marți, 3 noiembrie 2015

Anul Jubiliar

  
Articol scris de ABEL ben ADAM

Într-unul din comentariile mele la articolul Dialog cu cei de la Mesaj am încercat să fac o diferenţă între „Mesajul exterior”, de suprafaţă, prin care înţelegem totalitatea predicilor şi a învăţăturilor lui Branham, găsite în broşuri sau pe casete şi „Mesajul interior”, ca fiind o latură personală şi individuală a experienţei spirituale trăită de o persoană.

Sunt oameni care în urma contactului cu „Mesajul exterior” al lui Branham, s-au simţit inspiraţi de unele din afirmaţiile lui care au declanşat în aceştia o nouă dimensiune a conştiinţei spirituale (unii o numesc „trezire”). 

Aceasta îi face să trăiască „Mesajul interior”, despre care unii spun chiar că „era deja în ei înainte de a auzi de fratele Branham”. Prin aceasta, ei înţeleg în general, dar fiecare în felul său unic şi individual, fie o aliniere cu „Mesajul exterior”, cu „Cuvântul” sau cu „credinţa apostolică”, fie o unire spirituală (mistică) între „Mire şi Mireasă”, fie sentimente de a fi „locurile cereşti împreună cu Isus”, pecetluiţi, în siguranţă eternă sau în pace desăvârşită.

Am pus întrebarea pe care o pun fiecărui credincios al „Mesajului”, dacă ei cred că în lume mai există oameni care au parte de acelaşi fel de experienţe interioare ale înălţării sufleteşti şi apropierii de Dumnezeu, fără ca acestea să vină prin Branham sau prin „Mesajul exterior”?

În prezentul articol intenţionez să arăt o aplicaţie practică a celor două feluri de „Mesaje” şi să verific dacă acestea chiar „se aliniază” perfect. Am fost inspirat de un răspuns al lui Viorel în acelaşi articol menţionat la început. Viorel scrie:

Branham m-a făcut să înţeleg sabatul atunci când descria foarte frumos felul în care intrau în libertate robii. Zicea că şi dacă cineva era rob 49 de ani în momentul când auzea trâmbiţa care anunţa anul sabatic de eliberare lăsa povara jos în mijlocul drumului şi îşi lua libertatea în primire. Pur şi simplu nu mai avea nici o obligaţie faţă de proprietar. Ce instituţie magnifică Sabatul. Fără legi sau decrete prezidenţiale pur şi timpul a venit ziua sau anul eliberării anunţat de corpurile cereşti create în ziua patra pentru porunca a 4-a.

Observăm tiparul pe care l-am descris mai sus: Branham vorbeşte ceva, cuvinte ce se găsesc pe înregistrări („Mesajul exterior”) iar cineva înţelege un anume lucru („Mesajul interior”), care chiar dacă este o realitate pentru el, nu este neapărat un adevăr obiectiv, respectiv ceea ce a vrut să spună Biblia sau „Mesajul exterior” (mă refer aici la partea cu corpurile cereşti create în ziua a 4-a, dar şi la cele spuse de Branham în cele ce urmează...):

În timp ce Viorel a înţeles (a interiorizat, a trăit chiar) una din laturile reale şi incontestabile ale „eliberării” ca fiind bucuria mântuirii, sau eterna siguranţă în Christos, pe când citea „frumoasa descriere” a lui Branham, eu mă întrebam cum de reuşeşte un „Profet” să stâlcească într-atât Cuvântul scris al Bibliei?

Mai precis, Biblia, Torah, „Legea lui Moise”, sau cum vrem să o mai numim, pictează o altă imagine. Aceasta nu înseamnă totuşi, că cea formată în minţile noastre despre eliberare şi răscumpărare nu este reală. Dar este o realitate interioară, personală, despre care nu s-a vorbit în mod primar în Biblie şi pe care nu o pun în discuţie.

Noi acum, în secolul 21, după 2000 ani de creştinism, avem deja impregnată în conştiinţa individuală şi colectivă o anumită concepţie despre „eliberare”, ca fiind răscumpărarea prin Isus Christos la cruce. În schimb, pentru oamenii de acum 4000 ani, „eliberarea” sau „răscumpărarea” avea cu totul alte semnificaţii, dat fiind faptul că aceştia nu aveau nici cea mai mică idee despre Christos şi ce urma să facă El peste 2000 ani. 

Aşa că nu putem să-i învinuim pe cei „de sub Lege” de necunoaşterea „tainei ascunse ale lui Dumnezeu”, sau mai bine zis a lucrurilor care pentru noi, la 2000 ani după Christos sunt evidente. Poate că şi noi la rândul nostru, nu înţelegem în totul contextul şi mediul în care au trăit cei pentru care s-a scris Torah, chiar dacă aceasta în mod „profetic” se poate aplica şi altcumva.

Ce este consemnat în Exod sau Levitic s-a scris în primul rând în limbajul şi pentru directa aplicare într-o societate agrară, fără tehnologie şi sisteme sociale, în schimb cu un sistem al sclaviei. Înainte de a ne avânta în sferele înalte de „descoperire ale Duhului” trebuie să ne fie clar că acei oamenii de acum 4000 ani se luptau din greu pentru a-şi câştiga sau menţine existenţa. Ploile de mană sau de prepeliţe erau mai degrabă excepţia decât regula. Totul depindea dacă recolta era bogată şi dacă nu îi lovea vreo molimă sau invazie de lăcuste. Pe vremea aceea nu existau „asigurări sociale”, fapt pentru care puteai ajunge foarte uşor fără casă, masă, sau pâine. În cazul acesta, pentru a supravieţui, oamenii alegeau mai degrabă să lucreze ca „sclav” la un stăpân mai înstărit ce le putea asigura „pâinea cea de toate zilele”. Nu cred că cineva pe vremea aceea mai avea timp de dezbateri teologice, de genul dacă „răpirea” va fi înainte sau după necaz, şi dacă acesta va dura 7 ani, sau poate doar 3,5...

Totuşi, pentru a crea un echilibru social şi a ajuta pe cei mai săraci oameni, care fuseseră nevoiţi să-şi vândă pământul, pe care nu puteau să-l lucreze singuri (poate că unei femei i-a murit bărbatul şi vreo câţiva copii şi acum era nevoită să lucreze la un „boier”, care se poartă bine faţă de ea, şi lucrul acesta e reglementat în Torah), Moise a poruncit ca aceşti oameni să nu fie nevoiţi a rămâne o viaţă întreagă la moşia stăpânilor. Pentru cei ce au reuşit să stabilizeze cât de cât (poate fuseseră bolnavi şi s-au vindecat, sau au adunat ceva bani între timp), Dumnezeu a rânduit un timp când „contractul lor expiră” şi aceştia pot „ieşi liberi”. Cei care nu au reuşit încă să se încă pună pe picioare aveau obligaţia, dar şi dreptul de a rămâne în continuare la stăpân, iar acesta trebuia să le asigure şi mai departe casă, masă şi ce mai era necesar, în schimbul serviciilor oferite de aceşti sclavi. Măsurile aceasta sunt mai degrabă de natură socială, de care trebuie să ţinem cont, înainte de a-i judeca pe acei oropsiţi ai soartei că „sunt orbi să vadă taina ascunsă a lui Dumnezeu în Christos”... Păi dacă era ascunsă, atunci ar mai fi putut să o vadă cineva?

Acum să ne întoarcem la Branham. Să luăm varianta lui, aşa cum a predicat în anul 1965 (de fapt în ultimul an, ca să nu zicem că a fost înainte de peceţi, când perspectiva sa încă nu era atât de bine aşezată „profetic”. Ca să nu o lungesc cu citate, vă redau cu cuvintele mele, voi puteţi citi însă în „Astăzi s-a împlinit această Scriptură” (65-0219 de la paragraful 46):

„Anul îndurării este anul jubiliar în care toţi sclavii, indiferent cât de mult au slujit şi din ce motiv erau sclavi, trebuiau să ajungă liberi”.

În primul rând, în Levitic 25 unde se descrie „anul jubiliar” nu se pomeneşte nimic de sclavi, în schimb mai mult despre moşia fiecăruia, despre semănat şi secerat. Dacă cineva bănuieşte în acest text o „răscumpărare” spirituală, aceasta trebuie că e bine de tot „ascunsă”. Aici se stabilesc regulamente concrete, când cineva care poate a fost nevoit să-şi vândă casa sau moşioara, să aibă drept să le cumpere înapoi, chiar la un preţ mai mic, sau gratis, dacă nu dispune de banii necesari. Dacă citiţi, în Levitic 25 nu scrie deloc despre „robi”, ci de „toţi locuitorii ţării”. Şi „fiecare” să se întoarcă la familia sa. E greu de crezut, că „toţi oamenii” sunt robi. Vizează întreaga naţiune, şi nu pot să cred că Dumnezeu se adresează poporului Său Israel precum unei naţiuni de sclavi...

Despre „sulă” şi găuritul urechii pentru cel ce nu „aude” sau se „împietreşte” sau se „împotriveşte Cuvântului”, cum înţelege Branhan, nu scrie deloc în locul acesta, şi nici în Exod cap. 21. Acolo se pictează un cu totul alt tablou, ce nu are nimic comun cu ziua de „veselie” a anului jubiliar. În Exod într-adevăr se vorbeşte despre „robi” şi „stăpâni”, dar ca şi când între ei există un „contract” care trebuie să expire după maxim 7 ani, nu după 7x7 ani. Este un termen rezonabil în care sclavul de nevoie se putea „reabilita” social pentru a se reintegra în societate. Dacă era cum şi-a imaginat Branham, că sclavii ar fi ieşit doar la anul jubiliar, pentru ei aceasta ar fi însemnat o „condamnare pe viaţă”. Închipuiţi-vă, dacă media de vârstă acum 4000 ani era de 40-50 ani (poate nobilimea ajungea la 70), pentru cineva ajuns sclav, şansele de a se elibera o singură dată după 49 de ani, erau practic nule. Deşi povestea spusă de Branham sună „frumos” şi ar da bine într-un film Hollywood sau de desene animate „creştine”, realitatea arată cu totul altfel. 

Un om ce a lucrat 49 de ani în robie acum 4000 ani, arată poate mai „uzat” decât unul de 80-90 ani în timpul nostru, şi chiar nu mi-l imaginez, în caz că totuşi ar atinge totuşi acea vârstă „înaintată”, să-şi arunce „povara” şi să păşească uşor şi în „pas voios”... Spre ce anume? 

Mai ales dacă nu are încă posibilitatea materială de a se susţine în acea „libertate” ce i se oferea. Aşadar, termenul mult mai „social” de expirare a contractului său de sclav, este cel stabilit în Exodul, ca fiind de 7 ani. Gândiţi-vă şi la Iacov ben Isaac, pe care tot nevoia l-a  împinsă să se facă sclav (sau slujitor, dar tot aia era de fapt) la unchiul său Laban, a slujit de două ori câte şapte ani.

Branham mai afirmă că: „sclavul care nu doreşte să fie liber trebuie dus la Templu şi acolo i se găureşte urechea şi va rămâne sclav pentru totdeauna.”

O altă „abatere” de la Torah, Cuvântul original, care nu stabileşte că sclavul trebuie dus la Templu, este suficientă şi o simplă uşă de lemn. Sau vă imaginaţi că în marea Zi a Ispăşirii din Anul Jubiliar, când la Templu aveau loc activităţi mult mai festive, precum intratul preotului în Sfânta Sfintelor şi purificarea Templului şi a naţiunii, preoţii să stea la uşi pentru a dirija sutele de boieri cu robii după ei, şi să-i alinieze la uşa Templului ca să le găurească urechea? Nu este poruncit aşa ceva şi nu cred nici că le-ar fi convenit să rămână apoi cu uşa Templului „ciuruită” de găuri în zi de sărbătoare... Nu fraţilor, lucrul acesta se făcea acasă la boier, dar Branham se pare că exagerează în acest mic detaliu, pentru a-i conferi o importanţă mărită, cum vom vedea în continuare.

Această „greşeală”, hai că cei mai mulţi o putem tolera (cu excepţia Leviţilor care ar avea ceva de obiectat cu privire la deteriorarea mobilierului), dar următoarea e gravă de tot: Branham spune că sclavul cu urechea îngăurită va rămâne mereu sclav, de acum înainte. Dacă regulile acestea cu rol social au fost date mai degrabă în favoarea sclavilor, unor oameni cu statut social mai coborât, ce trebuiau ajutaţi, o „condamnare la sclavie pe viaţă” n-ar fi fost deloc în favoarea şi în spiritul acestor legi.

Branham, prin afirmaţia lui următoare, se deplasează încet dar sigur într-o lume paralelă, ce nu mai are nici o legătură cu mesajul Bibliei. În prima parte el exclamă „cât de minunat exemplu al Evangheliei lui Isus Cristos este.” Dar în mintea lui se formează o imagine bine definită pe care o transmite audienţei sale: „Când este predicată („Evanghelia”) la timpul Jubileului, oricine, indiferent cine este şi la ce denominaţie aparţine, poate ieşi liber la sunetul trâmbiţei”. Primul lucru, în mintea ascultătorilor le induce subtil sugestia că cei din denominaţii ar fi nişte sclavi ce trebuie eliberaţi. Ce anume înţelege el prin „eliberare” şi prin „sunetul trâmbiţei” ne spune în continuare la forma negativă: „Dar dacă îţi întorci spatele către Mesaj şi refuzi să îl auzi, ia aminte, urechea ţi-e îngăurită. Aceasta înseamnă că tu ai trecut linia între har şi judecată. Tu nu vei mai ajunge mai departe. Tu vei fiu un sclav al sistemului în care eşti pentru restul zilelor, dacă refuzi să auzi anul de îndurare.

Aceasta poate sună „bine” în urechile celor ce au nevoie să audă astfel de cuvinte, pentru a-şi linişti sufletul poate tulburat sau confuz. Poate că te simţi bine „ancorat” şi „în siguranţă eternă” sau „pecetluit”, căci de-acum înainte eşti într-adevăr pe calea cea bună. Probabil trăieşti o stare de beatitudine pentru că „ţi s-a acordat atâta har” ca să descoperi preţiosul „Mesaj”, şi pe deasupra să-l poţi primi şi crede. Nu ca ceilalţi, ce şi-au „întors spatele” şi nu au auzit „Glasul Îngerului cu Trâmbiţa”, aceştia şi-au semnat ireversibil propria „condamnare la moarte”. Pentru ei nu mai este nici o scăpare, că doar aşa vorbeşte Profetul, şi Cuvântul Domnului. Sau nu...?

Chiar dacă prima parte, cu auzirea Evangheliei şi „eliberarea” poate fi pentru cineva un adevăr real, experimentat, nu trebuie să ne oprim aici şi să ne gândim cât de bine ne merge nouă, că am împlinit ceea ce trebuie şi acum facem parte din poporul sfânt al lui Dumnezeu, şi vezi, acesta este „Mesajul” care era în noi, iar Branham doar „a adus lumină peste sămânţa din noi, ca aceasta să încolţească...” Nu aceste lucruri le contest şi le pun sub semnul întrebării, căci ele ţin de experienţa şi de trăirea interioară, care dacă sunt trăite la modul acesta, sunt evident reale. Pericolul intervine atunci când o persoană interiorizează alte aspecte ale acestui „Mesaj exterior”.

„Shofarul” (cornul de berbec) anunţa Ziua Ispăşirii în anul al 50-lea an, nu eliberarea sclavilor la fiecare 7 ani, ci mai degrabă „eliberarea” sau purificarea întregii naţiuni. Branham identifică „Shofarul” ca fiind „trâmbiţa” îngerului al şaptelea, mai concret „revelaţiile sale” pe care le ridică la acelaşi rang cu statutul pe care îl avusese „Ziua Ispăşirii”. În Vechiul Testament, aceasta era pur şi simplu o zi de bucurie şi veselie, în care nu ţi se cerea să faci nimic, decât să te odihneşti. În concepţia lui Branham, aceasta este o zi în care trebuie să faci ceva, şi anume să crezi ceea ce el considera că este „Mesajul lui Dumnezeu pentru această Epocă”. 


Până la urmă, dintr-o zi de absolută bucurie, veselie şi odihnă, Branham reuşeşte să facă o „zi mare şi înfricoşată” a groazei şi a condamnării celor ce refuză să-i accepte învăţăturile. 

Nu vă dă de gândit că nu se mai respectă modelul biblic? Mai ales, că Scriptura nu susţine afirmaţia lui Branham cu privire la găuritul urechii, nici la Templu nici acasă, ca fiind o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Această acţiune, putea fi anulată în anul Jubiliar, când absolut toţi sclavii (cu sau fără gaură în ureche) erau declaraţi liberi.

În nici un caz, nimeni în anul Jubiliar, de Ziua Ispăşirii nu mai făcea alte găuri în urechi, nimeni nu mai era din nou „condamnat” la sclavie veşnică. Şi aşa cum acest lucru nu există în Torah, tot aşa nu există nici condamnare (vremelnică sau veşnică) pentru cei ce nu ascultă şi nu acceptă „Mesajul” şi opiniile vreunui om, „înger”, sau „profet”, indiferent cât de „bine” sau „biblice” sună pe altă parte...

Iată aşadar cele două feţe ale „Mesajului”, care conţine în sine „binele şi răul, lumina şi întunericul”. Fiecare aspect poate declanşa mecanisme interioare, care fac ca aspect interior să devină „real” şi „viu” sau „însufleţit” pentru şi într-o persoană. Dar nu orice „realitate” este şi adevăr în acelaşi timp. În mintea cuiva poate să existe închipuirea „reală” că este salvat, pecetluit, asigurat, iar aceasta să fie şi adevărat în acelaşi timp. Pe de altă parte, pentru cineva este o „realitate” că el, gruparea şi liderii ei sunt cei cărora li s-a făcut mare har, iar ceilalţi care nu împărtăşesc aceleaşi credinţe sunt pierduţi pentru totdeauna. Această „realitate” există doar în lumea lor interioară (mintea lor), dar nu are aplicabilitate în exterior, deci nu este un adevăr.

La aceasta ne referim când afirmăm că „Mesajul este haotic şi contradictoriu”. 

Nu e vorba că vrem să stârnim valuri de furtună, deoarece nu am fi înţeles odihna sau pacea care vin din acest „Mesaj”. Noi am înţeles foarte bine, şi am experimentat aceleaşi stări de pace, de binecuvântare şi de comuniune cu Dumnezeu. 

Valurile le-a stârnit Branham prin natura sa dualistă de a privi umanitatea în alb şi negru. El este ambii „semănători” care seamănă în ogorul lui Dumnezeu atât „grâu” cât şi „neghină”. Aceasta este „toxicitatea” din „Mesaj”

Aşa cum cineva este atins în suflet (rezonează) de o anumită latură a „Mesajului exterior”, precum Viorel, care a înţeles (prin experimentare) ce „instituţie magnifică este Sabatul”, cu toate că Branham nu a vorbit în felul acesta, tot aşa, cineva poate fi atins şi de „partea întunecată a forţei”, respectiv de latura negativistă şi acuzatoare a „Mesajului”, poate chiar mai rău decât era atins Branham însuşi. Aceasta este haos, aceasta este toxicitate, aceasta este „vinul amestecat”

Despre aceasta vă scriem şi tragem semnale de alarmă de nişte ani buni, de când am conştientizat ambele aspecte, dintre care, din nefericire, cele negative sunt mult mai pronunţate în cadrul oamenilor „Mesajului”, aşa cum şi „neghina” creşte şi se dezvoltă în măsură şi în timp mai mare decât „grâul”.

Pentru mine, „grâul” nu sunt oamenii „buni” sau cei ce acceptă un anumit set de idei sau crez, şi „neghina” nu sunt ceilalţi, care nu cred. Pentru mine „grâul” şi „neghina” sunt doar laturi sau aspecte diferite ale unei singure persoane.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, am dorit doar să arăt aceste lucruri, nu să schimb credinţa nimănui.


ABEL

19 comentarii:

  1. L-am citit pe fuga ca trebuie sa plec, dar abia astept sa il recitesc linistit cu o cana mare de cafea in fata. :)

    Am gasit cateva idei superbe la care niciodata nu m-am gandit in felul ala.

    In ultimul an in special si tu si Adi ati crescut enorm in intelepciune si cunostinta, si spun asta ca apreciere si incurajare.

    Sa lasam mereu cele doua sa fie conduse de iubire, si sigur nu vom cadea niciodata de oboseala.

    Multumesc pentru articol Abel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bun articolul. Inca o dovada ca Branham nu le avea cu invatatura,ci doar vorbea din ale lui. Si culmea, unii mai au tupeul sa puna in seama lui Branham ""restituirea tuturor lucrurilor"". Te doare mintea cand auzi asa ceva.

    Pentru Branham neghina erau toti care erau diferiti de el. Si graul bineintels erau cei de seama lui,adica cei semianalfabeti si care lucrau pamantul . Si ceilalti priceputi si talentati in anumite meserii, care ii faceau lui masini,haine si pusti sa omoare animale,erau samanta sarpelui.

    Gandirea asta a lui Branham primitiva si subiectiva a prins la multi romani frustrati si nemultumiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. "" „Dar dacă îţi întorci spatele către Mesaj şi refuzi să îl auzi, ia aminte, urechea ţi-e îngăurită. Aceasta înseamnă că tu ai trecut linia între har şi judecată."".

    Niciunde nu scrie asta in Biblie.Asa cum nici unde nu scrie ca se poate cadea din Har.Pe drept putem sa spunem ca Brnaham a fost un proroc si invatator mincinos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Apreciez abordarea de profunzime a "mesajului " facuta de Abel prin care a dislocat acel " mesaj interior" valorizandu-l prin subiectivare. De altfel fie ca vrem sau nu, fiecare din noi ajunge la o cunoastere subiectiva datorata " filtrului unui om care gandeste" si adapteaza . Datorita acestui fapt avem o varietate de credinte si idei religioase.
    Branham nu face nici el exceptie si pe buna dreptate mesajul lui este numai al lui cu toate adaptarile fericite sau nefericite.
    Nimic grav pe de o parte si totusi foarte grav pe de alta parte daca se incearca sublimarea mesajului personal atribuindui-se "Asa vorbeste Domnul" .
    De ce grav? Pentru ca duce la moartea mintii si pe cale de consecinta la o varietate de credinte oarbe, idolatre. "Mesajul interior" al fiecaruia elaborat subiectiv se cristalizeaza rigidizandu-se intr-o credinta oarba, incapabila de noi perspective avand scuza ca este "absolutul" fiind stampilata cu sigiliul "Asa vorbeste Domnul".

    Se ajunge astfel la niste "absoluturi" turnate, imbecile, care nu pot sa vada, sa auda, etc, purtand chipul imbecilului care la turnat . Sa nu uitam ca in momentul turnarii materialul curge.

    Din insarcinarea mea,
    Viorel

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, ce sinteza perfecta ai facut, Viorel!

      Asta de la urma cu turnatul este exact la ce m-am referit in discutia noastra depre "Mashiach" (Unsul):
      http://mesajul.blogspot.de/2015/10/branhamismul-societatea-si-alte.html?showComment=1445515344976#c522105960699620567

      Ungerea in sine este buna, sfanta, nu ma refer la ritualul exterior din Vechiul Testament, ci la "lichidul invizibil" care este "turnat" in noi si curge prin fiecare din noi precum "râul ce iese din tronul lui dumnezeu" sau din Eden, daca citim prima carte... Ceea ce intra in noi se "formeaza", adica se modeleaza dupa forma vasului in care sta si va fi tot atat de "pur" ca si canalele inimilor si a mintilor noastre.

      Sa ne inchipuim turnarea unui metal topit: Daca forma in care se toarna, sau uneltele de lucru sunt defecte, este evident ca produsul final va fi "gresit", indiferent de cat de pur a fost metalul introdus. In acest context, putem intelege mai bine expresia "Mashiah Sheker" respectiv "Mesia Fals" sau "Hristos Mincinos", ca fiind cineva in care oricat de multa "ungere" divina ai turna, care in sine nu e "Sheker", totusi, datorita mintii "strâmbe" a "recipientului" va produce un produs fals, cu care nu ai ce face, pentru ca nu corespunde cu proiectul original...

      Stiu, multi vor crede iarasi ca notiunea de "Hristos Mincinos" are aplicabilitate doar in context "apocaliptic", ca o "trinitate satanica", etc... Dar Biblia nu ar fi Biblia, daca nu s-ar aplica "vesnic", adica mereu, in mod continuu. Cum am spus, "robul credincios" si cel "necredincios" sunt doua arhetipuri (sabloane psihologice) pe care le poate manifesta aceeasi persoana, la fel si un "Hristos Mincinos" nu este doar "Acela de la sfarsitul veaculuI", ci orice om, eu, tu, noi, oridecate ori nu avem "forma corecta", astfel ca ceea ce intra in noi ("ungerea") se modeleaza in "minciuna".

      Multumim lui Dumnezeu, ca noi suntem flexibili, si ne transformam mai greu in "stalp de sare, ca femeia lui Lot". Dumnezeu, fiind mare mester olar, ne poate "reformata" ca pe un Hard-Disc (ca acuma cine mai face oale...) si ce s-a "turnat" in noi se poate topi iarasi, astfel ca sa dea pana la urma "produsul" dorit. Asta se numeste "Teshuva" adica "Intoarcere" (Reset) sau "Pocainta" in termeni bisericesti...

      Shalom
      ABEL

      P.S. Aceasta este doar parerea mea, nu un Absolut :)

      Ștergere
    2. Multa vreme nu am inteles iritarea "patimasa", alergica a lui Lica la "mesajul-vaccin" al lui Branham pentru ca nu reuseam sa identific ingredientul care producea reactii atat de adverse.
      Cum a amintit si Zsolt ca in ciuda argumentelor juste empatizam totusi cu Branham motivandu-mi failibilitatea lui Branham ca fiind comuna tuturor oamenilor dupa cum zice si apostolul Iacov ca "Toti gresim in multe feluri".
      Imi ziceam ca asta e unii sunt alergici altii nu, macar ca asta nu explica mobilul sau cauza acestei iritabilitati exacerbate.
      Pana la urma am reusit sa identific "formaldehida" care conserva mesajul atat de mult (20-30 de ani) cu efectele sale toxice asupra sistemului nervos. Si ce eficient camuflata in expresia "magica" Asa vorbeste Domnul. Ce paradox. Tocmai aceasta expresie folosita nepermis si abuziv a format acele "absoluturi imbecile" turnate in acei "boshet" , idoli care mai inseamna si "rusine" caci asa denumeau evreii generic idolii . Mai folosesc si acum expresia "Shame on you" atunci cand taxeaza o atitudine rebela.
      Branham nu se face vinovat de calcarea poruncii a 9-a "Sa nu minti" ci de ceva mult mai grav de calcarea poruncii a 2-a si a 3-a cu efecte catastrofale . A lua Numele Domnului in desert folosindu-l in scopuri magice cu scopul de a "intari" chipurile "turnate" de idoli.
      RUSINE.-BOSHET.
      Intr-adevar Minciuna asociata cu Mashiah creaza un compus devastator, letal.

      Nu demult am aflat de ce Ieshua a rasturnat mesele schimbatorilor de bani.
      Dupa lege pentru evaluarea de la templu preotii trebuiau sa foloseasca shekelul sfantului locas ca etalon, In schimb au folosit un shekel de circulatie care avea inscriptia unei zeitati a Tirului.
      Prin urmare toti trebuiau sa cumpere aceasta moneda etalon pentru a si putea cumpara ulterior jertfele sau plati zeciuielile.
      Intelegem de ce preotii nu au reactionat ci au admis ca legitima aceasta corectie.

      Din insarcinarea mea,
      Viorel


      Ștergere
    3. Interesante observatii Viorel. Au luat de buna niste neadevaruri sau teorii preluate de la altii,doar fiindca Branham le sigila cu formula "" Asa vorbeste Domnul"". De aceea nici nu mai ii intereseaza ceea ce invata Isus sau apostolii . Si acum cand li se spune ca toata constructia lui Branham a fost din idei preluate plus viziuni false,incep sa sara in sus si sa agite ca niste caini turbati.

      Ștergere
  5. Atitudinea lui Pustan fata de cei care au murit in BUcuresti la club.
    https://www.youtube.com/watch?v=4aEEr5wf2uE&feature=youtu.be

    Atitudinea unui branhamist imputit despre acelasi lucru.
    https://behaituloilorsiglasulpastorului.wordpress.com/2015/11/04/si-voi-aveti-copii-intr-o-lume-pagana-pagana-pagana/#respond

    Comparati si vedeti ce secta ordinara e mesajul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răspunsul lui Edi Constantinescu, în continuare citez de la minutele 26 şi 33:

      Aşa cum spunea Isus: „Dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi păţi la fel.” Adică, dacă voi aveţi acest sentiment de satisfacţie, de superioritate morală, că uite, nu vi s-a întâmplat vouă, ci s-a întâmplat celor care au fost la clubul de noapte, însăşi acest sentiment arată că soarta voastră este pecetluită, pentru că veţi cădea în capcana propriilor prejudecăţi religioase aşa cum au căzut iudeii atunci când s-au ascuns în Templu, şi au fost arşi acolo de vii.

      Şi nu vreau să spun că va fi o revoluţie franceză, nu că n-ar merita unii conducători religioşi o revoluţie franceză şi ghilotina, dar nu va fi. Ceea ce va fi deja vedem cu ochiul liber, este demisia religii organizate. Atât ortodoxia cât şi sectele neo-protestante devin tot mai irelevante şi apelează tot mai mult la frica iraţională ca să-şi ţină tinerii în biserică, dar îi vor pierde.

      Lumea are nevoie să-l caute pe Dumnezeu, lumea are nevoie de compasul moral. Sunt convins că întrebările teologice sunt relevante şi sunt convins că nici un logico-pozitivismul de exemplu nu poate să înlocuiască interogaţia religioasă. Însă, vom face mai bine să adresăm aceste interogaţii şi să-l căutăm pe Dumnezeu şi să căutăm Binele fără Ortodoxie, fără Baptism, fără Penticostalism, fără Adventism de Ziua a Şaptea, fără Martorii lui Iehova (şi evident, fără Branhamism, nota lui Abel). Să fim liberi, să fim eliberaţi de tabu-uri, de frică iraţională, să nu mai fim speriaţi cu Diavolul şi cu Iadul sau cu incendii, nenorociri care ţi se pot întâmpla dacă mergi „acolo unde nu trebuie, că nu mai e îngerul care să te păzească” sau mai ştiu eu ce basme infantile.

      ...

      Sunt de acord cu ce spune Isus: Voi cei care vă felicitaţi pentru „superioritatea voastră morală”, că tinerii voştri n-au murit arşi într-o tragedie în Bucureşti, voi vi-aţi pierdut orice drept ca să pretindeţi a fi ghidul moral şi spiritual al tineretului. Este timpul ca să vă retrageţi, este timpul să dispăreţi , cu instituţiile voastre primitive şi anacronice şi reacţionare, cu ideile voastre de babe superstiţioase, cu fobiile voastre de Diavolul, de semne, de simboluri, de muzică, de tabu-uri. Nu mai este loc pentru voi în secolul XXI, lumea e destul de periculoasă şi fără voi, şi voi o faceţi şi mai periculoasă...

      https://www.youtube.com/watch?v=pYBDZzV6wF8

      Ștergere
    2. Este tipic celor de la mesaj ca in cele mai dramatice momente ale celor care sufera ei sa aplice "mangaierea" cu bata. Asta este imaginea branhamismului pur. Otrava.
      Atacuri judecati critici distructive.

      Asa fac cu toti si mai ales ei intre ei, vai mama ce iti dau cu bata.

      Poate behaitul da mana cu preafericitul Daniel. Acelasi spirit de ura si dispret fata de "pacatosi".

      Wurmbrand spune ceva intelept, ceva de care urmasii lui Branham habar nu au si vor muri si tot nu vor fii capabili sa inteleaga si sa faca asa.

      El zice ca daca nu ai facut nimic pentru oameni nu ai dreptul sa ii judeci. Daca nu ai aratat ca ii iubesti, nu ai dreptul sa ii urasti. Iar daca ai facut ceva pentru ei, vei vedea ce lupte duc, ce neimpliniri si ce trecut au, ce dureri au intampinat, atunci ii vei intelege diferit si nu ii vei mai judeca. Iti vei dori sa ii ajuti. Ii vei iubi si ii vei ajuta. Intelept si plin de Cristos acest Wurmbrand, nu e asa?

      Ati auzit asa ceva in gura lui Branham sau urmasii lui? Niciodata.

      Asta e forma pura a crestinismului: slujirea, nu impunerea. Iar daca ei decid cum decid chiar nu e treaba noastra, e alegerea lor si JUDECATA ESTE NUMAI A LUI DUMNEZEU!

      Ii poti judeca doar daca ai facut ceva pentru ei. Nici chiar asa nu cred ca Dumnezeu permite. Dar sectanti sunt plini plini le iasa pe gura, pe nas si pe urechi ura si frustrarile.

      I-ai evanghelizat?
      Te-ai rugat vreodata pentru stundentii sau rockeri din Bucuresti sa fie "salvati"?
      Ai postit ca influenta spiritelor rele sa plece din viata tinerilor din Bucuresti?
      Ai distribuit flyere la intrare in cluburi cu mesajul de iubire si de impacare a lui Dumnezeu cu omenirea prin Cristos?
      Ai finantat vreun evanghelist, predicator din Bucuresti sa ajute "oamenii pierduti?
      Ai tinut vreun discurs la radio, la TV prin care sa atragi oamenii la iubire si transformare?
      Ai consiliat vreun drogat?
      Ai mentorat vreun "satanist" sa il ajuti sa vina pe calea buna?
      Ai facut totul cu toata puterea ta ca oamenii aceia sa caute alte preocupari mai "nobile" in viata decat cluburile?

      Daca nu ai facut, tu ai un singur drept: SA TACI!

      Vai Doamne "pocaiti" astia falsi, branhamistii in general sunt de o falsitate si ipocrizie de top, si de o nesimtire diabolica. Daca ar proceda Domnul cu ei cum ei fac cu altii, atunci ar fi vai de ei.

      Dpdv psihologic, cand un om procedeaza mereu asa in felul acela extra-critic, ascunde propriile lui defecte si presiuni. Nemultumirea fata de sine este fondul iar cand apare un motiv din exterior, el foloseste motivul, pentru a-si proiecta problemele sale de fond.

      Ganditi-va cat de grav era Branham adancit in boala asta? Nevrotimsul de care ne-a spus ca suferea inca din copilarie i s-a agravat atat de mult, incat orice "greseala" din exterior il facea sa "explodeze in bucati" si el personal si pe altii.

      Ascundea ceva. Erau cel mai probabil toate minciunile si exagerarile din slujba lui. Nu gasesc alt motiv temeinic pentru cineva sa ajunga sa se urasca pe sine, sa urasca pe toti, sa isi doreasca moartea si sa ajunga sa se blesteme pe sine si mesajul lui ca la poker, ca la pacanele, ca la loterie, ca la jocurile de noroc.

      Ștergere
  6. Mesajul orei - preluat si predicat de T.L. Osborn inainte de intoarcerea lui in eternitate.

    Behaitul sugereaza ca TL osborn a crezut mesajul. Minciuna ordinara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comedie mare. TL Osborn si cu altii au incercat cu lacrimi in ochi sa il convinga pe Branham sa renunte la ura la tipete si mai ales la invataurile false. De aceea l-a si parasit.

      Dar fiind un gentleman si continuand sa creada in manifestarile spirituale din Biserica nu putea nega ce a vazut ca credinta poate produce atunci cand se manifesta.

      TL Osborn a fost echilibrat.

      A recunoscut aportul lui Branham la viata lui in miscarea carismatica a anilor 60 dar mereu a spus adevarul ca Branham "sa ratacit profund ajungand sa isi ruineze slujba unica".

      Ștergere
  7. Foarte frumos și bine punctat. Se pare că faptul că fratele Branham nu știa să citească corect în Biblie nu este un motiv de laudă, ci de rușine. Felicitări pentru articol. N.G.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta am spus si eu lui Zsolt. Noi gaseam ca este smerenie faptul ca Branham nu stia nici la 20 de ani de cand slujea, sa citeasca dar cand colo era un mare pericol si s-a vazut asta ca deseori citea ceva ce in Biblie nu scrie cu adevarat. Chiar si noi eram "smeriti", adica prostuti.

      Apropo de Zsolt.

      Zsolt pe unde mai esti? Sper ca totul este bine cu tine. Speram sa dialogam asa cum ti-ai dorit si tu.

      Ștergere
    2. Era o minciuna ca nu stia sa citeasca. Branham citea foarte bine zeci si sute de carti, din care s-a inspirat.

      Dar ati vazut asta? Te cutremuri. "Povestea vietii lui Branham" este si ea presarata cu minciuni:

      Minciuna 1: Hope nu a facut TBC la inundatie, ci a fost diagnosticata deja cu un an inainte de acestea

      Minciuna 2: Hope nu a murit imediat dupa inundatii, ci la 5 luni dupa acestea.

      Minciuna 3: Hope nu a murit la spitalul Clark Memorial al lui Sam Adair, ca atunci ar fi fost consemnat in certificat, dar s-a lasat gol, ceea ce inseamna ca a murit acasa.

      Cel care a informat autoritatile a fost WMB, cu domiciliul pe GRAHAM Street 430, unde conform inregistrarilor locuiau Hope si William, pastorul tabernacolului PENTICOSTAL. Stiti voi, acea gramada de "holy rolers" la care mama lui Hope le-a interzis sa mearga, fapt pentru care, chipurile, s-a intamplat toata "tragedia". Dar cum vedem, Branham nu doar ca mergea la ei, ci mai era si PASTORUL lor...

      Si daca acuma l-as numi pe drept "Fratele Pinocchio" iar ar sari unii sa ma acuze ca ii fac o nedreptate...

      Nu vi se pare un abuz, ca Pinocchio pretinde ca nu stie sa citeasca, sau ca a sotia lui a murit datorita inundatiei si ca nu a ascultat de soacra-sa, dar ADEVARUL e cu totul altfel?

      Priviti aici, de la minutul 8 sau 9 cred ca era
      https://www.youtube.com/watch?v=OswI9I1Qs1o

      ABEL


      Ștergere
    3. Ai de mine omule, dezastru.

      Pai daca nici fazele alea nu sunt adevarate atunci cu adevarat intreg branhamismul merita sa se prabuseasca total pentru ca e ste bazat pe minciuna si impresionare.

      Mersi de clarificare.

      Ștergere
    4. De citit, citea el bine, dar intelegea ce vroia el :)

      Ștergere
    5. Stii ca un tip i-a zis: "Domnule Branham acesti oameni sunt toti prelucrati emotional".

      Avea dreptate acel om.

      Ștergere
  8. Who is William Branham https://www.youtube.com/watch?v=wTs-ujqvw4M

    RăspundețiȘtergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.