Predica anti-imbracaminte

Daca tot veni vorba de imbracaminte, iata un exemplu de predicare al unuia dintre cei mai renumiti pastori din SUA de la mesaj, impotriva unor pantaloni pe care ii poarta... femeile din lume.

Urlete, urlete, urlete nebunesti.

Cu asa ceva isi pierd timpul multi predicatori de la mesaj. Cu asa ceva si-a ruinat Branham prietenii si slujba lui insusi.

Poate 80-90 % din predicile celor de la mesaj consta in criticarea celor din lume, pentru ca...sunt din lume. 

Nu e maximul de naivitate asa ceva? Ce e cu atata spalare de creier si manipulare? De unde atata prostie? 

UNDE ESTE PREDICATA EVANGHELIA PACATOSILOR PANA LA MARGINEA PAMANTULUI SI INNOIREA MINTII NOASTRE SI MATURIZAREA BISERICII, IN TOATE ACESTE ISTERII? NICAIERI !

Cat de absurd e sa asculti ani de zile tipetele lor isterice cu lucruri care nu sunt de nici un pret impotriva gadilarii firii pamantesti si NU AJUTA BISERICA CU ABSOLUT NIMIC SA FIE MAI BUNA.

Acest om are o problema chiar cu lucrurile impotriva carora tipa, sau efectiv vrea sa arate cuiva cat de mult predica el "sfintirea".

Daca intelegi anumite lucruri legate de comportamentul uman, intelegi ca de fapt Branham nu cu oamenii se lupta, ci cu ispita din sine insusi. 

Cand spui despre femei, ca predicator, ca sunt galeti de gunoi, scroafe, catele, arata mai multe despre tine decat despre ele.

Cum e si acel citat: "Ce spui despre mine, spune mai multe despre tine decat despre mine".

El de fapt lupta cu partea intunecata din el, pe care o nega, dar pe care nu a vazut-o in el insusi, ci in altii, rabufnind in alte forme si ajungand, dupa cum el personal spune, sa nu se mai suporte pe sine insusi si nici viata si pe nimeni. 

A vrut sa plece sa se izoleze in munti singur. Fiul lui Billy Paul l-a oprit. 

Asta arata ca suferea de depresie si nevrotism in faza avansata. Omul avea nevoie de o consiliere, de ajutor. Cand ceilalti din jurul lui au vrut sa il ajute, el a refuzat sub pretextul ca "un profet nu poate fi gresit". 

Predicatorul Branham tipand si strigand.

"De ce strigi, frate Branham? Vorbeste. Nu mai urla atata. Vorbeste." 
Pentru ce strigi? Vorbeste!

De ce nu a ascultat Branham de nenumaratele mustrari si atentionari pe care cei din jurul lui i le-au dat cu dragoste, cu cele mai bune intentii? Nu stiu. Domnul Insusi i-a spus sa nu mai acuze pe nimeni, sa nu mai tipe, doar sa predice in dragoste si sa mearga mai departe.

Pacat de el, ca a cazut in plasa acestor tipuri de mentalitate nespirituala si inculta si legalista. Omul nu se pocaieste ca tipi tu la el si ca il acuzi, ci ca ii arati valoarea Jertfei divine iubirea si calea lui Dumnezeu, pentru mantuirea sufletului sau. In primii ani ani slujbei sale Branham facea asta, si a avut succes si popularitate, faima lui ajungand peste oceane. Nu inteleg de ce si-a ruinat singur propria slujba si in final viata.

Ciudat e ca uneori recunoastea si inca in mod public, dar o ora, sau o zi mai tarziu incepea din nou cu criticile. 

"... I lay myself down and shame my own self and turn my head towards the ground from where You took me. Lord God, I'm ashamed of my weakness and my unbelief. Forgive it, Lord; give me courage.... Some things I said, I didn't think I was going to say it, but it's already said. It's a rebuke to me. I found myself in a--in the way not that I thought I did, but I found myself guilty of crying out all the time instead of speaking. God, help me from this hour on that I'll be a more consecrated servant." (Why cry?Speak- 63-0714M)

Observati din propiile sale cuvinte ca problema adevarata pe care o vedea mereu la altii, era de fapt in el.

Sau daca, - mai gresesti, ca toti gresim- atunci de ce tii neaparat sa arati tuturor ca tu nu asculti de nimeni, si ca esti nu stiu cine? Eu cred ca trebuie ca omul sa aiba si o atitudine de regret, nu doar cuvinte de regret. Atitudinea asta de "infailibil" nu tine decat cu cei naivi. Nu e duhul lui Cristos in ea.

Asta ii munceste deseori pe toti care sunt si am fost in mesaj. (Ma refer si la mine, nu incerc sa ma scot din ecuatie.)

INCERCAM SA NE REZOLVAM PROBLEMELE INTERIOARE ACUZAND PE ALTII? Nu e corect asa.

Din pacate acest mod daunator de a vedea viata, credinta si oamenii ne-a fost predat de Branham (cred ca nu a fost intentionat rauvoitor) si urmasii lui. De aceea modul lor de abordare si comentariile lor acide si acuzative, din acest blog se pliaza perfect pe stilul predicatorului de mai sus si a lui Branham.

Am mostenit o gena spirituala bolnava si grav afectata, care influenteaza negativ zi de zi oamenii de la mesaj.

Am mostenit violenta verbala, agresivitatea emotionala, abuzul sentimental...etc.

Imi amintesc de anumite faze de la Cluj, in special afirmatii ale unor frati, cu tonul ridicat, cu o privire ferma, de genul: "Dumnezeu va dovedi ca noi suntem Mireasa iar voi veti arde". Si multe altele asemanatoare, de multe ori spuse parca cu o satisfactie diabolica. 

Ei inca se bucura ca altii vor ramane in Necazul cel mare iar ei sunt Mireasa. Biblic insa, cred ca va fi invers. Aceasta atitudine de respingere, ura, razbunare, lipsa iubirii, ii va ascunde etern de la Fata lui Dumnezeu, cu tot cu asa zisele lor "taine descoperite de profet". Cu "tainele profetului" nu Il impresionati pe Dumnezeu, dragi frati si surori. Nu, nu. Chiar deloc. Cum ati putea vreodata in lumea asta sa credeti asa prostii? Ma tot mir de mine cum am putut sa promovez asa ceva?

Diavolul ne-a orbit sa nu vedem ca jerfta lui Isus este perfecta si ca prin ea, cum zice apo Pavel: "ati fost desavarsiti pentru totdeauna" si e perfect valabila si pentru cineva cu care noi nu suntem de acord in toate explicatiile si ideile despre nu stiu ce. Am trait intr-un EGOISM EXTREM. Nu inteleg de ce am facut asta si inca ei fac asta, caci Domnul S-a dat pe Sine pentru toti. 

Nu exista merit personal in asta. EL MERITA TOATA SLAVA. NE-A DAT HAR.

Mereu am suferit si eu, si multi altii, pentru ca am vazut cu cata usurinta desfiinteaza Branham si fratii, alte vieti. Ati vazut pe Nat Geo documentar despre nazisti? Cu cata usurinta aruncau milioane de evrei la moarte. Nici un regret. Nici o urma de ezitare. 

Noi, cred eu, ca ar trebui sa fim diferiti, nu cu vorbire si comportament acid.

Unde e sarea si harul in vorbirea aceasta? Unde e Jertfa pe altar in ochii lor? Unde e dragostea lui Dumnezeu pentru ceilalti la fel cum e pentru noi? Nicaieri. 

Dar ce e ciudat, e ca la barbati, lideri, pastori, care sunt de 25-30 de ani la mesaj trebuie sa le spui ca nu e frumos asa ceva?

Ei se multumesc doar cu poeziile alea plicticoase de genul: "multumim Domnului ca a trimis un profet in generatia asta, cel din maleahi 4:5, Ilie, bla,bla bla...noi suntem mireasa, noi suntem alesii,  noi suntem mostenitorii, cultele sunt ratacite, profetul ne-a spus, profetul a zis, bla bla bla..."

Imi place ce spune apos Pavel impotriva la modul de gandire de la invataturile "stricte" din mesajul lui Branham, pe care in loc sa le numeasca porunci sfinte le numeste "lumesti", -"traiti inca in lume"- Socant nu? Noi le numeam "sfinte." Cred ca pot fi aplicate in mai multe domenii ale vietii:

Coloseni 2:20-23: „Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: «Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!» Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești.”

Ce mai predica Branham? Anti-sutiene. Ce comedie.

Branham spune ca sutienul face ca femeile sa arate inuman, 
caci face femeia sa fie sexy, nesfanta.  

Ei cred ca daca nu fac ceva anume, "ce lumea face" sunt buni. Asa e si la mesaj. Ei cred ca daca femeile lor nu poarta pantaloni, nu isi taie parul, sau barbatii nu beau nici un pahar de vin, nu merg la un film, nu investesc in educatia lor, etc. etc. atunci ei sunt sfinti. Eu vad acum ca fiind gresita aceasta mentalitate. 

Ati auzit vreodata, pe benzi, cum tipa Branham la cineva care i-a zis lui intr-o discutie ca: "el bea cate un pahar de vin uneori si nu crede ca e gresit asta"? Groaznic. 

Atata prescura i-a trebuit lui ala sa-i zica lui Branham asa ceva. l-a facut carpa.

Este o manipulare a credinciosilor prin porunci emotionale umane cu privire la exterior. Ele doar par a aduce o smerenie si o asprime fata de trup, fata de pacat, dar nu este asa.

Eu ma rog, pentru mine in primul rand, ca Sangele lui Isus sa spele, sa curete, sa innoiasca mintile si vietile noastre si a tuturor fratilor de la mesaj si ex-mesaj care au fost afectati de mentalitatea asta bolnava si otravita.

"Ce urasti la altii este ascuns si in tine dar poate purta alt nume." a zis un intelept.

Fie ca adevarul si iubirea lui Isus, adevaratul Mantuitor si Salvator sa triumfe in vietile tuturor.

Îmbrăcămintea femeii

Material trimis de fratele din germania pentru cititorii acestui blog.

Îmbrăcămintea femeii

Motto: PROVERBE 9:6 - „Părăsiţi NAIVITATEA şi progresaţi în calea priceperii”.

Încă din primele luni (sau chiar zile) ale vieţii creştine, o persoană proaspăt venită în absolut orice biserică neo-protestantă (baptistă, penticostală, adventistă, „mesajul orei”, etc.) se izbeşte vrând-nevrând de un verset ciudat, controversat şi chiar aducător de certuri. Este vorba despre DEUTERONOM 22:5. Redau mai jos acest verset în traducerea cea mai răspândită în România, adică traducerea lui Dumitru Cornilescu:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău”.

În multe adunări, mai ales acolo unde aşa zisa „sfinţenie” se manifestă prin semne exterioare concrete, acest verset este invocat foarte des (în special de către bărbaţi), cu rolul de a stabili o „ordine divină” în viaţa surorilor sau nevestelor lor.

În special în cadrul „Mesajului” lui William Marrion Branham se pune un accent extrem de mare pe îmbrăcămintea femeii, mai ales când vine vorba de purtatul pantalonilor. Datorită faptului că femeile care nu se îmbracă în mod conform sunt declarate pe faţă nişte „curve”, s-a ajuns până acolo, încât multe surori se tem chiar să şi doarmă în pantaloni de pijama pentru a nu-şi pune în joc mântuirea. Când vine vorba însă de lungimea rochiilor, standardele par a nu fi egale pentru toate surorile. Cele mai sus pe scara ierarhică par să se simtă bine în rochii sau fuste până la genunchi, în timp ce surorile „de rând” mătură podelele cu ele...

Această obsesie de a se îmbrăca „conform” este motivată de către cei care o predică în mod excesiv şi abuziv pe baza unui singur citat şi acela din Vechiul Testament. Vă invit să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut poate niciodată: Să lăsaţi pentru un moment la o parte traducerea Dumitru Cornilescu şi să aruncăm împreună o privire în originalul ebraic. Pe internet puteţi găsi suficiente dicţionare, concordanţe biblice, programe specializate, cu care puteţi verifica dacă ceea ce spun eu aici este autentic sau nu. Aşadar, despre ce este vorba în acest mult disputat verset?

La prima vedere lucrurile par destul de clare: femeia nu trebuie să poarte pantaloni şi desigur, nici bărbatul nu trebuie să poarte fustă, rochie, dres, etc. Cine procedează altfel este declarat a fi o „urâciune” înaintea lui Dumnezeu însuşi, or, despre urâcioşi se spune în altă parte că nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iată aşadar, cum de la o simplă haină îţi poţi pierde mântuirea, nu-i aşa? Dacă aşa stau lucrurile, dacă Dumnezeu este teribil de ofensat de pantalonii femeii sau de fustele scoţienilor, atunci cu adevărat acest verset merită studiat temeinic…

Să aruncăm pentru început o scurtă privire asupra contextului, căci un studiu serios presupune şi examinarea contextului, nu doar a textului propriu-zis. În versetul 6 de exemplu din acelaşi capitol 22, se vorbeşte despre ocrotirea păsărilor şi a ouălor din cuib. Cu un verset mai sus, adică în versetul 4, se vorbeşte despre ajutorul dat unui măgar sau bou căzut pe drum. În versetul 8 se vorbeşte despre construirea unei balustrade pe acoperiş (terasă) pentru a evita accidentele iar în versetul 12 se vorbeşte despre confecţionarea unor ciucuri la colţurile ştergarului (tallit) cu care bărbaţii îşi acopereau capul la rugăciune. Aşadar, tot contextul se ocupă aparent de nişte norme sociale, nicidecum de „pierderea mântuirii”. Ce caută atunci o ameninţare de tipul acesta, legată de „pantaloni”, într-un context care se ocupă de balustrade, ciucuri, ouă şi măgari? Redau mai jos textul original din Biblia ebraică şi apoi vom analiza fiecare cuvânt pentru a verifica autenticitatea traducerii din limba română (şi mai ales a interpretării…).

Cum s-ar traduce acest verset de fapt?

Acest text este compus din trei părţi, prima este cu privire la femeie, a doua referitor la bărbat iar ultima defineşte un act urâcios. Primele două părţi se pronunţă în felul următor:

1) LO YIEHI KELI GEVER AL IŞA

2) VELO YILBAŞ GEVER SIMLAT IŞA

Iar traducerea cuvânt cu cuvânt ar suna în felul următor:

1) (să) nu fie vas/instrument (de) [bărbat] puternic pe femeie

2) şi (să) nu (se) îmbrace [bărbatul] puternic (cu) îmbrăcămintea femeii

Se pare că cei mai mulţi traducători au dedus o aparentă simetrie între cele două afirmaţii şi le-au tradus prin aceleaşi cuvinte, deşi în original s-au folosit cuvinte total diferite în cele două părţi ale frazei.

În primul rând nu apare verbul „a (se) îmbrăca” sau echivalentul său „a purta îmbrăcăminte” (în ebr. „YILBAŞ”) în dreptul femeii, ci acolo este verbul „YIEHI” care se traduce prin „a fi” sau „a deveni”, „a veni în existenţă”, „a apărea”. 

Niciunde în Biblie, în afară de acest verset, verbul „YIEHI” nu s-a tradus prin „a (se) îmbrăca”. Cuvântul adecvat este „YILBASH” şi acesta apare doar în dreptul bărbatului.

În al doilea rând, substantivul „KELI” din dreptul femeii nu înseamnă „îmbrăcăminte” sau „învelitoare” ci înseamnă în primul rând „vas”, apoi „unealtă”, „instrument”, „armă”, „echipament”. Cuvântul adecvat pentru „îmbrăcăminte” este „SIMLAT” şi acela apare iarăşi doar în dreptul bărbatului.

În al treilea rând, cuvântul tradus prin „femeie” este „IŞA” care înseamnă cea „luată din bărbat” adică din „IŞ” (Geneza 2:23). Numai că în tot acest verset nu apare nicăieri cuvântul „IŞ”. De aceea am pus pe „bărbat” între paranteze.

În al patrulea rând, cuvântul tradus aici prin „bărbat” este în amândouă părţile „GEVER” sau „GEBER”, depinde de pronunţie. Noi cunoaştem pe „GABRIEL” sau „GAVRI(E)L” care tradus înseamnă „Tăria mea e Dumnezeu”. 

„Tăria” sau „forţa” se cheamă „GEVURA” şi este forma feminină a cuvântului „GEVER”. 

Acesta a fost tradus în întregul Vechi Testament doar de 63 ori prin „bărbat”. 

Cum am spus deja, „bărbat” este în mod general „IŞ”, dar „GEVER” specifică nu atât de mult un bărbat, ci mai degrabă îi scoate în evidenţă anumite calităţi deosebite: „puternic”, „războinic” sau „biruitor”.

Iată aşadar în contextul acesta câteva traduceri pertinente ale primei părţi a versetului în cauză:

„SĂ NU FIE INSTRUMENTELE PUTERII PE FEMEIE” sau „SĂ NU FIE UN VAS DE PUTERE PE FEMEIE” sau „FEMEIA SĂ NU FIE UN VAS PUTERNIC”

Evreii au înţeles de aici fie că FEMEIA NU TREBUIE SĂ POARTE ARME, ECHIPAMENT DE PUTERE (DE RĂZBOI) fie ca FEMEIA SĂ NU DEVINĂ UN VAS DE PUTERE (ea fiind un vas mai slab aşa cum spune Biblia în altă parte), sau cu alte cuvinte SĂ NU PUI PE FEMEIE SARCINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN BĂRBAT, SĂ NU O EXPLOATEZI.

Apoi textul continuă spunând: „CEL PUTERNIC” („CEL TARE” – presupus a fi bărbatul) „SĂ NU ÎMBRACE HAINELE (ÎNVELITOAREA) FEMEII”. Rabinii evrei înţeleg până astăzi din acest verset, pe de-o parte interzicerea serviciului militar la femei, iar pe de altă parte interzicerea travestismului şi a homosexualităţii.

„Urâciunea” sau „oroarea” despre care se vorbeşte mai departe în verset, se referă la actul în sine, nu la persoana respectivă. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu îi este scârbă de comportamentul unui travestit şi de exploatarea unei fiinţe mai plăpânde, cum este femeia.

Revenind la contextul în care este încadrat acest verset, şi anume ocrotirea păsărilor din cuiburi, construirea balustradelor şi ajutorarea boilor şi măgarilor de pe drum, haideţi să mergem un pas mai departe şi să ne întrebăm dacă această „Lege a lui Moise”, pe lângă aspectul firesc, natural, vrea să ne mai transmită şi altceva? 

Apostolul Pavel, un bun cunoscător al Vechiului Testament ne îndeamnă în 1 Corinteni 9:9 să pătrundem dincolo de faţada legilor când se întreabă: „În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?” Deci, dacă Biblia este mai mult decât un cod de norme sociale, când e vorba de boi, păsări sau ştergare cu ciucuri, atunci ce semnificaţie mai profundă poate sta în spatele textului pe care îl analizăm aici?

Sigur că toate lucrurile din Vechiul Testament sunt în primul rând tipuri şi umbre, fie că noi le înţelegem sau nu în toată profunzimea lor. În tradiţia orală evreiască este bine cunoscută noţiunea de „Şevirat ha Kelim” adică „Spargerea vaselor”. 

Fără a intra în prea multe detalii vreau doar să descriu pe scurt că aceste „vase” („KELIM”, partea femeiască) nu au putut cuprinde şi ţine în ele lumina infinită, atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu (partea bărbătească) şi s-au spart. 

Cioburile rezultate care conţin încă scânteia de lumină divină (multitudinea) trebuie să fie din nou adunate împreună (restaurarea, uniunea, căsătoria în sensul mistic).

În acelaşi sens, se spune şi despre omul primordial că avea un „veşmânt de lumină” (noi acum numim aceasta „energie”) care ulterior s-a transformat („materializat”) într-unul de „piele” (trupul omenesc). Cuvântul tradus prin „lumină” este „OR” şi se scrie cu prima litera, Alef, – având valoarea 1 (unitate). Cuvântul tradus prin „piele” se pronunţă tot „OR” dar se scrie cu litera Ayin – valoarea 70 (multitudine). Departe de a fi vorba de numerologie aici, este chiar o lege a naturii pe care o putem constata oridecâteori vedem un curcubeu. O rază de lumină albă de la soare, atunci când pătrunde în vasul numit „materie” (apa, sticla, etc.) se „sparge”, se „sfărâmă” în şapte raze diferit colorate iar oamenii de ştiinţă numesc fenomenul care stă la bază „refracţie”.

Însăşi cuvântul „KELIM” adică „vase” provine de la „KOL”, care înseamnă „întreg” sau „tot”. („Kol Israel” = „Tot Israelul”). Iar cuvântul „Mireasă” este „KALA”, forma feminină a „plinătăţii”, şi implică apartenenţa la un întreg, o unitate. Cuvântul „a mânca” este „AKOL” şi sugerează că devii una cu ceea ce mănânci. Şi deosebit de relevant este că valoarea numerică a lui „KOL” este 50. Acesta este un număr special în Biblie, care indică ceva dincolo de spaţiul şi timpul acesta. Este prima zi după cele „şapte săptămâni”. 

În Vechiul Legământ, în a 50-a zi după ieşirea din Egipt, a avut loc evenimentul de la Sinai, când Dumnezeu s-a coborât în universul nostru într-o formă audibilă şi vizibilă. 

În Noul Legământ, după 7x7 zile de la învierea Sa, Domnul Isus a coborât iarăşi pe acest pământ în ziua cincizecimii în formă audibilă (limbi) şi vizibilă (stâlpul de lumină). Această lumină (energie), la fel ca lumina primului Adam, s-a „sfărămat” în bucăţele şi de atunci locuieşte în trupuri de „piele”, carne (adică vase, „KELIM”). Totalitatea acestor vase reprezintă întregul („KOL”) şi este partea feminină a Dumnezeirii, ceea ce numim „Mireasa” („KALA”) sau „plinătatea”.

Eu socotesc nimerit ca atunci când vrem să înţelegem un text dintr-o limbă ce nu ne aparţine, să nu facem exegeză pe baza traducerii în limba română ţipând cât ne ţine gura „AŞA SPUNE BIBLIA FRATE (sau SORĂ)” şi în nici un caz „AŞA VORBEŞTE DOMNUL (PRIN PROFET)”, ci să ne îndreptăm atenţia spre textul original, spre context şi spre ceea ce au de spus cei care au vorbit (sau vorbesc) limba respectivă şi care îi înţeleg cel mai bine subtilităţile şi particularităţile (în cazul nostru, evreii). Altfel, exegeza nesănătoasă ne poate duce lesne pe panta fanatismului şi a bigotismului, toate acestea desigur făcute fiind „în numele Domnului”.

Domnul Isus a spus în Ioan 5:39  „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Pasajul studiat nu are aşadar nici o legătură cu modul de a se îmbrăca al femeii.

Cât despre cei care merg atât de departe încât cataloghează orice femeie în pantaloni, fie şi de pijama, drept „curvă”, pe aceştia Domnul Isus îi întreabă în Marcu 12:24: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”

Abel, Germania

Rapirea - ultima parte

Strângerea celor credinciosi

Isus a spus că atunci când va reveni pe norii cu slavă si mărire, îsi va trimite îngerii în sunet de trâmbită să-i strângă pe cei alesi din cele patru colturi ale pământului (Mat. 24:30-31, Marcu 13:26-27).

Strângerea celor credinciosi este pur si simplu împlinirea acelei părti din învătătura despre Hristos (Evr. 6:12) cu privire la învierea mortilor. Există două părti distincte ale învierii: una este învierea celor credinciosi pentru viata vesnică si alta este învierea celor păcătosi pentru pedeapsa vesnică (In. 5:24-29, Dan. 12:2, Fapte 24:15, Luca 14:14, Apoc. 20:4-6, 11-15).

Există o anumită ordine pentru înviere. Pavel ne spune la 1 Cor. 15:23-24 că fiecare va fi înviat în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; în cele din urmă vor învia cei necredinciosi, pentru Judecată. [A se vedea la Daniel 13:13 - „în ceata ta”. Lui Daniel i se spune că va sta în "ceata" lui la sfârsitul zilelor. Cuvântul se referă aici la participarea lui la învierea celor credinciosi.]

Stim că Iisus Hristos - pârga - a fost înviat. Urmează la rând cei ai lui Hristos, la venirea Lui. În caz că există asa-zisa răpire a credinciosilor înainte de Necazul cel Mare si de a Doua Venire a Domnului, atunci aici avem o problemă. Dacă răpirea are loc asa cum se spune, atunci o parte a Bisericii vor fi înviati si schimbati întru slavă. 

Credinciosii născuti după răpire, în timpul Necazului, nu vor avea parte de învierea celor credinciosi si nu vor fi schimbati în slavă. Aici e o problemă. Evrei 11:35-40 ne spune că femeile credincioase si-au primit mortii lor înapoi la viată: altii au fost chinuiti, nevrând să primească izbăvirea, ca să ajungă la o mai bună înviere. (De remarcat că textul de aici si până la sfârsitul capitolului vorbeste despre înviere). Credinciosii au fost chinuiti, omorâti cu pietre, prigoniti si au îndurat suferinte. Toti acestia, desi dobândind o bună mărturie pentru credintă, nu au primit făgăduinta (învierii); pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, asa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârsire. Cu alte cuvinte, cei care au murit în Domnul nu pot dobândi învierea înaintea celor care sunt vii.

1 Tes. 4:15 ne spune că "noi, cei vii si care am rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înainte celor care sunt adormiti". Aceasta înseamnă că cei vii nu pot obtine învierea înaintea celor adormiti. În consecintă, dacă ar exista o răpire înainte sau în timpul Necazului cel Mare, atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-ar vădi mincinos deoarece spune că TOTI sfintii vor învia cu trupul în acelasi timp. 

Dacă ar exista vreo răpire înainte sau în timpul Necazului, sfintii din timpul Necazului, vii la venirea Domnului, nu vor avea parte de plinătatea învierii. Deci dacă toti credinciosii învie cu trupul în acelasi timp, aceasta poate avea loc numai la a Doua Venire.

Mai mult, la 2 Tes. 2:1-5, Pavel confirmă ordinea învierii celor credinciosi, în paralel cu Matei 24:

"Privitor la venirea Domnului nostru Iisus Hristos si adunarea noastră împreună cu El, vă rugăm, fratilor, ca nu degrabă să vă pierdeti cumpătul si nici să nu vă-nspăimântati, nici de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a si sosit. Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se va arăta Omul nelegiuirii, Fiul pierzării, Potrivnicul, cel ce se înaltă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, asa ca să se aseze el în templul lui Dumnezeul si să se arate pe sine că este Dumnezeu. Oare nu vă aduceti aminte că vă spuneam aceste lucruri încă de când eram la voi?" (2 Tes. 2:1-5).

Aceste versete ne spun că Domnul nu va reveni si că cei credinciosi nu vor fi strânsi până când nu va veni lepădarea de credintă si când Antihristul nu se va arăta în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (urâciunea pustiirii). Să ne amintim că Isus a spus la Mat. 24:15, 21 că Necazul cel Mare nu va veni peste pământ decât după urâciunea pustiirii si că cei credinciosi nu vor fi adunati decât după Necazul cel Mare. Ziua Domnului la care se face referire mai sus este acea zi în care Iisus va reveni pentru a-i aduna pe cei credinciosi, a-i pedepsi pe cei nelegiuiti si a-si întemeia împărătia pe pământ (Apoc. 19&20, Zah. 14:1-9).

Locasurile din Cer si masa de nuntă a Mielului

"Să nu vi se tulbure inima: credeti în Dumnezeu si credeti în Mine. În casa tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi zis. Eu mă duc să vă gătesc un loc. Si dacă Eu mă duc să vă gătesc un loc pentru voi, Mă voi întoarce si vă voi primi la Mine; pentru ca acolo unde sunt Eu să fiti si voi" (In. 14:1-3).

O altă rătăcire a învătăturii despre răpire este aceea că Isus ar construi locasuri în cer pentru ca atunci când îsi răpeste Biserica, sfintii să meargă în cer cu Domnul, să locuiască în aceste locasuri si în timpul Necazului care va dura sapte ani să sărbătorească nunta Mielului. Versetul citat ca argument pentru acest "plan urbanistic" al Domnului este Ioan 14:1-3. Dacă, asa cum am văzut, Domnul Îsi adună Biserica atunci când revine pe pământ pentru întemeierea împărătiei Sale, iar la sfârsit Noul Ierusalim si scaunul de domnie al lui Dumnezeu coboară din cer pentru a se aseza pentru totdeauna pe pământ (Apoc. 21:2-3), atunci cine va mai locui în acele locasuri pe care Isus le-ar construi în cer? Ar fi un "plan urbanistic" complet inutil. Realitatea este că Ioan 14:1-3 se referă nu la strângerea celor credinciosi, ci la mântuire. Când Isus spune "în casa Tatălui Meu sunt multe locasuri", cuvântul "casă" înseamnă cămin, locuintă, gospodărie si, implicit, familie. Iisus vorbea deci de căminul Tatălui în care se află multe locuri anume pentru fii si fiice. Iisus s-a dus si a pregătit acele locasuri pentru noi în casa Tatălui prin însăsi jertfa Sa de pe cruce (Efes. 1:3-12, 2:19, 3:15, 2 Cor. 6:17-18, Gal. 4:4-7). După înviere, El a venit iar si ne-a primit la El, astfel încât noi am devenit parte din Trupul Lui si am intrat în familia Tatălui, chemându-ne "fii si fiice". Isus lămureste aceasta la Ioan 14:23 spunând că Tatăl si cu El îsi vor face locuinta (acelasi cuvânt grecesc ca si "locas") în inima noastră.

Cu privire la nunta Mielului, Scriptura arată că aceasta va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Apoc. 19:7 anuntă că a venit nunta Mielului. De remarcat că aceasta are loc după ruperea celor sapte peceti (Apoc. 6:1-8:1), după judecătile celor sapte trâmbite (Apoc. 8:2-11:15) si după judecătile celor sapte potire (Apoc. 16:1-17). În Apoc. 19:9 ni se spune "Fericiti cei chemati la cina de nuntă a Mielului", iar în continuare îl vedem pe Domnul cu sfintii care sunt în cer pregătindu-se să vină pe pământ (Apoc. 19:11-16). În Apoc. 19:17, un înger anuntă că toate păsările sunt chemate "să vină si să se adune la ospătul cel mare al lui Dumnezeu", ca să mănânce cărnuri de împărati, căpetenii, oameni puternici, etc. Despre care cină vorbeste îngerul? Contextul arată că e vorba de cina de nuntă a Mielului. Vedem apoi că fiara (Antihristul), împăratii pământului si ostirile lor se adună se facă război împotriva Domnului. Domnul biruieste fiara si pe falsul prooroc iar armatele pământului sunt zdrobite. Se pare că intentia lui Dumnezeu ca plan pentru nunta Fiului Său diferă de viziunea noastră asupra unei nunti traditionale. Cina de nuntă a Mielului începe cu o jertfă. În Ezec. 39:17-20, Domnul invită fiecare pasăre si fiară a câmpului să vină si să mănânce din jertfa pe care o aduce El – carnea împăratilor, căpeteniilor si a oamenilor puternici. Este aceeasi descriere cu ce am văzut în Apoc. 19:17.

Este cert că, conform Scripturii, cina de nuntă a Mielului are loc după ce Isus revine pe pământ. În ceea ce priveste teoria răpirii, e evident că sfintii nu ar putea lua parte la cina de nuntă a Mielului în timpul Necazului cel mare. Uitati ce zice in Ap 20:1-5 ,dupa ce ni se spune ca pororcul mincinos si fiara au fost prinse si aruncate in iazul de foc.

¹ Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

² El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

³ L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

⁴ Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

⁵ Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

Deci abia dupa ce prorocul mincinos si fiara au fost aruncate in iazul de foc si satan a fost legat abia dupa aceea au inviat credinciosii si au imparatit o mie de ani. Cei care vor imparatii o mie de ani ne spune biblia caaceasta este prima inviere.

Acum in Ap 20 :7-10 ne spune urmatoarele:

⁷ Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

⁸ şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

⁹ Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

¹⁰ Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Daca ne uitam atent vedem ca dupa mia de ani satan va fi deslegat si se va sui pe fata pamantului siva inconjura tabara sfintilor si cetatea preaiubita. Dar din cer s-a coborat un foc, Aici e intrebarea mea in mia de ani crestinii vor fi in cer sau dupa cum ne spune aici biblia ei vor fi pe pamant?

Biserica în Cartea Apocalipsei

Există câteva neconcordante pe care sustinătorii teoriei răpirii le promovează cu privire la Cartea Apocalipsei. Două din ele de care ne vom ocupa aici sunt interpretarea eronată la Apoc. 3:10 si afirmatia lor că între Apoc. 4:1 si Apoc. 19 nu se vorbeste de Biserică.

"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ" (Apoc. 3:10).

Învătătura despre răpire spune că în Apoc. 3:10, când Iisus spune că "te voi păzi de ceasul încercării", El ar vorbi de răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Această interpretare nu e altceva decât pură speculatie. Să analizăm să vedem ce spune de fapt Cuvântul.

"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele." Cuvântul grecesc pentru "păzit" este tereo, care înseamnă: a supraveghea, a avea grijă, a purta de grijă, a feri, a respecta. Cuvântul grecesc pentru "răbdare" este hypomone, care înseamnă: consecventă, asteptare, sigurantă în actiune. În Noul Testament, acest cuvânt descrie natura celui care nu se lasă clintit din drumul său si din credinciosia si evlavia lui, în ciuda suferintelor si a încercărilor. Explicat, versetul spune: Pentru că ai respectat cuvântul planului meu, "si Eu te voi păzi de ceasul încercării". Cuvântul grecesc pentru "a păzi" este acelasi cu "păzit" de mai sus (tereo). Sensul cuvântului "încercare" din acest context este: testarea fidelitătii, integritătii, virtutii unui om. Această parte a versetului spune deci: Voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea fidelitătii si credinciosiei omului, "care va veni peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ". Cuvântul folosit în text înseamnă întregul pământ locuit. Cuvântul grecesc pentru "a încerca" înseamnă a ispiti, a testa credinta cuiva prin ispitirea la păcat.

Dacă parafrazăm Apoc. 3:10 pe baza observatiilor de mai sus, avem:

Pentru că ai respectat cuvântul planului meu de actiune, si Eu voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea prin ispitirea la păcat a credinciosiei tuturor celor care locuiesc pe pământ.

Unde atunci apare aici ceva care să arate că Iisus ar vorbi despre răpirea Bisericii de pe pământ? Mai precis, aici se spune că Isus îi va păzi si va avea grijă de sfinti la vremea încercării datorită credinciosiei lor (similar cu "Nu te voi părăsi, cu nici un chip nu te voi uita" –vezi Evr. 13:5). Acest verset este în armonie cu In. 17:15 unde Iisus spune "Mă rog nu ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzesti (tereo) de cel rău". Domnul nu îsi va lua Biserica de pe pământ în timpul Necazului deoarece Biserica trebuie să fie pe acest pământ martoră a Domnului Iisus Hristos, spre mântuirea oamenilor. Chiar dacă Necazul va fi un timp de judecăti teribile asupra celor fără de Dumnezeu, oamenii lui Dumnezeu vor fi păziti, îngrijiti si apărati prin puterea Celui Preaînalt. Nu poate Dumnezeu să facă aceasta? Nu i-a păzit El pe Noe si pe familia acestuia fără a-i lua de pe pământ? (Gen. 5:13-23) Nu l-a păzit El pe Lot fără a-l lua de pe pământ? (Gen. 19:15-16) Au fost copiii lui Israel afectati de plăgile aduse asupra Egiptului? N-au fost ei păziti în tinutul Gosenului? (Ex. 8:22-23, 9:6,26, 10:23) Nu au fost ei mântuiti prin sângele mielului de Pasti atunci când moartea a umbrit tara? (Ex.12:27) Unde în Scriptură Dumnezeu îi ia de pe pământ pe cei pe care vrea să-i păzească atunci când trimite judecată asupra celor necredinciosi? Aceasta nu a avut loc niciodată si nici nu va avea vreodată. Cu privire la cei credinciosi, Scriptura spune la 1 Tes. 5:9: "Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos." Cei credinciosi nu au de ce să se teamă atunci când va fi turnată mânia lui Dumnezeu peste lume, deoarece nu ei fac obiectul acestei mânii, ci cei necredinciosi.

Înseamnă aceasta că în timpul necazului cei credinciosi nu vor avea parte de încercări, persecutii si suferinte? Nu. Atunci cei ce sunt ai lui Isus Hristos nu numai că vor fi prigoniti, ci vor fi chiar omorâti (Apoc. 6:9-11, 7:13-14, 12:11,17, 13:7-10, 14:12-13). Cine aduce atunci aceste prigoane si suferinte peste cei credinciosi – Dumnezeu? Nu! Sunt Satana si cei necredinciosi cei care-i prigonesc pe copiii lui Dumnezeu. Le-a promis vreodată Mântuitorul ucenicilor că nu vor avea parte de prigoane si suferinte? Nu! Din contră, El spune la In. 5:20: "Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă pe Mine m-au prigonit, asa vă vor prigoni si pe voi". 

La Mat. 24:9, când Mântuitorul vorbea despre timpurile din urmă, El spunea: "Vă vor da la chinuri, vă vor ucide si veti fi urâti de toate Neamurile din pricina Numelui Meu". La In. 16:33 El spune: "Acestea vi le-am spus ca să aveti pace întru Mine. În lume veti avea necazuri. Dar îndrăzniti: Eu am biruit lumea". Reactia unui crestin la prigoană si suferinte ar trebui să fie o mărturie pentru cuvântul lui Isus Hristos. De pildă, în Fapte 16:20-34. Pavel si Sila sunt adusi pe nedrept în fata autoritătilor, bătuti si aruncati în temnită, cu picioarele în lanturi. S-au plâns unul altuia că erau prost tratati? Nu. La miezul noptii s-au rugat si au cântat imne de slavă. Atunci a avut loc un cutremur. Temnicerul vine apoi la Pavel si îl întreabă: "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" si el si toată casa lui se botează. Cutremurul i-a făcut pe acestia să se boteze? Nu. A fost mărturia în Hristos Iisus, într-un moment de prigoană si suferintă. Asa cum am arătat, Biserica trebuie să fie pe pământ un martor al lui Iisus Hristos, vestind Evanghelia si chemându-i pe oameni la mântuire.

Teoria răpirii afirmă că după Apoc. 4:1 si până la Apoc. 19 Biserica nu mai este mentionată. Potrivit opiniei sustinătorilor acestei teorii, atunci când Ioan este luat la cer, aceasta ar fi o imagine a răpirii Bisericii. Dacă ne uităm însă în Scriptură, vom vedea că aceasta nu este decât o speculatie si o fantezie. Si Pavel a fost luat (în duhul) la cer unde a primit niste descoperiri, dar aceasta nu înseamnă că cei credinciosi vor fi luati de pe pământ!

Mai întâi, să vedem ce spune Scriptura despre îmbrăcămintea Bisericii. Aceasta ne va permite să găsim o metodă de pomenire a Bisericii dincolo de Apoc. 4:1. La Apoc. 3:4-5 se spune: "Ai în Sardes câteva nume care nu si-au întinat vesmintele; ei vor umbla cu Mine în alb, căci sunt vrednici. 

Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în vesminte albe si numele lui nu-l voi sterge din Cartea Vietii si-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu si înaintea îngerilor Săi". La Apoc. 3:18, unde Mântuitorul vorbeste bisericii din Laodiceea, El spune: "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te-mbogătesti. Vesminte albe, ca să te-mbraci si să nu se dea pe fată rusinea goliciunii tale". Dacă ne uităm la Apoc. 19:7-8, o găsim pe Mireasa Mielului, care este Biserica: "Si i s-a dat să se îmbrace cu in subtire, curat, luminos – căci inul subtire reprezintă faptele cele drepte ale sfintilor".

Este evident din Scriptură că Biserica este îmbrăcată în haine albe. Aceasta este definitoriu pentru cei care au fost spălati prin sângele lui Iisus Hristos, fiind făcuti curati în ochii lui Dumnezeu. În consecintă, orice pomenire în Apocalipsă a credinciosilor îmbrăcati în alb îi reprezintă pe credinciosi.

Să mergem acum la Apoc. 6:9-11: "Am văzut sub altar sufletele celor înjunghiati din pricina cuvântului lui Dumnezeu si din pricina mărturiei pe care o aveau... si fiecăruia dintre ei i s-a dat un vesmânt alb". Nu este aceasta o descriere a crestinilor?

Să privim la Apoc. 7:13-14: "Unul din bătrâni a luat cuvântul si mi-a zis: ‚Acestia, care sunt îmbrăcati în alb, cine sunt si de unde vin?’ Eu i-am spus: ‚Domnul meu, tu stii’. El mi-a spus: ‚Acestia sunt cei ce vin din Necazul cel Mare. vesmintele si le-au spălat si le-au înălbit în sângele Mielului’." Nu scrie aici că acesti sfinti au venit din necazul cel mare? Cum poate fi atunci răpită Biserica?

Să vedem si Apoc. 12:11: "Ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturiei lor si prin aceea că nu si-au iubit viata lor până la moarte". Nu este aceasta tot o referire la Biserică? Cine altcineva a biruit prin sângele Mielului?

Mai departe, Apoc. 13:7: "I s-a dat să facă război asupra sfintilor si să-i biruie..." Multi ar zice aici, cum poate aceasta să fie o referire la Biserică dacă sfintii sunt biruiti, atunci cine sunt acesti sfinti?Cum pot ei sa fie sfinti daca nu este har, daca nu mai este sangele Domnului Isus care sa curga pentru ei? Acest verset se leagă de Dan. 12:7b: "si când va termina de risipit puterea celor sfinti, toate aceste lucruri se vor termina". 

A risipi puterea înseamnă a risipi sau a împrăstia tăria sau puterea. Spre sfârsitul Necazului, Satana si Antihrist vor crede că au câstigat lupta împotriva Domnului si a Bisericii Sale, încât Antihrist se va aseza în templu dându-se pe sine drept Dumnezeu. Nu a spus Isus la Mat. 24:22: "dar datorită celor alesi zilele acelea au fost scurtate" si la versetul 24 "se vor ridica Hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, si vor face semne mari si minuni, încât să însele, de s-ar putea, si pe cei alesi"? Acela va fi un timp de mari prigoane si suferinte pentru Biserică si, desi puterea lor va fi oarecum risipită, ei tot vor avea biruinta în cele din urmă.

În final, Apoc. 14:12: "Aici este răbdarea sfintilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus". 

Cine altcineva păzeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus dacă nu Biserica?

Cum poate spune cineva că după Apoc. 4:1, Biserica nu mai apare până la Apoc. 19?

Mai mult, cum poate spune că Biserica va fi răpită înainte de necaz?

Concluzie

Toate aspectele din acest studiu au fost analizate în context si dovedite de multe versete. Există prea multe contradictii în învătătura despre răpire inaintea necazului cel mare pentru a o putea considera parte a învătăturii despre Hristos (Evr. 6:1-2). Cei care citesc acest studiu trebuie să caute pentru ei însisi, deoarece ei însisi trebuie să fie convinsi de Scriptură care este adevărul.

 Adi, Belgia

Rapirea - Inainte sau dupa necazul cel mare?

În timp ce veti parcurge acest studiu, este important să nu vă blocati gândirea liberă după învătăturile grupării religioase din care faceti parte.

Cercetati Scripturile (Fapte 17:11) si lăsati-le pe ele să vă arate care învătături sunt de la oameni si care de la Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător, mai ascutit decât orice sabie cu două tăisuri, si pătrunde până la despărtirea sufletului si a duhului, a încheieturilor si a măduvei, fiind judecător al simtirilor si al cugetelor inimii (Evr. 4:12).

Propovăduirea aparitiei Domnului Isus Hristos în văzduh si "răpirea" Bisericii înainte de Necazul cel Mare nu este mai veche de 170 de ani.

 

Timp de aproximativ 1830 de ani, mergând înapoi până în vremurile apostolice, crestinii au fost învătati să fie biruitori, să îndure cu răbdare suferintele, prigoanele si necazurile ce vor veni, până la venirea Domnului care îsi va întemeia Împărătia aici pe pământ.

Adi, Belgia

Originea învătăturii despre răpire inainte de necazul cel mare.

 

La început aveam gresita părere că o tânără scotiancă pe nume Margaret MacDonald a fost prima care a sustinut această teorie. Multi consideră în ziua de azi că MacDonald a fost prima care a vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii înainte de "descoperirea" avută de ea în 1830 si de fapt această femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au existat "oameni ai lui Dumnezeu" care au scris despre răpire înainte de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.

"Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor noastre" (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).

Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si 627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să promoveze o asemenea idee.

În 1585, un preot catolic spaniol pe nume Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note din versiunea Vulgata a Bibliei.

 

Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de dragul interesului public.

Prima publicatie referitoare la asa-zisa răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat la Philadelphia (1788) cu titlul "Două exercitii academice asupra subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă". În articol, Edwards făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind considerate ca extravagante pseudo-religioase.

O altă scriere referitoare la o răpire înainte de Necaz s-a numit "Venirea lui Hristos cu slavă si mărire" si a fost scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică, dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra în 1827.

Edward Irving era fondatorul asa-numitei "Biserici Apostolice Catolice".

 

Irving si adeptii lui au început să propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era (absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în engleză a cărtii lui Lacunza.

 

Un alt pastor englez care a jucat un rol important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.

Am prezentat pe scurt felul în care teoria răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.

A fost interesant să vedem felul în care a apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această privintă.

VENIREA DOMNULUI SI STRÂNGEREA NOASTRĂ LA EL

Unul dintre principiile de căpătâi ale sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: "Mărturia a doi sau trei oameni este adevărată" (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Isus nu a vorbit niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).

Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura, trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si despre strângerea credinciosilor la El.

La Matei 24, Isus dă câteva profetii ca răspuns la întrebările ucenicilor despre "când vor fi aceste lucruri?", "care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei lumi?". Răspunzând la aceste întrebări, Isus le-a arătat ordinea evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:

El ne vorbeste despre falsi prooroci, războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).

Ne vorbeste de durerile si prigoana care va veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).

Ne vorbeste despre "urâciunea pustiirii", când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).

Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va veni peste pământ (v. 21).

Ne spune că imediat după Necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).

Fiul Omului va fi văzut venind pe norii cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).

Ceea ce a spus Isus este că El nu va veni pe norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51, versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Isus ca având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul "a întâlni" are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei persoane cu o functie înaltă. "Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea de bun-venit adresat unui demnitar nou venit" (Moulton, Gramatica Noului Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci, atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp, credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).

(VA URMA)