"Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Matei 12:36-37
Branham la 04 decembrie 1960, in Jeffersonville, Indiana a spus intr-o predică urmatoarele:
”Dacă puteți să-mi aratati un pasaj din Scriptură sau aduceti-mi o poveste , o poveste adevărată , care să-mi arate că oamenii au fost botezați în Biblie, în numele de "Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt " sau dacă-mi aduci o carte de istorie, o pagină din istorie în care cineva a fost botezat vreodată în numele "Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ", inainte de Consiliului de la Niceea a Bisericii catolice, doar sa-l aduceti la mine, și eu voi agata o pancarda pe spatele meu, și voi traversa Jeffersonville cu voi impreuna, sufland în trâmbițe, și voi scrie pe ea:
"Acesta este un profet fals care înșală oamenii" ("Descoperirea lui Isus Hristos", nr 1, Apocalipsa, pagina 37)
Deci, dacă putem expune o prezentare de referință istorica in care cineva a fost botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, înainte de 325 , Consiliul de la Niceea, am avea o dovadă tangibilă că Branham a fost un profet fals !
Va voi oferi câteva surse istorice :
Cât priveşte botezul, botezaţi în modul următor: după ce ai făcut tot ce trebuie, botezaţi în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, într-o apă vie (apă curgătoare). Dacă nu ai apă vie, botează-l în altă apă; dacă nu te poţi servi de apă rece, foloseşte apă caldă. Varsă de trei ori apă pe capul lui: in numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh“.
(Didahia Apostolilor , capitolul VII , versetele 1-3 , Enciclopedic dicționar al Bibliei, Alexander Westphal , pagina 800 ) Didahia dateaza din anul 100 d.Hr.
Aduceau pe acestia (creștini), într-un loc în care există apă și primeau botezul în numele Tatălui, Domnul universului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Duhul Sfânt .
(Iustin Martirul , 100-163 d. Hr. , Părinții Apostolici, 61, 3 )
Am primit botezul pentru iertarea păcatelor în numele lui Dumnezeu Tatăl și în numele lui Isus Hristos ,Fiul întrupat, care a murit și a înviat și in Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. (Irineu, 177 AD, Demonstrarea apostolice, 3, 32 )
După căderea unuia dintre ei, el a ordonat celor unsprezece, atunci când se întoarce la Tatăl Său după înviere, sa mearga și sa învețe toate națiunile și să ii boteze în Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt.
(Tertulian, 160-220 AD, prescrierea de eretici, c . 20 , 1-9 )
Va las pe voi sa trageti concluzile !
Adi, Belgia
Detinem zeci de dovezi ca slujba lui Branham NU a fost intru totul asa cum sa pretins ca este. Verificati slujba lui in lumina mai multor marturii si dovezi existente. Sa respectam cerinta biblica: "Cercetati TOATE lucrurile"...si "2-3 marturii". Pentru binele tuturor o spun: nu uitati ca negarea ADEVARULUI EVIDENT si FAPTIC, inseamna manifestarea EGO-ului vostru la cel mai inalt si puternic nivel. (Blog ex-message, ex-branhamite blog.)
sâmbătă, 22 februarie 2014
luni, 17 februarie 2014
Povestea reala a vietii lui Branham
Povestea vietii lui Branham este cu totul diferita fata de ceea ce ni s-a spus. Am vazut video de mai jos si mi-am amintit ca multe din cele spuse le scrisesem si eu.
Am scris "Viata si misiunea extraordinara a lui William Branham" in 1999 si in 2000 partea a doua. Am crezut cu fiecare particica din mine ca tot ce scriu este adevarat. M-a emotionat si mi-a dat curaj sa fac tot ce pot cu cativa banuti castigati din noua firma facuta atunci. Am investit tot. Am tiparit mii de exemplare si am raspandit in toata tara.
Chiar si multi fratii ce il urmeaza pe Ewald Frank au apreciat cartea bine documentata, "desi ei sunt total impotriva la alte surse de hrana".
Mi-am zis ca daca vine Domnul sa stiu ca am facut ceva util. Banii ii mancam, cheltuiam, dar "asa ceva ramane pentru vietile oamenilor pentru eternitate daca se mantuiesc" ma gandeam.
Chiar si multi fratii ce il urmeaza pe Ewald Frank au apreciat cartea bine documentata, "desi ei sunt total impotriva la alte surse de hrana".
Mi-am zis ca daca vine Domnul sa stiu ca am facut ceva util. Banii ii mancam, cheltuiam, dar "asa ceva ramane pentru vietile oamenilor pentru eternitate daca se mantuiesc" ma gandeam.
A avut impact major in Romania. Atunci nu era atata tehnologie si carti ca si acum si era bine venita. Apoi am editat si tiparit si volumul doi care a fost mult mai bun si voluminos si documentat.
Regret enorm ca am pierdut timpul, energia, banii cu povesti neadevarate, sau regret ca nu a fost adevarat in ceea ce eu si altii am crezut.
Regret enorm ca am pierdut timpul, energia, banii cu povesti neadevarate, sau regret ca nu a fost adevarat in ceea ce eu si altii am crezut.
Am verificat argumentele lui John Collins. Din pacate -din fericire as zice acum- sunt adevarate.
Povestea siropoasa, sentimentala si supranaturala a vietii lui Branham nu este asa cum ni s-a spus.
Lui fratele Collins inca i-a scapat cateva chestii, care am vazut si eu pe alt site, sau din ce imi aminteam, ca ceea ce Branham a pretins, NU ESTE ADEVARAT.
Nici faptul ca a fost campion la box sau ca era in Phoenix cand a murit fratele sau in accident nu e adevarat. El era intr-o biserica penticostala de negrii bucurandu-se de Duhul Sfant (totusi spunand ca din cauza lui soacra-sa nu a umblat cu ei) atunci si de acolo a fugit repede sa faca ceva.
Nici faptul ca a fost campion la box sau ca era in Phoenix cand a murit fratele sau in accident nu e adevarat. El era intr-o biserica penticostala de negrii bucurandu-se de Duhul Sfant (totusi spunand ca din cauza lui soacra-sa nu a umblat cu ei) atunci si de acolo a fugit repede sa faca ceva.
Exista extrem de multa multa contradictie si minciuna si confuzie in povestea vietii lui.
Este de-a dreptul frustrant sa afli asa ceva. Sa fii 50 de ani in ceva care se dovedeste fals, nu e simplu deloc. Altii 30, altii 15 ani.
De ce a facut Branham asta? Nu stiu. Sa impresioneze pe oameni? Chiar nu stiu. A avut vreo afectiune psihica ascunsa afara de nevrotism?
Un om normal nu face asa ceva. Un slujitor public sanatos la cap, nu inventeaza povesti azi, iar maine spune exact opusul lor cu aceeasi determinare.
Un profet adevarat nu greseste niciodata in adevar, in revelatie, in Cuvant, ci doar ca om, fireste, natural.
Un om normal nu face asa ceva. Un slujitor public sanatos la cap, nu inventeaza povesti azi, iar maine spune exact opusul lor cu aceeasi determinare.
Un profet adevarat nu greseste niciodata in adevar, in revelatie, in Cuvant, ci doar ca om, fireste, natural.
Sau nevrotismul de care se plangea Branham, l-a afectat atat de tare incat nu era constient ce spune azi ca apoi sa spuna exact invers maine?
Multumim frate Collins pentru documentarea corecta si impartiala.
Multumim frate Collins pentru documentarea corecta si impartiala.
duminică, 16 februarie 2014
Rapirea - ultima parte
Strângerea celor credinciosi
Isus a spus că atunci când va reveni pe norii
cu slavă si mărire, îsi va trimite îngerii în sunet de trâmbită să-i strângă pe
cei alesi din cele patru colturi ale pământului (Mat. 24:30-31, Marcu
13:26-27).
Strângerea celor credinciosi este pur si
simplu împlinirea acelei părti din învătătura despre Hristos (Evr. 6:12) cu
privire la învierea mortilor. Există două părti distincte ale învierii: una
este învierea celor credinciosi pentru viata vesnică si alta este învierea
celor păcătosi pentru pedeapsa vesnică (In. 5:24-29, Dan. 12:2, Fapte 24:15,
Luca 14:14, Apoc. 20:4-6, 11-15).
Există o anumită ordine pentru înviere. Pavel
ne spune la 1 Cor. 15:23-24 că fiecare va fi înviat în ceata sa: Hristos, ca
pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; în cele din urmă vor învia cei
necredinciosi, pentru Judecată. [A se vedea la Daniel 13:13 - „în ceata ta”.
Lui Daniel i se spune că va sta în "ceata" lui la sfârsitul zilelor.
Cuvântul se referă aici la participarea lui la învierea celor credinciosi.]
Stim că Iisus Hristos - pârga - a fost înviat.
Urmează la rând cei ai lui Hristos, la venirea Lui. În caz că există asa-zisa
răpire a credinciosilor înainte de Necazul cel Mare si de a
Doua Venire a Domnului, atunci aici avem o problemă. Dacă răpirea are loc asa
cum se spune, atunci o parte a Bisericii vor fi înviati si schimbati întru
slavă.
Credinciosii născuti după răpire, în timpul Necazului, nu vor avea parte
de învierea celor credinciosi si nu vor fi schimbati în slavă. Aici e o
problemă. Evrei 11:35-40 ne spune că femeile credincioase si-au primit mortii
lor înapoi la viată: altii au fost chinuiti, nevrând să primească izbăvirea, ca
să ajungă la o mai bună înviere. (De remarcat că textul de aici si până la
sfârsitul capitolului vorbeste despre înviere). Credinciosii au fost chinuiti,
omorâti cu pietre, prigoniti si au îndurat suferinte. Toti acestia, desi
dobândind o bună mărturie pentru credintă, nu au primit făgăduinta (învierii);
pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, asa ca ei să nu ajungă
fără noi la desăvârsire. Cu alte cuvinte, cei care au murit în Domnul nu pot
dobândi învierea înaintea celor care sunt vii.
1 Tes. 4:15 ne spune că "noi, cei vii si
care am rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înainte celor care sunt
adormiti". Aceasta înseamnă că cei vii nu pot obtine învierea înaintea
celor adormiti. În consecintă, dacă ar exista o răpire înainte sau în timpul
Necazului cel Mare, atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-ar vădi mincinos deoarece
spune că TOTI sfintii vor învia cu trupul în acelasi timp.
Dacă ar exista vreo
răpire înainte sau în timpul Necazului, sfintii din timpul Necazului, vii la
venirea Domnului, nu vor avea parte de plinătatea învierii. Deci dacă toti
credinciosii învie cu trupul în acelasi timp, aceasta poate avea loc numai la a
Doua Venire.
Mai mult, la 2 Tes. 2:1-5, Pavel confirmă
ordinea învierii celor credinciosi, în paralel cu Matei 24:
"Privitor la venirea Domnului nostru
Iisus Hristos si adunarea noastră împreună cu El, vă rugăm, fratilor, ca nu
degrabă să vă pierdeti cumpătul si nici să nu vă-nspăimântati, nici de vreun
duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca pornită de la noi, cum că
ziua Domnului a si sosit. Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua
Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se
va arăta Omul nelegiuirii, Fiul pierzării, Potrivnicul, cel ce se înaltă mai
presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, asa ca să se
aseze el în templul lui Dumnezeul si să se arate pe sine că este Dumnezeu. Oare
nu vă aduceti aminte că vă spuneam aceste lucruri încă de când eram la
voi?" (2 Tes. 2:1-5).
Aceste versete ne spun că Domnul nu va reveni
si că cei credinciosi nu vor fi strânsi până când nu va veni lepădarea de
credintă si când Antihristul nu se va arăta în templul lui Dumnezeu, dându-se
drept Dumnezeu (urâciunea pustiirii). Să ne amintim că Isus a spus la Mat.
24:15, 21 că Necazul cel Mare nu va veni peste pământ decât după urâciunea
pustiirii si că cei credinciosi nu vor fi adunati decât după Necazul cel Mare.
Ziua Domnului la care se face referire mai sus este acea zi în care Iisus va
reveni pentru a-i aduna pe cei credinciosi, a-i pedepsi pe cei nelegiuiti si
a-si întemeia împărătia pe pământ (Apoc. 19&20, Zah. 14:1-9).
Locasurile din Cer si masa de nuntă a
Mielului
"Să nu vi se tulbure inima: credeti în
Dumnezeu si credeti în Mine. În casa tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar
fi asa, v-as fi zis. Eu mă duc să vă gătesc un loc. Si dacă Eu mă duc să vă
gătesc un loc pentru voi, Mă voi întoarce si vă voi primi la Mine; pentru ca
acolo unde sunt Eu să fiti si voi" (In. 14:1-3).
O altă rătăcire a învătăturii despre răpire
este aceea că Isus ar construi locasuri în cer pentru ca atunci când îsi răpeste
Biserica, sfintii să meargă în cer cu Domnul, să locuiască în aceste locasuri
si în timpul Necazului care va dura sapte ani să sărbătorească nunta Mielului.
Versetul citat ca argument pentru acest "plan urbanistic" al Domnului
este Ioan 14:1-3. Dacă, asa cum am văzut, Domnul Îsi adună Biserica atunci când
revine pe pământ pentru întemeierea împărătiei Sale, iar la sfârsit Noul
Ierusalim si scaunul de domnie al lui Dumnezeu coboară din cer pentru a se
aseza pentru totdeauna pe pământ (Apoc. 21:2-3), atunci cine va mai locui în
acele locasuri pe care Isus le-ar construi în cer? Ar fi un "plan
urbanistic" complet inutil. Realitatea este că Ioan 14:1-3 se referă nu la
strângerea celor credinciosi, ci la mântuire. Când Isus spune "în casa
Tatălui Meu sunt multe locasuri", cuvântul "casă" înseamnă
cămin, locuintă, gospodărie si, implicit, familie. Iisus vorbea deci de căminul
Tatălui în care se află multe locuri anume pentru fii si fiice. Iisus s-a dus
si a pregătit acele locasuri pentru noi în casa Tatălui prin însăsi jertfa Sa
de pe cruce (Efes. 1:3-12, 2:19, 3:15, 2 Cor. 6:17-18, Gal. 4:4-7). După
înviere, El a venit iar si ne-a primit la El, astfel încât noi am devenit parte
din Trupul Lui si am intrat în familia Tatălui, chemându-ne "fii si
fiice". Isus lămureste aceasta la Ioan 14:23 spunând că Tatăl si cu El îsi
vor face locuinta (acelasi cuvânt grecesc ca si "locas") în inima
noastră.
Cu privire la nunta Mielului, Scriptura arată
că aceasta va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Apoc. 19:7 anuntă că a venit
nunta Mielului. De remarcat că aceasta are loc după ruperea celor sapte peceti
(Apoc. 6:1-8:1), după judecătile celor sapte trâmbite (Apoc. 8:2-11:15) si după
judecătile celor sapte potire (Apoc. 16:1-17). În Apoc. 19:9 ni se spune
"Fericiti cei chemati la cina de nuntă a Mielului", iar în continuare
îl vedem pe Domnul cu sfintii care sunt în cer pregătindu-se să vină pe pământ
(Apoc. 19:11-16). În Apoc. 19:17, un înger anuntă că toate păsările sunt
chemate "să vină si să se adune la ospătul cel mare al lui Dumnezeu",
ca să mănânce cărnuri de împărati, căpetenii, oameni puternici, etc. Despre
care cină vorbeste îngerul? Contextul arată că e vorba de cina de nuntă a
Mielului. Vedem apoi că fiara (Antihristul), împăratii pământului si ostirile
lor se adună se facă război împotriva Domnului. Domnul biruieste fiara si pe
falsul prooroc iar armatele pământului sunt zdrobite. Se pare că intentia lui
Dumnezeu ca plan pentru nunta Fiului Său diferă de viziunea noastră asupra unei
nunti traditionale. Cina de nuntă a Mielului începe cu o jertfă. În Ezec.
39:17-20, Domnul invită fiecare pasăre si fiară a câmpului să vină si să
mănânce din jertfa pe care o aduce El – carnea împăratilor, căpeteniilor si a
oamenilor puternici. Este aceeasi descriere cu ce am văzut în Apoc. 19:17.
Este cert că, conform Scripturii, cina de nuntă
a Mielului are loc după ce Isus revine pe pământ. În ceea ce priveste teoria
răpirii, e evident că sfintii nu ar putea lua parte la cina de nuntă a Mielului
în timpul Necazului cel mare. Uitati ce zice in Ap 20:1-5 ,dupa ce ni se spune
ca pororcul mincinos si fiara au fost prinse si aruncate in iazul de foc.
1 Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în
mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2 El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este
diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3 L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit
intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o
mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4 Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut
pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul
din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale
celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe
frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5 Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie
de ani. Aceasta este întâia înviere.
Deci abia dupa ce prorocul mincinos si fiara
au fost aruncate in iazul de foc si satan a fost legat abia dupa aceea au
inviat credinciosii si au imparatit o mie de ani. Cei care vor imparatii o mie
de ani ne spune biblia caaceasta este prima inviere.
Acum in Ap 20 :7-10 ne spune urmatoarele:
7 Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi
dezlegat
8 şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care
sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune
pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9 Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat
tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a
mistuit.
10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de
foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi
şi noapte în vecii vecilor.
Daca ne uitam atent vedem ca dupa mia
de ani satan va fi deslegat si se va sui pe fata pamantului siva inconjura
tabara sfintilor si cetatea preaiubita. Dar din cer s-a coborat un foc, Aici e
intrebarea mea in mia de ani crestinii vor fi in cer sau dupa cum ne spune aici
biblia ei vor fi pe pamant?
Biserica în Cartea Apocalipsei
Există câteva neconcordante pe care
sustinătorii teoriei răpirii le promovează cu privire la Cartea Apocalipsei.
Două din ele de care ne vom ocupa aici sunt interpretarea eronată la Apoc. 3:10
si afirmatia lor că între Apoc. 4:1 si Apoc. 19 nu se vorbeste de Biserică.
"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării
Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va
să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ" (Apoc. 3:10).
Învătătura despre răpire spune că în Apoc.
3:10, când Iisus spune că "te voi păzi de ceasul încercării", El ar
vorbi de răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Această interpretare nu
e altceva decât pură speculatie. Să analizăm să vedem ce spune de fapt
Cuvântul.
"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării
Mele." Cuvântul grecesc pentru "păzit" este tereo, care înseamnă: a supraveghea, a avea grijă, a purta de grijă, a feri,
a respecta. Cuvântul grecesc pentru "răbdare" este hypomone, care înseamnă: consecventă,
asteptare, sigurantă în actiune. În Noul Testament, acest cuvânt descrie natura
celui care nu se lasă clintit din drumul său si din credinciosia si evlavia
lui, în ciuda suferintelor si a încercărilor. Explicat, versetul spune: Pentru
că ai respectat cuvântul planului meu, "si Eu te voi păzi de ceasul
încercării". Cuvântul grecesc pentru "a păzi" este acelasi cu
"păzit" de mai sus (tereo). Sensul cuvântului
"încercare" din acest context este: testarea fidelitătii,
integritătii, virtutii unui om. Această parte a versetului spune deci: Voi avea
grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea fidelitătii si credinciosiei
omului, "care va veni peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc
pe pământ". Cuvântul folosit în text înseamnă întregul pământ locuit. Cuvântul grecesc pentru "a încerca" înseamnă a ispiti, a
testa credinta cuiva prin ispitirea la păcat.
Dacă parafrazăm Apoc. 3:10 pe baza
observatiilor de mai sus, avem:
Pentru că ai respectat cuvântul planului meu
de actiune, si Eu voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea
prin ispitirea la păcat a credinciosiei tuturor celor care locuiesc pe pământ.
Unde atunci apare aici ceva care să arate că
Iisus ar vorbi despre răpirea Bisericii de pe pământ? Mai precis, aici se spune
că Isus îi va păzi si va avea grijă de sfinti la vremea încercării datorită
credinciosiei lor (similar cu "Nu te voi părăsi, cu nici un chip nu te voi
uita" –vezi Evr. 13:5). Acest verset este în armonie cu In. 17:15 unde
Iisus spune "Mă rog nu ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzesti (tereo)
de cel rău". Domnul nu îsi va lua Biserica de pe pământ în timpul
Necazului deoarece Biserica trebuie să fie pe acest pământ martoră a Domnului
Iisus Hristos, spre mântuirea oamenilor. Chiar dacă Necazul va fi un timp de
judecăti teribile asupra celor fără de Dumnezeu, oamenii lui Dumnezeu vor fi
păziti, îngrijiti si apărati prin puterea Celui Preaînalt. Nu poate Dumnezeu să
facă aceasta? Nu i-a păzit El pe Noe si pe familia acestuia fără a-i lua de pe
pământ? (Gen. 5:13-23) Nu l-a păzit El pe Lot fără a-l lua de pe pământ? (Gen.
19:15-16) Au fost copiii lui Israel afectati de plăgile aduse asupra Egiptului?
N-au fost ei păziti în tinutul Gosenului? (Ex. 8:22-23, 9:6,26, 10:23) Nu au
fost ei mântuiti prin sângele mielului de Pasti atunci când moartea a umbrit
tara? (Ex.12:27) Unde în Scriptură Dumnezeu îi ia de pe pământ pe cei pe care
vrea să-i păzească atunci când trimite judecată asupra celor necredinciosi?
Aceasta nu a avut loc niciodată si nici nu va avea vreodată. Cu privire la cei
credinciosi, Scriptura spune la 1 Tes. 5:9: "Dumnezeu nu ne-a rânduit spre
mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos." Cei
credinciosi nu au de ce să se teamă atunci când va fi turnată mânia lui
Dumnezeu peste lume, deoarece nu ei fac obiectul acestei mânii, ci cei
necredinciosi.
Înseamnă aceasta că în timpul necazului cei
credinciosi nu vor avea parte de încercări, persecutii si suferinte? Nu. Atunci
cei ce sunt ai lui Isus Hristos nu numai că vor fi prigoniti, ci vor fi chiar
omorâti (Apoc. 6:9-11, 7:13-14, 12:11,17, 13:7-10, 14:12-13). Cine aduce atunci
aceste prigoane si suferinte peste cei credinciosi – Dumnezeu? Nu! Sunt Satana
si cei necredinciosi cei care-i prigonesc pe copiii lui Dumnezeu. Le-a promis
vreodată Mântuitorul ucenicilor că nu vor avea parte de prigoane si suferinte?
Nu! Din contră, El spune la In. 5:20: "Nu este sluga mai mare decât
stăpânul ei. Dacă pe Mine m-au prigonit, asa vă vor prigoni si pe voi".
La
Mat. 24:9, când Mântuitorul vorbea despre timpurile din urmă, El spunea:
"Vă vor da la chinuri, vă vor ucide si veti fi urâti de toate Neamurile
din pricina Numelui Meu". La In. 16:33 El spune: "Acestea vi le-am
spus ca să aveti pace întru Mine. În lume veti avea necazuri. Dar îndrăzniti:
Eu am biruit lumea". Reactia unui crestin la prigoană si suferinte ar
trebui să fie o mărturie pentru cuvântul lui Isus Hristos. De pildă, în Fapte
16:20-34. Pavel si Sila sunt adusi pe nedrept în fata autoritătilor, bătuti si
aruncati în temnită, cu picioarele în lanturi. S-au plâns unul altuia că erau
prost tratati? Nu. La miezul noptii s-au rugat si au cântat imne de slavă.
Atunci a avut loc un cutremur. Temnicerul vine apoi la Pavel si îl întreabă:
"Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" si el si toată casa lui se
botează. Cutremurul i-a făcut pe acestia să se boteze? Nu. A fost mărturia în
Hristos Iisus, într-un moment de prigoană si suferintă. Asa cum am arătat,
Biserica trebuie să fie pe pământ un martor al lui Iisus Hristos, vestind
Evanghelia si chemându-i pe oameni la mântuire.
Teoria răpirii afirmă că după Apoc. 4:1 si
până la Apoc. 19 Biserica nu mai este mentionată. Potrivit opiniei
sustinătorilor acestei teorii, atunci când Ioan este luat la cer, aceasta ar fi
o imagine a răpirii Bisericii. Dacă ne uităm însă în Scriptură, vom vedea că
aceasta nu este decât o speculatie si o fantezie. Si Pavel a fost luat (în
duhul) la cer unde a primit niste descoperiri, dar aceasta nu înseamnă că cei credinciosi
vor fi luati de pe pământ!
Mai întâi, să vedem ce spune Scriptura despre
îmbrăcămintea Bisericii. Aceasta ne va permite să găsim o metodă de pomenire a
Bisericii dincolo de Apoc. 4:1. La Apoc. 3:4-5 se spune: "Ai în Sardes
câteva nume care nu si-au întinat vesmintele; ei vor umbla cu Mine în alb, căci
sunt vrednici.
Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în vesminte albe si numele lui
nu-l voi sterge din Cartea Vietii si-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui
Meu si înaintea îngerilor Săi". La Apoc. 3:18, unde Mântuitorul vorbeste
bisericii din Laodiceea, El spune: "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur
lămurit în foc, ca să te-mbogătesti. Vesminte albe, ca să te-mbraci si să nu se
dea pe fată rusinea goliciunii tale". Dacă ne uităm la Apoc. 19:7-8, o
găsim pe Mireasa Mielului, care este Biserica: "Si i s-a dat să se îmbrace
cu in subtire, curat, luminos – căci inul subtire reprezintă faptele cele
drepte ale sfintilor".
Este evident din Scriptură că Biserica este
îmbrăcată în haine albe. Aceasta este definitoriu pentru cei care au fost
spălati prin sângele lui Iisus Hristos, fiind făcuti curati în ochii lui
Dumnezeu. În consecintă, orice pomenire în Apocalipsă a credinciosilor
îmbrăcati în alb îi reprezintă pe credinciosi.
Să mergem acum la Apoc. 6:9-11: "Am văzut
sub altar sufletele celor înjunghiati din pricina cuvântului lui Dumnezeu si
din pricina mărturiei pe care o aveau... si fiecăruia dintre ei i s-a dat un
vesmânt alb". Nu este aceasta o descriere a crestinilor?
Să privim la Apoc. 7:13-14: "Unul din
bătrâni a luat cuvântul si mi-a zis: ‚Acestia, care sunt îmbrăcati în alb, cine
sunt si de unde vin?’ Eu i-am spus: ‚Domnul meu, tu stii’. El mi-a spus:
‚Acestia sunt cei ce vin din Necazul cel Mare. vesmintele si le-au spălat si
le-au înălbit în sângele Mielului’." Nu scrie aici că acesti sfinti au
venit din necazul cel mare? Cum poate fi atunci răpită Biserica?
Să vedem si Apoc. 12:11: "Ei l-au biruit
prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturiei lor si prin aceea că nu si-au
iubit viata lor până la moarte". Nu este aceasta tot o referire la
Biserică? Cine altcineva a biruit prin sângele Mielului?
Mai departe, Apoc. 13:7: "I s-a dat să
facă război asupra sfintilor si să-i biruie..." Multi ar zice aici, cum
poate aceasta să fie o referire la Biserică dacă sfintii sunt biruiti, atunci
cine sunt acesti sfinti?Cum pot ei sa fie sfinti daca nu este har, daca nu mai
este sangele Domnului Isus care sa curga pentru ei? Acest verset se leagă de
Dan. 12:7b: "si când va termina de risipit puterea celor sfinti, toate
aceste lucruri se vor termina".
A risipi puterea înseamnă a risipi sau a
împrăstia tăria sau puterea. Spre sfârsitul Necazului, Satana si Antihrist vor
crede că au câstigat lupta împotriva Domnului si a Bisericii Sale, încât
Antihrist se va aseza în templu dându-se pe sine drept Dumnezeu. Nu a spus Isus
la Mat. 24:22: "dar datorită celor alesi zilele acelea au fost
scurtate" si la versetul 24 "se vor ridica Hristosi mincinosi si
prooroci mincinosi, si vor face semne mari si minuni, încât să însele, de s-ar
putea, si pe cei alesi"? Acela va fi un timp de mari prigoane si suferinte
pentru Biserică si, desi puterea lor va fi oarecum risipită, ei tot vor avea
biruinta în cele din urmă.
În final, Apoc. 14:12: "Aici este
răbdarea sfintilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui
Iisus".
Cine altcineva păzeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus
dacă nu Biserica?
Cum poate spune cineva că după Apoc. 4:1,
Biserica nu mai apare până la Apoc. 19?
Mai mult, cum poate spune că Biserica va fi
răpită înainte de necaz?
Concluzie
Toate aspectele din acest studiu au fost
analizate în context si dovedite de multe versete. Există prea multe
contradictii în învătătura despre răpire inaintea necazului cel mare pentru a o
putea considera parte a învătăturii despre Hristos (Evr. 6:1-2). Cei care
citesc acest studiu trebuie să caute pentru ei însisi, deoarece ei însisi
trebuie să fie convinsi de Scriptură care este adevărul.
Adi, Belgia
joi, 13 februarie 2014
Rapirea - Inainte sau dupa Necaz partea 2
TEORIA RĂPIRII
"Pe aceasta v-o spunem prin cuvântul
Domnului: noi, cei vii, cei rămasi până la venirea Domnului, nu le-o vom lua
înainte celor adormiti. La un semn poruncitor, la glasul arhanghelului si-n
trâmbita lui Dumnezeu, însusi Domnul se va pogorî din cer si cei morti în
Hristos vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, cei rămasi, vom fi răpiti
împreună cu ei în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Astfel vom fi
pururea cu Domnul pururea. Asadar cu aceste cuvinte mângâiati-vă unii pe
altii" (1 Tes. 4:15-18).
"După cum am purtat chipul celui
pământesc, vom purta si chipul Celui ceresc. Pe aceasta însă v-o spun eu vouă,
fratilor: Carnea si sângele nu pot mosteni împărătia lui Dumnezeu, nici
stricăciunea nu mosteneste nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toti
vom muri, dar toti ne vom schimba; deodată, într-o clipire din ochi, la
trâmbita de apoi. Trâmbita va suna si mortii vor învia nestricăciosi iar noi ne
vom schimba. Căci trebuie ca fiinta aceasta stricăcioasă să se îmbrace în
nestricăciune si fiinta aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire. Iar când
fiinta aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune si fiinta aceasta
muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris:
Moartea a fost înghitită de biruintă." (1 Cor. 15:49-51)
1 Tes. 4:15-18 si 1 Cor. 15:49-55 sunt
versetele principale ale teoriei răpirii folosite de sustinătorii acesteia.
Deci, dacă tragem temelia, restul învătăturii pică. Esenta învătăturii despre
răpire afirmă că aceste două versete vorbesc despre o venire separată a
Domnului Isus Hristos pentru a lua Biserica de pe pământ, înainte de a Doua
Venire, astfel ca ei să scape de Necazul cel Mare anuntat de Isus că va veni
peste pământ.
Pentru a da de înteles aceasta, versetele au fost scoase din
context si rupte de celelalte versete care vorbesc despre acest subiect
(aceasta este o altă dovadă că este o învătătură falsă). Dacă privesti la
aceste versete si la altele legate de venirea Domnului, vei găsi nori, trâmbita
lui Dumnezeu, strângerea sfintilor si acea ordine a evenimentelor care trebuie
să se întâmple înainte de venirea Lui.
Norii
Iisus ne spune că la venirea Lui El va veni pe
nori (Mat. 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27).
În Fapte 1:9-11, Iisus s-a ridicat de la
pământ si L-a acoperit un nor. Cum ucenicii stăteau si priveau în sus, doi
oameni în haine albe le spun că asa cum Iisus s-a ridicat la ceruri, la fel va
si veni (pe nori). Atunci când le vorbesc cei doi oameni, ucenicii erau pe
pământ, nu în văzduh. Când cei doi au spus că Iisus va reveni asa cum a plecat,
ei s-au referit că El va reveni pe pământ.
Apocalipsa 1:7 ne spune că El va veni pe nori
si că orice ochi îl va vedea (nu e o venire secretă).
Ioel 2:1-2 ne spune că ziua Domnului va fi,
printre altele, o zi de nori.
Putem verifica că este vorba despre a Doua Venire
la care se referea Iisus la Mat. 24 deoarece mai jos la Ioel 2:10 se spune că
soarele, luna si stelele se vor întuneca. Aceeasi descriere o dă si Iisus.
Tef. 1:14-15 ne spune că măreata zi a Domnului
este ... o zi de nori.
La 1 Tes. 4:15-17, Pavel ne spune că la
venirea Domnului, cei care sunt vii vor fi răpiti în nori la Domnul.
Am arătat
deja ce înseamnă acel "a întâlni". Acest verset este în deplină
armonie cu evenimentele descrise de Iisus ca având loc la a Doua Sa Venire.
Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns la o întrebare: ce anume din
versetul acesta îl face să trebuiască aplicat cu referire nu la a Doua Venire,
ci la o asa-zisă răpire? Unde scrie că după întâmpinarea din văzduh, Iisus va
pleca înapoi cu credinciosii? Nicăieri.
Trâmbita lui Dumnezeu
Isus a spus de asemenea că la venirea Lui
trâmbita va suna cu putere (Mat. 24:31).
La Ioel 2:1 se dă porunca să se sune trâmbita
în ziua Domnului.
Tef. 1:14-15 spune că măreata zi a Domnului
este ... o zi a trâmbitei.
1 Tes. 4:16 spune că Domnul va coborî din
ceruri cu trâmbita lui Dumnezeu.
1 Cor. 15:52 spune că la ultima trâmbită, atât
mortii cât si viii se vor ridica. „Ultima trâmbită” este acea trâmbită care va
suna înainte ca Iisus să revină pe pământ si să-i strângă pe credinciosi.
Trâmbita de la ridicarea în văzduh si trâmbita de la a Doua Venire sunt una si
aceeasi.
După cum se poate vedea, cele două versete de
bază pentru învătătura despre răpire sunt în armonie cu ceea ce a spus Isus
legat de a Doua Sa Venire.
Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns încă la
întrebarea: Ce anume din aceste versete le face să se refere la altceva si nu
la revenirea Domnului pe pământ? Nimic.
Adi, Belgia
(VA URMA)
Etichete:
branhamisti,
cine este profetul ilie,
dr ewald frank,
frankista,
profetul branham,
rapirea inainte de necaz sau dupa necazul cel mare,
secta branhamista,
venirea a doua a Domnului
miercuri, 12 februarie 2014
Rapirea - Inainte sau dupa necazul cel mare?
În timp ce veti parcurge acest studiu, este
important să nu vă blocati gândirea liberă după învătăturile grupării
religioase din care faceti parte.
Cercetati Scripturile (Fapte 17:11) si
lăsati-le pe ele să vă arate care învătături sunt de la oameni si care de la
Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător,
mai ascutit decât orice sabie cu două tăisuri, si pătrunde până la despărtirea sufletului
si a duhului, a încheieturilor si a măduvei, fiind judecător al simtirilor si
al cugetelor inimii (Evr. 4:12).
Propovăduirea aparitiei Domnului Isus Hristos
în văzduh si "răpirea" Bisericii înainte de Necazul cel Mare nu este
mai veche de 170 de ani.
Timp de aproximativ 1830 de ani, mergând înapoi până
în vremurile apostolice, crestinii au fost învătati să fie biruitori, să îndure
cu răbdare suferintele, prigoanele si necazurile ce vor veni, până la venirea
Domnului care îsi va întemeia Împărătia aici pe pământ.
Adi, Belgia
Adi, Belgia
Originea învătăturii despre răpire inainte
de necazul cel mare.
La început aveam gresita părere că o tânără
scotiancă pe nume Margaret MacDonald a fost prima care a sustinut această
teorie. Multi consideră în ziua de azi că MacDonald a fost prima care a
vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii
înainte de "descoperirea" avută de ea în 1830 si de fapt această
femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut
vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au
existat "oameni ai lui Dumnezeu" care au scris despre răpire înainte
de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire
asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.
"Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu
sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati
de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor
noastre" (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).
Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă
de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul
pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut
să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul
reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si
627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât
Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să
promoveze o asemenea idee.
În 1585, un preot catolic spaniol pe nume
Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note
din versiunea Vulgata a Bibliei.
Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire
înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al
manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca
Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de
dragul interesului public.
Prima publicatie referitoare la asa-zisa
răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe
nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând
opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat
la Philadelphia (1788) cu titlul "Două exercitii academice asupra
subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă". În articol, Edwards
făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a
Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de
apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind
considerate ca extravagante pseudo-religioase.
O altă scriere referitoare la o răpire înainte
de Necaz s-a numit "Venirea lui Hristos cu slavă si mărire" si a fost
scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina
a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică,
dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra
în 1827.
Edward Irving era fondatorul asa-numitei
"Biserici Apostolice Catolice".
Irving si adeptii lui au început să
propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident
influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri
biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John
Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea
că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era
(absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în
engleză a cărtii lui Lacunza.
Un alt pastor englez care a jucat un rol
important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei
oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre
profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste
întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine
primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de
aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri
religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile
miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o
învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si
alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din
care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.
Am prezentat pe scurt felul în care teoria
răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea
acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în
anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.
A fost interesant să vedem felul în care a
apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această
privintă.
VENIREA DOMNULUI SI STRÂNGEREA NOASTRĂ LA
EL
Unul dintre principiile de căpătâi ale
sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă
că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este
că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de
speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: "Mărturia
a doi sau trei oameni este adevărată" (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte
cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe
versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri
în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Isus nu a vorbit
niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte
de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge
realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a
vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).
Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi
contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum
arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o
bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura,
trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să
mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si
despre strângerea credinciosilor la El.
La Matei 24, Isus dă câteva profetii ca
răspuns la întrebările ucenicilor despre "când vor fi aceste
lucruri?", "care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei
lumi?". Răspunzând la aceste întrebări, Isus le-a arătat ordinea
evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:
El ne vorbeste despre falsi prooroci,
războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).
Ne vorbeste de durerile si prigoana care va
veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).
Ne vorbeste despre "urâciunea
pustiirii", când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va
da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).
Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va
veni peste pământ (v. 21).
Ne spune că imediat după Necaz soarele se va
întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile
ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate
semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).
Fiul Omului va fi văzut venind pe norii
cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge
pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului
la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).
Ceea ce a spus Isus este că El nu va veni pe
norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după
Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51,
versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Isus ca
având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va
întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci
când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul "a
întâlni" are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei
persoane cu o functie înaltă. "Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea
de bun-venit adresat unui demnitar nou venit" (Moulton, Gramatica Noului
Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci,
atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe
Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L
întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn
al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp,
credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor
vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).
(VA URMA)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)