A fost alaltaieri la mine acasa un frate iesit de la mesaj de cativa ani. Am discutat cam 4 ore.
A fost echilibrata discutia si am vazut o evolutie si crestere in el.
Nu am incercat sa ne convingem de nimic, am discutat lucruri interesante si s-au legat bine cateva idei, am inteles apoi si alte chestii pe care le scriu aici.
A fost echilibrata discutia si am vazut o evolutie si crestere in el.
Nu am incercat sa ne convingem de nimic, am discutat lucruri interesante si s-au legat bine cateva idei, am inteles apoi si alte chestii pe care le scriu aici.
Am vazut ca e greu si pentru el si pentru noi sa alegem o biserica deoarece noi oriunde mergem vedem doar raul la altii.
Am fost atat de intoxicati de otrava la mesaj, incat ne-am format o inima amara si ochiul nostru priveste tot raul. Peste tot vedem doar ca nu sunt buni de aceea tindem sa ii evitam. Incredibil in ce iad, am fost bagati in branhamism.
Atunci cand merg la seminar de dezvoltare personala si aud lucruri de mare valoare, fara sa vreau in mod expres, fac diferenta si compar cu modul de viata si credinta trait la mesaj cu multi ani inainte.
Am finalizat recent o serie de cursuri legate de psihologia comunicarii si relationarii mai ales pe lidership, pe conducere. In primul rand invat pentru mine, pentru a creste si apoi o fac pentru a incepe in mod mai serios mult visatul meu proiect de lidership motivational, scoala de lideri, cursuri.
Daca as fi invatat aceste lucruri macar acum 10 ani viata mea ar fi fost cu totul diferita.
Nu ma mir deloc, de ce scrie in Scripturi: "Intelepciunea striga cu glas tare pe ulite si spune celor prosti: VENITI". Eu am venit. Un pic cam tarziu, dar nu e prea tarziu. Slava Domnului.
Pentru a va da o mana de ajutor sa va permiteti de a privii ambele parti ale monezi in viata voastra la mesaj, scriu acest articol.
Este si o evaluare, nu un articol jignitor, acuzator, iar daca voi percepeti ca fiind un atac, voi aveti o problema personala, nu articolul, deoarece va identificati.
Am inteles si studiat ca este vorba de tipare comportamentale pozitive si negative care sunt pretutindeni, la orice om, la fel in orice religie, in orice linie de la mesaj.
Ei se poarta cu tine sau tu cu ei deoarece tiparul de baza, este gresit, care fie este alimentat fie este redus de invatatura si ideile respectivei comunitati.
Iata deci ce am inteles.
Oameni care iti tin morala, te judeca sau te critica constant, si care vor sa te schimbe, sa te determine sa te adaptezi la viziunea lor asupra lumii o fac din nevoia disperata de a-si confirma "adevarul" personal.
Ei vor sa te faca sa adopti si tu ideile fixe si rigide, fie branhamiste, frankiste etc. la care se raporteaza ei din cauza ca au o gandire mediocra si limitata.
Au o nevoie disperata de a gasi semeni care gandesc ca si ei si pentru asta recurg, cum am mai zis, si la agresivitate verbala, amenintari, care au devenit un stil de viata obisnuit la Branham, dupa anul 1960 in special.
Placerea si nevoia lor este sa gaseasca la tine aspecte pe care sa le poata critica si judeca, sa te faca sa te simti prost pierdut, daca nu iti insusesti si tu credintele lor limitative.
In sfarsit am aflat motivul interminabilelor barfe, minciuni, atacuri perfide de la mesaj din toate adunarile din toate liniile.
Ei au nevoia psihologica bolnava de a fi mai presus decat altul, in acest caz, decat cel pe care il barfeste si il injoseste. Au aceasta nevoie mare deoarece se simt emotional nesiguri de sine. Au fost candva depersonalizati, abuzati fizic, verbal, emotional, sexual.
Se vede clar ca ideile, felul lor de a fi provine din propria lor nefericire, neimplinire, din neputinte, din renuntarile lor, din incapacitatea de a se adapta, de a fi originali si creativi, de a-si trai viata in acord cu cine sunt ei cu adevarat.
Si-au creat personaje imaginare ca "mireasa" "profetul" "ingerul" "robul" la umbra carora zac nefericiti hranindu-se cu iluzii desarte si naluci pentru a supravietuii.
Sunt fricosi si lasi. Au renuntat la bucuria de a trai si la frumusetea existentei si creativitatii, transformandu-se in persoane rigide, dure, rautacioase, lipsite de pace, de stralucire, de fericire.
Ca sa nu se simta singuri in nefericirea lor autoimpusa, incearca sa te determine si pe tine sa renunti la idealurile, la visele si la originalitatea ta.
Vor sa renunti la tine insuti pentru a fi cine Branham si Frank si ei vor ca tu sa fi. E criminal si total imoral ce fac ei.
Asta e toata (non) valoarea din branhamism. Zero.
Dorinta lor este sa controleze, sa domine si sa-i transforme pe cei din jur dupa chipul si asemanarea lor limitata.
Ei nu promoveaza valori, ci idei care sa te faca precum sunt ei. Dogme, tinuta, conceptii, atitudini.
Am scris un articol de vreo doua luni cred, ca ei au pretentii multe dar nu au valori. Asta este toxicitatea gandirii lor. Au pretentii dar nu au valori.
Ei transmit pretentii, nu valori. Aici este articolul:
Daca iesi din tiparele lor, fereasca-te Dumnezeu ce urat se poarta. Imi amintesc ca incepand cu Branham, Frank, Mera si altii am vazut aceasta atitudine otravita si diabolica.
Ei in rautatea lor, isi permit sa eticheteze pe toti cu toate numele negative din Biblie (Core, datan, Iuda, etc) nu pentru ca aceia sunt asa, ci pentru ca au decis sa nu mai stea in secta lor.
Cei plecati, probabil cei mai multi, vor sa isi pastreze felul lor de a fi, originali, ei insisi, si mai ales nu mai vor sa se lasa manipulati de idei sectante.
Cei plecati, probabil cei mai multi, vor sa isi pastreze felul lor de a fi, originali, ei insisi, si mai ales nu mai vor sa se lasa manipulati de idei sectante.
Daca iti permiti asta si iesi din cadrele fixe la care se raporteaza ei, te vor bombarda cu critici si cu mesaje menite sa te faca sa te indoiesti de tine, sa te simti carpa, inutil, ratacit, pacatos, iar astfel sa devii ca ei, deoarece ei iti dau solutia "salvatoare".
Eu iti zic ceva. Libertatea are pretul ei si merita.
Nu permite ca nefericirea si limitarea autoimpusa a altor oameni sa te otraveasca si pe tine.
Pe ei nu-i poti schimba, insa poti sa te indepartezi de cei care vor sa-si impuna perceptia lor limitata asupra ta si sa iti controleze viata, idealurile, hainele, mancarea, concediul, timpul liber, hobby-urile, banii.
Pe ei nu-i poti schimba, insa poti sa te indepartezi de cei care vor sa-si impuna perceptia lor limitata asupra ta si sa iti controleze viata, idealurile, hainele, mancarea, concediul, timpul liber, hobby-urile, banii.
Una este sa primesti sfaturi care te ajuta sa devii mai bun, si alta este sa te indoctrinezi si sa urmezi oameni cu mentalitate sectanta-mistica-iluzorie.
Mentalitatea aceasta iti distruge viata si bunatatea sufletului tau, iti distruge visul si destinul maret la care Dumnezeu te-a chemat.
Mentalitatea aceasta iti distruge viata si bunatatea sufletului tau, iti distruge visul si destinul maret la care Dumnezeu te-a chemat.
Sper sa ajute liderii si adunarile lor ceea ce scriu aici si ii rog nu sa ia personal ca o critica.
Ca un observator si evaluator neutru, nu ca si critica, vad clar la ei evolutie ZERO.
- Crestere, maturizare adunari ZERO.
- Consiliere familii, frati dezbinati, certati, cu nedreptati. ZERO.
- Capacitatea de a raspunde la invataturile false aduse de Branham si Frank. ZERO.
- Capacitatea de a raspunde corect la intrebari despre mesaj. ZERO.
- Capacitatea de a dovedi ca sunt in cautarea adevarului, nu a apararii ideilor lui Branham. ZERO.
- Crestere, maturizare membrii adunarii. ZERO.
- Imbunatire relatii intre adunarile de la mesaj. ZERO.
- Colaborari intre lideri si adunari in proiecte cu impact in societate. ZERO.
- Maturizare, crestere liderii mesajului. ZERO.
- Manifestari ale Duhului Sfant in adunarile lor. ZERO.
- Crestere iubire, daruire, bunatate, implicare. ZERO.
- Impacare, iertare intre frati certati de 15-20 de ani, iertare-impacare intre lideri, fratii, comunicare activa adunari. ZERO
- Crestere in virtutile scrise pe plansa din piramida lor. ZERO.
- Contributie cu Evanghelia si valori, la societate. ZERO.
- Folosirea zeciuielilor si donatiilor in scopuri biblice, publice, utile. ZERO.
- Proiecte care aduc valoare adunarilor. ZERO.
- Proiecte care aduc valoare omenirii. ZERO.
- Initiative, planuri, activitati care sa implineasca cerintele Bibliei legate de orfani, vaduve, bolnavi, intemnitati etc. ZERO.
Daca as putea numi evaluarea dupa tipul comportamental, ar trebui sa numesc adunarile de la mesaj drept asemanatoare cu lacustele.
De ce? Pentru ca ei "consuma", dar nu contribuie. Ei primesc, dar nu dau.
Nu au nici un interes si viziune nici capital pentru a aduce iubire, bunatate, si de a exprima valori unei lumi in nevoie si in suferinta, asa cum Domnul si apostolii au facut.
In loc de solutii, ei au critici pentru oameni. Nu este atunci o imensa mandrie si aroganta sa se autonumeasca Mireasa lui Cristos? Este.
In loc de solutii, ei au critici pentru oameni. Nu este atunci o imensa mandrie si aroganta sa se autonumeasca Mireasa lui Cristos? Este.
Un stil de administrare si conducere parazitar si un mod de a vedea lucrurile prin filozofiile limitate si goale, nu aduce nici o propasire la nici un nivel. Nimanui. (Cu exceptia celor care va iau donatiile si zeciuiala. Ei propasesc financiar.)
Nu e o comunitate reala. Fiecare se lupta cum poate. Este pe cont propriu fiecare. Unii frati, putini, sunt diferiti, ei nu sunt ZERO. Ei au valoare totusi.
Ei sunt asa deoarece poate au fost pe la baptisti inainte sau in alta parte, ori au inima aleasa, si nu sunt de acord cu toxicitatea lui Branham din isteriile lui, chiar daca sunt la mesaj.
Se observa clar ca adunarile de la mesaj indiferent de linie, nu sunt un Trup.
Este o miscare extrem de dezbinata si dezechilibrata.
Este o miscare extrem de dezbinata si dezechilibrata.
Ei nici nu inteleg si nici nu sunt interesati de acest concept biblic si spirit de "familie crestina".
La ei se promoveaza non valoarea, dezbinarea si ideea "lupilor singuratici" si de adunari singuratice.
La ei se promoveaza non valoarea, dezbinarea si ideea "lupilor singuratici" si de adunari singuratice.
Sunt sute si sute de credinciosi, oameni buni, plecati dintre ei, de care nimeni nu stie nimic ani si ani de zile.
Pastorii, liderii au dat dovada de o uratenie sufleteasca si un egoism iesit din comun, nefacand nimic, ani si ani de zile decat sa ii barfeasca si sa le dea nume negative celor plecati.
Se pare ca i-a ocolit tot ce este valoros, frumos, duhovnicesc, iubitor, primitor, jertfitor si tot ce este normal. Ei nu stiu, ei nu practica, nu inteleg nimic din aceste lucruri de valoare umana si duhovniceasca, de suflet.
Ei dau din gura de 30 de ani tot cu subiecte de genul denominatiuni, cu stiri apocaliptice, comete, Vatican, cutremure, profet, mireasa, apocalipsa, etc.
Nu au nimic in realitate.
In spatele unor lozinci si slogane precum "Cuvantul descoperit", "Mireasa" si "profetul orei", exista numai goliciune.
In spatele unor lozinci si slogane precum "Cuvantul descoperit", "Mireasa" si "profetul orei", exista numai goliciune.
Tot ce au ei au se numeste PRETENTIE.
Ei au pretentia uriasa a "reasezarii tuturor lucrurilor ca si in Biserica primara" la ei, prin asa zisul Ilie-Branham, dar daca citim in Biblie vedem ca Biserica primara era cu totul si cu totul diferita fata de ceea ce este la ei.
Schimbarea unui ritual al botezului din titluri in Nume nu inseamna nicidecum o "reasezare a tuturor lucrurilor." Nici vorba, nici poveste.
Asta este una din iluziile mincinoase cu care ei se mint zi de zi, ca au un botez in Nume nu titluri si prin asta ei sunt alesii. (botez furat, nu descoperit, de Branham de la penticostalii unitarieni.)
Totul este doar pretentie, fara acoperire. Ei nu au nimic din practica din Biserica primara in mijlocul lor ca reasezare. Nimic.
Cititi Biblia si comparati, si veti afla voi insiva ca nu au nimic.
Avand pretentii doar, tu extinzi pretentiile si altora, sa creada ca tine. Deci tu ceri. Tu pretinzi. Dar avand valoare extinzi valoarea si o daruiesti.
![]() |
Viata ta poate fi frumoasa si bogata in toate felurile.
Da-i valoarea care o merita.
|
Tu iti inmultesti talantii primiti, iti cunosti misiunea personala, iti intelegi responsabilitatea, nu te mai limitezi la prostia ideilor rautacioase si toxice din secta in care esti.
Ei pretind sa urmezi ideile lor, dar valoarea vietii, a credintei nu consta in ideile lor. Consta in ce faci tu ca valoare prin ceea ce Dumnezeu ti-a dat.
John Maxwell spune ca "Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu." Despre asta e viata si credinta.
Viata nu este despre o viata "religioasa" limitata, nici despre idei mistico-fanteziste-false-inchipuite fara valoare. Nu.
Viata este darul lui Dumnezeu si trebuie facut ceva extraordinar cu ea. Toti eroii Bibliei au stiut asta, de aceea vorbim de ei si de ispravile lor.
Branhamistii si urmasii mesajului in general, cred in mod fals ca anumite lucruri bune petrecute acum 50 de ani in viata lui Branham sau a altuia, le da lor valoare acum, prin faptul ca le accepta si le promoveaza.
Off Doamne, cata prostie.
