei lor. Părintii au recurs apoi la deprogramare, ceea ce implica presiuni psihologice intense pentru a rupe dependenta individului de grupul respectiv. În replică la aceste măsuri, unele grupuri de "apărare a drepturilor omului" au atras atentia că sunt încălcate anumite libertăti fundamentale ale cetăteanului.
Controversa în ceea ce priveste sectele a condus la studierea organizată a noilor religii. Informarea si cunoasterea în detaliu a practicilor si credintelor unei secte sunt necesare ca o măsură de prevenire a alienării acelor persoane care ar putea fi recrutate în astfel de organizatii religioase.

duminică, 27 decembrie 2015

Evadati din branhamism

Merg la un eveniment de dezvoltare personala si acolo dau de o carte la un tip in mana. O rasfoiesc si de cine dau? De Branham da de cine? Ca se tine scaiet de mine. 

Zic in gluma: "Bata-te norocul nici aici nu scap de tine":))

Autorul cartii de mai jos Dave Lakhani a fost la mesaj, apoi a fost dat pe "mana satanei" a plecat si el spune mai multe despre experienta lui chiar in cartea care nu are nimic de-a face cu religia, ca sa zic asa. 

Astazi este un om de mare succes, are familie si este fericit. 

Nu cunosc ideile lui dar precis ca e interesant sa inveti lucruri noi care te pot ajuta in viata, afaceri, familie, cariera. 

Puteti da click pe imagine pentru o mai buna vizualizare.


 pag 1

 pag 2

 pag 3

 pag 4

 pag 5


Cred ca mama lui ducea in suflet teroarea amenintarilor din mesaj de aceea o apuca probabil frica. 
Otrava branhamista poate afecta pe viata in special pe oamenii care sunt inclinat mai mult emotional, decat analitic.