miercuri, 11 iunie 2014

Filoane de aur sau ruginite?


F I L O A N E D E A U R 


DIN M E S A J U L O R E I

                               Vol. 1

Cuvânt înainte:

Aceste „Filoane de aur din Mesajul Orei” au fost compilate de-a lungul ultimilor câţiva ani şi sunt distribuite pentru Mireasa lui Christos şi mai ales către slujitorii Miresei, pentru că este treaba slujitorilor (lucrătorilor) ca să hrănească oile–vulturaşi

Informaţiile conţinute aicea au fost spicuite din diferite predici ale Fr. Branham, cu referire la diferite subiecte pe care eu am simţit că ar putea fi de un folos pentru slujitorii Miresei lui Christos, în a menţine umblarea creştină a Miresei. Deoarece sunt peste o mie de benzi de predici, voi veţi înţelege, eu sunt convins, că aceasta nu conţine toate citatele referitoare la subiectul în cauză. De asemenea, eu simt că voi veţi înţelege că timpul meu este limitat pentru acestă lucrare, de vreme ce eu am şi îndatoriri de pastor. 

Eu consider aceste informaţii ca fiind clasificate ca un „AJUTOR”. Fie ca aceste „filoane de aur” să fie o binecuvântare pentru toţi acei ce le citesc, aceasta este rugăciunea mea. Orice greşeli găsite în aceste citate, sau în referinţe, aşa cum ele sunt găsite, nu sunt intenţionate. ELE AU FOST PREDICATE CORECT. William J. Palmer   1991


Eu am studiat aceste „Filoane de aur” si le-am gasit ca sunt departe de Biblie ! Sunt niste filoane ruginite.

Cititi cu atentie si verificati cu Biblia, poate s-au mai strecurat greseli! Dupa cum v-am obisnuit tot ce e scris cu rosu este adaugat de mine!

 Adi, Belgia

DIVORTUL

Şi spune, „Dacă ea îşi taie părul ei, ea îşi dezonorează soţul ei. Şi o femeie care este dezonorabilă, are un drept legal să fie lăsată şi divorţată. Dar el nu se poate căsători iarăşi acum, ci el poate să o pună deoparte în divorţ.
INTR. ASUPRA GENZEI_  JEFF.IN  COD  WEDNESDAY_  53-0729 Par.  23-76 

Raspuns: Nu! Nici vorba! Daca o femeie se tunde tu nu poti sa divortezi de ea! Este falsa invatatura asta, ca si restul care urmeasa a fi demascate.

Matei 5:32 Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Matei 19:9 Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”

Marcu 10 :8-12 Şi cei doi vor fi un singur trup. ”Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi asupra celor de mai sus. El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte.”

NU-I   CĂSĂTORITI   DEFEL

Biblia spune, „Orice faceţi cu gândul sau cu fapta, să faceţi în Numele lui Isus Christos.” Este aceea corect? „Orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta.” Dacă tu căsătoreşti, căsătoreşti o persoană; dacă tu nu poţi, dacă ei tot sunt scrupuloşi (prea pretenţioşi) în căsătoria lor, nu-i căsători de fel. Vedeţi? Dacă tu nu poţi spune liber, „Vă declar soţ şi soţie în Numele lui Isus Christos,” lăsaţi-i să plece.
"Expresul rapirii" - Mesajul lui Branham - nu este 
de fapt decat un tren ruginit care nu duce nicaieri.
EPOCA  EFES  (predica)_  JEFF.IN  ROJC 131-183  MONDAY_  60-1205 Par.  126  

Raspuns: Contradictoriu fata de un alt mesaj!

Jurământul vostru este sacru, aceea este ceea ce vă căsătoreşte, oricum. Acolo nu este niciun predicator care să poată să vă căsătorească, nici un magistrat, sau nimic altceva; este jurământul vostru faţă de Dumnezeu şi faţă de bărbatul acesta, când tu ai promis, tu eşti căsătorită... Şi micuţă doamnă, dacă tu ai promis că te căsătoreşti cu acel băiat, tu eşti obligată să o faci. Dacă tu te căsătoreşti cu altcineva, după acel angajament, tu vei trăi—de acum înainte oricum, tu vei trăi în adulter. Şi observaţi, acelaşi lucru pentru un băiat care promite căsătoria cu o femeie. Nu vă daţi jurământul vostru cuiva, decât dacă voi intenţionaţi să ţineţi de el... da domnule! Voi trebuie să vă ţineţi jurământul vostru atunci când voi promiteţi unei femei aceea. Ea este un micuţ vas sacru şi acela-i pentru a aduce copii în lume iarăşi. Deci când tu îi promiţi ei, tu trebuie să te căsătoreşti cu ea.
 INTR. SI RASP._  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  64-0823E Par.  1037-197 

COPIL DIN ADULTER

Salvat, eu aş spune că da,... Dar în răpire, este o sămânţă predestinată care merge în răpire. Şi eu nu pot să cred că adulterul a fost o sămânţă predestinată.  
INTREB. SI RASP. _  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  64-0823E Par.  1035-Q-308

Raspuns: Biblia nu face diferenta intre mantuire si intre rapire! Nu putem spune ca un om e mantuit dar nu e rapit!

1 Corinteni 5 :1-5 Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său…………
În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
  
DUMNEZEU  A  ALES  BARBATUL,  SATAN  A  ALES  FEMEIA

            Desigur că voi vă daţi seama că femeia a fost aceea pe care satan a folosit-o la început. Dumnezeu a ales bărbatul; Satan a ales femeia. Ea a fost binecuvântată desigur, ca să fie incubatorul prin care a venit Isus Christos pe pământ. Acum, acela nu a fost fiul ei, voi toţi ştiţi aceasta. Isus niciodată nu a numit-o pe ea „mamă”. Ea niciodată nu a trebuit să... Este o audienţă mixtă, dar voi ascultaţi la mine. Acolo nu era nici o spermă venind de la Maria. Era o creaţie totală virgină prin Dumnezeu. Duhul Sfânt a umbrit-o. Acela este motivul că Isus Christos nu a numit-o „mamă”. El nu era parte din ea-nimic.
PARASIND TOTUL - Vol 62 *8/pg 430 Par. 144 (Editia Mamalis)

Raspuns: Biblia nu minte!

- Matei 1:18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.
-Matei 12:46 Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.
-Luca 8:19 Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului.
-Ioan 2:1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.
-Ioan 2:3 Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
-Ioan 19:25 Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalena.
-Faptele apostolilor 1:14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Cum ramane cu prorocia facuta de Dumnezeu despre samanta femeii ?

Geneza 3:15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”


PASTOR – stati  cu  el,  respectati-l.

Dacă o biserică îşi pierde respectul pentru păstorul ei, acea biserică este dusă.
INTR. SI RASP  DESPRE EVREI Part.3_  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  57-1006 Par.  331-768 

Raspuns: unde scrie asta in Biblie?


Păstorul vostru, întotdeauna respectaţi-l. Eu am auzit adunări vorbind despre păstorul lor, cum vorbesc ei, „daţi-l jos !”, şi ridiculizându-l. Cum va putea acel păstor să facă ceva pentru voi? El nu poate să facă. Voi trebuie să vă iubiţi păstorul vostru, voi trebuie să ştiţi că el este o fiinţă omenească. Duhul Sfânt l-a făcut pe el supraveghetor (peste voi). Atunci, voi trebuie să-l respectaţi în felul acela, şi nu contează ce a făcut păstorul, dacă voi îl respectaţi în inima voastră ca un serv a lui Dumnezeu, Dumnezeu vă va respecta pe voi că faceţi aceea. Acela care mă primeşte, Îl primeşte pe acela care M-a trimis.” A spus Isus... Dumnezeu pretinde respect pentru slujitorii Lui, deci, aşa cum voi respectaţi acel slujitor, aşa Îl respectaţi voi pe Dumnezeu.
RESPECTE_  JEFF.IN  V-13 N-4  SUNDAY_  61-1015E Par.  53 

            Acolo este de multe ori când un slujitor va face o greşală, şi dacă el vine într-o vecinătate, un frate preţios care încearcă să facă ceea ce este corect şi să conducă oamenii corect, tot ceea ce diavolul va putea să arate necredinciosului sau aşa numitului Creştin din acea vecinătate, ca să arunce asupra acelui om, el o va face...

            Voi ştiţi, calea Creştinului real este, să ascundă tot ce poate de un frate. Nu spuneţi lucrurile lui rele. Doar spuneţi lucrurile lui bune, doar spuneţi ceea ce voi ştiţi despre el, ce este bine. Dacă ceva este rău, lăsaţi-o în pace. Bietul ins are destule asupra lui oricum.
LUAND PARTEA CU ISUS._  JEFF.IN  COD  FRIDAY_  62-0601 Par.   772-130

 Raspuns: Cum adica, nu conteaza ce a facut pastorul, voi trebuie sa il respectati? Biblia spune ca el trebuie sa fie exemplu!

Păstorul vostru este îngerul lui Dumnezeu

Păstorul vostru, când el stă aicea la platformă slujind Cuvântul lui Dumnezeu, el este îngerul lui Dumnezeu pentru biserică, mesagerul pentru biserică. De aceea, un păstor, niciodată nu ar trebui să lase (părăsească) acel Cuvânt, ci să stea drept cu Cuvântul, pentru că El hrăneşte locul păstorului, pentru că cuvântul „păstor„ înseamă cioban (păstor). Căutaţi şi vedeţi dacă aceea nu este corect. Un pastor este un cioban (păstor), şi Duhul Sfânt l-a făcut pe el supraveghetor peste o anumită turma, ca să îi hrănească; Cu ce? Cu Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
APOCALIPSA CARTE A SIMBOLULILOR_  JEFF.IN  V-13 N-6  SUNDAY_  56-0617 Par.  57 

Cine are cea mai mare autoritate? Un înger din Ceruri, sau un înger de la amvon?. Îngerul de la amvon.
INTR. SI RASP  DESPRE EVREI.PART.3_  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  57-1006  Par.   311-631 

Raspuns : Biblia nu spune asa ceva in schimb ne spune:

-Fapte 20 :28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

-1 Petru 5 :1-3 Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei.

-Efeseni 4:11 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,

1 Timotei 3 :1-7 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.”Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.Căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului.

-Fapte 14 :23 Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.

-1 Timotei 5 :17 Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.

-Tit 1 :5-16 Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe. Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.” Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr. Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

PRIMA  DATORIE  faţă  de  Dumnezeu

Aceea este prima voastră datorie faţă de Dumnezeu, aduceţi zeciuielile voastre şi ofertele, în magazie (depozit), iar cu siguranţă voi ştiţi ce este depozitul. Este locul de unde vă luaţi hrana, deci acela este locul de unde vă luaţi hrana spirituală, şi aceasta este obligaţia către biserica voastră, nu către un evanghelist ca mine.
SA VEDEM PE DUMNEZEU_  SAN.JOSE.CA  V-14 N-2  SUNDAY_  59-1129 Par.  28  

Cuvantul lui Dumnezeu se dovedeste adevarat.
El este "aur curatit prin foc." 
Noul Testament nu mai invata zeciuiala care face parte din Legea lui Moise! Pavel spune:
- 1 Corinteni 16:1 Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
-2 Corinteni 9 :7 Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” 

DE  UNDE  A  VENIT  SUFLETUL  TAU

Acum, diferenţa între El şi tine, ca un fiu... Vedeţi, El a fost la început Cuvântul, într-un trup En-Morphe (teofanic), El a venit şi a locuit în acea persoană, Melchisedek... noi nu am mai auzit nimic de acest Melchisedek, pentru că El a devenit Isus Christos. Melchisedek era un Preot, dar el a devenit Isus Christos. Acum, voi aţi sărit peste acea teofanie, pentru că în acea formă El cunoştea toate lucrurile, şi voi niciodată nu aţi fost în stare să cunoaşteţi aceea încă. Voi aţi venit ca şi Adam, ca şi mine, voi aţi venit din atribut, (gând) în trup, ca să fiţi ispitiţi.
                                              
O face clar, voi niciodată nu veţi deveni Cuvânt, decât dacă voi aţi fost un gând, la început. Aceea dovedeşte predestinarea lui Dumnezeu. Vedeţi? Voi nu puteţi fi Cuvântul dacă voi nu aţi fost mai întâi un gând. Voi trebuia să fiţi în Gândire mai întâi. Dar vedeţi voi, pentru a putea întâmpina ispita, voi a trebuit să ocoliţi teofania; voi a trebuit să veniţi jos aicea în trup (carne) ca să fiţi ispitiţi de păcat.

            Vedeţi, noi am ocolit (sărit peste) teofania Cuvânt, ca să ajungem direct din Dumnezeu, atributul (Gândul), ca să fim trup (carne), ca să fim încercaţi şi ispitiţi de păcat, la fel cum a fost Adam.
CINE ESTE MECHISEDEK_  JEFF.IN  V-5 N-10  SUNDAY_  65-0221E Par.  67 

Raspuns: Nu poate nici un om sa fie teofanie! Cum sa sari peste teofanie?
Cuvantul Teofanie nu se poate aplica unui uman ci doar unei divinitati! Si in plus biblia nu ne spune asta!

TEOFANÍE, teofanii s. f. (Livr.) Formă de apariție (revelație, întrupare etc.) a unei divinității în fața oamenilor. [Pr.: te-o-] — Din fr.théophanie. 
Sursa: DEX '09 (2009) 

Vorbire  influentă

Douăzeci de minute de vorbire influentă, este comparabilă cu opt ore de muncă grea pentru trupul vostru
BISERICA A ALES LEGEA IN LOCUL HARULUI_  MIDDLETOWN.OH  THURSDAY_  61-0316 par.  E-2

Raspuns: Deci nu predicarea Cuvantului, ci vorbire influenta!

Dumnezeu  nu  lucrează  în (sau)  cu  numere  mari

            Acum, ştiţi voi când acei oameni de demult au mers afară, câteodată ei erau cam şase sau opt împreună, şi ei scuturau ţara. Păi, voi ştiţi, când Aquila şi Priscila, la acea mare trezire pe care o avea Apolo pe acolo, acolo nu erau decât şase sau opt bărbaţi şi femei în acea adunătură. Întreaga Biserică însemna şase sau opt. Voi aveţi de cinci, şase, sau şapte ori mai mulţi în seara aceasta decât aveau ei atunci.

            Voi ştiţi, Isus avea numai 12 apostoli. Noi întotdeauna ne gândim la ceva mare, dar Dumnezeu nu lucrează cu numere mari. Aceste mici grupuri sunt locurile unde El intră. Vedeţi voi? Priviţi în jos prin epoci. De fiecare dată când El s-a întâlnit cu omul, aceasta a fost în grupuri mici, vedeţi? Şi a vorbit cu ei şi i-a rânduit. Este plăceare lui Dumnezeu să facă aceea, acela este felul cum Îi place Lui să facă aceea. Şi acum, noi doar vrem să-L păstrăm pe Dumnezeu în mijlocul nostru să facă aceste lucruri.
LUAND PARTEA CU ISUS_  JEFF.IN  COD  FRIDAY_  62-0601 Par.  770-123 

Mie mi se pare că suntem la –la sfârşitul timpului, şi Dumnezeu îşi adoptă şi aşează poziţional în Biserică, în Trupu lui Christos, pe ai Lui. Acum, acolo nu o să fie prea mulţi cei pe care El îi pune acolo înăuntru, eu vă spun aceasta de la început.  
POZITIA IN CHRISTOS _  JEFF.IN  AD.3  SUNDAY_  60-0522M Par.  82 

Raspuns: ia uite ca Biblia lucreaza cu numere mari!

Ap 7:9-10 După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

  
Fiul  Omului  a  venit  deja  din  Slavă

            Fiul Omului este acum descoperit, din Ceruri. Va veni El cândva după un timp, Frate Branham? (Nu). El este acum.! Şi eu sper că nu va trebui să fac aceasta personal din acestă adunare, dar că duhul vostru care este în voi, care v-a fost dat de Dumnezeu, poate citi lucrurile despre care eu vorbesc acum. Fiul Omului deja a venit din Slavă şi se descoperă pe El Însuşi în ultimi câţiva ani către acestă biserică, în milă, arătându-le lor Măreaţa Sa Prezenţă, făcând aceleaşi lucruri pe care El le-a făcut când El a fost aicea pe pământ, descoperindu-Se pe Sine Însuşi aşa cum a făcut-o lui Abraham înainte de distrugere. El a venit acum în milă, descoperindu-se Bisericii; (dar) aceasta fost luat în râs şi batjocorit.
            Data viitoare când El se va descoperi, va fi în Judecata pentru lume şi neamurile care L-au uitat pe Dumnezeu, şi au păcătuit calea lor de har -- faţă de ziua de har pentru ei, (mai degrabă).
CHEMATI AFARA _  CHICAGO.IL  THURSDAY_  58-0109 Par.  E-24

Raspuns: Fiul Omului, Isus nu a venit inca din slava, cand va veni, va veni pe norii cerului. Biblic, acum, Isus este in noi prin Duhul Sfant!

Eşti  pierdut

Eu vorbeam cu un--un domn nu cu mult timp în urmă, un teolog Creştin şi un gentleman. El a zis, „Domnule Branham, noi refuzăm toate descoperirile.”
Eu am zis atunci, „Atunci tu trebuie să-L refuzi pe Isus Christos, pentru că El este descoperirea lui Dumnezeu; Dumnezeu descoperit în trup uman.” Dacă tu nu vezi aceasta, tu eşti pierdut. Isus a spus, „Dacă voi nu credeţi că Eu sunt El, voi veţi muri în păcatele voastre.” Dacă tu nu poţi să crezi aceasta, tu eşti pierdut. Voi Îl puneţi pe El a trei-a persoană, a doua persoană, sau oricare altă persoană în afară de Dumnezeu; tu eşti pierdut! „ Dacă voi nu credeţi că Eu sunt El, voi veţi muri în păcatele voastre.” O  DESCOPERIRE.
UNSII DIN TIMPUL SFARSITULUI_  JEFF.IN  V-5 N-3  SUNDAY_  65-0725M Par.  54 

Raspuns : De ce trebuie deformata Biblia? Isus a spus cu totul altceva!

-Ioan 8 :24-27 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
„Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.

-Ioan 8 :17-18 În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: deci despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.”                                              

Cuvântul  îi  va  separa

Observaţi, Profeţii unşi vor fi falşi. Şi acolo printre ei vor fi şi Unşi Adevăraţi. Cum vei deosebi aceasta? Prin Cuvânt... Observaţi! Cei unşi, doar Cuvântul va face deosebirea (separarea) nu semnele. Oh, nu. Ei vor face aceleaşi semne, dar Cuvântul este Acela care-i separă. Desigur. Ei toţi au profeţit, ei toţi au făcut aceste lcururi, aceea şi cealaltă, desigur, doar la fel. Isus a spus că ei vor face aceleaşi lucruri. Dar Cuvântul este Acela care face separarea între ei, observaţi, nu semnele.
UNSII DIN TIMPUL SFARSITULUI_  JEFF.IN  V-5 N-3  SUNDAY_  65-0725M Par.  167 

Raspuns: Cat de adevarata este aceasta afirmatie! Pana la urma se pare totusi ca Branham a si profetit unele lucruri! 
Cuvantul ne separa de mesajul lui fals. Fratii se lauda cu semnele si minunile lui dar chiar Branham invata ca acelea nu inseamna nimic. priviti la toate marturiile pozitive ale altor lideri crestini despre Branham. Toate se refera numai la vindecari NICI UNA LA CUVANT.

Diferenţa  intre  Dumnezeu  şi  Isus

Acum, Isus a fost făcut în asemănarea Lui. Acum, motivul că acolo este o diferenţă între Dumnezeu şi Isus: Isus a avut un început, Dumnezeu nu are început. Melhisedek nu a avut un început, iar Isus a avut un început. Dar Isus a fost făcut în asemănarea Lui, rămâne un preot pentru totdeauna.
EVREI. CAP.7.PT.1_  JEFF.IN  HEB  SUNDAY_  57-0915E Par.  292-25   (În Rom. 1625 pag. 284)

Raspuns: Pai cum e atunci cu taina (Isus Hristos e acelasi, ieri ,azi si in veci?) Isus care are inceput, nu are sfarsit, e Tatal in trup uman.....nu mai inteleg nimic!
In alta predica ni se spune ca Isus e doar trupul creat pe pamant pentru ca Dumnezeu sa se descopere!
Cand a fost inceputul lui Isus, in momentul cand s-a nascut pe pamant sau inainte de intemeierea lumii?
Melhisedek este sau nu este Isus?
El este descoperirea lui Dumnezeu, Dumnezeu făcut în carne (trup) şi descoperit lumii !


Isus  Christos  este  descoperirea  lui  Dumnezeu

Descoperirea spirituală despre Cine este Dumnezeu, Cine este Isus, şi El este descoperirea lui Dumnezeu, Dumnezeu făcut în carne (trup) şi descoperit lumii. El era în lume; Dumnezeu era în Christos împăcând lumea cu Sine, descoperind ce era Dumnezeu într-un trup de carne.
RAPIREA _  YUMA.AZ  V-5 N-14  SATURDAY_  65-1204  Par.  70 

            Eu am zis, „Atunci tu va trebui să-L refuzi pe Isus Christos, pentru că El este descoperirea lui Dumnezeu. Dumnezeu descoperit în trup omenesc. Dacă tu nu vezi aceasta, tu eşti pierdut.
            Isus a spus, „Dacă voi nu credeţi că Eu sunt El, voi veţi muri în păcatele voastre.” Dacă tu nu poţi să crezi aceasta, tu eşti pierdut. Voi Îl puneţi pe El a trei-a persoană, a doua persoană, sau oricare altă persoană în afară de Dumnezeu; tu eşti pierdut!Dacă voi nu credeţi că Eu sunt El, voi veţi muri în păcatele voastre.”  (Sf. Ioan. 8: 24) O  Descoperire.
UNSII DIN TIMPUL SFARSITULUI_  JEFF.IN  V-5 N-3  SUNDAY_  65-0725M Par.  54 

       Vedeţi, Isus a văzut-o; - era atât de perfect născut pentru acea zi, încât Dumnezeu exprima fiecare mişcare pe care El o făcea. El era descoperirea lui Dumnezeu – Dumnezeu descoperit.
CHRISTOS ESTE TAINA_  JEFF.IN  V-3 N-7  SUNDAY_  63-0728 Par.  55-4

-Ioan 8 :24-27 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
„Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.

Dacă  tu  nu  poti  să  o  faci  în  Numele  lui  Isus,  atunci  las-o...

            Dacă tu trebuie să faci ceva ce tu nu poţi să o faci în Numele lui Isus, atunci las-o în pace.
Cineva a zis,  - „Serveşte o mică băutură”.
Tu nu poţi să faci aceea în Numele lui Isus, deci las-o în pace.
Cineva zice,  - „Hai la un mic joc de cărţi”
Tu nu poţi să faci aceea în Numele lui Isus, deci las-o în pace.
O mică glumiţă murdară la petrecerea ta. Tu nu poţi să spui aceea în Numele lui Isus, deci las-o.
Ceea ce tu nu poţi să faci în Numele Lui, las-o în pace (nu o fă). Pentru că El a spus, „Tot ceea ce voi faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele lui Isus Christos.
EPOCA EFES _  JEFF.IN  ROJC 131-183  MONDAY_  60-1205 Par.  129 

Raspuns: Scuzati-ma dar ce invatatura e asta? Pai cand te culci cu nevasta in pat, o faci in numele lui Isus? Sau cand mergi la WC, ca trebuie sa mergi, cum mergi tot in acelasi nume? Dacă  tu  nu  poti  să  o  faci  în  Numele  lui  Isus,  atunci  las-o...

 Hai fiti seriosi si lasati prostiile astea!

-Coloseni 2 :20-22 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”?
Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
-Coloseni 2 :16 Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat,

Isus  Christos  era  Melchisedek

            Acum, doar să vă las să vedeţi ceva micuţ aicea, dacă voi puteţi să o suportaţi.
            Când Isus  a fost manifestat în Vechiul Testament, într-o Teofanie, în Persoana lui Melchisedek, nu o preoţie, ci în Persoană, Omul, vedeţi? Pentru că acest om nu a fost încă născut, ci El era într-o Teofanie, deci El nu avea nici tată nici mamă; El era Dumnezeu Însuşi. El a fost manifestat într-o Persoană care se numea Regele Salemului, care înseamnă, Regele Păcii şi Regele Neprihănirii (dreptăţii). Vedeţi? El era Melchisedek; El nu avea nici tată nici mamă, început sau sfârşit al vieţii. Vedeţi? Era Isus într-o Teofanie, în forma unui om. Vedeţi aceea?
            Apoi, El a fost făcut de fapt Trup Omenesc şi a locuit printre noi în Persoana lui Isus Christos Însuşi, născut din fecioara Maria. El a venit în acea formă ca să poată muri şi apoi să meargă înapoi în Ceruri. Acum, în aceste zile din urmă El a promis să se manifeste El Însuşi iarăşi în Plinătatea Trupului său în Duhul. Vedeţi?
CHRISTOS DESCOPERIT IN PRORPIUL SAU CUVANT_  JEFF.IN  V-4 N-10  SUNDAY_  65-0822M  par.  141 

Acum, Isus a fost făcut în asemănarea Lui. Acum, motivul că acolo este o diferenţă între Dumnezeu şi Isus: Isus a avut un început, Dumnezeu nu are început. Melhisedek nu a avut un început, iar Isus a avut un început. Dar Isus a fost făcut în asemănarea Lui, rămâne un preot pentru totdeauna.
EVREI. CAP.7.PT.1_  JEFF.IN  HEB  SUNDAY_  57-0915E Par.  292-25   (În Rom. 1625 pag. 284)

Raspuns: Vedeti ca sunt doua lucruri contrare care nu se leaga. Melhisedek era Isus si Isus e diferit de Dumnezeu pentru ca are inceput. Melhisedek nu are inceput, iar Isus are inceput. Nu mai inteleg nimic! Asta e stilul haotic a lui Branham. Nu trebuia el sa ne clarifice si nu sa ne incurce, daca era profet?

Chemarea  la  Slujbă
    
Nici un om nu are dreptul să predice Evanghelia până când el nu a îngenunchiat pe acele nisipuri sacre înapoi acolo, în Prezenţa Acelui Stâlp de Foc, şi a auzit Glasul lui Dumnezeu vorbindu-i.
CRISTOS IDENTIFICAT AL TUTUROR EPOCILOR_  BIRMINGHAM.AL  THURSDAY_  64-0409 Par.  E-40 
                                              
De aceea, nici un om nu are nici un drept să predice Evanghelia, decât dacă el a fost, la fel ca Moise, înapi acolo pe acele nisipuri sacre, acolo unde numai el şi Dumnezeu singuri au stat; până când un om nu se naşte din nou şi stă acolo, faţă în faţă cu Dumnezeu, şi ştie.
DE CE SUNT IMPOTRIVA RELIGIEI ORGANIZATE_  JEFF.IN  V-12 N-1  SUNDAY_  62-1111E Par.  229 

            Şi un adevărat Creştin real, adevăratul Credincios în Dumnezeu, aşteaptă după Domnul pentru aceste lucruri... Aşteptaţi după slujba voastră, dacă voi simţiţi o chemare; fiţi siguri (asiguraţi-vă) că este Dumnezeu. Asiguraţi-vă că aceea este corect.
INCERCAND SA FACI LUI DUMNEZEU UN SERVICIU_  JEFF.IN  V-4 N-8  SUNDAY_  65-0718M Par.  44 

Şi dacă majoritatea slujitorilor astăzi, nu ar lua-o din punct de vedere intelectual, ci ar merge înapoi în spatele deşertului, aşa cum a fost, şi ar sta acolo până când un Mesaj ar veni de la Dumnezeu, şi i-ar aşeza poziţional pe ei în slujbă, atunci toţi diavolii din chinuri nu ar putea să-i scuture (jos) de la aceasta. Atunci tu ştii că eşti chemat.
PERSEVERENTA_  S.PINES.NC  FRIDAY_  62-0608 Par.  E-32 

Nimeni altul decât un Levit nu ar fi trebuit să se atingă de acel Chivot. Aceea merge să ne arate că nimeni în afară de unsul lui Dumnezeu nu trebuie să se atingă de acel Cuvânt.
ÎNŢELEPCIUNE CONTRA CREDINŢĂ_  JEFF.IN  V-3 N-17  SUNDAY_  62-0401 Par.  31-5  `

Nici un om nu are vre-un drept să predice, decât dacă voi sunteţi ca Moise, (voi) L-aţi întâlnit pe El în acel pământ sacru; acel Stâlp de Foc atârnând aicea, acolo unde el ştie unde este el. Vedeţi?
CASA VIITOARE_  JEFF.IN  V-3 N-5  SUNDAY_  64-0802 Par.  37-1 

Raspuns: Nu e biblic asta! Biblia spune:Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.”, de ce nu spune Biblia ca el nu poate, decat daca s-a intalnit cu Dumnezeu, sau cu acel stalp de foc?

Predicaţi  aceste  Mesaje

Câţi dintre voi credeţi că, cu predicarea Mesajului şi acestui Cuvânt, că Fratele Sink, şi voi credeţi aceea prin mărturia Duhului Sfânt, că Fr. Sink ar trebui să fie ordinat şi trimis din acestă biserică aicea, ca un slujitor al Evangheliei, ca să proclame aceste Mesaje aşa cum a fost predicat aicea azi dimineaţă, peste tot unde el va putea să meargă în lume, unde Domnul îl va trimite?
CRESTINISM  CONTRA  IDOLATRIE_  JEFF.IN  V-8 N-2  SUNDAY_  61-1217 Par.  218 

Dacă Tu vei veni să--să iei pe oricare dintre Îngerii Tăi, slujitorii Tăi, servii Tăi, ei vor trebui să fie treieraţi mai întâi, conform cu aceste Mesaje care noi le-am predicat aicea. Tu îi vei ţine responsabili, pe slujitorii Tăi.
EPOCA SARDIS -  JEFF.IN  ROJC 329-372  FRIDAY_  60-1209 Par.  21  

Raspuns: Numai Cuvantul lui Dumnezeu ar trebui predicat in toata lumea, Evanghelia mantuirii, nicidecum "tainele" si mesajele lui Branham!

Ce  însemnă –Predicator

            Şi fiind faptul că Pastorul are o singură slujbă (însărcinare), el este un profet; cuvântul (Englezesc) „predicator” înseamnă „profet”. Acela este un descoperitor (vizionar) al Cuvântului (un profeţitor).
RÂNDUIALA BISERICII _ C.O.D. _  JEFF.IN  COD  THURSDAY_  63-1226 Par.  879-35 

Raspuns: Un pastor in Biblie nu inseamana un profet! Atata le complica si le incurca acest Branham.

Slujitorii  vor  fi  judecători

Ştiind cu siguranţă că în ziua judecăţii, noi vom fi aduşi faţă în faţă cu acestă generaţie. Şi fiind slujitori, noi vom fi judecători. Şi oamenii cărora noi le-am vorbit, şi atitudinea lor faţă de Cuvântul pe care noi le-am adus lor, va determina destinaţia lor eternă. De aceea, Doamne, în acea zi, noi vom fi un judecător „pentru” sau „împotriva” generaţiei către care am predicat.
DISCERNEREA DUHULUI_  PHOENIX.AZ  V-9 N-3  TUESDAY_  60-0308 Par.  1 

Raspuns: Asta din ce Biblie e luata?

Când  omul  părăseşte  Cuvântul

            Nu vă puneţi încrederea într-un om. Când acel om părăseşte Cuvântul lui Dumnezeu, voi părăsiţi acel om. Vedeţi? Voi părăsiţi omul; staţi cu Dumnezeu, Dumnezeu este Cuvântul.
INFLUENTA_  SHREVEPORT.LA  V-17 N-8  SATURDAY_  63-1130B Par.  171  

Raspuns: Ce cuvinte adevarate! Da. Noi trebuie sa parasim urgent pe omul care a parasit Cuvantul si ne invata fals, chiar daca il cheama Branham sau Frank, sau alt nume. 
Si sa ramanem cu Dumnezeu si Cuvantul Sau! 

Ce  este  Mirele?

De ce trebuie să fie Mirele, „Cuvântul manifestat” făcut clar? Este pentru că Mireasa şi Mirele sunt una, ea este doar o bucată lovită (scoasă afară) din El. Iată acolo este Capodopera.
CAPODOPERA_  JEFF.IN  V-4 N-7  SUNDAY_  64-0705 Par.  155 

Dumnezeu Îşi uneşte Mireasa Lui. Ea vine împreună (se adună) de la Est şi de la Vest, de la Nord şi de la Sud. Este un timp al unirii, şi acela este chiar acum. Pentru ce este unirea? Pentru Răpire. Amin! Dumnezeu O pregăteşte să fie gata. Da domnule, unind! Cu ce se uneşte Ea? Cu Cuvântul. „Pentru că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.”
Ea Înseşi se uneşte cu „Aşa vorbeşte Domnul”, indiferent de ceea ce spun denominaţiunile sau oricine altcineva. Ea se uneşte, Ea se pregăteşte. De ce? Ea este Mireasa. Aceea este corect. Şi Ea este unită Ea Înseşi cu Mirele Ei. Vedeţi? Şi Mirele este Cuvântul... Şi Biserica şi Mireasa şi Cuvântul devine atât de „Una”, încât chiar Cuvântul Însuşi, lucrează lucrările Mirelui. Amin. O vedeţi voi? O unire! Nu o aderare.....
TIMPUL UNIRII SI SEMNUL_  JEFF.IN  V-6 N-10  SUNDAY_  63-0818 Par.  91  

Biblia ne vorbeste de biserica, alesi, si preaiubiti cuvantul "mireasa" este interpretabil ! Insa biblia ne arata clar ca Isus Hristos este Capul Biserici, sau capetenia peste toate lucrurile, insa gasim in biblie faptul ca Isus si biserica este una inainte de rapire ?

Efeseni 1 :17-23 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.

Dumnezeu Tatal- culoarea albastra
Fiul lui Dumnezeu- culoarea verde

Când  ai  fost  tu  salvat

 Tu nu ai fost salvat într-o zi anume. Tu ai fost din totdeauna salvat. Isus doar a venit să pretindă aceea, dar tu ai fost salvat de la început, pentru că tu ai avut Viaţa Veşnică de la început.
CASA VIITOARE_  JEFF.IN  V-3 N-5  SUNDAY_  64-0802 Par.  34-3

 Când tu Îl accepţi pe Christos tu eşti salvat, dar tu nu eşti convertit până când tu nu primeşti Duhul Sfânt.
DUMNEZEU ASCUNZANDU-SE IN SIMPLITATE_  ALBQ.NM  FRIDAY_  63-0412E Par.  E-138 

Raspuns: Deci, tu ai fost salvat dintotdeauna, tu ai fost salvat de la inceput, insa cand tu il accepti tu esti salvat! Nu am inteles nimic! 

Salvat prin har sau prin sange?

 Acum, ţineţi minte, noi doar am trecut prin aceasta în această dimineaţă. Tu nu ai fost salvat prin Sânge, salvarea ta este doar păstrată prin sânge. Dar tu eşti salvat prin har, prin credinţă, crezând aceasta.
Dumnezeu a bătut la inima ta pentru El te-a predestinat. Tu ai privit în sus, şi crezând, ai acceptat.
ADOPTIA (INFIEREA)_  JEFF.IN  AD.PT.4  SUNDAY_  60-0522E Par.  54 

-Romani 5:9 Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
-Efeseni 1:7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
-Coloseni 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
-Coloseni 1:20 şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
-Evrei 9:14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
-Evrei 10:19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
-1 Petru 1 :18-19 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
-Fapte 20 :28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
-Romani 3:24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

Pecetuirea  Miresei

            Dar curând, Duhul Sfânt, fiind turnat din Christos, va veni şi va pecetui Biserica, atunci Biserica va fi răpită. Va fi o uniune complectă a lui Dumnezeu, o Mireasă pentru Christos care va fi Capul tuturor lucrurilor.
NUME BLASFEMIOASE_  JEFF.IN  V-3 N-21  SUNDAY_  62-1104M Par.  20-3 

     Mielul vine înainte, păşeşte către Acela care are Cartea în mâna Lui cea Dreaptă, şi primeşte Cartea, urcă sus pe Tron şi se aşează. Aceea este tot! S-a terminat! Când? Când peceţile au fost descoperite.
SUFLETE IN INCHISOARE ACUM_  JEFF.IN  V-2 N-22  SUNDAY_  63-1110M Par.  25-1 

Este un timp al unirii lui Dumnezeu şi a Miresei Lui deasemenea. Şi eu spun aceasta cu reverenţă şi respect. Eu cred că Mireasa lui Christos este chemată. Eu cred că ea este pecetuită în Împărăţia lui Dumnezeu. Eu cred că mecanica este acolo. Ei aşteaptă după Dinamică care o va lua pe Ea de pe pământ, în Slavă în Răpire. Eu cred aceasta cu toată inima mea. Da domnule. Noi nu ştim cum are El să o facă, dar El o va face. El este Dinamica.
WHAT.SHALL.I.DO.WITH.ISUS_  JEFF.IN  V-6 N-6  SUNDAY_  63-1124M Par.  115 

Raspuns: Dumnezeu a spus ca suntem pecetluiti cu Duhul Sfant dupa auzirea Cuvantului, nu scrie "mireasa" ci trupul Domnului. E diferit!

-2 Corinteni 1 :20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
-Efeseni 1 :11-14 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale ,ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
Efeseni 4 :30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.


Numele  Miresei  sub  Peceţi

Şi membrii Miresei Luinumele lor au fost puse în Cartea Vieţii Mielului mai înainte de întemeierea lumii, dar, aceasta a fost pecetuită, şi acum este descoperită; cei a căror nume au fost puse acolo înăuntru, totul despre aceasta. Ce un lucru măreţ !
PRIMA  PECETE_  JEFF.IN  MONDAY_  63-0318 Par.  122-1  {33} 

Şi Biblia spune că el înşeală pe toţi, TOŢI de pe suprafaţa pământului, cei a căror nume nu au fost scrise sub acele Peceţi de la întemeierea lumii ! Acum, dacă Biblia spune că el a făcut-o, atunci a făcut-o.
PRIMA  PECETE _  JEFF.IN  MONDAY_  63-0318 Par.  172-1  {375}

„Este atât de aproape”, Isus a spus, încât va înşela chiar pe cei aleşi... Şi aceia sunt Cei care sunt ascunşi jos în acele Peceţi, a căror nume sunt în Carte de la întemeierea lumii.
PECETA A DOUA_  JEFF.IN  TUESDAY_  63-0319 Par.  183-3  {44} 

Să ne plecam capul. Tată ceresc, oh, eu doar câteodată, Doamne, stau aicea şi tremur. Eu mă gândesc la acel ceas groaznic care se apropie, şi eu... Nu este nici o cale de a-l opri. A fost prevestit că va veni. Acum, eu m-am gândit la faptul că de ce oamenii nu vin să asculte? Şi că ei nu vor veni să accepte Aceasta? Dar de sigur că eu ştiu că Tu ai spus că ei nu o vor face, şi deci ei nu o fac.
Dar acolo sunt câţiva care au numele lor scrise în Cartea Vieţii Mielului, şi când acele Peceţi se vor rupe acolo, ei vor vedea numele lor acolo, şi Duhul Sfânt le vorbeşte, şi ei vin. Tu doar nu îi poţi ţinea deoparte. Nimeni nu poate, nimeni. Ei vor veni oricum pentru că Tu îi călăuzeşti.....
PECETEA A DOUA _  JEFF.IN  TUESDAY_  63-0319 Par.  224-6  {346 - 347}
Eu cred că sunt unul din aceia care îmi voi găsi numele meu în seara aceasta, în spatele acelei Peceţi, dincolo, care a fost pus acolo de la întemeierea lumii. Ceva mi-a lovit inima, şi eu stau Doamne, sunt eu? Mă chemi Tu pe mine? Eu vreau ca Tu să-mi descoperi mie numele meu acolo. Umple-mă şi pecetuieşte-mă în Tine Însuţi prin Duhul Sfânt.
PECETEA A DOUA _  JEFF.IN  TUESDAY_  63-0319 Par.  226-4  {359} 

Raspuns: Fals fals fals ! Biblia nu spune nicaieri ca numele „membrilor miresei” sunt scrise si pecetluite sub peceti ! ! ! Fals !

Duhul  Sfânt – Ce este?

Duhul Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu în tine care se identifică pe El Însuşi prin acceptarea acelui Cuvânt. În afară de Aceasta, nu poate fi Duhul Sfânt. Dacă se spune că este Duhul Sfânt şi neagă Cuvântul din acea Biblie, aceea nu poate fi Duhul Sfânt. Aceea este dovada, indiferent dacă tu o crezi sau nu.
THIS.DAY.THIS.SCRIPTURE_  JEFF.IN  V-3 N-8  FRIDAY_  65-0219 Par.  20-3 
Este Uşa deschisă a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Ce este El? Este o putere, este o Pecete, este un Semn; este un Mângâietor, este un Advocat; este Asigurarea; este Odihna; este Pacea; Este Bunătatea; este Vindecarea; este Viaţa; este Uşa deschisă a lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri. (Este o Promisiune; este un Semn; este Protecţia voastră; este Mărturia voastră (martorul vostru); este un Legământ; este Duhul lui Isus Christos în voi; El este Dumnezeul din ceruri). Dumnezeu a dovedit că El a înviat pe Isus dintre morţi. Şi toţi acei care sunt morţi în Christos, Dumnezeu îi va aduce cu El la înviere.
„Nu întristaţi pe Duhul Sfânt prin care voi sunteţi pecetuiţi în Christos până în ziua răscumpărării voastre.” Câţi dintre voi credeţi aceasta?
CE ESTE DUHUL SFÂNT_  JEFF.IN  V-4 N-2  WEDNESDAY_  59-1216 Par.  134 

Raspuns: Dacă se spune că are Duhul Sfânt şi neagă Cuvântul din acea Biblie, aceea nu poate fi Duhul Sfânt!
Aceasta e foarte corect! Amin! Doar ca asta se potriveste de minune la aceia care urmeaza mesajul!

Botezul  Duhului  Sfânt – care este dovada Biblică ?

Dovada primirii Duhului Sfânt astăzi, este doar aceeaşi cum a fost înapoi în zilele Domnului nostru. Ea este primirea Cuvântului Adevărului pentru ziua în care tu trăieşti. Isus niciodată nu a accentuat importanţa lucrărilor mai mult ca primirea Cuvântului Adevărului pentru ziua în care tu trăieşti. El a ştiut că dacă oamenii primesc Cuvântul, lucrările vor urma. Aceea este Biblia.
EPOCA PERGAM  -  CHURCH.AGE.BOOK CPT.5   Par. 169-3   

Dovada Duhului care locuieşte în tine era să iei cunoştinţă şi să urmezi ceea ce Profetul lui Dumnezeu a dat pentru epoca lui, şi el a pus Biserica în rânduială....
Dovada unui Credincios Creştin umplut cu Duhul Sfânt nu este de a produce Adevărul (Cuvântul); ci de a primi Adevărul (Cuvântul), şi de a-L crede şi de a I se supune.
EPOCA PERGAM  -  CHURCH.AGE.BOOK CPT.5  Par.165-1  

            Acolo este numai o dovadă a Duhului Sfânt pe care eu o cunosc, şi aceea este o credinţă originală în Cuvântul promis pentru timpul acesta.
INTR. SI RASP. _  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  64-0823E Par.  1002-44 
                                              
Aceasta este dovada Duhului Sfânt, când Dumnezeu o descoperă pentru tine şi tu o vezi, „Aşa vorbeşte Domnul”, şi tu o accepţi. Acum, nu ceea ce eşti tu, ceea ce tu ai fost, sau nimic despre aceasta, (ci) este ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine acum !  Aceea este dovada.
INTR. SI RASP. _  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  64-0823E Par.  1004-50 
                                                    
Dovada Duhului Sfânt este când tu poţi primi Cuvântul, nu ceva sistem, ci să ai o clară înţelegere. Cum ştii tu că ai o înţelegere clară a Cuvântului? Urmăreşte-L dovedindu-Se Însuşi singur. El trebuie să fie întregul Cuvânt! Ca să fi Mireasă, tu trebuie să fi o parte din El; El este Cuvântul! Cuvântul care este promis pentru această epocă când El cheamă (adună) Mireasa Lui.
CASA VIITOARE_  JEFF.IN  V-3 N-5  SUNDAY_  64-0802 Par.  30-1 

.... Observaţi. Şi când voi cu adevărat sânteţi botezaţi în El, adevărata dovadă este că voi Îl credeţi pe El, Cuvântul. Cum poţi tu să fi o parte din El, şi apoi totuşi să-L negi? Cum aş putea eu.....
LOCUL DE INCHINARE ALES DE DUMNEZEU - JEFF.IN V-5 N-7 SATURDAY_ 65-0220 Par.  88

Raspuns: Dovada Duhului Sfant nu este sa crezi „mesajul”. Ce nebiblica invatatura da Branham. Biblia spune cu totul altceva.

-Ioan 14:26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

-Matei 7 :16-20 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

-Matei 12 :33 Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.

-Galateni 5 :22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Duhul  Sfânt – Îl are cineva?

            Prin toate epocile, ei au obţinut Duhul Sfânt, dar nu în măsura în care Îl au ei acum. Pentru că este o restaurare a începutului.
NUME BLASFEMIOASE_  JEFF.IN  V-3 N-21  SUNDAY_  62-1104M Par.  19-1  

            Acel Cuvânt din nou este fluturat peste oameni, astfel că trediţiile oamenilor sunt moarte, şi Fiul lui Dumnezeu este viu din nou cu botezul Duhului Sfânt chiar printre noi, şi ne dă nouă Viaţă.   
RASARITUL SOARELUI_  JEFF.IN  V-3 N-12  SUNDAY_  65-0418M Par.  15-2 

Raspuns: Unde ati citit vreodata in Biblie ca Duhul Sfant se da in masuri diferite in functie de Epoci? Unde exista in Biblie "epoci"? Daca ne referim la daruri atunci putem spune ca acestea au fost date cu masura (e diferit)!

  Zeciuială:

Dar toate zeciuielile lor meg la Preoţi, la Păstorul lor. Da, zeciuiala nu este să meargă altundeva.
INTR SI RASP  C.O.D._  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  61-1015M Par.  680-Q-161 

Voi ştiţi, eu simt în felul acesta, că un membru a Bisericii, prima lor obligaţie este pentru zeciuielile lor, şi pentru ofertele lor pentru a sprijinii biserica lor.... Aceea este prima voastră datorie faţă de Dumnezeu... Aduceţi zeciuielile voastre şi ofertele voastre la depozit. Şi voi cu siguranţă ştiţi care este depozitul. Este locul unde vă luaţi voi hrana, casa Domnului, şi este obliugaţia voastră pentru biserica voastră, nu pentru un evanghelist ca mine....
SA VEDEM PE DUMNEZEU_  SAN.JOSE.CA  V-14 N-2  SUNDAY_  59-1129 Par.  28 

Fiecare ar trebui să aibe o biserică numită acasă. Voi trebuie să aveţi un loc unde voi să vă închinaţi. Nu doar să mergeţi de pe un stâlp pe altul, ci doar să aveţi un loc unde să mergeţi la biserică şi să o numiţi Biserica Voastră. Voi ar trebuie să aveţi un loc unde să vă plătiţi zeciuielile şi să ajutaţi şi să sprijiniţi Cauza.
DISCERNAMANTUL DUHULUI_  PHOENIX.AZ  V-9 N-3  TUESDAY_  60-0308 Par.  18  

Acesta este un mare capitol, despre învăţătura zeciuilelilor pentru biserică. Este un subiect mare.... eu aş dori să stăm mai mult, câteva săptămâni asupra acstui subiect; cum Abraham a plătit zeciuieli lui Melchisedek şi acesta a fost un lucru esenţial? De ce a trebuit să ceară lui Abraham să plătească zeciuială. Vedeţi ce un lucru strict este să plăteşti zeciuială? Plătitul zeciuielii este corect. Fiecare Creştin este obligat-legat să plătească zeciuială. Corect.
EVREI .CAP.7.PT.1_  JEFF.IN  HEB  SUNDAY_  57-0915E  Par.  289-10

Dacă tu spui că tu crezi şi tu nu urmezi instrucţiunile Cuvântului, atunci tu de fapt nu crezi.
INSEMNUL _  JEFF.IN  V-2 N-19  SUNDAY_  63-0901M Par.   21-4 

        Fiecare Creştin este obligat să-şi plătească zeciuielile, pentru că aceasta este o poruncă a lui Dumnezeu. Zeciuiala este esenţială pentru experienţa Creştină.... Fiecare Creştin ar trebuie să plătească zeciuieli.
INTR. SI RASP. DUMNEZEU FIIND GREŞIT INTELES_  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  61-0723E Par.  604-Q-136 

Provocarea este individuală. Şi dacă eu aş avea o dată timp, şi eu nu aş ajunge la acestă Scriptură la care vreau să ajung în cam următoarele zece minute, eu aş vrea să vă dau o mărturie personală cum eu eram chiar flămând, şi mama şi ceilalţi flămânzi, şi tatăl meu bolnav, dar eu am luat mai întâi zeciuiala mea şi am dat-o lui Dumnezeu, şi voi ar trebui să vedeţi ce s-a întâmplat. Eu nu am mai văzut în viaţa mea, că orice bărbat sau femeie, că dacă voi aţi făcut un dolar pe săptămână, şi voi aţi adus 10 cenţi din acei bani şi i-aţi pus în depozitul vostru, în biserica la care voi mergeţi, dacă Dumnezeu nu vă binecuvintează, voi să mă numiţi un ipocrit. Da, domnule. Aceea este o provocare pentru oricine. .... Fiecare Creştin ar trebui să-şi plătească zeciuielile. Aceea este corect. Aceea ar trebui să fie făcută.
INTR. SI RASP. DUMNEZEU FIIND GREŞIT INTELES _  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  61-0723E Par.  617-Q-146   

Pentru omul care Îl iubeşte pe Dumnezeu, va fi plăcerea lui, să sprijine lucrarea lui Dumnezeu.
EVANGHELIA SPURANATURALA -  PAG. 19-20

Şi noi ştim că acolo este o zeciuială pe care omul o dă lui Dumnezeu şi acolo este o zeciuială printre oameni (cu privire la oameni). Poate că noi am spune că „o zecime” din toată recolta din lume prin epoci, vor fi acei aleşi care au fost chemaţi.
IMAGINI ALE LUI CHRISTOS_  JEFF.IN  MONDAY_  59-0525 Par.  E-56 

Căutaţi în Scriptură, prieteni, aderarea la biserică nu este suficient. Acum, aderarea (părtăşia) la biserica este bună. Eu cred că fiecare persoană ar trebui să adere la biserică. Eu cred că fiecare persoană ar trebui să stea la postul ei de datorie, şi -- cînd pastorul lor este acolo, sau evanghelistul predicînd sau orice altceva, eu cred că ei ar trebiu să stea la postul lor de datorie. Ei trebuie să susţină acea biserică cu tot ceea ce au ei, cu zeciuielile lor, cu darurile lor, cu tot ceea ce sînt ei chemaţi să o facă. Fiţi binevoitori şi fericiţi, dacă pastorul vă cere să faceţi ceva în biserica voastră. Voi trebuie să o faceţi. Aceea este un lucru bun. Dar nu lăsaţi ca acela să fie singurul lucru, implicaţi-vă prima dată. Aceasta este ceea ce încerc eu să vă spun, obţineţi Duhul Sfînt prima dată, apoi toate celelalte vor veni de la sine. Apoi voi mergeţi oriunde voi vreţi să mergeţi - la biserica pe care voi -- a alegerii voastre.
DE  CE ?   PHOENIX  AZ  1960-030- par .E-51

....Şi către voi oameni care nu credeţi în plătirea zeciuielilor, priviţi la aceasta. Preoţia Leviţilor, a plătit zeciuieli. Şi Biblia spune că Levi a plătit zeciuieli cînd era în coapsele lui Abraham, şi era stră-stră-bunicul lui. Şi cînd Levi era în coapsele lui Abraham, cînd Abraham a plătit zeciuială lui Melhisedec, Biblia recunoaşte că Levi a plătit  zeciuieli. Cum ar trebui voi oamenilor să trăiţi?
CREDINCIOSUL  ABRAHAM.  L.A. CA  1959-0415 E par. E-57/B
       
"Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu". Aţi experimentat-o vreodată ca fiind adevărată ? Puneţi pe
Dumnezeu pe primul loc. Plătiţi-vă zeciuielile prima dată. Plătiţi totul prima dată. Plătiţi pe Dumnezeu. Rugaţi-vă prima dată, dimineaţa. Rugaţi-vă toată ziua. Daţi lui Dumnezeu primul loc în toate. Voi veţi fi un martor.
MĂRTURII. - JEFF.IN. -1953-Par.190 


Raspuns: Fals, Fals, Fals! Zeciuiala reprezinta un concept din Vechiul Testament. Oferirea zeciuielii era o cerinta a legii, prin care toti evreii trebuiau sa ofere 10% din tot ceea ce castigau, aducand la Templu. Noul Testament nu precizeaza nicaieri un anumit procent obligatoriu din venituri care ar trebui pus deoparte, insa se spune ca aceasta trebuie sa fie «dupa castigul fiecaruia ».
-1 Corinteni 16 :1-3 Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu . Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
-2 Corinteni 9 :7 Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”

"Dacă tu spui că tu crezi şi tu nu urmezi instrucţiunile Cuvântului, atunci tu de fapt nu crezi." zice Branham. 

Aici are dreptate. Chiar el este acela care nu urmeaza instructiunile Cuvantului.

Diferenţa  între  salvat  şi convertit

Voi sunteţi salvaţi când voi Îl acceptaţi pe Christos, dar voi sunteţi convertiţi atunci când voi acceptaţi Duhul Sfânt.
DUMNEZEU ASCUNZÂNDU-SE IN SIMPLITATE_  ALBQ.NM  FRIDAY_  63-0412E Par.  E-138 

Doar fiindcă voi L-aţi acceptat pe Isus Christos ca Mântuitor personal, aceea nu însemnă că voi veţi merge în răpire. Aceea este pentru cei aleşi, ei sunt aceia care vor merge în răpire. Acolo va fi o rămăşiţă lăsată aicea pe pământ care va merge prin persecuţie şi prin marele necaz. Biserica va fi prinsă sus în Răpire.
INTREB SI RASP_  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  54-0103E Par. 114-52

Raspuns: Cum poti sa spui ca esti salvat insa nu esti convertit? Cum adica poti sa-l primesti pe Isus Hristos ca Mantuitor si sa ratezi rapirea? Din ce Biblie vine asta? Cat despre ramasita, Biblia se refera la ramasita lui Israel nicidecum la ramasita biserici!

 -Efeseni 1:11-14 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Care  este  roada?

Aţi citit în Psalmul 1? „Binecuvântat este omul care nu stă pe scaunul batjocoritorilor, şi nu se opreşte pe calea păcătoşilor. El va fi ca un pom sădit pe malul unui râu de ape. El va aduce roadele Lui la timpul Lui...”

Acum, El va produce roadele Lui la timpul Lui. Priviţi la „a Lui” pronumele personal (Biblia King James) scris acolo. Roadele sunt ale Lui, roadele lui Dumnezeu, la timpul la care Profetul Lui le aduce. Aceea va fi la timpul (anotimpul) Profetului; roadele lui Dumnezeu în timpul pregătit de Dumnezeu prin timpul profetului Său. „El va produce roadele Lui la timpul Lui (timpul pregătit de El).

Vedeţi dacă nu sunt doi de „a Lui” acolo. Produce (aduce) a Lui, roadele lui Dumnezeu (vedeţi?) în timpul (sezonul) în care Mesagerul este ordinat să vină. El va aduce aceste... Acum, ţineţi minte, că Mesagerul care aduce roadele lui Dumnezeu, le va aduce în timpul (pregătit) dat de Dumnezeu, la timpul celui care le aduce. Vedeţi? „El va aduce roadele Lui în timpul lui”. Şi nu se poate veşteji. De ce? El are roade predestinate acolo. El nu le poate distruge, pentru că ele sunt predestinate.
RESTAURAREA POMULUI MIRESEI_  JEFF.IN  V-3 N-15  SUNDAY_  62-0422 Par.   27-3   si 27-5

Observaţi, ceea ce ei produc, aceea vă spune vouă diferenţa. „După roadele lor”, a spus Isus, „îi veţi cunoaşte.” Omul nu culege struguri din spini, chiar dacă spinii ar putea să fie chiar în viţa de vie. Aceea ar putea fi posibil, dar roadele îţi vor spune. Ce este roada? Este Cuvântul pentru... roada pentru acel timp; aceea este ceea ce este; învăţătura lor. Învăţătura cui? Învăţătura timpului (sezonului), a cărui timp este.
Doctrina omului, doctrina denominaţională, sau Cuvântul lui Dumnezeu pentru acel timp (sezon).
UNSII DIN TIMPUL SFÂRSITULUI_  JEFF.IN  V-5 N-3  SUNDAY_  65-0725M Par.  59 

Dumnezeu a plantat un pom fructifer. El l-a plantat în ziua cincizecimii, şi El a adus acel copac acolo pentru un scop. El a vrut ca el să producă (să poarte) roadele Lui, Cuvântul; Cuvântul lui Dumnezeu. El a dorit o Biserica care să poarte (să ţină) Cuvântul Lui.
RESTAURAREA POMULUI MIRESEI _  JEFF.IN  V-3 N-15  SUNDAY_  62-0422 Apr.  25-3

Acum, unde sunt roadele Duhului? Nu prin vorbirea în limbi, nu prin dansatul în Duhul, nu prin aderarea la o biserică, nu prin roadele Duhului. (Ştiinţa creştină poate profesa oricare din acestea, şi chiar să nege divinitatea lui Isus Christos). Nu aceea, - ci este Cuvântul Viu. Acela este! Acolo este!
SUFLETE IN INCHISOARE ACUM_  JEFF.IN  V-2 N-22  SUNDAY_  63-1110M Par.  50-2 

Acum, acei Evrei au venit. Ei aveau mai multă religie decât aveau apostolii. Ei erau oameni mai bine antrenaţi în Scripturi decât erau apostolii, pentru că ei nu erau decât pescari, vameşi şi aşa mai deaprte. Şi ei aveau Credinţă Reală, Credinţă Originală în ceea ce ei făceau. Acum ascultaţi atenţi. Să nu scăpaţi aceasta! Vedeţi? Când se ajunge la a face roadele Duhului, bunătatea şi nobleţea, eu cred că acolo nu era unul dintre preoţii aceia care să nu depăşească strălucirea lui Isus Chrsitos în aceea.
E la mers în templu, a împletit o funie, a privit cu mânie la ei, şi le-a întors mesele, şi i-a izgonit din locul acela. Este aceea corect? Biblia spune că El i-a privit cu mânie. Biblia spune aceea. Aceea este exact corect. Deci, vedeţi voi, acei preoţi erau gentili, smeriţi, oameni înţelegători, când se ajunge la roadele Duhului, ei puteau arăta mai multe roade ale Duhului chiar decât putea arăta vreodată Isus.
INTREB SI RASP_  JEFF.IN  COD  SUNDAY_  64-0823E par.  1003-46 

Raspuns: WAW! Nu pot sa imi revin cand vad atata eroare! Avem doua lucruri care nu corespund cu Biblia!

1- „Psalmul 1: 1-3 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. 

Uitati acum ce a inteles si invatat Branham pe altii din acest text! Incredibil ! 

-Roadele sunt ale Lui, roadele lui Dumnezeu, la timpul la care Profetul Lui le aduce. Aceea va fi la timpul (anotimpul) Profetului; roadele lui Dumnezeu în timpul pregătit de Dumnezeu prin timpul profetului Său. „El va produce roadele Lui la timpul Lui (timpul pregătit de El).”
-„în timpul (sezonul) în care Mesagerul este ordinat să vină. El va aduce aceste... Acum, ţineţi minte, că Mesagerul care aduce roadele lui Dumnezeu, le va aduce în timpul (pregătit) dat de Dumnezeu”

- Cum poti fi atat de fals sa inlocuiesti credinciosul cu „profetul”? Acolo Biblia se refera clar la fiecare dintre credinciosi, nu are de a face cu profetul!

2 - Cum poti sa spui ca preotii din timpul Domnului Isus aratau mai multa roada decat Isus? Este Fals, Fals, Fals!

-Când se ajunge la a face roadele Duhului, bunătatea şi nobleţea, eu cred că acolo nu era unul dintre preoţii aceia care să nu depăşească strălucirea lui Isus Christos în aceea.

-Deci, vedeţi voi, acei preoţi erau gentili, smeriţi, oameni înţelegători, când se ajunge la roadele Duhului, ei puteau arăta mai multe roade ale Duhului chiar decât putea arăta vreodată Isus.

Mesajul  trimis  pentru  Credincios

  Acum, Dunul Sfânt vine acum. Desigur El nu a fost trimis... De ce nu-L primesc toţi oamenii? El nu a fost trimis pentru ei. Un ins mi-a spus într-o zi: „Eu nu cred... Mie nu-mi pasă ce spui tu. Chiar dacă tu ai putea învia morţii, sau altceva, sau să vindeci bolnavii, şi să o dovedeşti în vre-un fel, eu tot nu cred aceea.”
Eu am zis, „Cu sigurnaţă nu. Tu eşti un necredincios. Aceasta nu înseamnă nimic pentru tine. El nici măcar nu a fost trimis pentru tine. El este trimis pentru acei care vor crede. Mesajul este trimis pentru Credincios.” Pentru acei care sunt pe calea pierzării, este o nebunie, dar pentru acei care sunt în Chrsitos, şi care sunt parte din acea Sămânţă, este Viaţă.
RASARITUL SOARELUI_  JEFF.IN  V-3 N-12  SUNDAY_  65-0418M Par. 20-5   

Raspuns: De ce vorbeste despre Duhul Sfant si spune „El este trimis pentru acei care vor crede.” Apoi spune „Mesajul este trimis pentru credincios.”  Ce inseamna asta? Ca mesajul lui Branham este Duhul Sfant? S-a pus pe sine in locul Duhului Sfant si a pus mesajul in locul Cuvantului. Ce aroganta.

Cuvântul  recunoaşte  Cuvântul

            Acum, micuţa, smerita micuţă Mireasă a lui Christos, Ea doar simplu crede Cuvântul, oricine este Ea; ea este (sunt) individuali. Eu cred şi sper că mulţi sunt prezenţi stând aicea, ascultând. Şi eu sper că chiar eu însumi şi fiecare dintre voi sunteţi parte din acea Mireasă. Eu sper că mulţi... vor fi, toţi care au fost ordinaţi la aceea vor fi aceea, pentru că este natura lor.
Vedeţi, Cuvântul nu poate recunoaşte decât Cuvântul. El nu poate recunoaşte o denominaţiune sau o pervertire. El ştie mai bine; El este un Cuvânt, vedeţi? Un grâu nu poate fi altceva decât un grâu. La început a fost grâu, şi el va fi un grâu.  Şi o buruiană nu poate fi niciodată un grâu, chiar dacă totuşi ea este udată de aceeaşi Ungere, vedeţi?
DUMNEZEUL ACESTEI EPOCI RELE _  JEFF.IN  V-4 N-9  SUNDAY_  65-0801M Par.   160   

Raspuns: Asta e foarte corect. Un grau va lua doar Biblia, Cuvantul si atat! Nu va lua mesajul neclar si contradictoriu al unui presupus profet confuz, contradictoriu si mincinos.

Va urma

Adi, Belgia

92 de comentarii:

  1. Hrana Vechiului Testament, Hrana Noului Testament

    Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Maleahi 3:10

    ~~~~~~~~~~~~~

    Eu sunt Pâinea vieţii.
    Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.

    Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.

    Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii." Ioan 6:48~51


    Prețul Pâinii
    ------------------------
    Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: "Împărăţia cerurilor este aproape!"
    Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii.

    Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

    Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. Matei 10:7~10

    ------------------------

    Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia "nespus de aleşi!"

    Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.

    Sau am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 2 Cor. 11:5~7

    ------------------------

    Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.

    Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. 1 Cor. 9:17~18

    ------------------------

    Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

    Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

    Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Romani 3:23~26

    ------------------------

    Apoi mi-a zis: "S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

    Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

    Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Apoc. 21:6~8

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nou un articol specific lui Adi. Clar si la obiect. Slava Domnului pentru asta. E nevoie mare de frati curajosi care cerceteaza si cauta Adevarul curat este Aurul lui Dumnezeu. Dumnezeu sa te binecuvinteze frate Adi si pe ceialalti viteji.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adi cum sucesti tu Cuvintul lui Dumnezeu ca sa arati ca tu ai dreptate in ceea ce spui. Cine te-a puspe tine judecator ca sa condamni pe altii. Cine te-a pus invatator cind tu esti plin de fiere amara si de venin.
    Cum poti tu sa inveti pe altii sa citeasca cind tu esti orb si nu vezi?
    Spui tu in articolul tau ca fratele Branham a spus in vorbirile lui ca Domnul Isus nu a numit-o niciodata mama pe Maria, la care tu vii si spui ca este fals aducind citeva citate unde este pomenit cuvintul mama
    vrind sa areti ca Isus i-a zis mama. Dar in nici unul din citatele scrise de tine nu Domnul Isus o numeste mama pe Maria ci scriitorul Matei, Ioan si Luca in scrierile lor o numesc mama lui ISUS.
    Asa ca Domnul Isus nu a numit-o mama ci evanghelistii in scrierile lor.Deci in privinta aceasta ce a spus Branham este CORECT iar ce ai scris tu este FALS.
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar cand e vorba de Branham voi ziceti CUVANTUL CUVANTUL CUVANTUL OREI. Adica daca e undeva prin Cuvant wooai mama ce mai bateti toba indiferent ca e zis de Pavel Petru sau isaia ori altul.
      I-a domnule tot contextul si apoi mai vorbeste. Tu nu vezi ca Branham contrazice Biblia??? Si nu cumva Branham zice ca Biblia e Cuvantul care e Isus care azi e mesajul? cine le imbarliga mai mult decat Branham??? nimeni.

      Ștergere
    2. Gresit frate IONEL, se vede ca nu cunosti tot mesajul.
      Branham a spus ca Isus nu a numit-o pe Maria "Mama", asta e adevarat. Dar tot Branham a mai spus si:

      "Dragii mei prieteni catolici, care spuneti ca Maria este mama lui Dumnezeu. MARIA NU A FOST NICI MACAR MAMA LUI ISUS, darmite mama lui Dumnezeu" (Shalom, 64-0119 §67)"

      Atata de mult ii ura Branham pe catolici, ca prefera sa calce in picioare BIBLIA, care SPUNE ca Maria era mama lui Isus (nu a lui Dumneuzeu).

      A mai spus si:

      "Nasterea din fecioara e un paradox. Eu nu cred ca Isus era vreo parte din Maria. ACEA NU ERA MAMA LUI. ERA O FEMEIE PE CARE DUMNEZEU A FOLOSIT-O PENTRU ADCEL SCOP - UN INCUBATOR PENTRU A NASTE PE COPILUL SAU." (Paradox, 62-0128A § E-68)

      Sa iti fie rusine frate Branham, nu doar ca calci Biblia in picioare, dar si femeile pe care le urasti din copilaria ta, si ai gasit o ocazie "biblica" sa le faci INCUBATOARE. Pun pariu, ca te-ai simtit "religios"?


      Iata deci motivatia acestui predicator fanatic:

      1. Ura impotriva bisericilor traditionale
      2. Ura impotriva femeilor


      Urmati-l numai, daca vreti sa aveti "duhul lui"
      ABEL

      Ștergere
    3. Citat:
      Cum ramane cu prorocia facuta de Dumnezeu despre samanta femeii ?

      Geneza 3:15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

      Raspuns:
      Trebuie schimbat in:

      "Vrajmasie voi pune intre tine si INCUBATOR. Intre samanta ta si [portiune goala pe banda, caci nu exista samanta femeiasca]. Cel care nu are nici o parte din femeie iti va zdrobi capul si tu ii vei zdrobi calcaiul" (Maleahi 5)

      Ștergere
    4. daca Isus nu a fost OM 100% NOI TOTI SUNTEM PIERDUTI ! Branham si Frank predica un Isus jumate om jumate Dumnezeu. E corect asa ceva?

      Ștergere
    5. e buna faza. Maleahi 5 si ....blank spot on the tape :))))

      Ștergere
    6. Ionel te rog sa mai citesti o data textul postat si sa vezi te rog ce am subliniat. Ceea ce am subliniat aceea am vrut sa scot in evidenta! Multumesc mult! Adi.

      Ștergere
    7. "" daca Isus nu a fost OM 100% NOI TOTI SUNTEM PIERDUTI ! Branham si Frank predica un Isus jumate om jumate Dumnezeu. E corect asa ceva?""

      Chiar mai grav:predica un Isus creat in pantecele Mariei deoarece ei sustin ca si ovulul este creat de D-zeu.Deci reiese ca Isus Hristos a fost o faptura creata in pantecele Mariei.

      Curata nebunie...ei nici macar nu isi dau seama ce invata.I-am spus asta unui frankist si a tacut,nu a mai spus nimic...apoi a sarit la alt subiect. :)

      Ștergere
    8. AMIN FRATE.ASTA ARATA CE FEL DE DUH ARE PESTE EL.ISUS NICIODATA NU A NUMITO MAMA CI FEMEIE .SCRIITORII ADICA EVANGHELISTII AU NUMITO MAMA.

      Ștergere
    9. Hopaaa... branhamistii nu mai cred ca toata Scriptura este insuflata de Duhul Sfant....

      Ștergere
    10. Si nici macar nu si-au dat seama pana acum. Parca vorbesti cu zombies... :D

      Ștergere
    11. Iosif isi pusese in gand sa o lase pe Maria...pentru ca isi taiase parul? Credea ca pacatuise sexual. E comedie branham asta cu obsesia lui nebuna pentru par si haine! Om al exteriorului, nimic valoros in interior. Ast a si construit. O biserica de exterior fara calitate. Vopsita pe dinafara cu citate si haine lungi ca tigancile si batranele uscate si satule de viata.
      Scotea din cosul adaugirii la Biblie pana si-a luat blestemul scris in Apocalipsa despre cine isi permite cu tupeu si chiar pe fata sa faca asa ceva!

      Ștergere
  4. Abel eu am raspuns cu privire la ce a scris Adi cu privire la Isus si la mama lui punct. Chiar tu ai recunoscut ca niciodata Isus nu a numit-o mama pe Maria.Deci prin aceasta s-a dovedit ca Adi ce a spus un lucru FALS. Iar pentru anonimul care se ascunde ca o cirtita sa nu-l recunoasca cineva si iasa afara numai ca sa muste sa stii ca Domnul Isus Hristos este suta la suta OM si suta la suta DUMNEZEU.
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. IONELE, cum sucesti tu cuvintele lui Adi? Ai scris:

      "Adi cum sucesti tu Cuvintul lui Dumnezeu ca sa arati ca tu ai dreptate in ceea ce spui. Cine te-a puspe tine judecator ca sa condamni pe altii. Cine te-a pus invatator cind tu esti plin de fiere amara si de venin."

      Adi nu a sucit nimic, tu o faci, cum vom vedea imediat. Nu e nici invatator si nici plin de fiere amara si venin. Stii vorba aia? "Cine zice ala este?"

      Ai mai scris:

      "Cum poti tu sa inveti pe altii sa citeasca cind tu esti orb si nu vezi? Spui tu in articolul tau ca fratele Branham a spus in vorbirile lui ca Domnul Isus nu a numit-o niciodata mama pe Maria, la care tu vii si spui ca este fals aducind citeva citate unde este pomenit cuvintul mama vrind sa areti ca Isus i-a zis mama."

      Ionele, ma intreb cum poti sa fii tu atat de orb, si sa nu vezi ca Adi nici macar nu a spus nimic. El doar ne-a dat doua feluri de citate, din Biblie si din Branham. Cu ce drept il faci pe pe Adi orb?

      Ai mai spus:

      "Dar in nici unul din citatele scrise de tine nu Domnul Isus o numeste mama pe Maria ci scriitorul Matei, Ioan si Luca in scrierile lor o numesc mama lui ISUS.
      Asa ca Domnul Isus nu a numit-o mama ci evanghelistii in scrierile lor.Deci in privinta aceasta ce a spus Branham este CORECT iar ce ai scris tu este FALS. IONEL"

      Da, se pare ca Isus nu a numit-o pe Maria "Mama". In aceasta, Branham a avut dreptate. Ce a scris Adi nu e fals, pentru ca nu a scris nimic nimic nimic, sunt doar citate. Doar daca vrei sa ne spui ca si ce au spus evanghelistii e fals. De ce sucesti tu ceva, ce Adi nici nu a spus?

      Ceea ce e fals in toata treaba asta, pe langa ce ai spus tu, este ce a spus Branham: "Maria nu era mama lui Isus, ea era doar un incubator". Intelegi?

      Ai scris:

      "Chiar tu ai recunoscut ca niciodata Isus nu a numit-o mama pe Maria.Deci prin aceasta s-a dovedit ca Adi ce a spus un lucru FALS."

      Ce logica e asta? Ceva ce NU a spus Isus, dovedeste ca ceva ce NU A SPUS ADI, este FALS??? Nu mai inteleg nimic...

      Si ce conteaza daca Isus NU A SPUS "MAMA MEA", El nu a spus nici multe alte lucruri. Nu inseamna ca cele pe care nu le-a spus, nu sunt adevarate, mai ales ca sunt spuse de Duhul Sfant, prin evanghelisti.

      Numai cuvantul "INCUBATOR" nu e spus nici de evanghelisti, nici de proroci, nici de Isus, asa ca eu personal il resping, in ce priveste definitia unei femei sau a MAMEI LUI ISUS?

      PRICEPUT? Nici in cartea Estera NU E SPUS DELOC DUMNEZEU? Aceasta nu inseamna ca EL nu a scapat pe Israel din mana lui Haman.

      Citeste mai bine, pune-ti si ochelari daca nu vezi, inainte ca sa te iei de cineva!

      ABEL

      Ștergere
    2. De ce nu iei tot ce "a scris" Adi, adica ce a spus Branham si Adi doar a copiat:

      "Acum, ACELA NU A FOST FIUL EI, voi toţi ştiţi aceasta. Isus niciodată nu a numit-o pe ea „mamă”

      Nu conteaza ce a spus sau nu Isus, Biblia o numeste MAMA LUI ISUS. Punct. Asa ca Branham nu are nici un drept sa spuna ca ISUS NU ERA FIUL EI.

      ESTE ANTIBIBLIC, ANTICUVANT, ANTICRISTIC.

      Cititi mai bine fratilor, puneti-va ochelari, si 3D daca e nevoie. Mai puneti odata benzile sa auziti cu urechile voastre, cum râde Branham si multimea care il asculta cand jigneste femeia.

      Cu ce drept ne faceti pe noi plini de fiere si venin, cand voi nici habar nu aveti sa cititi? Sa va fie rusine, fiarelor.

      ABEL

      Ștergere
    3. Iata ce poti deduce dupa logica lui Branham:
      "Nu exista ploaie, deoarece in Sahara nu a plouat de patru ani"
      "Nu exista telefoane mobile, deoarece Isus nu a vorbit niciodata la un iPhone"

      Si dupa logica lui IONEL:
      "Adi minte, cand a zis ca nu a fost in Sahara in ultimii 4 ani"
      "Adi minte, cand a zis ca nu ii plac iPhonurile"

      Ștergere
    4. Mersi Abel, nu baga in seama toate nimicurile astea!
      Oricum mersi!

      Ștergere
  5. ...El nu era parte din ea-nimic.
    PARASIND TOTUL - Vol 62 *8/pg 430 Par. 144 (Editia Mamalis)

    -----------------------------

    Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
    Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov
    ...
    Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos. Matei 1


    Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. Romani 1:3~6

    Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea... 2 Tim. 2:8

    Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus. Fapte 13:23

    Toate noroadele, mirate, ziceau: "Nu cumva este acesta Fiul lui David?" Matei 12:23

    Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: "Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!"
    Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: "Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!"
    Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: "Ce vreţi să vă fac?"
    "Doamne", I-au zis ei, "să ni se deschidă ochii!" Matei 20:30~33

    Şi unul din bătrâni mi-a zis: "Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Apoc. 5:5

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lipseste ceva?

      Cum sămânța lui David, când Iosif era de fapt din David, dar Maria, știm bine că n-a cunoscut nici un bărbat?!

      ...Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul. Geneza 3:15

      Ștergere
    2. Pai nu a cunoscut nici un barbat dar descendenta ei este din David..Si Isus dupa trup era din samanta lui David.Dar dupa duh era Fiul lui D-zeu.Este simplu ca buna ziua

      Deci reiese ca Maria nu era doar un incubator ales la plesneala.Ea era si foarte credincioasa fiindca ingerul din Luca ii spune:binecuvantata esti tu intre femei...

      Ștergere
  6. Iată alte năzbâtii teologice şi nu numai, debitate de William Branham sau furate de pe la alţii:

    „Dacă un om MĂNÂNCĂ DIN FEMEIE... Şi priviţi, prin naşterea de... prin femeie, noi toţi murim; deoarece noi suntem supuşi la moarte (este adevărat?) printr-o naştere de femeie. Prin naşterea din bărbat, noi trăim veşnic. FEMEIA ESTE POMUL MORŢII, bărbatul este pomul vieţii; căci FEMEIA NICI MĂCAR NU POARTĂ VIAŢĂ ÎN EA. Aceasta este exact corect. GERMENUL DE VIAŢĂ VINE DIN BĂRBAT, corect, merge în femeie. ŞI FEMEIA NU ESTE NIMIC DECÂT UN INCUBATOR, ŞI BEBELUŞUL NU ESTE CONECTAT, NUMAI CORDONUL OMBILICAL. NICI UN PIC DIN SÂNGELE MAMEI NU ESTE ÎN BEBELUŞ; născut în sângele ei, dar nici un pic în bebeluş. Mergeţi aflaţi... Citiţi cartea doctorului, sau întrebaţi doctorul vostru, voi veţi vedea. Nu este acolo, domnule, nici un pic din el deloc. Ea este doar OUL, aceasta-i tot. Şi viaţa vine de la bărbat. (COD Vol 1, pag 211; 57-0925/185)”

    Frate Branham, profet infailibil şi restituitor al tainelor eterne, am şi eu nişte întrebări:

    1. Cu ce se „mănâncă femeia”? (dacă tot zici că e comestibilă).

    2. Unde ai găsit tu că femeia este „pomul morţii”? Că tot venii vorba, nu am citit de vre-un pom AL MORŢII, doar de un pom al cunoştinţei binelui şi răului...

    3. Ce vrei să zici când spui „Femeia nu poartă viaţă în ea”. Se pot înţelege două lucruri: Ori că femeia însăşi nu are viaţă (este moartă sau un fel de robot din filmele SF) sau că nu poartă o viaţă diferită de a ei în ea, când este însărcinată. În cazul acesta, femeia poartă în ea tot un mort sau un robot SF. Atunci, nici tu nu ai fost în viaţă, altfel mama ta ar fi trebuit să poarte viaţă în ea...

    4. Dacă femeia nu este „nimic decât un incubator” de ce nu te-ai căsătorit cu un incubator şi nu ti-ai pus „celula de sânge” în incubator? Poate ieşea ceva din asta...

    5. Spui că bebeluşul nu este conenctat de mamă, doar prin cordonul ombilical. Păi prin ce ai vrea să mai fie conectat? Cablu de internet sau WLAN? În epoca ta încă nu apăruseră, dar mai există ceva prin care bebeluşul şi copilul sunt conectaţi: PLACENTA. Aceasta pe de-oparte împiedică să se amestece sângele fătului cu cel al mamei, dar permite trecerea anumitor substanţe din sângele mamei în copil. Dar, în afară de aceste mici detalii neesenţiale, de care nu aveai cunoştinţă, există o conexiune mult mai mare între mamă şi copil. Aceea este de tip emoţional şi ea înfiripă şi se dezvoltă tot mai mult în timpul sarcinii. Dar, frate Branham, dacă femeia în ochii tăi este „doar un incubator” fără conştiinţă, sentimente, etc, nu se poate face NICI O CONEXIUNE între mamă şi copil...

    6. Nici un pic din sângele mamei nu este în bebeluş. Dar ce, parcă din sângele tatălui este? Totuşi, este posibil ca sângele mamei să ajungă în bebeluş, dacă apar micro-răni în placentă. Nu este ceva grav, şi sunt de ajuns doar câteva celule ca să dărâme teoria ta...

    7. Germenele de viaţă vine din bărbat? În alte locuri ai spus că „celula de sânge” vine de la bărbat. În cartea cărui doctor scrie asta? A lui Hipocrate din Grecia Antică poate... În cărţile doctorilor noştri nu esistă nici o „celulă de sânge” prin care se reproduce viaţa. Aceasta se reproduce prin amestecul de 23 cromozomi masculini şi 23 cromozomi feminini. Aceştia nu sunt „celule” şi deloc „sânge” ci INFORMAŢII genetice. Ele dirijează modul cum trebuie să se formeze şi să se modifice celule pentru a crea minunea numită OM. Este INFORMAŢIA de la bărbat care se amestecă cu INFORMAŢIA de la femeie (în proporţie de 50-50) şi din aceasta rezultă o INFORMAŢIE NOUĂ GENETICĂ. Este o celulă de bărbat şi una de femeie care se unesc, în ecuaţia 1+1=1. De acolo porneşte totul. Nu de la ecuaţia ta 1+0=1.

    Aşadar şi prin urmare, frate Branham, mai du-te tu şi studiază Biblia şi cărţile doctorilor, nu ne mai aburi cu aiurelile tale....

    ABEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Habar nu a avut de aceste lucruri.El luat literar din Biblie unde erau trecuti doar barbatii in liniile genealogice si pe baza asta isi facea propriile lui teorii.Tot asa cum a luat din Biblie ideea falsa ca soarele se invarte in jurul Pamantului doar prin faptul ca un observator de pe Pamant a scris ca ""soarele se ridica la rasarit si coboara la apus..."".

      Adevarul este ca amandoi(barbatul si femeia) sunt co-creatori la conceperea unei alte fiinte umane.Lichidul spermatic singur nu produce nimic fara ovulul femeii.Deci una fara cealalta nu se poate.

      Ștergere
    2. Ei zic ca Isus a fost 100 % om si 100% Dumnezeu, dar cand explica asta spun ca a fost doar Dumnezeu, adica Maria nu a fost participanta la procesul de formare a trupului fizic al Domnului.

      Se contrazic.

      Eu inteleg ca daca zici ca a fost 100% OM zici de fapt ca si UMANITATEA -Maria- a participat acolo cu partea data ei de Dumnezeu ca femeie, sa participe. daca nu a participat El nu a fost OM.

      Dar Biblia spune ca a fost om...astfel ca, intreb doar, -nu dati cu parul- putem trage concluzia ca nici Branham si nici Frank si urmasii lor nu predica pe ISUS cel biblic si adevarat? Ce spuneti?

      Acum 3 ore eram cu un pastor de la mesaj si l-a sunat cineva sa il intrebe despre acest subiect pe care noi il dezbatem aici despre samanta femeii.

      Sa fim atenti fratilor la ce scriem deoarece oamenii tot mai mult sunt interesati de adevar.

      Haideti dragilor ca interesul nostru sa fie interesul divin.

      NU TREBUIE SA NE FIE GREU SA FIM SINCERI FRATILOR. HAI SA FIM INTERESATI DE REALITATE NU DE DOGMELE NOASTRE SI IDEILE NU STIU CUI.

      "Pavel a murit pentru voi? Apolo?"

      SA FIM IN ADEVAR NU IN SECTE SI BRANHAMISM SI ALTCEVA.

      Lica

      Ștergere
    3. Pai este simplu ceea ce sustin ei:Ca ovulul Mariei a fost creat de D-zeu.

      Deci asta inseamna nici mai mult nici mai putin ca Isus Hristos a fost o faptura CREATA in pantecele Mariei. Iar noi stim ca doar primul Adam a fost creat,al 2-lea a fost ....NASCUT.

      Ștergere
    4. Adevarul este ca partea divina sa unit ,a fuzionat cu partea umana pentru a ridica omul la o stare dupa voia lui D-zeu.Isus era 100% om ...dar fara pacat!. Daca a fost creat atunci nu mai era 100% om ci ceva creat...un fel de robot biologic .Dar Isus a si plans...Deci toate converg catre natura duala a lui Isus:100% om din semintia lui David si 100% Fiu al lui D-zeu,dupa duh....nu dupa trup!. ""trupul,fizicul"" era din semintia lui David...Isus mai mult ca sigur se aseamana cu Maria asa cum baietii se aseamana cu mamele. Nu era o naluca biologica....Sper ca ati prins ideea centrala:divinul sa amestecat cu umanul pentru a ridica umanul la statura de fiu al lui D-zeu..aici este misterul:sa amestecat cu natura umana dar nu a pacatuit...!

      Ștergere
    5. Interesant ca si noi dupa trup suntem oameni...facem parte din familia umana.Dar dupa duh suntem fii si fiice ale lui D-zeu.Si Isus nu este fratele nostru mai mare?

      Ștergere
    6. ...Isus mai mult ca sigur se aseamana cu Maria asa cum baietii se aseamana cu mamele.


      Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." Ioan 1:18

      ...Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"? Ioan 14:9

      El(Domnul Isus Hristos), măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. Filipeni 2:6~7

      El(Domnul Isus Hristos), care este oglindirea slavei Lui(Tatăl nostru) şi întipărirea Fiinţei Lui(Tatăl nostru) şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui(Tatăl nostru), a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Evrei 1:3~4

      ”””””””””””””””””””””””””””

      El(Domnul Isus Hristos) a crescut înaintea Lui(Tatăl nostru) ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui(Domnul Isus Hristos) n-avea nimic care să ne placă.

      Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om(Domnul Isus Hristos) al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

      Totuşi El(Domnul Isus Hristos) suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Isaia 53

      Domnul sa va binecuvanteze!

      Ștergere
    7. Este adevarat Adi ce spui ca nu e obligatie sa se dea zeciuiala in NT dar daca cineva decide sa dea 10 % e corect atunci nu? Biserica locala are nevoie de venituri.

      Ștergere
    8. Da daca tu iei decizia asta pentru tine e corect, insa nu e corect sa o facem lege!

      Ștergere
  7. Branham asta e prost tare. Fi atent ce prostii scoate pe gura lui... 'Acolo nu era nici o spermă venind de la Maria. Era o creaţie totală virgină prin Dumnezeu. '

    Vai Doamne cine l-a mai pus pe omul asta sa dea invatatura? Nu se putea ocupa frumos de vindecarea bolnavilor daca aia a fost chemat sa faca? Este inutil sa mai spun ceva.

    RăspundețiȘtergere
  8. Oameni plini de toata viclenia si de toata rautatea fii dracului vrajmasi ai oricarei neprihaniri nu mai incetati voi sa strimbati caile drepte ale DOMNULUI ??????
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ionele iti place sa tot acuzi ca un om fara minte?Daca oamenii nu accepta teoriile lui Branham asta inseamna ca stramba cineva caile Domnului? Caile Domnului ne sunt aratate de Isus nu de WMB.

      Ati facut un idol din Branham.Acesta din urma nici nu stia ca femeile au si ovule si ca viata nu vine doar de la barbat ci e nevoie si de femeie pentru a procrea.Intelegi ca nu doar barbatul contribuie la venirea pe lume a unui prunc sau esti setat pe mantrele lui Branham? Se pare ca da dupa atitudinea ta de mare mustrator ...fara minte si inima.

      Ștergere
  9. In primul rind viata sau celula de singe vine de la barbat. In al doilea rind Branham nu este idolul meu si nu sunt branhamist nici adventist nici martor nici baptist nici mesager....In al treilea rind voi va adresati lui Branham ca si cum ar trai si-n ziua de azi. Voi nu vedeti ca va adresati unui om mort? Si spune Cuvintul lui Dumnezeu ca printre copii Lui sa nu fie nici unul care sa vorbeasca cu mortii. Nu vad un lucru bun ca sa tot
    pomenesti persoana. Te intreb daca Dumnezeu vrea sa-l mintuie si sa fie in rai Branham si te mintuie si pe tine si te duci si tu in rai, si te intilnesti cu Branham tu ce faci? IL SCOTI DIN RAI? Spune BIBLIA ca sa iubesti si pe vrasmasii tai, iar cu Branham nu te-ai intilnit niciodata si nu ti-a facut nici un rau. Ca apredicat si in traducerile pe care le citesti ai gasit si lucruri care intr-un loc si in celalalt scrie in alt fel tu ia SCRIPTURA si cim zice Scriptura asa sa faci. Chiar nu ai gasit nici un lucru bun pe care la predicat Branham. Si-apoi Branham a spus ca a facut multe greseli si si-a cerut iertare. Tu ANONIMULE
    ai o inima plina de indurare ca sa-l poti ierta asa cum te-a iertat si Dumnezeu pe tine? Sau noi mintim chiar si cind spunem rugaciunea TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI.....SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI....DACA IERTATI OAMENILOR GRESELILE LOR SI TATAL VOSTRU CEL CERESC VA VA IERTA GRESELILE VOASTRE. DAR DACA NU IERTATI OAMENILOR GRESELILE LOR NICI TATAL VOSTRU NU VA VA IERTA GRESELILE VOASTRE. Matei 6 cu 7 la 15. Ce zici ANONIMULE ai putea sa-l ierti pe Branham pentru greselile pe care le-a facut???
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sânge în spermă(hematospermie)[modificare | modificare sursă]

      Prezența sângelui în spermă poate fi insesizabilă(poate fi observat doar microscopic) sau vizibil în fluid. Cauza acesteia poate fi rezultatul unor inflamații, infecții, blocaje sau răniri ale tractului reproducător masculin sau o problemă de natură internă a uretrei, testiculelor și prostatei. Stabilirea cauzei sângelui în spermă necesită numeroase analize și teste urogenitale.

      Ștergere
    2. Branham ne-a facut mult rau tuturor.

      NE-A MINTIT CA E INGERUL DIN APOC 10:7,
      NE-A MINTIT CA E ILIE PROFETUL,

      NE-A AMAGIT CU O PROMISIUNE DE RAPIRE INAINTE DE NECAZUL CEL MARE,

      NE-A MINTIT DESPRE BOTEZUL DE LA OHIO, DESPRE MIREASA, DESPRE NORUL ALA, DESPRE HITLER, DESPRE MUSSOLINII, DESPRE MONROE, DESPRE DONNY MORTON, DESPRE CADILLAC, DESPRE COLECTA, DESPRE EPOCILE BISERICILOR, DESPRE TABERNACOL, DESPRE CASATORIE SI DIVORT, DESPRE ZECI SI SUTE ALTE LUCRURI.

      Branham nu si-a cerut iertatre niciodata de la oamenii pe care i-a mintit si a caror viata a ruinat-o cu schimbarile lui de doctrina despre recasatorie.

      Nu si-a cerut iertare pentru toate erorile si minciunile lui...din anii 57-58 abia ca se mai pocaia si recunostea ca a gresit....dar APOI, -sa vezi nebunie- lucruri pentru care s-a pocait si a plans ca Domnul l-a mustrat LE-A PROMOVAT MAI MULT SI MAI TOXIC CA NICIODATA INAINTE AJUNGAND SA NUMEASCA FEMEIA CREATURA LUI DIAVOL SI GALEATA DE GUNOI...

      Ai dreptate trebuie sa iertam gresitilor nostrii corect, dar daca mi-ar fi facut rau personal da il pot ierta de orice...daca pacatuia cu bani, femei, alcool, droguri, orice pacate firesti de care cineva se pocaieste sincer da, este obligatoriu si biblic sa iertam si sa nu amintim, dar daca ne duce in ratacire prin invatatura falsa...nu trebuie sa trecem peste acelea.

      A creat urmasi nevrotici, depresivi, morocanosi, rau voitori, mincinosi, acuzatori, barfitori. A lasat in urma adunari care se dezbina si se urasc si nu vorbesc intre ei, chiar cu aceeasi credinta, din cauza PREDICILOR LUI BRANHAM IN CARE A SEMANAT URA SI DISCORDIA.

      Deci, pentru ca s-a facut pe sine un inger, desi nu era, s-a facut profet mondial, desi nu era si a distrus si distruge si azi prin benzile lui si insala oamenii, nu ii iert mincinile. Ci ma lepad de ele si iau Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia drept calauza, nu ideile lui despre Biblie.

      Nu avem dreptul sa credem sa urmam si sa promovam un profet care s-a dovedit in zeci de cazuri, mincinos. Atat in descrierea unor evenimente, in mentalitate de viata si credinta cat si in invatatura. Lica

      Ștergere
    3. Sânge in lichidul spermatic da.... Este semnul unei boli, nicidecum al unei conceptii, cu atat mai putin al unei imaculate...

      Da, Branham (personajul) a murit acum 50 ani si este iertat si de mine. A intrebat cineva, ce o sa facem daca il intalnim in Rai. Eu unul o sa dau mâna cu el si o sa mergem la un pahar de suc :)

      Pe bune, cand vom fi acolo nu mai conteaza viata trecuta de pe pamant...

      Dupa ce Hitler a murit si Germania a fost pusa la pamant in cel de-al doilea Razboi Mondial, oamenii au fost supusi unui program de "curatare a creierelor", adica de dez-nazificare. Cartile dictatorului sunt interzise in Germnaia, nu pentru ca cineva are un interes sa se razbune pe Hitler, ci pentru ca se crede ca cuvintele sale prezinta un pericol in formarea si dezvoltarea psihologica a tinerilor. Cartile nu sunt interzise in totalitate, ci sunt permise versiuni comentate, pentru ca omul sa vada ambele fete ale lucrurilor, nu doar ce a predicat Hitler...

      Articolele si comentariile noastre nu sunt menite sa-l injoseasca, sa-l judece sau sa-l condamne pe Branham cel mort de 50 ani. Ele nu se adreseaza impotriva lui ci impotriva SPIRITULUI BRANHAMIST, care inca mai bântuie prin lume si produce multa durere si suferinta, atat celor care il au, dar si celor din jurul lor.

      Asa cum germanii postbelici trebuiau sa fie dez-nazificati de spiritul impuscatului de Hitler, tot asa si noi (cei iesiti si cei ce inca mai sunt in Mesaj) trebuie sa fim dez-branhamizati. Si credeti ca este usor? Crezi ca era suficient sa-i spui hitleristului ca führerul lui era un nebun? A durat ani de zile, si inca mai exista oameni care nu s-au convins pe deplin. Procesul dureaza ani de zile pentru ca oamenii il adora pe Branham ca pe un „dummnezeu amator”. Invatatura lui e vie si prejudecatile sunt adanc ancorate in mintile celor ce cred in el. De aceea, nu ajunge sa spui "Branham nu e profetul, nici Ilie, nici Maleahi, nici Ingerul..." Oamenii trebuie sa inteleaga de ce nu este, si sa afle adevarul cum au fost mintiti si manipulati. Ei trebuie sa afle ambele fete ale lucrurilor, pentru ca ei deocamdata sunt indoctrinati in Branhamist, asa cum germanii erau indoctrinati in Hitlerism si ar fi luptat pana la capat ca sa-si sustina ideile liderului lor mort, daca nu se ocupa cineva de ei...

      Ștergere
  10. "In primul rind viata sau celula de singe vine de la barbat."

    Ok. Poti sa dovedesti afirmatia sau sa explici ce anume a vrut sa zica Branham prin aceasta?

    RăspundețiȘtergere
  11. POTI EXPLICA CUM DE SA OPRIT SOARELE ATUNCI CIND IOSUA A CERUT SA SE OPREASCA?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Dar mai intai sa-mi explici tu treaba cu "celula de sdange"

      Ștergere
  12. Nu poate sa raspunda ca nu are raspunsul nu ca stie si da inapoi cu intrebarea precum Isus cu inteleptii lumii la fel cum nu poate sa raspunda nici la intrebarea de ce nu se spune nimic de partea cealalta nevazuta a lunii care se invarte clar si limpede in jurul pamantului asa am invatat la scoala ca este un satelit natural al pamantului care se misca in jurul pamantului si inca ceva Fratilor Fr Branham nu este un Balaam daca ar asa fi fost asi fi stiut primul.Imi pare sincer rau de voi caci nu ati invatat mesajul cu inima si doar cu mintea si vati uitat la om si nu la Stanca mantuiri noastre care este Isus Cristos Domnul eternitatii.Domnul sa va binecuvanteze.D.i din Hd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai linistit, nu e nici un mister cu luna:

      "De pe Pamant, nu putem observa cum se roteste Luna, pentru ca ea este mereu cu aceeasi parte spre noi, scrie New York Daily News.

      Asta se inampla pentru ca Luna are nevoie de 27 de zile pentru a face o rotatie completa in jurul Terrei si tot de 27 de zile pentru a se roti in jurul axului sau."

      Daca vrei sa vezi cum arata si partea nevazuta a lunii, uite-te aici. Nasa a realizat un film:

      http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/fata-nevazuta-a-lunii-primele-imagini-publicate-oficial-de-nasa-dupa-4-ani-de-munca.html

      De ce crezi ca tie ti-ar fi spus Dumnezeu primul, daca Branham ar fi un Balaam?

      ABEL

      Ștergere
  13. Si inca ceva Abel daca vrei sa postezi ceva pe blogul meu o poti face la rubrica coment se vede sub fiecare articol mai dati cu privirea din cand in cand pe blogul meu ca nu ma supar www.facliaiubiri.wordpress.com accept orice critica si comentariu cine are Dragoste sa ramana cu ea nu o dati la nimenea:)))))).D.i din Hd

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu intelegi ca am incercat sa iti las eu mesaj pe blogul tau dar nu ma lasa decat daca ma inscriu in Wordpress! Asa ca ori modifici accesul ori , poti sa astepti mult si bine!

      Ștergere
  14. Mai Abel. De ce tot sari in sus ca o caruta goala-n drum? Daca tu zici ca soarele sta pe loc Biblia spune ca nu st pe loc ci merge.Ia sa citesti PSALMUL 19 CU 4 LA 6 ENDE SCRIE ASA
    SI SOARELE CA UN MIRE CARE IESE DIN ODAIA LUI DE NUNTA SE ARUNCA IN DRUMUL LUI CU BUCURIA UNUI VITEAZ RASARE LA UN CAPAT AL CERURILOR SI ISI ISPRAVESTE DRUMUL LA CELALALT CAPAT NIMIC NU SE ASCUNDE DE CALDURA LUI.
    Iosua a spus sa se opreasca soarele si sa se opreasca luna.
    Tare esti firesc si nu stii Scripturile. Esti departe de adevar ca cerul de pamint.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sa fie... Eu nu zic ca soarele sta pe loc, ci ca se invarteste... ca roata de la caruta mea goala...

      Si daca a stat pe loc o zi, inseamna ca a oprit Dumnezeu caruta ca sa dea de mancare cailor...

      Foarte simplu, nu inteleg care e problema?

      Ștergere
  15. Ionele esti foarte.....dezinformat.Exista filmari si fotografii cu TOATA partea nevazuta a Lunii.

    Cauta LROC images sau Lunar Orbiter Mosaic....

    Linkurile alea sunt varza.Cum sa fie Pamantul plat ?Ai vazut vreo imagine cu Terra din spatiu?Ti sa parut a fi ca o franzela sau ca o rosie? Du-te tu frumos in Google Images si scrie:Earth from space,si ai sa vezi muuuulte poze cu planeta albastra din spatiu....nu este deloc PLATA!.

    Nici nu ma mai mir ca ati ajuns sa credeti toate prostiile fara sa va informati putin.Deci voi sunteti cei care cred TOT ceea ce spune Branham. Voi sunteti cei care DOAR acuzati cand cineva il ""urecheaza "" pe Branham pentru afirmatiile lui care nu se potrivesc adica FALSE,inflorite...

    Si atunci ce ma mai mir ca voi credeti ca Pamantul este static si plat? Asta e o prostie care a fost demontata in Evul Mediu....Dar vad ca Branham va mentine la nivel similar cu cel din Evul Mediu.

    RăspundețiȘtergere
  16. Bine ati venit in Evul Mediu...

    Cine spune ca nu s-a putut filma?
    https://www.youtube.com/watch?v=sNUNB6CMnE8

    De ce luna isi arata mereu aceeasi fata?
    https://www.youtube.com/watch?v=OZIB_leg75Q

    Din acelasi motiv pentru care si satelitii geostationari (Radio-TV) sunt indreptati mereu catre acelasi punct de pe pamant, Sau ai vazut pe cineva sa-si roteasca mereu parabolica de pe casa ca sa prinda satelitu din urma?
    https://www.youtube.com/watch?v=sj7zsGkpZxg

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu stiu daca poti posta pe blog oricum nu am banat pe nimeni am umblat la setari si sunt toate in regula vreau sa spun ca ma-m uitat peste ce mi-ati dat aceste linkuri care ziceti voi dovedesc pe plan firesc ca pamantul este rotund si nu plat atunci cei din evul mediu nu aveau leptop sau tablete sau tv sa se uite la elesi cand navigau cu barca pe apa aveau doar stelel care ii indrumau unde sa mearga tin sa cred ca biblia nu in totalitate spune adevarul cumva?Sau noi trebuie sa dovedim stiintific prin imagini si poze cum este cu pamantul atunci astept lamuririle voastre in legatura cu locuinta mortilor care iarasi nu se vede si cu raiul sa vedem unde se afla ele sau mai bine zis unde credeti ca sunt sau nici acestea nu exista Fr Branham a fost fotografiat cu stalpul de foc deasupra capului si nu credeti aceeasta poza atunci cum de credeti celelalte poze si imagini deci inseamna ca o imagine nu poate fi trucata deformata etc ba mai mult zici ca bbiblia mea sta intr-o poza ca a Fr Branham care a fost fotografiat ca o dovada reala ca stalpul de foc Isus este cu el si voi negati atunci existenta acestuia satan stit si voi ca se poate arata intr-un inger de lumina deci astept lamuririle voastre in legatura cu aceasta.Orsicat va deranjeaza prezenta mea voi cauta sa deranjeze nu cu rautate si pentru demascarea raului D.i din Hd www.facliaiubiri.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dane, tu ai spus ca "nu s-a filmat fata nevazuta a lunii". Pozele le-am pus pentru tine, ca noi credem oricum, si fara poze...

      Si poza cu Branham oricum nu dovedeste nimic, nu e nici un Isus pe ea, nici un stalp de foc deasupra lui Branham, ci o relexie a unor reflectoare care s-a fotografiat in aceeasi sala si deasupra Beatles-ilor. Afara doar ca o fi fost si cu ei Stalpul de foc...

      Locuinta mortilor, e alta poveste....

      Ștergere
  18. Ei bine dar sa stiti ca mai este o poza a Fr Branham care are pe umar ceva alb sau si acela este doar reflexie da am zis ca nu sa filmat dar partea cealalta a lunii cand se invarteste in jurul pamantului nu se vede si de ce nu vreti sa spuneti despre locuinta mortilor si despre rai nu aveti dovezi limpezi despre ele?Si inca o intrebare povestea cu Iosua este adevarata sau nu?D,i din hd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ce vrei sa iti spunem despre fata nevazuta a lunii? Ca e, ca nu e? Ca e fata lui Branham? A mea? Ce vrei sa dovedesti omule? Unde vrei sa ajungi cu toate aceste insiruiri fara rost? Ce legatura are cu Iosua? Si cu locuinta mortilor sau cu raiul? Cu pozele? Ca se invarteste sau nu? Ca e plat sau rotund? Il aproba sau il dovedesc astea mincinos pe Branham? Sau pe Dumnezeu?

      Pui si tu intrebari ca sa te afli in treaba, la care nu mai are rost sa raspundem....

      ABEL

      Ștergere
    2. Iti pierzi timpul Abel.
      Lica

      Ștergere
  19. Cred ca deja nu ai nici o logica dovedeste cu Scriptura cine are dreptate ori voua va trebuie numai zeciueli si atat va veti primi rasplata fara nici o grija am inteles acuma D.i din Hd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ionele , vezi ca inca nu ai raspuns la intrebari!

      Ștergere
    2. Mie mi se pare ca a raspuns.... oarecum...
      Cu 1 Samuel 21:13.
      De asta nu intelegeam noi.... ;)

      Ștergere
    3. Ionele du-te frate la coasa si lasa-ne ...esti la un nivel de clasa 1.Marii intelepti ai Bibliei au incurajat invatatura si stiinta.Citeste Proverbe sa te convingi.In vremurile biblice foarte putini stiau sa scrie dovada ca cei care au scris cartile Bibliei au stiut carte...nu ca nebunii de branhamisti care dispretuiesc totul fiindca asa le-a spus tatucul lor Branham.Din pacate ati facut un idol din Branham si o sa picati cu el in groapa ignorantei si a minciunilor debitate de Branham.

      Era sa uit:si ia si o scandura cu tine.Pentru nevasta-ta .Poate are indrazneala saraca sa creada ceva diferit de tine si atunci ai ocazia sa ii aplici niste lovituri ,dupa sfaturile "'intelepte"""ale inchipuitului Ilie-ciocarlie american....

      Ștergere
    4. Spunea ca dada fata ta merge sa se bronzeze sa ii aplici tu brozul.....tot cu parul!

      Ștergere
    5. 57-0807 HEAR.YE.HIM_ EDMONTON.AB WEDNESDAY_
      E-21 And you come out and find Christian women laying out on the beach to get a tan. Well, I got two girls here tonight. I don't know what the future holds, but if I ever catch one of them, when she's a young woman, laying out on a beach to get a tan, she'll get a tanning all right. It won't be from the sun, it'll be Charles Branham's son with a barrel slat in his hand bringing her home, making her jump every time.


      56-0728 MAKING.THE.VALLEY.FULL.OF.DITCHES_ SHREVEPORT.LA SATURDAY_
      E-20 If you'd do that, you wouldn't have so many wrong men, and boys and girls in the world tonight. Let one of them strip theirselves in some these old dirty clothes like you let your kids wear out here, little old shorts, and ever what they call them. And let them one time. Uh-huh. You would find out how illiterate they were. She'd beat her till she'd be so full of welts, you couldn't get the clothes over the top of them.
      That's what needs to be done tonight. That's right.




      56-0122 THE.JUNCTION.TIME_ STURGIS.MI SUNDAY_
      E-75 Let one of them girls...?... it up there and, brother, I'll tell you, she wouldn't get out of bed for six months. She'd take a hickory limb and beat what clothes she had left on her off. And if you had something like that back in the church today, you'd have better. Amen. God give us the old time mothers. I've got two girls coming. I don't know what they'll be.

      Ștergere
    6. Acesta nu va fi la soare, acesta va fi fiul lui Charles Branham cu o șipcă baril în mână pentru a o aduce acasă , făcând-o să sara de fiecare dată.


      Ar fi bătut-o până când ea ar fi atât de plina de vanatai, ca nu ați putea pune hainele pe partea de sus a ei.
      Asta e ceea ce trebuie făcut în seara asta. Asta-i drept


      acolo și, frate, îți spun, că nu va ieși din pat pentru șase luni.

      Ștergere
    7. Proorocul a zis, proorocul, proorocul, numai proorocul, doar proorocul...
      ----------------------------------------------------------------------------------------


      El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic. Iov 26
      ...
      Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
      Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat PESTE el?

      ...
      Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei(Arctica, Antarctica), pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?

      Iov 38

      Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi ÎNCONJURAȚI marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. Matei 23:15

      ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc.

      ...eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe ROTOCOLUL pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor. Proverbe 8:30~31

      ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S.n, Imagine, contur, figură sau coip m formă de disc, de cerc sau de inel.

      Ștergere
    8. A facut un joc de cuvinte cu SUN si SON. Adica "bronzatul" nu se trage de la soare (sun) ci de la fiul lui Charles (son) care ii trage o mama de bataie cu parul din gard...

      De obicei, oamenii slabi, inferiori devin agresivi (in vorbe si in fapte) si violenti. Pe langa treaba cu parul, imi amintesc si cum ne povestea ca a luat pusca sa traga in niste copii care-l hartuiau. Ce bine ca nu s-a declansat pusca...

      Asta da Profet... Mahomed mai are multe de invatat de la Branham.

      ABEL

      Ștergere
    9. Si unii mai numesc invatatura lui Branham ""ïnvatatura apostolilor"". Cata prostie...Poate ""invatatura apostolilor mincinosi"" fiindca Pavel nu incurajeaza violenta asupra femeii ci din contra ne invata sa o respectam .Doar apostolii mincinosi care sunt cu Hristos pe buze dar cu apucaturi dracesti pot invata asa ceva....Sunt mincinosi fiindca nu urmaresc pacea fara de care NIMENI nu va vedea pe Domnul.Ci doar sa dezbine,sa distruga....fiind victimele nemultumirilor si frustrarilor proprii.

      Ștergere
  20. Asta este pentru voi ca rasplata Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. (Mat.6:5)

    Tu, dar, cand faci milostenie, nu suna cu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii, in sinagogi si in ulite, pentru ca sa fie slaviti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. (Mat.6:2)


    Cine primeste un proroc, in numele unui proroc, va primi rasplata unui proroc; si cine primeste pe un om neprihanit, in numele unui om neprihanit, va primi rasplata unui om neprihanit. (Mat.10:41)


    Asta este pentru voi cei ce va bateti cu pumnul in piept degeaba Abel nu iti mai pierde timpul cu unu ca mine vrea sa spuna Lica mandria lui este peste masura.Domnul Isus Cristos sa va binecuvanteze.Amin! D.i din Hd

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt mandru deloc. Sunt realist. recitest-te de anul trecut tot ce ai comentat si ce intrebari si ce articole erau de discutat si ce anume ai raspuns tu Dane. NIMIC LA SUBIECT. Asa ca nu te supara ca am si eu o opinie din ceea ce am vazut din comentariile tale.
      Nu te purta ca un copil sa te superi asa repede.
      Lica

      Ștergere
  21. Mat ANONIMULE. Sau poate ca esti tu LICA, caci de multe ori scrii si nu te semnezi lasind impresia ca sunt mai multi care va accepta ideile.Dar oricine ai fii eu am spus si mai spun ca BIBLIA spune ca SOARELE si luna se misca si pamintul sta pe loc. Asa ca puteti voi sa veniti cu o caruta de argumente stiintifice caci pentru mine ramine cum zice Scriptura . Pentru voi care este cel ce spune Adevarul? CUVINTUL LUI DUMNEZEU SAU STIINTA. Daca va bazati pe stiinta atunci sunteti departe de Cuvintul lui Dumnezeu. AMIN.
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Soarele, Pamantul, Luna, toate se invartesc... In cerc sau ca la hora sau ca sabia heruvimului ce pazea gradina...

      Pana si Samson invartea la rasnita in timp ce sabia lui Saul nu se invartea niciodata in vant...

      Nici Rotile Invartitoare nu se opreau din invarteala lor vesela, iar Dumnzeu insusi si-a invartit biciul sau impotriva Asirianului...

      Invarteala unora este in jurul profetului, in timp ce a altora este injurandu-l...

      Altii se invartesc ca catelu care alearga dupa propria-i coada...

      Eu o sa ma arunc in patul meu, caci am ametit de atata invarteala.

      Dar ce ma asteapta acolo? Oh nu se poate:
      Proverbe 26:14  Cum se învârteşte uşa pe ţîţînile ei, aşa se învârteşte leneşul în patul lui.

      Ștergere
    2. Daca Soarele se misca cum de apar anotimpurile? Si care este orbita Soarelui?Daca s-ar invarti in jurul Pamantului atunci ar distruge celelalte planete ale sistemului solar.Sau nu crezi ca exista Marte,Jupiter,Saturn,Neptun.....? Poate sunt minciuni si astea ca doar nu scrie in Biblie de ele?

      Adevarul este ca cel ce a scris ""miscarea soarelului"" din Biblie a descris defapt ceea ce vedea el de pe Pamant...adica este scris din punctul de vedere al unui observator terestru. Asta arata ca Biblia nu este o carte de stiinta ci de mistica.Ne arata marile adevaruri mistice in simboluri ,pilde si anumite intamplari istorice cu importanta spirituala.

      Dar tot in Biblie scrie ca nebunul dispretuieste stiinta....

      Ștergere
    3. Si Branham mai spune ca pamantul e patrat!

      Ștergere
    4. Ce idei bolnave ai. Eu ma semnez. Nu sunt eu acela. Lica

      Ștergere
  22. Mai ANONIMULE care te ascunzi in spatele cuvintelor, nu ti se pare ca esti cam tupeist???
    Nu ai vrea sa ne intilnim amindoi si sa batem coasa impreuna??? Aduc si pe nevastamea si aduc si un par.
    Spune-mi de unde esti si unde stai si eu vin la tine si stam de vorba de ce vrei tu. De coasa de Biblie de nevasta etc. Ai curajul, tupeul sau mai bine zis onoarea de a iesi in fata???

    RăspundețiȘtergere
  23. Scuze Anonimule am uitat sa ma semnez dar o fac acum
    IONEL
    Ce zici ai onoare de a iesi la interval sau esti un papa lapte care te ascunzi in boscheti???
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca mai aveti putin si va bateti!

      Ștergere
    2. Sa nu uitati sa luati si niste "Doi pe Patru". (Cf. mesajului)

      Ștergere
    3. Oooo ce limbaj de cartier are Ionel fratele branhamist....care mai ieri facea pe moralistul si imita stilul lui WMB.Nu ma cobor la mintea ta Ionele.Esti prea limitat si agresiv.Fiindca modelul tau este WMB si nu Domnul Hristos. Se confirma ceea ce am spus :ca Branham a semanat doar agresivitate in voi si muuulta rautate si nevrotism.

      Si daca te semnezi te crezi cu un cot mai presus ca mine?Ce rost are sa te semnezi daca nu te cunoaste nimeni?Asa pot si eu sa scriu la sfarsitul fiecarui comentariu:sandel,viorel,corcodel....chiar si Branhamel.

      Scandura tine-o pentru nevasta-ta ca poate ai ocazia vreodata sa implinesti ceea ce va invata Branham mincinosul.Si credema ca la anii mei nu am nevoie de nici o scandura.Dar nu ma cobor la mintea ta facand afirmatii prostesti demne de clasa 1.

      In boscheti se ascund cei care fug de adevar si nu vor sa vada lucrurile negru pe alb.Adevaratul interval este aici unde se pare ca ai falimentat .Si normal ca apoi recurgi la amenintari .Apostolii mincinosi ce pot sa faca decat sa degenereze in violenta si amenintari? Fiindca si viata lor este o minciuna plecata de la Branham. Nu va mai ramas decat scandurile .Si muuulta prostie si ignoranta.

      Ștergere
    4. Cine baga in seama un bosorog branhamist? Ionele stai frate locului si pocaieste-te ca incepi sa faci spume la gura de la atatea predici de ale lui Branham balbaitul.Voi cu cat inaintati in viata cu atat sunteti mai ingusti si redusi...nu ma cobor la mintea ta ca poate imi poti fi tata.

      Dar ma surprinde limbajul tau de mahala.Mai ales din partea unui individ care se bate cu pumnul in piept ca are DESCOPERIREA. Rusinicaaa. Va da D-zeu scanduri pe spate prin faptul ca ies la iveala minciunile lui Branham.Ce rost are sa imi pun mintea cu matale? Du-te in senilitatea ta si lasa-neee ca daca o luam sincer la cati jigniti voi pe altii ar trebui sa aveti cocoase de la atatea scanduri primite.;...dar na,noi suntem baieti faini pe aici...stim sa citim printre ironii si glume. Du-te in pacea Domnului.

      Ștergere
    5. Vorba ceea: "Fiindca au semanat vant, vor secera furtuna"
      OSEA

      Nu le-a mai ramas nimic branhamistilor, decat niste scanduri putrezite... Nici sa bati cu ele nu mai sunt bune....
      ABEL

      Ștergere
  24. Adi nu ne batem. IL BAT.si ii arat cum se bate coasa si nevasta, si le fac Biblic pentru ca zice biblia ca bita este pentru spinarea nebunului nu pentru nevasta si ii dau si in Numele Domnului ISUS ca sa nu-mi fie dator.
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt alti pasi inaintea violentei, care oricum nu are justificare.
      Lasa-ti emotiile negative si educati-le pe viitor sa nu dea buzna oricum.

      Ștergere
    2. Si voi sunteti nebunii de elita:branhamistii. Voi ati merita niste scanduri pe cocoasa sa va mai reveniti din mandrie si sa nu mai amenintati pe altii cu Biblia pe masa.Ati ramas fara argumente si incepeti sa bateti campii.Astia sunt nebunii,fara judecata:cei care spun ""doamne doamne"" dar nu vor sa vada cuvantul lui Isus. Lasa ca va bate altcineva aratandu-va ca sunteti in bezna sectarismului si minciunilor lui Branham adica va da D-zeu scanduri pe cocoasa.Apostoli mincinosi,batausi si carora le place sa "'imprumute"" zeciuielile altora. Rusineee. SA nu mai spuneti la nimeni ca aveti taine divine descoperite.Ca faceti de rusine Numele Domnului Isus.

      Ștergere
  25. Dane ti-am sters mesajul in care ai jignit pe toti fratii inclusiv pe mine. Si ale lui Ionel urmeaza daca intinte sfoara cu ameniintarile lui.

    Opinia ta despre noi nu ne defineste, dar modul in care tu vorbesti TE DEFINESTE. Ce spui tu despre mine arata mai mult despre tine deat despre mine.

    Du-te domnule intre branhamisti si intre mahalagistii cu acuzatii si atacuri si jigniri ca acolo le-ai invatat. noi nu mai suntem branhamistii asa ca nu ni se potrivesc.

    Macar minimum de cultura si de educatie daca ai arata tu care pretinzi ca ai faclia iubirii. Ce iubire? Ce bunatate? cand voi din cuvinte toxice nu scoateti pe altii care sunt diferiti de voi !

    Iar pentru ca branham v-a invatat ca educatia este ceva rau, voi asa veti trai si asa veti muri. Ca doar nu treceti peste ce v-a spus el.

    Va "profetesc" ca -daca nu luati noi decizii personale de viata- asa veti trai si asa veti muri: IGNORANTI si toxici, si needucati si incapabili sa purtati un dialog fratesc. ce mireasa si ce copii ai lui Dumnezeu cand lucrurile de baza ale Bibliei nu le cunoasteti.

    Vorbiti legat de subiectele articolului in care s-a dovedit ca Branham a schimbat adevarul in inchipuirile lui personale. Vorbiti la subiect, va rog, sau rolul de a comenta nu isi are sensul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va rog daca aveti si puteti share-ui predici scrise ale "proorocului" pana in 1947 fiindca in unele predici de dupa '47 face referire la Musolini, Hitler, etc... si as vrea sa verific aceste afirmatii.
      Pe net sunt doar predici dupa '47.

      Va mai rog inca un lucru! Sa ramana secret aceasta operatiune "clandestina", fiindca stiti bine ca cine urmeaza "proorocul", nu are voie sa faca cercetari sa vada daca ce li s-a spus este asa, si nici sa puna intrebari. :))

      Domnul sa va binecuvanteze!

      Ștergere
    2. Daca nu gresesc exista doar una sau doua predici inainte de 47. Nu s-au facut inregistrari inainte!

      Ștergere
    3. Simeone...te-ai schimbat mult in bine de cand ai venit pe blog. Ma faci sa ma simt bine. Dumnezeu sa fie mereu cu tine.
      Si nici nu ti-ai pierdut simtul umorului. Asta e ff bine.
      Pe mine m-a tinut acest dar al bucuriei spontane si neconditoinate de imprejurari, in momentele de intunerec gros din viata mea.

      Ștergere
    4. are brosuri scrise inainte de 47....i-ar fi placut sa nu le vedem...deoarece intre 1933 si 1951 deci in 18 ani nu scrie nimic de voce si chemare si " Asa cum Ioan botezatorul etc...." NIMIC NIIC NIMIC...de ce ? Pentru ca nu a existat asa ceva....

      Ștergere
    5. Banuiam ca asa este, adica nu exista dovezi.

      Acelasi stil de a induce in eroare il gasim si la Frank. Spune ca; Branham i-a spus sa depoziteze hrana, etc..., dar daca slujba germanului Frank este atat de importanta cum se lauda singur, DE CE nici macar o singura data nu i-a pomenit numele "robului credincios" "proorocul" in vreo predica?

      Cu cat cautam mai mult cu atat cresc numarul "de ce-urilor".
      Poate replica lui Nila din Morometii sa fie raspunsul...? :))

      Paraschiv se prinse:
      - De ce, mă? îl întrebă.
      - Ca să se mire proştii, îl cită Nilă pe taică-său şi deodată îşi arătă dinţii
      lui laţi, bucuros pesemne că putea la rândul lui să-l prostească pe Paraschiv.

      Maranatha!

      Ștergere
  26. :)). Tare asta cu Nila. Simeone ce mai faci? . Interesanta observatia cu Ewald Frank,si ciudatenia cum de Branham nu spune nimic de Frank in predici...Acum am revazut unele discutii mai vechi,dupa ce am accesat ultimele linkuri puse de Lica. Interesante discutii au avut loc de-a lungul timpului.

    RăspundețiȘtergere
  27. Perfect inceput Adi in articol. Din prima l-ai dovedit pe Branham mincinos si pervertitor al Cuvantului.

    Şi spune, „Dacă ea îşi taie părul ei, ea îşi dezonorează soţul ei. Şi o femeie care este dezonorabilă, are un drept legal să fie lăsată şi divorţată. Dar el nu se poate căsători iarăşi acum, ci el poate să o pună deoparte în divorţ.
    INTR. ASUPRA GENZEI_ JEFF.IN COD WEDNESDAY_ 53-0729 Par. 23-76

    Raspuns: Nu! Nici vorba! Daca o femeie se tunde tu nu poti sa divortezi de ea! Este falsa invatatura asta, ca si restul care urmeasa a fi demascate.

    Matei 5:32 Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

    Matei 19:9 Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”

    Marcu 10 :8-12 Şi cei doi vor fi un singur trup. ”Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi asupra celor de mai sus. El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte.”

    RăspundețiȘtergere
  28. Uitandu-ma la comenturi vad ceva ce ma blocheaza si cer confirmare. Fratilor este adevarat asta? Sigur sigur? Daca si asta e adevarat avem dea face un cel mai mare mincinos adica Branham .

    "nu exista intre 1933 si 1951 deci in 18 ani nu scrie nimic de voce si chemare si " Asa cum Ioan botezatorul etc...." NIMIC NIIC NIMIC...de ce ? Pentru ca nu a existat asa ceva...."

    Deci sa inteleg bine. Intre 1933 si 1951 Branham nu a spus si scris nimic despre evenimentul supranatural de la riul Ohaio al anului 1933?
    Cine a verificat? Frate Nemes dumneavoastra sau cine a verificat? De unde stiti sigur asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu trebuie sa verifice nimeni.Faptul ca in 80 de ani nu a existat nici macar un martor care sa confirme presupusa voce "'supranaturala"" ,e o dovada ca nu a fost o vocea reala.

      Ștergere
    2. Este sigur ca Branham nu a spus nimic de voce si insarcinare aproape 20 de ani si se poate verifica de catre oricine:

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/03/la-raul-ohio-in-1933.html

      www.branham.org (au the table, tot mesajul acolo original)

      Avem de-a face, da, cu cel mai mare mincinos. Mincinos patologic.

      Inchipuirile si dorintele lui interioare ascunse au devenit in timp "mari experiente" cu Dumnezeu. A transformat ce isi dorea, in realitate "virtuala", adica mai pe romaneste spus, A MINTIT ca a fost chiar adevarat.

      Ștergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.