În timp ce veti parcurge acest studiu, este
important să nu vă blocati gândirea liberă după învătăturile grupării
religioase din care faceti parte.
Cercetati Scripturile (Fapte 17:11) si
lăsati-le pe ele să vă arate care învătături sunt de la oameni si care de la
Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător,
mai ascutit decât orice sabie cu două tăisuri, si pătrunde până la despărtirea sufletului
si a duhului, a încheieturilor si a măduvei, fiind judecător al simtirilor si
al cugetelor inimii (Evr. 4:12).
Propovăduirea aparitiei Domnului Isus Hristos
în văzduh si "răpirea" Bisericii înainte de Necazul cel Mare nu este
mai veche de 170 de ani.
Timp de aproximativ 1830 de ani, mergând înapoi până
în vremurile apostolice, crestinii au fost învătati să fie biruitori, să îndure
cu răbdare suferintele, prigoanele si necazurile ce vor veni, până la venirea
Domnului care îsi va întemeia Împărătia aici pe pământ.
Adi, Belgia
Originea învătăturii despre răpire inainte
de necazul cel mare.
La început aveam gresita părere că o tânără
scotiancă pe nume Margaret MacDonald a fost prima care a sustinut această
teorie. Multi consideră în ziua de azi că MacDonald a fost prima care a
vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii
înainte de "descoperirea" avută de ea în 1830 si de fapt această
femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut
vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au
existat "oameni ai lui Dumnezeu" care au scris despre răpire înainte
de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire
asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.
"Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu
sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati
de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor
noastre" (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).
Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă
de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul
pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut
să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul
reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si
627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât
Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să
promoveze o asemenea idee.
În 1585, un preot catolic spaniol pe nume
Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note
din versiunea Vulgata a Bibliei.
Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire
înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al
manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca
Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de
dragul interesului public.
Prima publicatie referitoare la asa-zisa
răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe
nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând
opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat
la Philadelphia (1788) cu titlul "Două exercitii academice asupra
subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă". În articol, Edwards
făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a
Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de
apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind
considerate ca extravagante pseudo-religioase.
O altă scriere referitoare la o răpire înainte
de Necaz s-a numit "Venirea lui Hristos cu slavă si mărire" si a fost
scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina
a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică,
dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra
în 1827.
Edward Irving era fondatorul asa-numitei
"Biserici Apostolice Catolice".
Irving si adeptii lui au început să
propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident
influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri
biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John
Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea
că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era
(absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în
engleză a cărtii lui Lacunza.
Un alt pastor englez care a jucat un rol
important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei
oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre
profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste
întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine
primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de
aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri
religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile
miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o
învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si
alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din
care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.
Am prezentat pe scurt felul în care teoria
răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea
acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în
anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.
A fost interesant să vedem felul în care a
apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această
privintă.
VENIREA DOMNULUI SI STRÂNGEREA NOASTRĂ LA
EL
Unul dintre principiile de căpătâi ale
sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă
că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este
că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de
speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: "Mărturia
a doi sau trei oameni este adevărată" (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte
cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe
versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri
în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Isus nu a vorbit
niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte
de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge
realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a
vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).
Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi
contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum
arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o
bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura,
trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să
mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si
despre strângerea credinciosilor la El.
La Matei 24, Isus dă câteva profetii ca
răspuns la întrebările ucenicilor despre "când vor fi aceste
lucruri?", "care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei
lumi?". Răspunzând la aceste întrebări, Isus le-a arătat ordinea
evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:
El ne vorbeste despre falsi prooroci,
războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).
Ne vorbeste de durerile si prigoana care va
veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).
Ne vorbeste despre "urâciunea
pustiirii", când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va
da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).
Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va
veni peste pământ (v. 21).
Ne spune că imediat după Necaz soarele se va
întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile
ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate
semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).
Fiul Omului va fi văzut venind pe norii
cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge
pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului
la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).
Ceea ce a spus Isus este că El nu va veni pe
norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după
Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51,
versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Isus ca
având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va
întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci
când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul "a
întâlni" are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei
persoane cu o functie înaltă. "Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea
de bun-venit adresat unui demnitar nou venit" (Moulton, Gramatica Noului
Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci,
atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe
Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L
întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn
al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp,
credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor
vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).
(VA URMA)