sâmbătă, 8 martie 2014

Îmbrăcămintea femeii

Material trimis de fratele din germania pentru cititorii acestui blog.


Îmbrăcămintea femeii

Motto: PROVERBE 9:6 - „Părăsiţi NAIVITATEA şi progresaţi în calea priceperii”.


Încă din primele luni (sau chiar zile) ale vieţii creştine, o persoană proaspăt venită în absolut orice biserică neo-protestantă (baptistă, penticostală, adventistă, „mesajul orei”, etc.) se izbeşte vrând-nevrând de un verset ciudat, controversat şi chiar aducător de certuri. Este vorba despre DEUTERONOM 22:5. Redau mai jos acest verset în traducerea cea mai răspândită în România, adică traducerea lui Dumitru Cornilescu:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău”.

În multe adunări, mai ales acolo unde aşa zisa „sfinţenie” se manifestă prin semne exterioare concrete, acest verset este invocat foarte des (în special de către bărbaţi), cu rolul de a stabili o „ordine divină” în viaţa surorilor sau nevestelor lor.

În special în cadrul „Mesajului” lui William Marrion Branham se pune un accent extrem de mare pe îmbrăcămintea femeii, mai ales când vine vorba de purtatul pantalonilor. Datorită faptului că femeile care nu se îmbracă în mod conform sunt declarate pe faţă nişte „curve”, s-a ajuns până acolo, încât multe surori se tem chiar să şi doarmă în pantaloni de pijama pentru a nu-şi pune în joc mântuirea. Când vine vorba însă de lungimea rochiilor, standardele par a nu fi egale pentru toate surorile. Cele mai sus pe scara ierarhică par să se simtă bine în rochii sau fuste până la genunchi, în timp ce surorile „de rând” mătură podelele cu ele...

Această obsesie de a se îmbrăca „conform” este motivată de către cei care o predică în mod excesiv şi abuziv pe baza unui singur citat şi acela din Vechiul Testament. Vă invit să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut poate niciodată: Să lăsaţi pentru un moment la o parte traducerea Dumitru Cornilescu şi să aruncăm împreună o privire în originalul ebraic. Pe internet puteţi găsi suficiente dicţionare, concordanţe biblice, programe specializate, cu care puteţi verifica dacă ceea ce spun eu aici este autentic sau nu. Aşadar, despre ce este vorba în acest mult disputat verset?

La prima vedere lucrurile par destul de clare: femeia nu trebuie să poarte pantaloni şi desigur, nici bărbatul nu trebuie să poarte fustă, rochie, dres, etc. Cine procedează altfel este declarat a fi o „urâciune” înaintea lui Dumnezeu însuşi, or, despre urâcioşi se spune în altă parte că nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iată aşadar, cum de la o simplă haină îţi poţi pierde mântuirea, nu-i aşa? Dacă aşa stau lucrurile, dacă Dumnezeu este teribil de ofensat de pantalonii femeii sau de fustele scoţienilor, atunci cu adevărat acest verset merită studiat temeinic…

Să aruncăm pentru început o scurtă privire asupra contextului, căci un studiu serios presupune şi examinarea contextului, nu doar a textului propriu-zis. În versetul 6 de exemplu din acelaşi capitol 22, se vorbeşte despre ocrotirea păsărilor şi a ouălor din cuib. Cu un verset mai sus, adică în versetul 4, se vorbeşte despre ajutorul dat unui măgar sau bou căzut pe drum. În versetul 8 se vorbeşte despre construirea unei balustrade pe acoperiş (terasă) pentru a evita accidentele iar în versetul 12 se vorbeşte despre confecţionarea unor ciucuri la colţurile ştergarului (tallit) cu care bărbaţii îşi acopereau capul la rugăciune. Aşadar, tot contextul se ocupă aparent de nişte norme sociale, nicidecum de „pierderea mântuirii”. Ce caută atunci o ameninţare de tipul acesta, legată de „pantaloni”, într-un context care se ocupă de balustrade, ciucuri, ouă şi măgari? Redau mai jos textul original din Biblia ebraică şi apoi vom analiza fiecare cuvânt pentru a verifica autenticitatea traducerii din limba română (şi mai ales a interpretării…).

Cum s-ar traduce acest verset de fapt?

Acest text este compus din trei părţi, prima este cu privire la femeie, a doua referitor la bărbat iar ultima defineşte un act urâcios. Primele două părţi se pronunţă în felul următor:

1) LO YIEHI KELI GEVER AL IŞA
2) VELO YILBAŞ GEVER SIMLAT IŞA

Iar traducerea cuvânt cu cuvânt ar suna în felul următor:

1) (să) nu fie vas/instrument (de) [bărbat] puternic pe femeie

2) şi (să) nu (se) îmbrace [bărbatul] puternic (cu) îmbrăcămintea femeii

Se pare că cei mai mulţi traducători au dedus o aparentă simetrie între cele două afirmaţii şi le-au tradus prin aceleaşi cuvinte, deşi în original s-au folosit cuvinte total diferite în cele două părţi ale frazei.

În primul rând nu apare verbul „a (se) îmbrăca” sau echivalentul său „a purta îmbrăcăminte” (în ebr. „YILBAŞ”) în dreptul femeii, ci acolo este verbul „YIEHI” care se traduce prin „a fi” sau „a deveni”, „a veni în existenţă”, „a apărea”. 

Niciunde în Biblie, în afară de acest verset, verbul „YIEHI” nu s-a tradus prin „a (se) îmbrăca”. Cuvântul adecvat este „YILBASH” şi acesta apare doar în dreptul bărbatului.

În al doilea rând, substantivul „KELI” din dreptul femeii nu înseamnă „îmbrăcăminte” sau „învelitoare” ci înseamnă în primul rând „vas”, apoi „unealtă”, „instrument”, „armă”, „echipament”. Cuvântul adecvat pentru „îmbrăcăminte” este „SIMLAT” şi acela apare iarăşi doar în dreptul bărbatului.

În al treilea rând, cuvântul tradus prin „femeie” este „IŞA” care înseamnă cea „luată din bărbat” adică din „IŞ” (Geneza 2:23). Numai că în tot acest verset nu apare nicăieri cuvântul „IŞ”. De aceea am pus pe „bărbat” între paranteze.

În al patrulea rând, cuvântul tradus aici prin „bărbat” este în amândouă părţile „GEVER” sau „GEBER”, depinde de pronunţie. Noi cunoaştem pe „GABRIEL” sau „GAVRI(E)L” care tradus înseamnă „Tăria mea e Dumnezeu”. 

„Tăria” sau „forţa” se cheamă „GEVURA” şi este forma feminină a cuvântului „GEVER”. 

Acesta a fost tradus în întregul Vechi Testament doar de 63 ori prin „bărbat”. 

Cum am spus deja, „bărbat” este în mod general „IŞ”, dar „GEVER” specifică nu atât de mult un bărbat, ci mai degrabă îi scoate în evidenţă anumite calităţi deosebite: „puternic”, „războinic” sau „biruitor”.

Iată aşadar în contextul acesta câteva traduceri pertinente ale primei părţi a versetului în cauză:

„SĂ NU FIE INSTRUMENTELE PUTERII PE FEMEIE” sau „SĂ NU FIE UN VAS DE PUTERE PE FEMEIE” sau „FEMEIA SĂ NU FIE UN VAS PUTERNIC”

Evreii au înţeles de aici fie că FEMEIA NU TREBUIE SĂ POARTE ARME, ECHIPAMENT DE PUTERE (DE RĂZBOI) fie ca FEMEIA SĂ NU DEVINĂ UN VAS DE PUTERE (ea fiind un vas mai slab aşa cum spune Biblia în altă parte), sau cu alte cuvinte SĂ NU PUI PE FEMEIE SARCINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN BĂRBAT, SĂ NU O EXPLOATEZI.

Apoi textul continuă spunând: „CEL PUTERNIC” („CEL TARE” – presupus a fi bărbatul) „SĂ NU ÎMBRACE HAINELE (ÎNVELITOAREA) FEMEII”. Rabinii evrei înţeleg până astăzi din acest verset, pe de-o parte interzicerea serviciului militar la femei, iar pe de altă parte interzicerea travestismului şi a homosexualităţii.

„Urâciunea” sau „oroarea” despre care se vorbeşte mai departe în verset, se referă la actul în sine, nu la persoana respectivă. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu îi este scârbă de comportamentul unui travestit şi de exploatarea unei fiinţe mai plăpânde, cum este femeia.

Revenind la contextul în care este încadrat acest verset, şi anume ocrotirea păsărilor din cuiburi, construirea balustradelor şi ajutorarea boilor şi măgarilor de pe drum, haideţi să mergem un pas mai departe şi să ne întrebăm dacă această „Lege a lui Moise”, pe lângă aspectul firesc, natural, vrea să ne mai transmită şi altceva? 

Apostolul Pavel, un bun cunoscător al Vechiului Testament ne îndeamnă în 1 Corinteni 9:9 să pătrundem dincolo de faţada legilor când se întreabă: „În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Deci, dacă Biblia este mai mult decât un cod de norme sociale, când e vorba de boi, păsări sau ştergare cu ciucuri, atunci ce semnificaţie mai profundă poate sta în spatele textului pe care îl analizăm aici?

Sigur că toate lucrurile din Vechiul Testament sunt în primul rând tipuri şi umbre, fie că noi le înţelegem sau nu în toată profunzimea lor. În tradiţia orală evreiască este bine cunoscută noţiunea de „Şevirat ha Kelimadică „Spargerea vaselor

Fără a intra în prea multe detalii vreau doar să descriu pe scurt că aceste „vase” („KELIM”, partea femeiască) nu au putut cuprinde şi ţine în ele lumina infinită, atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu (partea bărbătească) şi s-au spart. 

Cioburile rezultate care conţin încă scânteia de lumină divină (multitudinea) trebuie să fie din nou adunate împreună (restaurarea, uniunea, căsătoria în sensul mistic).

În acelaşi sens, se spune şi despre omul primordial că avea un „veşmânt de lumină” (noi acum numim aceasta „energie”) care ulterior s-a transformat („materializat”) într-unul de „piele” (trupul omenesc). Cuvântul tradus prin „lumină” este „OR” şi se scrie cu prima litera, Alef, – având valoarea 1 (unitate). Cuvântul tradus prin „piele” se pronunţă tot „OR” dar se scrie cu litera Ayin – valoarea 70 (multitudine). Departe de a fi vorba de numerologie aici, este chiar o lege a naturii pe care o putem constata oridecâteori vedem un curcubeu. O rază de lumină albă de la soare, atunci când pătrunde în vasul numit „materie” (apa, sticla, etc.) se „sparge”, se „sfărâmă” în şapte raze diferit colorate iar oamenii de ştiinţă numesc fenomenul care stă la bază „refracţie”.

Însăşi cuvântul „KELIM” adică „vase” provine de la „KOL”, care înseamnă „întreg” sau „tot”. („Kol Israel” = „Tot Israelul”). Iar cuvântul „Mireasă” este „KALA”, forma feminină a „plinătăţii”, şi implică apartenenţa la un întreg, o unitate. Cuvântul „a mânca” este „AKOL” şi sugerează că devii una cu ceea ce mănânci. Şi deosebit de relevant este că valoarea numerică a lui „KOL” este 50. Acesta este un număr special în Biblie, care indică ceva dincolo de spaţiul şi timpul acesta. Este prima zi după cele „şapte săptămâni”. 

În Vechiul Legământ, în a 50-a zi după ieşirea din Egipt, a avut loc evenimentul de la Sinai, când Dumnezeu s-a coborât în universul nostru într-o formă audibilă şi vizibilă. 

În Noul Legământ, după 7x7 zile de la învierea Sa, Domnul Isus a coborât iarăşi pe acest pământ în ziua cincizecimii în formă audibilă (limbi) şi vizibilă (stâlpul de lumină). Această lumină (energie), la fel ca lumina primului Adam, s-a „sfărămat” în bucăţele şi de atunci locuieşte în trupuri de „piele”, carne (adică vase, „KELIM”). Totalitatea acestor vase reprezintă întregul („KOL”) şi este partea feminină a Dumnezeirii, ceea ce numim „Mireasa” („KALA”) sau „plinătatea”.

Eu socotesc nimerit ca atunci când vrem să înţelegem un text dintr-o limbă ce nu ne aparţine, să nu facem exegeză pe baza traducerii în limba română ţipând cât ne ţine gura „AŞA SPUNE BIBLIA FRATE (sau SORĂ)” şi în nici un caz „AŞA VORBEŞTE DOMNUL (PRIN PROFET)”, ci să ne îndreptăm atenţia spre textul original, spre context şi spre ceea ce au de spus cei care au vorbit (sau vorbesc) limba respectivă şi care îi înţeleg cel mai bine subtilităţile şi particularităţile (în cazul nostru, evreii). Altfel, exegeza nesănătoasă ne poate duce lesne pe panta fanatismului şi a bigotismului, toate acestea desigur făcute fiind „în numele Domnului”.

Domnul Isus a spus în Ioan 5:39  „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Pasajul studiat nu are aşadar nici o legătură cu modul de a se îmbrăca al femeii.

Cât despre cei care merg atât de departe încât cataloghează orice femeie în pantaloni, fie şi de pijama, drept „curvă”, pe aceştia Domnul Isus îi întreabă în Marcu 12:24: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”

Abel, Germania

18 comentarii:

  1. la mine pe monitor nu se vede imaginea dintre randuri de mai sus. Voi o vedeti ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte faina descrierea.Multumiri din partea altui frate din Tm.

    Si eu inainte mai chicoteam cu iudaismul si scrierile lor.Imi placea sa vad intelesul mai larg,mai profund a anumitor cuvinte si texte....Nu eram multumit cu explicatiile liderilor de secte,adunari,biserici retrograde si habotnice unde predomina un sistem de tip nazist.

    Totdeauna am crezut ca daca vrei sa intelegi anumite pasaje din V.T trebuie sa mergi la sursa,in iudaism ....Nu la Krefeld ,Jefersonville sau in alte orase gen ""meca"" .

    O mica adaugare din partea mea:Ei tot critica pana si purtarea de bijuterii sau aranjarea femeii care isi scoate in evidenta feminitatea.

    Dar stiti ca D-zeu aseamana pe Israel cu o femeie imbodobita cu bijuterii scumpe,in Ezechiel? Cap.16:9-13

    O duminica binecuvantata la toti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred din feminitatea femeii, dar nu ca impunere religioasa.

    Adica daca vezi o femeie cu blugi extrem de stramti dar mai ales atitudinea ei, miscarile ei, duc inspre o oarecare pierdere a acestei feminitati si in acest fel isi pierde din identitatea ei, poate fi o inclinatie vulgara, dar aceste lucruri nu au de-a face cu religia ci cu educatia, cultura lor si a influentei mediului in care traieste.

    Imi place sa vad ca omul isi cunoaste identitatea sa. Barbatul sa fie barbat, femeia sa fie femeie. Dar am scapat de tendinta de a uri un barbat care are par lung si haine tip hippy si femeia care are par scurt si haine mai "barbatesti".

    Cred ca Branham ar fi castigat mai mult in acest subiect, daca nu ar fi atacat femeile, ci daca le-ar fi invatat valoarea feminitatii ei. Si sa mearga mai departe, fara sa judece.

    El zice:" De fiecare data cand revin in Houston, acest oras devine mai rau, desi s-a predicat mult. De ce?"

    Deoarece cu cat vrei sa iei omului lucruri din viata lui cu forta, cu atat el le va tine mai tare. Da-i valori mai mari si el se va lepada de ce are...si daca nu, la urma urmei...e treaba lor, tu ca predicator slujeste omenirii prin chemarea ta si lasa pe Dumnezeu sa lucreze mai departe.

    Mai mult castiga un predicator cand explica omului ce e bine, aici e si sitetimea lui duvovniceasac, deschide un orizont nou, bogat audientei cu lucruri de valoare si apoi da libertatea si indeamna publicul la acele valori care ajuta si transforma oamenii.

    Din pacate Branham nu a cunoscut fiinta umana destul de bine, cum ea poate fi ajutata in acest mod. El a abordat prin prisma ideilor lui inguste, de la nivelul sau emotional, destul de scazut.

    Sa cunosti omul dpdv pshihologic este o comoara, deoarece il poti ajuta, il poti intelege, nu il judeci si poti construi ceva.

    Noi am fugit mereu de educatie, de psihologie, considerandu-le de la satana, dar eu am ajuns la concluzia ca de fapt lipsa educatiei, lipsa cunostintei si a intelepciunii este de la diavolul. (Pe fundatie chiar acum am un caz de care ma ocup, am ajuns la prim procurorul Clujului, in care lipsa de educatie, de atentie, a distrus o familie care e pe cale sa ramana pe drumuri. Motivul principal: LIPSA EDUCATIEI.)

    Imi place ce spune apos Pavel impotriva la modul de gandire de la invataturile "stricte" din mesajul lui Branham care in loc sa le numeasca porunci sfinte le numeste lumesti, -"traiti inca in lume"- si cred ca poti fi aplicate in mai multe domenii ale vietii:

    Coloseni 2:20-23: „Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: «Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!» Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești.”

    Ei credeau ca daca nu fac ceva sunt buni. Asa e si la mesaj. Ei cred ca daca nu poarta pantaloni femeilor lor, nu isi taie parul, nu beau nici un pahar de vin, nu merg la un film, nu investesc in educatia lor, ect atunci ei sunt sfinti. Eu vad ca gresit. Este o manipulare a credinciosilor prin porunci emotionale umane.

    Cineva a scris:
    "Legaliștii pot avea o înfățișare neprihănită și spirituală, dar aceasta nu ajută cu nimic la îndeplinirea scopului lui Dumnezeu, pentru că este o schimbare a exteriorului, nu o schimbare interioară."

    Eu cred ca trebuie un echilibru spiritual intre aceste legi si porunci omenesti izvorate din propriile sentimente de condamnare si curatia la care Domnul ne cheama.

    Pavel a spus si ca:
    "Totul este permis, dar nimic sa nu puna stapanire pe mine" si " Nu faceti din aceasta libertate, o ocazie sa traiti pentru firea pamanteasca". Simplu.

    O simpla balantare rezolva problema.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Abel pentru articol. E intradevar bine documentat si bine scris. va folosi multor frati cu siguranta. Slava Domnului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Fratele din TM sau Adi au zis cred undeva ca atunci cand se daduse porunca, pantalonii nu erau inventati, deci porunca nu se refera la ei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am recitit articolul fara graba. Foarte tare. Mersi mult Abel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur şi mă rog să fie pentru mulţi fraţi şi multe surori o binecuvântare şi un ajutor. Şi eu sunt PENTRU ca o femeie să fie feminină şi un bărbat masculin şi nu vreau să încurajez purtarea pantalonilor sau a hainelor indecente.

      Sigur că de-a lungul secolelor în toate culturile s-a făcut mereu distincţie între haine bărbăteşti şi haine femeieşti. Şi la evrei, şi la creştini, şi la necredincioşi sau alte religii. Dar acestea sunt TRADIŢII, OBICEIURI, PORTURI (populare). Mergeţi la sate şi întrebaţi pe bătrânii sau pe cei care mai obişnuiesc să ţină aceste obiceiuri, de ce o fac. Vă vor spune „CĂ AŞA E DIN BĂTRÂNI LA NOI”. Nu vă va spune nimeni că o fac ca să ajungă în cer sau în răpire...

      De aceea am scris acest studiu, pentru a arăta fraţilor şi surorilor că NU EXISTĂ SUPORT BIBLIC pentru o astfel de poruncă. Pur şi simplu Biblia spune altceva. Chiar dacă evreii ţin cont de traducerea „greşită”, ei ţin aceste „reguli” ca pe nişte tradiţii populare, sau porunci în cel mai bun caz rabinice, dar nu divine. Cum a spus şi Pavel „Acum eu vă spun, nu Domnul... părerea mea e că...”

      Ce am mai vrut să scot în evidenţă şi o voi face şi în articolele următoare, este că atunci când Biblia vorbeşte despre FEMEIE, nu trebuie să aplicăm aceasta doar la sexul feminin în lume. „Femeia” în Biblie este în lumea aceasta tot ceea ce există, se manifestă, se afişează, acţionează. Iar „Bărbatul” în Biblie este ceea ce există dincolo de lumea fizică, este cel ce dirijează, conduce, stăpâneşte, dictează dacă vreţi.

      Numai dacă ştim aceasta, putem avea o lumină corectă în multe privinţe. Altfel, riscăm să devenim fanatici, misogini, părtinitori, să ne credem stăpâni, să tratăm fără respect şi să subjugăm femeile, să le facem „curve” şi să le aducem orice fel de jigniri dacă nu ne ascultă.

      Când Biblia vorbeşte despre „curve” sau femei care trebuie să „tacă” sau să „fie supuse” sau „să se învelească” atunci nu e vorba de nişte femei cu ruj şi pantaloni scurţi... Este vorba de natura căzută în păcat a oamenilor (şi bărbaţi şi femei) care nu mai este supusă divinului („bărbatul” = Dumnezeu).

      Desigur, femeia aici reflectă în oarecare fel şi femeia „biblică” dar nu aşa cum vor să ne oblige liderii de culte sau secte să credem.

      Ștergere
    2. Cât de puţin a înţeles din toate astea „Mesagerul al Şaptelea”, care în loc să ne desluşească mai bine lucrurile, le-a făcut varză de tot?

      A spus că „Viaţa vine de la bărbat” şi ar fi avut dreptate dacă ar fi spus că Viaţa, ceea ce se manifestă aici pe planul fizic provine din planul spiritual = Dumnezeu = Bărbatul. Dar „Profetul” a interpretat aceasta numai la viaţa fizică şi a zis că viaţa vine din „celula de sânge” de la bărbat, ceea ce nu are nici o bază ştiinţifică. Nu există o „celulă de sânge” prin care se reproduce aceasta. Viaţa se reproduce prin amestecul de 23 cromozomi masculini şi 23 cromozomi feminini. Acestea nu sunt „celule de sânge” ci informaţii genetice, care există în toate celulele corpului...

      A spus că femeia nu are nici o legătură cu bebelaşul ei (din pântece) decât cordonul ombilical. Dacă WMB nu a fost niciodată femeie şi nu a născut copii, nu are cum să înţeleagă ce legături mari sunt între o mamă şi copilul ei.

      A spus că femeia este „doar un incubator”. Maria era incubator. MARIA NU ERA MAMA LUI ISUS. (în contradicţie clară cu Matei 1:18; 2:11; Luca 2:23; Ioan 19:25; Fapte 1:14).

      A spus că femeia e vinovată de orice moarte, de orice accident, de orice crimă, de orice spital şi cimitir. Dar nu femeia EVA, ci „femeia” = natura omenească, căzută în păcat. Aici sunt vinovaţi de aceste lucruri bărbaţi şi femei în mod egal...

      A spus că bărbatul poate divorţa pentru orice motiv de femeie, dar nu aici pe plan uman. Pe plan ceresc da, Dumnezeu (bărbatul) poate să-şi lase „femeia” dacă a comis adulter (deşi nu cred că o va face!)

      A pus puţin preţ pe educaţie, a spus că frumuseţea e de la diavolul şi a numit lumea aceasta o „casă de ciumă” plină de murdărie, păcat şi adulter. Cu alte cuvinte, el nu ş-ia „iubit soţia” adică lumea fizică, care se manifestă aşa cum a iubit-o Cristos, Wurmbrand sau alţii care în loc să critice atât de mult, şi-au dat viaţa sau ani din viaţă pentru a o salva de la pieire...

      Ștergere
    3. Corectare: Am vrut să spun că Branham a spus că un bărbat poate să divorţeze dar o femeie nu poate divorţa de bărbat. Iarăşi o nedreptate.

      Ștergere
    4. Am am vazut ca Biblia nu interzice nicaieri recasatorirea "victimei" unei casnicii esuate. Fie barbat fie femeie.

      Ce este legat totusi de o interzicere, asa cum eu o vad, este ca nu ai voie sub nici o forma sa lasi pe cineva "ca sa iei pe altul sau alta", dar "daca cel necredincios pleaca, sa plece, fratele sau sora nu mai sunt legati"...adica nu mai sunt legati de ceea ce erau legati adica vechea casnicie.

      In COD cineva il intreaba pe Branham de asta cu "fratele sau sora nu mai sunt legati", dar ocoleste raspunsul. Nu stia, de aceea a facut paguba mare oamenilor cand le dadea indicatii contradictorii si confuze.

      Ștergere
    5. Ohh cate discutii am avut cu un indoctrinat frankist pe tema cu ideea asta deplasata numita ""viata vine de la barbat"" .

      El imi tot repeta ca un papagal ca femeia nu are nici un rol ,ea fiind doar vasul .

      Dar cand i-am spus ca spermatozoidul nu poate produce nimic singur ci doar in combinatie,unire cu ovulul,atunci sa uitat lung la mine deparca cine stie ce filozofie i-am spus...De fapt un adevar super comun intalnit in toata lumea animala si vegetala...etc.

      I-am spus sa mai puna mana pe o carte daca vrea sa stie cum stau lucrurile cu ADEVARAT intr-un domneniu anume ,si sa lase predicile alea deoparte. Avea teancuri si toate insemnate cu tot felul de aiureli ,de genul celei de mai sus.

      Si daca Maria era doar un incubator atunci cum a crescut Isus,mai ales cand trebuia alaptat? Nu exista lapte praf pe vremea aia....Deci cand ucenicii sau cei apropiati ii spun:""Iata mama ta!"" o fac in perfecta cunostiinta de cauza.

      Maria era din casa lui David.Isus era din linia lui David dupa trup,dupa cum ne spune Pavel in Romani. Deci dupa trup era OM!.

      3"". Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul,
      4. iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru""

      Ștergere
    6. Ce spuneţi de asta? În 1996 oamenii au reuşit să cloneze o oaie în laborator doar cu celule provenite de la oi-femele, fără a fi nici o nevoie de masculi.

      http://en.wikipedia.org/wiki/Dolly_the_sheep
      http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0960982203001489

      "Dolly was born on July 5 1996, from three mothers: one ewe to provide the DNA, another to provide the egg into which the DNA was injected, and a third to carry the resulting cloned embryo to term."

      "Dolly s-a născut pe 5 iulie 1996 din TREI MAME: O oaie a pus la dispoziţie ADN-ul, alta a oferit ovulul în care a fost injectat ADN-ul şi o a treia a purtat embrionul clonat până la termenul de naştere."

      E bine să mai pună şi branhamiştii mâna pe o carte actuală, dacă nu vor să se facă de ruşine. Reproducerea e o materie complicată, dar sunt lucruri elementar false pe care Branham le susţine în mod constant:

      "Un bărbat are o coastă în minus decât femeia în structura trupului" (53-0403/60)

      "Noi suntem făcuţi din 16 elemente ale pământului. Acestea sunt calciu, potasiu, petrol şi lumină cosmică" (62-0624/E-74 plus încă 40 de locuri)

      Vorba ceea: "Cei 4 evanghelişti au fost doar 3: Luca şi Matei" :)

      Cred că Branham a preluat de pe undeva o idee gnostică, metafizică şi a amestecat-o cu ştiinţa modernă şi a creat un mare haos...

      Ștergere
    7. Daca Isus nu a fost om 100% atunci noi inca nu suntem rascumparati.
      Branham a zis-o din nou fara Biblie? E inca ceva nesigur in ce stia el si apoi noi? Si Ewald Frank zice la fel, ca Maria nu a contribuit cu nimic.
      Dar daca nu a contribuit nu putem explica multe alte versete precum si cele de mai sus care arata clar ca El a fost OM.

      Daca El nu era rudenie cu noi, nu ne putea ajuta cu nimic...eu asa am inteles rascumpararea.

      Ștergere
    8. Asa si este.De aceea i se spune:Rascumparator rudenie!.

      O naluca creata in pantecul Mariei nu este rudenie cu omul ci doar in aparenta.un fel de fiinta robotizata dar in carne si sange. Si fiind creata,aceasta fiinta nu are nimic uman in ea ci doar in aparenta.

      Deci parerea mea este ca in ISus a fost partea divina-dovedit cu putere ca este Fiul lui D-zeu dupa cum scrie in Romani-si partea umana:plangea,crestea in statura=descendenta davidica.

      Deci informatia divina sa unit cu informatia umana continuta in ovulul Mariei.

      DAca si ovulul a fost creat in pantele Mariei atunci avem in Isus o fiinta creata in pantecele Mariei.

      Maria a fost oarecum laudata prin faptul ca a fost numita binecuvantata!.A fost o femeie credincioasa asa cum era si matusa ei Ana care toata ziua staruia in rugaciune.Si Ana la nascut pe Ioan Botezatorul,

      Deci doua femei sfinta oameni buni!.Credincioase,neprihanite...etc. Si nu doar niste """vase"" luate la intamplare ,asa la plezneala....Biblia de multe ori ne arata persoanale care sunt vizate de o interventie divina :Corneliu din Fapte la fel este descris ca un bun crestin,staruind in facerea de bine si rugaciune...etc.

      Nu este nimic intamplator la D-zeu. Defapt asta reiese din teoria branhamista,frankista:ca ""vasul"" adica Maria a fost luata la intamplare din multime....foarte fals!. Si foarte misogin suna...

      .

      Ștergere
    9. Referitor la comentariul meu mai sus (din 13 martie 2014, 18:20) am gasit aceasta stire:

      http://www.antena3.ro/life/stiinta/bebelusi-vor-putea-fi-creati-din-celulele-a-doua-persoane-de-acelasi-sex-284679.html

      "Metoda ar putea fi pusă în aplicare peste cel mult doi ani.

      Proiectul a fost finanţat de o organizaţie de caritate specializată în cercetări biomedicale, cu sediul la Londra, Wellcome Trust, şi realizat în asociere cu un centru de cercetare israelian, Weizmann Institute of Science."

      Pe asta nu a mai prevazut-o Branham?

      Shalom
      ABEL

      Ștergere
  7. Prima femeie arestata pt ca purta pantaloni

    https://evenimentulistoric.ro/prima-americanca-arestata-pentru-ca-purta-pantaloni.html

    RăspundețiȘtergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.